Pensie militar. Plată diferenţe pensie.

Pensie militar. Plată diferenţe pensie.

Legea nr.241/2013: art.1.

Prin acest act normativ s-a urmărit menţinerea începând cu 01.10.2013 a cuantumului avut înaintea recalculării/revizuirii pentru beneficiarii a căror pensii s-au diminuat, măsură ce are aplicabilitate limitată în timp, conform prev. art. 1 alin.4 şi care nu semnifică, sub nici o formă, voinţa legiuitorului de a acorda retroactiv anumite sume de bani şi nici voinţa de a lipsi de efecte deciziile emise în procesul integrării pensiilor speciale în sistemul public de pensii.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia  civilă nr.768/A/24 noiembrie  2014.

Prin contestaţia înregistrată la data de 27.02.2014  la Tribunalul Sibiu sub dosar sub nr.878/85/2014, formulată de contestatorul I.L.  în contradictoriu cu intimaţii M.A.N. Bucureşti şi C.P. Sectorială a M.A.N. Bucureşti s-a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei nr.92921 din 1.10.2013, obligarea intimatei 2 la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei, care să ţină seamă de toate perioadele şi condiţiile sale de muncă şi la plata diferenţelor băneşti pentru perioada 1.01.2012-1.10.2013, actualizate conform inflaţiei până la plata efectivă.

În motivare se arată în esenţă că decizia de revizuire este netemeinică  şi nelegală fiind  nemotivată,  Legea nr.241/2013 preluând cuantumul pensiei din decembrie 2010. I-a fost încălcat dreptul de proprietate, a fost încălcat principiul drepturilor câştigate şi cel de neretroactivităţii legii.

Decizia de revizuire a pensiei a fost emisă cu încălcarea art.47 din Constituţia României şi art.1 din Protocolul l la Convenţia europeană a drepturilor omului. Se  încalcă  dreptul de proprietate asupra veniturilor cuvenite din pensia stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, astfel cum acesta este protejat de jurisprudenţa CEDO, principiul neretroactivităţii legii, al drepturilor câştigate, principiul egalităţii în drepturi şi nediscriminării. Susţine că  schimbarea temeiului în baza căruia a fost  stabilită  iniţial pensia  şi  diminuarea cuantumul acesteia este contrară dispoziţiilor constituţionale, comunitare şi principiilor  cuprinse  în Convenţia  europeană  a drepturilor omului.

Consideră că s-au  încălcat disp. imperative ale  art. 3(2)  din O.U.G. nr.1/2011, dreptul de proprietate, principiul neretroactivităţii legii prev. de art. 15 al.2  din Constituţia  României, principiul  drepturilor  câştigate.

În drept  invocă  prevederile  Legii nr.241/2013.

Anexează în probaţiune decizia atacată, decizii de pensii anterioare, cupoane de pensie, corespondenţă M.A.N. şi calcul drepturi salariale cuvenite.

Solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul Sibiu - secţia I Civilă, prin sentinţa civilă nr.731/28.05.2014 pronunţată în cauză, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului M.A.N.

A respins contestaţia formulată de contestatorul  I.L. în contradictoriu cu intimaţilor M.A.N. şi C.P. Sectorială a M.A.N.

Fără cheltuieli de judecată.

 Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

 Contestatorul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită prin decizie,  al cărui cuantum s-a modificat succesiv în timp şi în funcţie de actele normative în vigoare la acea dată.

Prin decizia de revizuire a pensiei de serviciu a fost revizuită pensia  contestatorului. Împotriva  acestei decizii contestatorul a formulat  contestaţie pe cale administrativă, iar prin hotărârea Comisiei de Contestaţii  pensii s-a respins contestaţia ca  neîntemeiată. 

Răspunzând criticilor formulate de contestator privind încălcarea  drepturilor şi principiilor menţionate în contestaţie,  instanţa  reţine:

Recalcularea pensiei de  serviciu  în pensie  pentru limită de vârstă în  înţelesul Legii nr.19/2000 s-a făcut pe baza veniturilor realizate lunar în perioadele care constituie stagiu de cotizare, deciziile de pensie urmând a fi revizuite din oficiu conf. art. 1 din O.U.G.  nr.1/2011.

