Procedura insolvenţei

Potrivit art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006, numai acţiunile şi cererile introduse de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar în aplicarea dispoziţiilor acestei legi sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. Or, atât contestaţia la tabelul preliminar cât şi cererea de repunere în termen au fost formulate de către creditoarea-apelantă prin intermediul administratorului statutar, în contextul în care acestei persoane juridice nu i-a fost ridicat dreptul de administrare şi în aceste condiţii prevederile art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu sunt incidente.

Pe de altă parte, atâta vreme cât declaraţia de creanţă a unei creditoare nu a fost încă soluţionată, iar creditoarea nu a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor de către lichidatorul judiciar, contestatoarea nu a dobândit calitatea de creditor îndreptăţit a participa la procedura insolvenţei, în sensul art.3 alin.1 pct.8 din Legea nr.85/2006, nejustificând legitimitate procesuală activă în a solicita antrenarea răspunderii patrimoniale ale fostelor organe de conducere ale debitoarei insolvente.

Prin decizia civilă nr. 348/14.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II- a Civilă au fost respinse recursurile formulate împotriva sentinţei civile nr. 191 din 27 februarie 2014, pronunţată în dosarul nr. 5339/108/2013 al Tribunalului Arad.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sentinţa recurată, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC BED IF SRL Timişoara; a respins cererea de atragere răspundere formulată de creditoarea SC BED IF SRL împotriva pârâtului VID; a anulat ca netimbrată declaraţia de creanţă şi cererea de repunere în termen formulată de creditoarea SN ÎF SA, Sucursala Banat; a respins cererile de repunere în termen formulate de creditoarele SC R SRL, prin administrator judiciar CI T, Filiala Bucureşti SPRL, SC V SRL şi SC FT SRL, prin lichidator judiciar BNP C SPRL; totodată, a dispus refacerea tabelului de creanţe a debitoarei SC RGT SRL; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că la data de 18.10.2013, creditoarea SC R SRL – societate în insolvenţă, reprezentantă de administratorul judiciar CI T – Filiala Bucureşti SPRL a depus o cerere de repunere în termenul de formulare a declaraţiei de creanţă şi declaraţie de creanţă, arătând că deţine faţă de debitoare o creanţă certă, lichidă, exigibilă, reprezentând o plată eronată făcută de creditoare debitoarei, pentru care a obţinut Ordonanţa de plată nr. 5152 din 09.09.2013 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr.12335/55/2013.

S-a mai constatat că prin Raportul de activitate, administratorul judiciar, deşi a susţinut că declaraţiile de creanţă sunt depuse tardiv, a apreciat că SC R SRL trebuie înscrisă în tabelul de creanţe, cu toate că nu a figurat pe lista creditorilor predată acestuia.

Judecătorul sindic a constatat că, în pofida acestei opinii, creditoarea a obţinut o ordonanţă de plată ulterior deschiderii procedurii, contrar dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. Totodată, judecătorul sindic a adus la cunoştinţa administratorului judiciar acest aspect şi, constatând că acesta nu a verificat creanţa, prin Încheierea dată în şedinţa publică din data de 04.11.2013 a pus în vedere administratorului judiciar să verifice modul în care a fost obţinută Ordonanţa de plată după deschiderea procedurii şi iniţierea procedurilor pentru a formula cererea în anulare.

Judecătorul sindic a mai constatat că procedura insolvenţei faţă de SC RGT SRL s-a deschis la cererea creditorului declanşator SC A SA – societate în insolvenţă, reprezentată CI T - Filiala Timiş, alături de Expert SPRL Arad; că, în condiţiile în care acesta a primit hotărârea de deschidere a procedurii, cu rea credinţă a iniţiat formalităţile pentru obţinerea unui titlu executoriu după data deschiderii procedurii.

