Plângere întemeiată pe dispoziţiile art.2781 Cod procedură penală.

Plângere întemeiată pe dispoziţiile art.2781 Cod procedură penală. Competenţa după calitatea persoanei. Exercitarea atribuţiilor de serviciu de către procuror şi, respectiv, medicul psihiatru.

Împrejurarea că intimatul procuror a funcţionat o perioadă ca „delegat” la Parchetul General nu-i conferă calitatea de procuror la această unitate de parchet în sensul legii procesuale, pentru a atrage competenţa instanţei supreme, în condiţiile în care nu rezultă că la data presupusei săvârşiri a faptei, exercita funcţia de procuror în cadrul Parchetului General, în sensul art.29 pct.1 lit. e) Cod procedură penală, ori că ar avea gradul aferent unei astfel de funcţii.

Plângerea este nefondată câtă vreme nu evidenţiază desfăşurarea de către procuror, distinct de actele de urmărire specifice funcţiei, orientate spre înfăptuirea justiţiei, şi a unor acte contrare atribuţiilor sale de serviciu, de natură a se circumscrie sferei ilicitului penal.

Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul intimatei – medic psihiatru a cărei răspundere penală nu poate fi angajată pentru prescrierea unui tratament medicamentos petentului, menţionat în înscrisurile medicale întocmite.

-Art.2781 Cod procedură penală

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR.76 din 20.02.2012)

 Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 07.12.2011, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub numărul 10445/2/2011 (4003/2011), plângerea formulată de petentul C I A împotriva rezoluţiei nr. 963/P/2011 din data de 04.10.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C.p.p.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este netemeinică, deoarece poziţia sa procesuală în cauza penală în care a fost condamnat a fost determinată de afirmaţiile intimatului M N, comisar şef în cadrul IGPMB, în sensul că va fi „ajutat” de procurorul R B să primească o pedeapsă mai redusă dacă recunoaşte comiterea faptei. Totodată, petentul a invocat supunerea sa la ameninţări şi administrarea de sedative în scopul de a se obţine probe şi, finalmente, o soluţie de condamnare.

Pe de altă parte, petentul a arătat că procurorul nu i-a asigurat asistenţă juridică înainte de a-i lua prima declaraţie, iar intimata M A – medic la Spitalul Penitenciar Jilava, i-a administrat sedative pentru o afecţiune psihologică, sub efectul cărora a fost expertizat medico-legal.

Curtea a dispus ataşarea dosarului de urmărire penală nr. 963/P/2011, în care s-a pronunţat rezoluţia atacată prin plângerea dedusă judecăţii, precum şi a rezoluţiei nr. 2689/II-2/2011 a procurorului ierarhic superior.

La solicitarea petentului C I A, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

La data de 10.08.2011, petentul C I A a formulat plângere penală împotriva magistratului B R – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a numitului M N – comisar şef în cadrul IGPR – Serviciul Omoruri şi a numitei M A – medic în cadrul Spitalului Penitenciar Jilava, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 246, 247, 248, 249, 250, 263, 264, 265, 266, 267, 2671 C.p. În cuprinsul plângerii, petentul a descris, în esenţă, o pretinsă îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către organele de urmărire penală (procuror şi comisar şef) ce au instrumentat dosarul nr. 733/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi de către medicul psihiatru din cadrul Spitalului Penitenciar Jilava, unitate în care petentul a fost internat în vederea expertizării psihiatrice.

Prin rezoluţia nr. 963/P/2011 din data de 04.10.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. 4 C.p.p. şi art. 10 lit. a C.p.p., neînceperea urmăririi penale faţă de B R – procuror delegat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, M N – comisar şef în cadrul IGPR – Serviciul Omoruri şi M A – medic în cadrul Spitalului Penitenciar Jilava pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 247, 248, 249, 250, 263, 264, 265, 266, 267, 2671 C.p.

În esenţă, s-a reţinut că intimaţii şi-au exercitat în mod corect atribuţiile de serviciu cu ocazia instrumentării cauzei penale nr. 733/P/2010, actele de cercetare şi soluţia dispusă fiind rezultatul analizei temeinice a probelor aflate la dosar şi a textelor legale aplicabile. Or, activităţile desfăşurate de către magistraţi în vederea înfăptuirii actului de justiţie, în limitele legii şi regulamentelor, nu pot fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, ci doar prin promovarea căilor de atac prevăzute de legislaţia în vigoare.

Împotriva acestei rezoluţii, petentul C I A a formulat plângere în condiţiile prevăzute de art. 275-278 C.p.p., prin rezoluţia nr.  2689/II/2/2011 din data de 07.11.2011 dispunându-se respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Prezenta plângere adresată instanţei de judecată a fost formulată în termen legal, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 C.p.p., însă din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că ea este nefondată.