Prin Legea nr.119/2010  şi  O.U.G. nr.1/2011 categoriile  de  pensionari  vizate  nu  şi-au pierdut  dreptul la pensie, ci le-a fost afectat  doar cuantumul pensiei, măsura fiind  impusă de resursele bugetare şi de indicatorii socio – economici  care  arată nivelul de  sustenabilitate  al  sistemului de pensii.

Necesitatea asigurării unui just echilibru între exigenţele intereselor generale ale comunităţii şi interesele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, se reflectă şi în structura art.1 din Protocolul nr.1 şi se concretizează în necesitatea existenţei unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Ca urmare, verificarea acestui echilibru presupune analiza diferitelor interese în cauză şi a condiţiilor socio – economice generale care au impus luarea măsurii respective.

 Într-adevăr constatarea anterioară a constituţionalităţii Legii 119/2010 nu împiedică judecătorul naţional sa verifice dacă aplicarea legii in concret nu produce efecte contrare Convenţiei. Această verificare nu face abstracţie de jurisprudenţa CEDO in materie, care însă nu garantează dreptul de a continua să primeşti o pensie într-un anumit cuantum.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuării pensiilor, a apreciat că o astfel de ingerinţă nu este de tipul „privării de proprietate” - hotărârea din 2.02.2010 Aizupurua Ortiz c/a Spaniei din 2 februarie 2010-, unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea nu analizează situaţia reducerii pensiilor sau salariilor ca şi cum ingerinţa ar fi o “privare de proprietate”.  În consecinţă, lipsa despăgubirii pentru ingerinţă nu conduce, eo ipso, la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1. Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepţia situaţiilor în care aprecierea autorităţilor este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărârea din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr.169, par. 53). Spre exemplu, în materie de pensie, Curtea accepta reduceri substanţiale ale cuantumului pensiei şi/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei –reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane – neîncălcare); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din preţul transportului, consumului de electricitate, căldura, gaz etc., 50% din preţul asigurării pentru automobile – Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depăşească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice - Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocaţii speciale pentru văduve (Adriana C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005). Având in vedere marja mare de manevră recunoscută statului de CEDO, se poate  reţine că numai în circumstanţe cu adevărat excepţionale s-ar putea ajunge la încălcarea Convenţiei.

Prin decizia de inadmisibilitate pronunţată de CEDO  la data de 7.02.2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu,  Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţu împotriva României s-a constatat  neîncălcarea de către Statul Român a disp. art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la convenţie sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public  în temeiul Legii nr.119/2010.

În acelaşi sens s-a  pronunţat CEDO şi în privinţa pensiilor militare  în cauza Abăluţei ş.a.  împotriva României.

În ceea ce priveşte retroactivitatea, se reţine că Legea nr.119/2010 şi O.U.G.  nr.1/2011 produc efecte numai pentru viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul pensiei, nefiind afectate sumele obţinute cu titlu de pensie de serviciu anterior intrării în vigoare a legii.

Relevant  în acest sens sunt deciziile Curţii Constituţionale nr.458/2003 şi 294/2004 prin care s-a stipulat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de  drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a  efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că  în aceste cazuri  legea nouă nu face  altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor  intrării ei  în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Asupra problemelor deduse judecăţii în cauza de faţă s-a pronunţat Curtea Constituţională prin decizia nr.871/2010 prin care s-a reţinut că dispoziţiile Legii nr.119/2010 sunt constituţionale, iar această instanţă este  garantul supremaţiei Constituţiei, conf. art. 1 din Legea nr.47/1992.

În cadrul  acestei decizii a  Curţii Constituţionale  precum şi în decizia nr. 29/2011 a  Î.C.C.J. au fost dezbătute toate aspectele  referitoare la  conformitatea actelor normative din domeniul pensiilor cu Constituţia României şi a fost analizată compatibilitatea lor cu prevederile Protocolului nr.1 adiţional la convenţie.

Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii conf. art. 147 al.4 din Constituţie şi al 11 al.3 din L. nr. 47/1992. De asemenea  conf. art. 330 ind. 7 din Codul de procedură civilă  dezlegarea dată problemelor de drept judecate de I.C.C.J.  în recursul  în interesul legii este obligatorie pentru instanţă de la data publicării deciziei în Monitorul  Oficial al României.

Prin decizia nr. 871/2010 şi decizia nr. 1377/2011 Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii nr.119/2010 sunt constituţionale.