De asemenea, s-a constatat faptul că acea creanţă invocată de creditoarea SC R SRL este o plată făcută din eroare către debitoare, motiv pentru care judecătorul sindic a apreciat că nu avea cum să fie înregistrată în contabilitatea proprie a debitoarei SC RG SRL; că repunerea în termen propusă de administratorul judiciar în această situaţie este nelegală, întrucât acesta nu putea să soluţioneze o astfel de cerere, fiind de competenţa judecătorului sindic, potrivit art. 11 din Legea nr. 85/2006.

S-a mai reţinut că în cauză deschiderea procedurii insolvenţei a devenit opozabilă creditoarei încă de la data comunicării sentinţei de deschidere a procedurii, iar notificarea i-a fost opozabilă de la data publicării sale în BPI nr. 12586/23.07.2013, potrivit disp. art. 7, alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, s-a reţinut că nu sunt întrunite nici condiţiile art. 186 cod procedură civilă, întrucât creditoarea nu a invocat şi nu a dovedit o întârziere bazată pe motive temeinice.

Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a respins cererea de repunere în termen formulată creditoarea SC R SRL.

S-a mai constatat că la data de 9.10.2013, creditoarea SN „ÎF” SA – Sucursala Banat, prin director a depus o cerere de repunere în termen, care nu a fost motivată, creanţa acestei creditoare derivând din Contractul  de închiriere nr. 281/01.10.2012.

S-a constatat că prin Raportul de activitate de la 04.11.2013, administratorul judiciar a recunoscut că nu a notificat această societate, dar, fără a justifica în nici un fel, a apreciat că această creditoare trebuie să fie trecută în tabelul de creanţe cu o parte din sumă, mai puţin accesoriile care nu au fost justificate din punct de vedere al calculelor.

Judecătorul sindic constatând că această creditoare nu a timbrat declaraţia de creanţă, nici cererea de repunere în termen, iar suma reclamată nu este rezultată dintr-o datorie bugetară, ci dintr-un contract comercial, un contract semnat între profesionişti, a apreciat că nu se încadrează în dispoziţiile art. 30 din OUG nr. 0/2013, aceasta nefiind scutită de plata taxelor de timbru.

De asemenea, s-a constatat cererea formulată de creditoarea SN „ÎF” SA – Sucursala Banat nu beneficiază de prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât a fost formulată prin reprezentantul său legal TGM, în calitate director al acestei societăţi şi nu de administratorul judiciar.

Constatând că, creditoarea nu a atacat în termen legal rezoluţia de achitare a taxelor de timbru, încălcând dispoziţiilor art. 14 din OUG nr. 80/2013, nu a timbrat contestaţia conform dispoziţiilor instanţei şi nici nu a dovedit scutirea sa de la plată, a admis excepţia şi a anulat ca netimbrate, atât cererea de repunere în termen, cât şi declaraţia de creanţă, obligând  pe administratorul judiciar să modifice în mod corespunzător tabelul de creanţe întocmit în mod nelegal.

S-a mai constatat că la data de 18.11.2013 creditoarea SC BED IF SRL, societate neînscrisă în tabelul de creanţe, care a formulat tardiv o declaraţie de creanţă şi nu a formulat şi cerere de repunere în termen, a formulat o precizare şi completare de acţiune prin care a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al SC RG SRL – societate în insolvenţă, în baza dispoziţiilor art. 138, alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic, analizând excepţia lipsei calităţii procesuale active a  creditoarei SC BED IF SRL invocată în cauză, a constatat că aceasta nu îndeplineşte în nici o situaţie calitatea prevăzută de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, şi în consecinţă în baza dispoziţiilor art. 57 alin. 4 Cod procedură civilă a admis excepţia şi a respins cererea formulată de creditoare.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, au declarat apel apelantele creditoare SN „ÎF” SA, prin SN „ÎF „ SA Sucursala Banat şi de SC BED IF SRL.

Creditoarea apelantă SN „ÎF” SA, prin SN „ÎF „ SA Sucursala Banat a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii declaraţiei de creanţă şi a cererii de repunere în termen , cu consecinţa refacerii tabelului de creanţe a debitoarei SC RG SRL şi includerii şi a sumelor cuvenite creditoarei în cuantum total de 31102,60 lei.

