Contestatie la executare

Prin decizia civilă nr. 203/06.06.2014, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei BEJ TF şi a respins recursul declarat de recurentul-contestator  PCC, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A la data de 29.08.2013, sub nr. 4241/740/2013, contestatorul PCC a formulat, în contradictoriu cu intimata CNADNR, contestaţie la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 2293/2012, emisă de BEJ TF , anularea procesului-verbal de cheltuieli privind executarea din data de 13.02.2013.

În fapt, contestatorul a arătat că a fost amendat la data de 13.12.2010, de către un reprezentant al intimatei, pentru contravenția prev. de art. 8 alin. 1 O.G. nr. 15/2002, iar în urma formării dosarului execuțional mai sus amintit, petentul a fost somat să achite atât suma menționată în titlul executoriu-procesul verbal de contravenție, cât și suma de 508,59 lei, cu titlu de cheltuieli de executare.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, contestatorul a susținut că nu se regăsesc în vreo reglementare, însumând triplul debitului, cu atât mai mult cu cât onorariul executorului judecătoresc nu putea să depășească 10% din suma reprezentând valoarea creanței, conform art. 39  alin. 1 lit. a Legea nr. 188/2000 rep..

A mai arătat contestatorul că restul cheltuielilor cuprinse în procesul –verbal, exceptând onorariul care ar fi trebuit să fie cuantificat astfel cum a argumentat mai sus, trebuie înlăturate, întrucât prin decizia nr. 58/18.10.2012 a Plenului Consiliului Concurenței s-a dispus, între altele, eliminarea listei cu cheltuieli de executare silită-art. 3 din dispozitivul deciziei-pentru că exced cadrului legal instituit de Codul de procedură civilă, respectiv de Legea nr. 188/2000 repub. .

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 223 N.C. proc. civ., solicitându-se  judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: adresa de înfiinţare poprii (f. 8); proces-verbal din 13.02.2013 privind cheltuieli de executare (f. 7); proces-verbal de constatare a contravenției seria ROV nr. 0005685/13.12.2010 (f. 6).

La data de 28.02.2013, prin serviciul registratură, s-a ataşat întâmpinarea formulată de BEJ TF, prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, cu motivarea că executorul judecătoresc este organul învestit cu autoritatea de stat pentru a putea impune debitorului sau/şi terţilor ce deţin bunuri, obligaţia de a executa dispoziţiile din titlul executor, în condiţiile legii.

Pe fond, s-a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată, arătându-se că aspectele relevate de contestator sunt nereale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile codului de procedură civilă.

A fost anexat, în copie, dosarul execuţional nr. 2293/2012.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a  BEJ TF instanţa s-a pronunţat în şedinţă publică, pe care a admis-o, potrivit motivării reţinute în practicaua prezentei şi, în consecinţă, a respins contestaţia la executare în contradictoriu cu acest intimat, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, instanţa a analizat contestaţia la executare în considerarea cadrului procesual creat între contestator şi intimata-creditoare CNADNR S.A. .

Legal citată, intimata-creditoare CNADNR S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, prin susținerea, în esență, că atât onorariul, cât și cheltuielile de executare silită au fost stabilite de executorul judecătoresc în limitele legii, conform art. 37 alin. 1 Legea nr. 188/2000 și ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru contestator și pentru intimată proba cu înscrisurile ataşate dosarului.

Prin sentinţa civilă nr. 790/05/03/2014  Judecătoria A a respins  acţiunea civilă având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul PCC, în contradictoriu cu intimata CNADNR,  ca neîntemeiată.

 Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că obiectul contestaţiei la executare l-a  reprezentat , în esenţă, cenzurarea neregularităţilor procedurale săvârşite cu prilejul executării silite, contestatorul fiind îndreptăţit ca, sub rezerva respectării termenelor procedurale şi a justificării interesului precizat de prevederile art. 399 Cod procedură civilă, să solicite instanţei de executare verificarea modului de aducere la îndeplinire a titlului executoriu.

Din această perspectivă prima instanţă, analizând poziţia procesuală a contestatorului care a solicitat anularea procesului-verbal de cheltuieli privind executarea din data de 13.02.2013, criticându-l  pentru nelegalitate, a reţinut că, în cadrul executării silite începute, au fost comunicate contestatorului, faţă de disp. art. 388 C. proc. civ.,  somația și procesul-verbal, la data de 05.09.2013.

A arătat că, nu poate valorifica argumentele contestatorului din acțiunea introductivă, întrucât cheltuielile de executare au fost calculate și sunt datorate în temeiul art. 39 alin. 1 Legea nr. 188/2000 și ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale, astfel cum acesta a fost modificat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2561/2012.

 Astfel, in speță, pentru creanțele de până la 500 lei inclusiv, onorariul minimal este stabilit la nivelul de 10% din suma reprezentând  valoarea creanței ce face obiectul executării silite, iar în cauză această  cerință a fost  respectată, cheltuielile de executare silită efectuate fiind necesar a fi apreciate în contextul activității de executare silită indirectă (urmărire imobiliară) ori de poprire,  alese de către executor.