De asemenea, în privinţa O.U.G. nr.1/2011 Curtea Constituţională a stabilit prin decizia nr.919/2011 conformitatea dispoziţiilor acestui act normativ cu prevederile  Constituţiei. Curtea reţine că, în principiu, pensia de serviciu a unor categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, şi anume pensia contributivă şi un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituţie. Pensiile speciale, fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o raţiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei  din sistemul public. Or, în cazul de faţă, o atare raţiune este, aşa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situaţie de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat), cât şi necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităţilor din acest sistem.

Având în vedere toate acestea, Curtea constată că în conceptul de "drepturi câştigate" pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul  de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". În concluzie, se constată că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor  şi  OUG nr. 1/2011 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.

 Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art.44 din Constituţie, raportat la art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale". Noţiunea "bun" utilizată de acest text are o semnificaţie autonomă, putându-se considera că pensia este un bun care intră sub protecţia acestui text.

Având în vedere însă cele două componente ale pensiei de serviciu, precum şi faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părţii contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.

Distinct de acestea, Curtea constată că prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi  câştigate sau al unor libertăţi nu sunt aplicabile, deoarece dispoziţiile legii criticate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci prevăd recalcularea pensiilor de serviciu, prin algoritmul utilizat de Legea nr. 19/2000, respectiv  O.U.G.  nr.1/2011, cuantumul rezultat putând fi  diferit, ceea ce conduce astfel la eliminarea pensiei de serviciu doar sub aspectul cuantumului acesteia. Or, legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, dar, evident, cu respectarea şi a celorlalte prevederi sau principii constituţionale.

Nu se poate reţine  că în situaţia dedusă judecăţii  s-a  încălcat  principiul nediscriminării,  întrucât recalcularea şi revizuirea  pensiei impusă de Legea nr. 119/2010 şi O.U.G.  nr. 1/2011  priveşte  toate  categoriile de  persoane  aflate  în situaţii  similare (beneficiare  a  pensiilor de  serviciu).

Nici art.14 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu interzice unui stat membru de a trata în mod diferit anumite categorii socio-profesionale pentru a corecta „inegalităţile de fapt” dintre ele. În plus, în jurisprudenţa CEDO, statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere în a  evalua în ce măsură diferenţele între situaţii similare justifică un tratament diferit, marjă care  poate varia în funcţie de împrejurări, de  obiectul şi fondul dreptului ( cauza Petrovic versus Austria – hotărârea nr.27/1998).

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.29/2011, aplicabilă în cazul de faţă, constată cu certitudine că două din cele trei condiţii care ar fi putut determina ca ingerinţa ce s-a produs să conducă la încălcarea art.1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului au fost respectate, respectiv ingerinţa este legală (a fost reglementată prin Legea nr.119/2010 şi urmăreşte un scop legitim, de utilitate publică (reformarea sistemului de pensii prin eliminarea inechităţilor din sistem şi condiţiile de criză economică şi financiară a statului).

În privinţa celei de-a treia condiţii, respectiv existenţa unui raport  rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit, consideră că recalcularea pensiilor de serviciu pentru categoria de pensionari din care face parte reclamantul s-a făcut prin păstrarea acestui raport în condiţiile în care unul din elementele scopului urmărit a fost determinat de diminuarea resurselor bugetare datorate de grava criză economică şi financiară, de notorietate publică, cu care se confruntă statul român, ce tinde să se cronicizeze pe fondul crizei europene şi mondiale şi  care ar fi putut determina intrarea României în  incapacitate de plată.

Instanţa supremă porneşte de la premiza că raportul de proporţionalitate este compromis numai dacă reclamantul ar fi suportat o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica socială, cazul în care persoana ar fi lipsită în totalitate de un bun sau i-ar fi fost suprimate integral mijloacele de existenţă, ceea ce nu poate fi vorba în cazul în speţă, la o pensie revizuită la suma de 2946 lei.

Referitor la  menţinerea în plată a cuantumului pensiei mai avantajos, instanţa  constată că potrivit art. 6  din O.U.G.  nr.1/2011, pensiile recalculate „ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se  menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire”.Termenul de aplicare a deciziei de revizuire este expres  prev. de  O.U.G.  nr.1/2011 ca fiind 01.01.2011, aşa încât faţă de considerentele expuse s-a respins cerere de menţinere în plată a pensiei de serviciu şi de plată a diferenţelor  reţinute cu dobândă  şi în valoare actualizată, ca nefondată.