În motivarea cererii, apelanta susţine că la instanţa de fond în mod nelegal a fost citată cu menţiunea de a achita taxele de timbru, în condiţiile în care societatea sa a procedat în mod corect când a formulat declaraţia de creanţa şi cererea de repunere în termen, menţionând starea de insolvenţă în care se afla cu indicarea tuturor datelor privind administratorul judiciar, desemnat în cadrul procedurii, la cererile sale fiind ataşate documentele doveditoare, respectiv sentinţa nr.8084/2012 pronunţată în dos.nr.26428/3/2007 şi încheierea din 17.01.2013 prin care a fost desemnat administrator judiciar consorţiul format din Ag.I: SPRL şi B& A.I. SPRL.

De asemenea, s-a arătat că în mod nelegal instanţa nu a dispus citarea societăţii apelante, prin administrator judiciar consorţiul format din Ag. I SPRL şi B& A.I. SPRL cu menţiunea însuşirii cererilor formulate, lezând în acest fel drepturile şi interesele unui creditor de bună credinţă în condiţiile în care reaua-credinţă a debitoarei în cauză este dovedită.

Totodată, a susţinut că în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a admis excepţia de netimbrare a cererilor sale, reţinându-se că nu a timbrat declaraţia de creanţa şi nici cererea de repunere în termen, constatând că societatea sa nu ar beneficia de prevederile art.77 din Legea nr.85/2006 şi nu a dovedit scutirea de plata.

De asemenea, s-a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că declaraţia de creanţă şi cererea de repunere în termen nu au fost formulate de administratorul judiciar, arătând că în perioada de observaţie administratorul judiciar nu s-a ocupat de administrarea societăţii, ci doar a supravegheat-o, creditoarea exercitându-şi drepturile legale ori de cate ori a fost nevoie pentru recuperarea creanţelor; că administratorul judiciar şi-a însuşit aceste păreri - atunci când a fost citat cu obligaţia de a-şi însuşi vreo cerere; că în speţă societatea apelantă fiind o societate naţională cu 15 sucursale judeţene, era imposibil ca administratorul judiciar, care are sediul în Bucureşti să formuleze cereri pentru recuperarea creanţelor apelante creditoare în teritoriu.

În fine, s-a susţinut că instanţa de fond a ignorat documentele depuse de societatea apelantă, precum şi starea de insolvenţă a creditoarei, nu a manifestat rol activ şi nu a dispus citarea sa, atât la sediul social, cât şi la sediul administratorului judiciar, viciind astfel procedura de citare şi lezând drepturile şi interesele legitime ale societăţii apelante - creditor de bună credinţă cu capital integral de stat - aflat în portofoliul ADS, în contradictoriu cu un dovedit debitor de rea-credinţă prin pronunţarea unei sentinţe nelegale şi netemeinice.

Creditoarea apelantă SC BED IF SRL a solicitat anularea hotărârii instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală, în sensul admiterii cererii de înscriere a creanţei în tabelul preliminar de creanţe şi a cererii de atragere a răspunderii personale a administratorului debitoarei, având în vedere faptul că, acesta a depus cererea de intrare în insolvenţă voluntară la data de 21 august 2013, după obţinerea titlului executoriu şi după punerea în executare a acestuia (31.07.2013), apreciind că acest aspect atestă reaua-credinţă comercială a administratorului debitoarei, care s-a sustras în acest fel de la plata debitului datorat societăţii sale. 

În motivarea cererii, apelanta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu neconsiderarea juridică temeinică şi legală a situaţiei de fapt şi de drept ce caracterizează litigiul dedus judecaţii, probată în mod exhaustiv în cauză prin probele/înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aspect ce a condus la soluţionarea greşită a cauzei, cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor de lege imperative incidente în cauză.