Petentul C I A a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 764/08.10.2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă la data de 15.02.2011, la o pedeapsă rezultantă de 23 de ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie. În faza de urmărire penală a cauzei, o parte a actelor procesuale au fost efectuate de către magistratul-procuror R B din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Totodată, faţă de dispoziţiile art. 117 alin. 1 C.p.p., s-a dispus şi efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică asupra inculpatului C I A care, în vederea expertizării, a fost internat în intervalul 26.03.2010-09.04.2010 în Spitalul Penitenciar Jilava, unde activa şi intimata M A.

Deşi pe parcursul soluţionării cauzei penale în care a avut calitatea de inculpat, poziţia procesuală a petentului C I A a fost în mod constant aceea de recunoaştere a săvârşirii faptei, plângerea de faţă reflectă o atitudine contrară şi tinde la a explica poziţia sa iniţială prin prisma unor pretinse îndemnuri sau promisiuni neadevărate făcute de organul de cercetare penală ori a încălcării dreptului său la apărare în faza de urmărire penală.

Ansamblul acestor susţineri reprezintă însă critici aduse legalităţii unor acte de urmărire penală ori procedurii parcurse în vederea efectuării expertizei psihiatrice, fără a evidenţia, concomitent, şi elemente care să contureze obiectiv minime indicii de îndeplinire defectuoasă, cu rea-credinţă, a atribuţiilor de serviciu de către intimaţii menţionaţi.

Pretinsa lipsire a petentului C I A de asistenţă juridică anterior luării primei declaraţii constituie, în esenţa sa, un aspect de legalitate a actelor de urmărire penală, cenzurabil exclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 197 C.p.p. şi doar în faţa instanţelor învestite cu soluţionarea fondului cauzei. Prin urmare, această chestiune se impunea a fi valorificată doar pe parcursul soluţionării fondului ori a căilor de atac, fiind intrinsec legată de modul de aplicare a legii în acea cauză.

Simpla alegaţie a petentului nu justifică reexaminarea legalităţii sentinţei definitive de condamnare în procedura prevăzută de art. 2781 C.p.p., deoarece un atare procedeu ar repune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive şi ar excede competenţelor instanţei în această procedură.

Din perspectiva acestor considerente, Curtea concluzionează că plângerea petentului nu evidenţiază desfăşurarea de către magistratul-procuror R B, distinct de actele de urmărire specifice funcţiei, orientate spre înfăptuirea justiţiei, şi a unor acte contrare atribuţiilor sale de serviciu, de natură a se circumscrie sferei ilicitului penal. 

În privinţa intimatului M N, acuzaţia adusă de către petent (în sensul influenţării declaraţiilor sale prin îndemnuri ori promisiuni) este neplauzibilă, dată fiind poziţia procesuală sinceră adoptată de către C I nu doar în faza de urmărire penală, ci şi pe parcursul judecăţii, în şedinţă publică. O atare acuzaţie este şi vădit lipsită de suport, în condiţiile în care ansamblul actelor cauzei evidenţiază desfăşurarea urmăririi penale cu respectarea strictă a legii, neexistând vreun minim indiciu de încercare a influenţării declaraţiilor petentului, în orice fel.

În ceea ce o priveşte pe intimata-medic M A, prescrierea unui tratament medicamentos reprezintă una dintre modalităţile fireşti de exercitare a profesiei de medic psihiatru. În condiţiile particulare ale speţei, Curtea constată că tratamentul contestat de către petent i-a fost prescris acestuia pe parcursul internării sale în Spitalul Penitenciar Jilava în vederea expertizării psihiatrice, iar opţiunea medicului în acest sens nu reliefează minime indicii de comitere a vreunei fapte ilicite.

Tratamentul prescris petentului se regăseşte menţionat în înscrisurile medicale întocmite, documentaţia medicală fiind, la rândul său, avută în vedere de către comisia de expertiză psihiatrică. În acest context, este eronată aprecierea petentului în sensul că tratamentul prescris ar reprezenta expresia luării măsurii de siguranţă prevăzute de art. 113 C.p., decizia medicului-intimat de a prescrie petentului o anumită medicaţie reflectând doar exercitarea firească a îndatoririlor de medic şi respectarea dreptului la asistenţă medicală recunoscut persoanelor private de libertate.

Neefectuarea unor eventuale confruntări între intimaţi, aşa cum a susţinut oral petentul, nu relevă nici ea lipsa de temeinicie a soluţiei dispuse de către procuror, cât timp înscrisurile administrate în faza actelor premergătoare au fost prin ele însele edificatoare sub aspectul incidenţei unui impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a C.p.p.

Pentru toate aceste considerente, Curtea concluzionează că soluţia de neurmărire dispusă de către procuror este legală sub toate aspectele, iar plângerea formulată de către petent este neîntemeiată.

Prin urmare, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C I A împotriva rezoluţiei nr. 963/P/2011 din data de 04.10.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi a rezoluţiei nr. 2689/II/2/2011 din data de 07.11.2011 a procurorului şef al aceleiaşi secţii.

Va menţine rezoluţiile atacate.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Domenii speta

Spete similare