Plata drepturilor de pensiei şi a eventualelor diferenţe rezultate după recalculate  se face potrivit legilor aplicabile privind sistemul de pensii. O.U.G. nr.13/2011 care reglementează dobânda  legală  prevede  la art. 2  că  aceasta  se va plăti în cazurile în care obligaţia este  purtătoare de dobânzi potrivit dispoziţiilor  legale sau  prevederilor  contractuale. Ori, nici  reglementările  legale  în materie  de pensii de asigurări sociale  şi nici contractele  de asigurare  nu stabilesc că  drepturile de pensie sunt purtătoarea de dobânzi, aşa încât şi această cerere  a fost respinsă ca neîntemeiată. Nici dacă s-ar datora dobânda pentru timpul trecut, aceasta nu se capitalizează şi  nu poate  atrage actualizări cu rata inflaţiei, întrucât prin ea  însăşi are  natură reparatorie.

Prin urmare faţă de  toate considerentele expuse, contestaţia, astfel cum a fost precizată, a fost respinsă în tot.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal, reclamantul I.L.,solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a acesteia şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În expunerea de motive reclamantul susţine că intimata nu a procedat la actualizarea pensiei anual, în funcţie de inflaţie şi de creşterea salariului real aşa cum se procedează în cazul tuturor pensionarilor, fiind, astfel, de două ori discriminat, atât prin revizuirea pensiei când a pierdut dreptul la pensia militară, cât şi prin faptul că nu beneficiază de toate drepturile acordare de sistemul public de pensii.

Mai arată reclamantul că nici reţinerea instanţei de fond că legiuitorul poate să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu nu poate fi acceptată, deoarece pensia revizuită i-a adus un prejudiciu real, reprezentând o încălcare a dreptului său de proprietate, a principiului drepturilor câştigate şi a principiului neretroactivităţii legii. Revenirea la cuantumul pensiei din decembrie 2010, dispusă de legiuitor prin Legea nr. 241 din 2013 vine să confirme nelegalitatea deciziei de revizuire şi îndreptăţirea sa la plata diferenţelor arătate. Reducerea pensiei pe o perioadă de 2 ani contravenea şi dispoziţiilor legale în vigoare la data stabilirii dreptului său la pensie, dar şi celor ulterioare, atât Legea nr.19/2001, cât şi Legea nr.19/2010 şi Legea nr.263/2010 prevăzând că în cazul recalculării pensiilor, dacă noul cuantum este mai mic se păstrează în plată pensia anterioară stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câştigate anterior.

Consiliul Legislativ a apreciat că: pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câştigate şi nu pot fi afectate prin recalculare, care prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia.

Acest principiu este consacrat şi de CJUE şi practica judiciară CEDO, care în mod consecvent a dat câştig de cauză subiecţilor de drept afectaţi din punct de vedere al drepturilor băneşti prin acte normative adoptate ulterior.

Acest principiu este recunoscut şi de Curtea Constituţională care a stabilit că în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câştigate anterior.

Faţă de motivele prezentate, apelantul solicită admiterea apelului motivat de faptul că schimbarea regimului juridic în care i-a fost acordată iniţial pensia, respectiv Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat şi diminuarea cuantumului pensiei au fost contrare dispoziţiilor constituţionale, comunitare şi principiilor cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că se impune plata diferenţelor pentru restabilirea totală a legalităţii aşa cum a statuat legiuitorul prin Legea nr.241 din 2013.

Intimata  C.P. S. a  MAN, a depus întâmpinare în această fază procesuală solicitând respingerea apelului ca nemotivat în drept conform cerinţelor art. 470 alin.1 lit.c  din  Codul de procedură civilă, respectiv ca nefondat, susţinând că în mod unitar Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat prin respingerea contestaţiilor formulate de pensionarii proveniţii din  MAN împotriva deciziilor de revizuire a pensiei stabilite în temeiul OUG. nr.1/2011, şi că Legea nr. 241/2013 prevede expres plata drepturilor băneşti începând cu 01.10.2013.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate prin întâmpinare ca fiind neîntemeiate.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limita cererii de apel, stabilirea situaţie de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

În primul rând, neindicarea temeiul de drept al apelului nu justifică respingerea acestuia, instanţa de apel, fiind obligată, în acest caz, datorită efectului devolutiv al apelului, să se pronunţe, în fond, pe baza celor invocate la prima instanţă (art.476 din Codul de procedură civilă).