 Reţinând aşadar, caracterul legal al actelor de executare întocmite de intimată împotriva contestatoarei şi faptul că  executarea silită însăşi s-a desfăşurat  în baza unui titlu executoriu valabil şi cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 372 şi urm.  C. proc. civ.,  a respins contestaţia la executare formulată de contestator în contradictoriu cu intimata CNADNR, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a  declarat recurs, recurentul  contestator PCC solicitând, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate cu consecinţa  admiterii contestaţiei la executare .

Criticând  sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie a arătat că, prima instanţă în mod greşit a procedat la respingerea contestaţiei la executare al cărei obiect l-a constituit diminuarea cheltuielilor de executare în valoare de 508,59 lei  motivând că, cheltuielile de executare au fost calculate și sunt datorate în temeiul art. 39 alin. 1 Legea nr. 188/2000 și ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale, astfel cum acesta a fost modificat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2561/2012., şi se înscriu în limite legale.

A arătat că  aceste cheltuieli ar fi trebuit să se regăsească în onorariul stabilit şi care nu putea să depăşească 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite .

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 CPC.

Prin întâmpinarea formulată intimata BEJ TF a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de dispoziţiile art. 2 alin. 1  şi art. 7 alin. 1 lit. a din legea nr. 188/2000 .

În cursul cercetării judecătoreşti a recursului  nu au fost  administrate  probe noi.

 În ceea ce priveşte recursul declarat, tribunalul constată în virtutea rolului său activ impus de art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă şi art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, că motivele concrete formulate de recurentul contestator, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei BEJ TF, tribunalul, analizând cu prioritate această excepţie, în baza dispoziţiilor art. 137 CPC, o va admite pentru următoarele considerente :

Intimata BEJ TF nu poate fi parte în raportul juridic execuţional potrivit dispoziţiilor art. 57-58 din legea nr. 188/2000 şi art. 399 CPC, raportul procesual în cauza dedusă judecăţii vizează numai interesele părţilor, executorul judecătoresc îndeplinind atribuţiile de serviciu de interes public fără a apăra interesele vreunei părţi.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate prin prisma motivului  de recurs invocat, tribunalul constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Astfel,  motivul de recurs prin care se critică sentinţa instanţei de fond pe considerentul că, prima instanţă în mod greşit a procedat la respingerea contestaţiei la executare  motivând că, cheltuielile de executare au fost calculate în mod corect , fiind  datorate în temeiul art. 39 alin. 1 Legea nr. 188/2000 și ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006 , se  constată că este nefondat.

Din perspectiva prevederilor art. 371/7 CPC , instanţa de judecată poate cenzura cuantumul cheltuielilor de executare, trebuind să verifice dacă aceste cheltuieli stabilite prin procesul verbal de cheltuieli au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale şi dacă sunt disproporţionate faţă de cuantumul creanţei şi volumul de muncă efectuată de cei implicaţi în executare. Întrucât executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispoziţiile art. 274 alin. 2 şi 3  C.proc.civ. sunt aplicabile şi în faza executării silite.

 Prin aplicarea acestor dispoziţii, instanţa nu intervine în relaţia dintre avocat şi client şi nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistenţă juridică, dar are posibilitatea de a micşora cuantumul cheltuielilor pe care şi le recuperează creditorul cu acest titlu, în situaţia în care sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea creanţei sau de munca îndeplinită de avocat.

Potrivit art. 669 alin.1 din Codul de procedură civilă, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Raţiunea textului de lege are în vedere asigurarea tuturor condiţiilor în vederea executării cu celeritate a titlului executoriu, astfel încât desăvârşirea executării silite să nu fie îngreunată sau perturbată spre exemplu de refuzul debitorului de conformare sau de colaborare cu organul de executare ori de lipsa fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor ocazionate de executare.

 În mod firesc, executarea silită fiind declanşată la cererea creditorului, în interesul său, acestuia îi incumbă avansarea cheltuielilor de executare. Nimic nu împiedică însă ca onorariul executorului judecătoresc sau al avocatului să fie achitate din creanţa executată, atâta timp cât executorul sau avocatul nu se opun, aceştia fiind singurii în măsură să refuze efectuarea actelor respective datorită neavansării cheltuielilor corespunzătoare de către creditor.

Cât priveşte cuantumul onorariului de executor,  critica este de asemenea nefondată .

Sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.144/2007, şi ale Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2550//14/11/2006, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligaţiei de plată a cărei executare se urmăreşte.

Potrivit textelor de lege menţionate, pentru creanțele de până la 500 lei inclusiv, onorariul minimal este stabilit la nivelul de 10% din suma reprezentând  valoarea creanței ce face obiectul executării silite, iar în cauză această  cerință este respectată, cheltuielile de executare silită efectuate fiind necesar a fi apreciate în contextul întregii activități de executare silită indirectă (urmărire imobiliară) ori de poprire,  alese de către executor.

În cauză, tribunalul constată că onorariul de 60  lei stabilit prin procesul verbal de cheltuieli din 13/02/2013  pentru activitatea depusă de către executorul judecătoresc a fost determinat prin aplicarea corectă  a dispoziţiilor art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.144/2007, situându-se în  limita cerută de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2550//14/11/2006.

 Instanţa nu poate interveni pentru a mări sau micşora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime şi maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecţie debitorului .

În speţă onorariul  executorului judecătoresc, nu depăşeşte limitele impuse de art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, aşa încât faţă de considerentele expuse, tribunalul a respins recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare