Procedura insolventei

Potrivit art. 86 din Legea nr. 85/2006 la data deschiderii procedurii insolvenţei contractele în derulare se consideră menţinute. Acest temei legal stabileşte în competenţa administratorului judiciar sau lichidatorului facultatea de a denunţa un contract doar în cazul în care se consideră că acest contract nu este profitabil sau benefic pentru continuarea desfăşurării activităţii debitoarei.

Prin Decizia civilă nr. 642/R/10.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 640/15.07.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7664/108/2012/a5, cu următoarea motivare:

Prin sentinţa civilă nr. 640/15.07.2014, Tribunalul Arad a respins cererea formulată de creditorul SC D.R. SRL Chiajna pentru restituire utilaje şi plată penalităţi, reţinându-se în esenţă că între SC D.R. SRL Chiajna şi SC L SA Gurahonţ s-a încheiat contractul  de parteneriat în vederea comercializării de materii prime şi achiziţionarea de echipament nr. 6182/3.11.2006 pe durata a 5 ani de la  data procesului verbal de predare-primire a echipamentului.

În temeiul acestui contract, SC D.R. SRL Chiajna s-a obligat să pună la dispoziţia SC L SA Gurahonţ echipamentul pentru producerea băuturilor plate cu celule în sumă de 145.000 euro urmând ca la finalizarea derulării să-l cedeze cu 200.000 euro iar SC L. SA Gurahonţ s-a obligat să achiziţioneze pe o durată de 5 ani întregul necesar de  materie primă exclusiv de la SC D.R. SRL Chiajna urmând ca valoarea minimă a vânzărilor anuale să fie de 700.000 lei pentru fiecare an calendaristic (f.2025-2032).

Procesul verbal de predare-primire a echipamentelor ce fac obiectul dosarului a fost încheiat în data de 12.06.2007 (f.2033) astfel că, potrivit art.2.1 din contract de la  această dată a început să curgă termenul de 5 ani.

În timpul executării contractului, prin Sentinţa civilă nr.896/13.11.2012 s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva SC L SA Gurahonţ şi s-a numit administrator judiciar E SPRL Arad.

Potrivit art. 86 al.1 din Legea nr.85/2006 contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii şi orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor pe motivul deschiderii procedurii sunt nule cu excepţia celor a căror denunţare este solicitată de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar dacă aceştia apreciază că, nu sunt profitabile şi lezează reuşita reorganizării sau interesele creditorilor.

Administratorul judiciar  SPRL Arad nu a denunţat contractul dar SC D.R. SRL Chiajna, prin notificarea nr.1409/14.05.2013 l-a denunţat (f.2034-2039).

Răspunzând notificării prin înscrisul nr.881/29.05.2013, administratorul judiciar E SPRL Arad  a optat pentru păstrarea utilajelor şi achiziţionarea acestora şi prin urmare nu se poate aprecia că sunt incidente prevederile art.86 al.1 lit.a şi b din Legea nr.85/2006.

Ulterior, SC D.R. SRL Chiajna a emis mai multe notificări privind restituirea de urgenţă a utilajelor şi achitarea unor penalităţi contractuale în valoare de 10.000 euro ( f.2040-2061).

Potrivit temeiului de drept antemenţionat – art.86 al.1 din Legea nr.85/2006 titular al dreptului de opţiune de denunţare este administratorul judiciar şi din formularea textului cocontractantul  nu are dreptul de a denunţa contractul ci doar de a provoca manifestarea opţiunii.

Văzând că opţiunea a fost exprimată pentru păstrarea echipamentelor şi achiziţionarea acestora dar SC D.R. SRL Chiajna a insistat în ridicarea echipamentelor şi plata unor penalităţi care sunt nejustificate faţă de împrejurarea că rezilierea nu poate opera în condiţiile art.2.4 din contract (clauza este nulă potrivit art.86 al.1 din Legea nr.85/2006) şi astfel nu sunt incidente prevederile art.2.7 din contract, judecătorul sindic a respins acţiunea creditoarei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea SC D.R. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea, în tot,  a sentinţei atacate, admiterea cererii creditoarei, aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că în mod eronat a apreciat instanţa de fond că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 întrucât debitoarea şi-a manifestat intenţia de cumpărare a echipamentelor şi, deşi i s-a comunicat atât valoarea echipamentelor per global, cât şi defalcat pe fiecare echipament, aceasta nu a procedat la cumpărarea acestora. Aceste aspecte sunt confirmate prin corespondenţa purtată între părţi, respectiv Notificarea nr. 660/05.10.2013 şi Notificarea nr. 670/11.10.2013 .