Pe fondul pricinii, Curtea constată că apelul este nefondat.

Astfel, nemulţumirea contestatorului vizând încălcarea unor drepturi şi principii fundamentale (dreptul de proprietate, neretroactivitatea legii, dreptul câştigat) cu ocazia revizuirii pensiei sale, în temeiul O.U.G.  nr.1/2011 a fost corect soluţionată de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor legale în materie, a deciziilor nr. 871/2010, 1377/2011, 919/2011 pronunţate în materie de Curtea Constituţionale, a deciziei nr.29/2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie şi a practicei judiciare a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Curtea reţine că aceste texte de lege au fost supuse în mai multe rânduri analizei de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr.871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, ori Decizia nr. 1.051 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 februarie 2013, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia". Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie [...]. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita".

 De altfel, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 15 mai 2012 cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de Constantin Abăluţă şi alţii împotriva României, a statuat că diminuarea pensiilor militare de stat din România a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 16). De asemenea, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe raţiuni obiective, şi anume contextul economic şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii (paragraful 15). Având în vedere aceste considerente, Curtea de la Strasbourg a considerat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari (paragraful 20).

Cum toate aspectele  critice invocate de către apelantul reclamant au fost analizate de către Curtea Europeană însăşi, instanţa naţională nu mai este nevoită să facă examenul de conformitate a măsurilor legislative cu Convenţia, prevederile Curţii Europene fiind obligatorii pentru instanţe, în baza art. 20 din Constituţie.

Cât priveşte plata unor diferenţe de pensie, între pensia revizuită şi pensia acordată potrivit Legii nr.241/2013 sunt lipsite de suport legal. Astfel, art.1 din Legea nr.241/2013 prevede expres că (1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. (2) Plata drepturilor băneşti prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.

Nicăieri în cuprinsul acestei legi nu sunt prevăzute dispoziţii retroactive şi nici nu se prevede vreo restituire a diferenţelor dintre cuantumul pensiei cuvenit în luna decembrie 2010 şi cuantum rezultat în urma recalculării şi revizuirii drepturilor de pensiei.

Prin acest act normativ s-a urmărit menţinerea începând cu 01.10.2013 a cuantumului avut înaintea recalculării/revizuirii pentru beneficiarii a căror pensii s-au diminuat, măsură ce are aplicabilitate limitată în timp, conform prev. art. 1 alin.4 şi care nu semnifică, sub nici o formă, voinţa legiuitorului de a acorda retroactiv anumite sume de bani şi nici voinţa de a lipsi de efecte deciziile emise în procesul integrării pensiilor speciale în sistemul public de pensii.

Aşadar, potrivit Legii nr. 241/2013, pensionarii proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională nu au un nou drept de pensie, ci doar beneficiul de a primi în plată pensia în cuantumul din decembrie 2010, până când acest cuantum va fi mai mic decât pensia stabilită potrivit Legii nr. 119/2010 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, pensie care se calculează în funcţie de valoarea punctului de pensie, valoare care se indexează anual, potrivit Legii bugetului de stat.

Aşa dar, dreptul la pensie a fost acordat reclamantului conform legislaţiei succesive speciale pentru pensionarii proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională-categoria profesională din care face parte contestatorul-iar discriminarea faţă de ceilalţi pensionari din sistemul public nu se justifică.

 Astfel, cum constat a reţinut Curtea Constituţională principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Or, având în vedere dispoziţiile speciale ale Legii nr.241/2013, nu se poate susţine că pensionarii proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ar fi în aceeaşi situaţie juridică cu ceilalţi pensionari. Pe de altă parte, Curtea reţine că doar pensionarii proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au beneficiul de a primi în plată pensia în cuantumul din decembrie 2010, până când acest cuantum va fi mai mic decât pensia stabilită potrivit Legii nr.119/2010 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, pensie care se calculează în funcţie de valoarea punctului de pensie, valoare care, de altfel, se indexează anual.(decizia nr. 479 din 23 septembrie 2014).

Faţă de cele ce preced, Curtea de Apel, în baza art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul cu care a fost investită de către reclamant, păstrând hotărârea atacată.

Domenii speta

Spete similare