Totodată, apelanta creditoare a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că a formulat tardiv declaraţia de creanţă, întrucât a aflat de intrarea în insolvenţă a debitoarei, după punerea în executare a titlului executoriu deţinut potrivit încheierii nr. 3 din 30.09.2013 emisă de BEJ SDA. Imediat după această dată s-a arătat că apelanta a formulat declaraţia de creanţă la 01.10.2013.

Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva societăţii debitoare în sumă de 89.138,71 lei, la care se adaugă suma de 1155 lei, reprezentând cheltuielile de judecată acordate de instanţă prin Ordonanţa civilă nr. 8767/19.06.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 12649/325/2013. 

 S-a arătat că între creditoarea apelantă şi debitoare s-au stabilit raporturi contractuale prin încheierea contractului de închiriere nr. 154/31.05.2012, în baza căruia apelanta, în calitate de furnizor, s-a obligat să închirieze beneficiarei utilaje terasiere şi de construcţii cu tot cu muncitori, iar debitoarea, în calitate de beneficiar, s-a obligat să-i achite valoarea prestaţiilor la termenele stabilite în contract.

Apelanta a susţinut că şi-a executat prestaţiile asumate prin contract, astfel cum rezultă şi din rapoartele de lucru semnate şi parafate de către debitoare, procedând mai apoi la facturarea acestora prin FF nr. 190/02.07.2012 in suma de 18.748,80 lei achitata cu OP conform extrasului de cont curent anexat prezentei, FF nr. 196/03.08.2012 in suma de 20.633,6 lei achitat parţial cu OP suma de 18.251,20lei, ramând o restanta de plata in suma de 2382,40lei, FF nr. 199/03.09.2012 in suma de 18.748,8 lei - neachitata, FF nr. 114/01.10.2012 in suma de 19.840 lei - neachitata, FF nr.201/01.11.2012 in suma de 19.145,60 lei - neachitata, FF nr. 202/31.01.2013 in suma de 7.539,2 lei - neachitata, FF nr. 203/28.02.2013 in suma de 2976 lei - neachitata, facturi asumate/însuşite spre plată de către debitoare prin semnare şi parafare, fără obiecţiuni, ba chiar mai mult prin achitarea parţială a acestora de către debitoare. 

S-a arătat că deşi debitoarea a acceptat spre plata facturile menţionate, nu le-a contestat nici măcar un moment, chiar a procedat la achitarea parţială a acestora, însă nici până în prezent nu a achitat suma de  70.632,00 lei, rămasă neachitată.

În drept a invocat, dispoziţiile art. 466 şi art. 480 Cod procedură civilă.

De asemenea, creditoarea apelantă SC BED IF SRL a depus concluzii scrise, prin care a reiterat motivele arătate în cererea de apel.

Examinând apelurile declarate în cauză, în condiţiile art. 477 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate şi se impune a fi respinse, pentru următoarele considerente.

În privinţa apelului declarat de creditoarea SN ÎF S.A., Curtea constată că prima instanţă a anulat contestaţia acesteia ca netimbrată, întrucât creditoarea nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a ataşat contestaţiei sale dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit.

Din întreg ansamblul de critici ale acestei apelante, singurele care privesc timbrarea sunt cele prin intermediul cărora, apelanta-creditoare a susţinut că nu avea obligaţia de a timbra nici cererea de repunere în termen şi nici contestaţia la tabelul preliminar atâta vreme cât era o societate aflată în procedura insolvenţei. Critica nu este însă fondată atâta vreme cât potrivit art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006, numai acţiunile şi cererile introduse de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar în aplicarea dispoziţiilor acestei legi sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. Or, aşa cum se poate observa, atât contestaţia la tabelul preliminar cât şi cererea de repunere în termen au fost formulate de către creditoarea-apelantă prin intermediul administratorului statutar, în contextul în care acestei persoane juridice nu i-a fost ridicat dreptul de administrare. Or, în aceste condiţii prevederile art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu sunt incidente iar pretenţiile formulate de către această creditoare, precum şi calitatea acesteia, nu atrag incidenţa vreunui alt temei de drept în virtutea căruia să beneficieze de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.