Mai mult, nici măcar la convocarea Comitetului Creditorilor sau a Adunării Creditorilor, din care face şi SC D.R. SRL parte, nu a fost propusă pe ordinea de zi intenţia de a cumpăra echipamentele. De asemenea, în procedura insolvenţei nu s-a formulat niciun plan de reorganizare în care să fie incluse şi echipamentele în discuţie.

În aceste condiţii, apreciază că debitoarea se prevalează se dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, folosind fără niciun drept echipamentele sale. Mai mult, câtă vreme între cele două societăţi nu mai există nicio relaţie contractuală, recurenta învederează instanţei de recurs abuzul de drept pe care îl exercită debitoarea cu privire la dreptul de proprietate al SC D.R. SRL.

Pe cale de consecinţă, consideră că intenţia de cumpărare a fost numai o modalitate de tergiversare a momentului restituirii echipamentelor.

În aceste condiţii, menţinerea şi utilizarea cu rea-credinţă a echipamentelor recurentei de către debitoarea SC L SA şi prin exercitarea abuzivă a unor drepturi de către aceasta, ar fi nu numai o încălcare a prevederilor legale, dar ar reprezenta o practică ilicită, care dacă nu este oprită la timp de către instanţă, efectele negative s-ar răsfrânge asupra bunei desfăşurări a activităţilor comerciale ale SC D.R. SRL.

În ceea ce priveşte plata penalităţii de 10.000 Euro la care recurenta este îndreptăţită conform contractului, reiterează ipoteza conform căreia aceasta este considerată, conform art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, o sumă ce s-a născut în timpul derulării procedurii şi prin urmare va trebui achitată din veniturile curente ale societăţii, fără a fi necesară înscrierea acesteia în tabelul creditorilor, înaintea achitării tuturor celorlalte creanţe din tabelul creditorilor.

Recurenta susţine că instanţa de fond nu a analizat şi nu a răspuns criticilor invocate atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin notele scrise privind restituirea echipamentelor aflate în proprietatea sa şi plata penalităţilor la care aceasta este îndreptăţită, vizând faptul că în prezent între părţi nu mai există relaţii contractuale, iar echipamentele sunt în posesia debitoarei fără niciun drept.

Motivarea deciziei pronunţată în fond este cuprinsă lapidar în trei paragrafe, prin care se arată, într-o manieră nelămuritoare, considerentele pentru care a fost respinsă cererea promovată de recurentă ca neîntemeiată, fără a se face nicio referire expresă la motivele de fapt şi de drept invocate în cuprinsul cererii şi a notelor scrise.

 În drept invocă dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 coroborat cu dispoziţiile art. 3041 raportat la art. 304 alin. (7) şi (9) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Intimata SC L SA a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic şi nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar motivele de recurs nu reprezintă critici ale acestei hotărâri, ci doar simple susţineri, izvorâte din nevoia recurentei de a-şi vedea realizat interesul subiectiv de obţinere a unei hotărâri favorabile. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta distorsionează starea de fapt, încercând să contureze teza relei – credinţe a intimatei.

Intimata susţine că recurenta nu a  reuşit să dovedească culpa contractuală a SC L SA, iar faţă de îndeplinirea obligaţiilor contractuale arată că, începând cu anul 2013 SC D.R. SRL, cunoscând că societatea intimată se află în procedura insolvenţei, a refuzat să-i mai livreze bunurile ce fac obiectul contractului.

În ceea ce priveşte predarea efectivă a utilajelor, intimata arată că Tribunalul Arad a reţinut în mod corect că aceasta şi-a manifestat deja  opţiunea cumpărării acestora, astfel cum este reglementat la art. 7.2 din contract, solicitând recurentei indicarea preţului, însă aceasta a refuzat indicarea elementelor contabile necesare pentru stabilirea preţului de achiziţie.

Cât priveşte predarea efectivă a utilajelor, solicită a se reţine faptul că  această predare ar conduce la suspendarea activităţii intimatei, întucât utilajele sunt esenţiale activităţii acesteia, fapt rezultat şi din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta – recurentă.

Analizând recursul declarat, din prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Petenta SC D.R. SRL  a adresat judecătorului sindic o cerere de restituire utilaje, precum şi obligarea debitoarei SC L SA la plata unor penalităţi contractuale de 10.000 Euro, arătând că a denunţat contractul încheiat cu debitoarea sub nr. 618/03.11.2006, astfel încât debitoarea deţine fără drept, în prezent, utilajele ce i s-au  încredinţat în vederea desfăşurării relaţiilor contractuale, motiv pentru care, în baza art. 2 pct. 7 din acest contract nerestituirea echipamentelor în termen de 14 zile de la notificare o îndreptăţeşte la solicitarea de penalităţi în cuantumul arătat mai sus.

Debitoarea s-a apărat, susţinând că respectivul contract se află încă în derulare, deoarece acesta s-a prelungit, implicit, până în anul 2017. De asemenea, debitoarea, prin  administratorul judiciar a arătat că nu înţelege să denunţe acest contract şi, pe cale de consecinţă, nici să restituie utilajele primite de la debitoare, deoarece acestea sunt necesare continuării activităţii debitoarei şi din acest motiv a solicitat SC D.R. SRL să-i comunice preţul utilajelor respective pentru a-i fi achitat.

Ambele părţi şi-au extins solicitările şi, respectiv, apărările cu privire la clauzele contractuale şi valabilitatea contractului încheiat între părţi, administrând în faţa judecătorului sindic un probatoriu vast, constând în proba cu înscrisuri şi proba testimonială, însă, Curtea reţine că judecătorul sindic nu este o instanţă de drept comun care să judece pe fond litigiile dintre debitoare şi terţe părţi, ci este desemnat potrivit art. 11 alin. 2 din Legea insolvenţei să exercite controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar în ce priveşte derularea insolvenţei şi să judece procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Din acest motiv, temeiul de drept aferent procedurii insolvenţei, prin prisma căruia poate fi analizată cererea formulată de către SC D.R. SRL este cel prevăzut de art. 86 din Legea nr. 85/2006 care se referă la regimul unor acte aflate în curs de executare şi care prevede că la data deschiderii procedurii insolvenţei contractele în derulare se consideră menţinute. Acest temei legal stabileşte în competenţa administratorului judiciar sau lichidatorului facultatea de a denunţa un contract doar în cazul în care se consideră că acest contract nu este profitabil sau benefic pentru continuarea desfăşurării activităţii debitoarei, ori, în speţa de faţă, aşa cum a reţinut şi judecătorul sindic, nu sunt îndeplinite condiţiile de denunţare a contractului, dat fiind faptul că practicianul în insolvenţă a optat pentru continuarea derulării lui.

Ca atare, nu sunt îndeplinite în speţă condiţiile prevăzute de art. 86 alin. 1 lit. a  şi b, aşa cum susţine SC D.R. SRL, deoarece acestea se referă la  faptul că un contract se consideră denunţat la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepţionarea solicitării cocontractantului de denunţare a contractului, dacă administratorul judiciar nu răspunde la această solicitare sau de la data notificării denunţării de către administratorul judiciar.

Totodată, nu sunt incidente în speţă disp. art. 90 alin. 1 din Legea insolvenţei, care se referă la situaţia în care debitorul deţine marfă sau bunuri în calitate de consignatar.

Astfel fiind, având în vedere că în speţă nu s-au identificat motive de modificare sau de casare  a hotărârii recurate, dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.p.c., în baza art. 312 C.p.c. a fost respins ca nefondat, recursul.

Domenii speta

Spete similare