Nu este fondată nici critica referitoare la nelegala citare a creditoarei în faţa primei instanţe. Conform art.155 alin.1 lit.5 C. pr.civ., cei supuşi procedurii insolvenţei, se citează la sediul lor, iar după deschiderea acestei proceduri, se citează conform legii speciale. Dispoziţiile legii speciale, referitoare la citarea persoanei juridice prin administrator sau lichidator judiciar, sunt incidente numai în acele cazuri în care persoana juridică în cauză este acţionată în justiţie în calitatea sa de debitor, ori este vorba despre o cerere contencioasă formulată în cadrul dosarului de insolvenţă în care persoana juridică în discuţie este debitoarea insolventă. Or, în prezenta pricină, Curtea constată că apelanta are poziţia procesuală de creditoare, cererea a fost formulată prin administrator statutar iar citarea acesteia s-a realizat conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, la sediul părţii, reprezentantului său legal care a şi semnat actul procedural de învestire a instanţei. Prin urmare, Curtea apreciază că apelanta-creditoare a fost legal citată în faţa primei instanţe, în acord cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi legii nr.85/2006, iar critica referitoare la necitarea administratorului judiciar nu este fondată.

Nici apelul declarat de creditoarea Bed IF SRL nu este fondată. Aşa cum se poate constata, prima instanţă a observat că această creditoare a depus la dosarul cauzei o declaraţie de creanţă tardivă, fără a depune şi o cerere de repunere în termen, declaraţie care nu a fost încă examinată de către lichidatorul judiciar şi nu a primit încă o rezolvare. Acestea au fost împrejurările pentru care prima instanţă, în mod just, a concluzionat că, atâta vreme cât declaraţia de creanţă a acestei creditoare nu a fost încă soluţionată, iar creditoarea nu a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor de către lichidatorul judiciar, contestatoarea nu a dobândit calitatea de creditor îndreptăţit a participa la procedura insolvenţei, în sensul art.3 alin.1 pct.8 din Legea nr.85/2006, nejustificând legitimitate procesuală activă în a solicita antrenarea răspunderii patrimoniale ale fostelor organe de conducere ale debitoarei insolvente.

În acest context factual, Curtea constată că ansamblul de critici aduse de către apelanta BED IF SRL hotărârii primei instanţe sunt lipsite de pertinenţă juridică. Astfel, creditoarea solicită anularea hotărârii primei instanţe şi admiterea cererii de înscriere a creanţei sale în tabelul preliminar, deşi prima instanţă nu a soluţionat o astfel de cerere care, oricum, era de competenţa administratorului judiciar, judecătorul sindic fiind competent eventual să soluţioneze contestaţia creditorului împotriva refuzului administratorului judiciar de a înscrie creanţa în tabel. Or, o astfel de contestaţie nu a fost încă formulată dar nici administratorul judiciar nu a soluţionat încă cererea de înscriere a creanţei acestei creditoare în tabelul preliminar. Prin urmare, Curtea constată că, aşa cum a fost formulată, cererea de apel prin care se solicită desfiinţarea sentinţei apelate şi înscrierea creditoare în tabelul preliminar, conţine cereri noi, ce nu au făcut obiectul judecăţii primei instanţe, în contradicţie cu prevederile art.478 alin.3 teza finală C. pr.civ., conform cărora în apel nu se pot formula cereri noi. 

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art.480 alin.1 C. pr.civ., Curtea a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantele SN „ÎF” SA, prin SN „ÎF „ SA Sucursala Banat şi de SC BED IF SRL, în contradictoriu cu debitoarea RGT SRL, prin administrator judiciar CI T SPRL, împotriva sentinţei civile nr.191 din 27 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.5339/108/2013.

Domenii speta

Spete similare