Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 812 din 04.10.2011


Sentinţa civilă nr.812 din 02.05.2012 Red. C.A.M.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1281/199/31.10.2011 la Judecătoria Buhuşi, petentul ……a formulat plângere contravenţională, împotriva procesului verbal de contravenţie seria AP nr. 2584485/02.05.2012, încheiat de I. P. J. Bacău în calitate de organ constatator.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 10.10.2011 orele 1100 a avut unele discuţii în curtea locuinţei cu soţia ……. care au plecat de la fiul lor………. după care a plecat de acasă. Ulterior, aceasta a chemat organele de poliţie care l-au sancţionat contravenţional în lipsă şi fără a discuta cu el.

Petentul consideră că nu sunt îndeplinite cerinţele ca fapta să fie săvârşită în public şi să fie de natură  să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora.

Referitor la condiţiile de formă ale procesului verbal de contravenţie, petentul arată că agentul constatator nu a trecut în procesul verbal de contravenţie locul exact unde s-a comis fapta şi unde trebuie depusă contestaţia aşa cum prevede art. 16 al.1 din O.G. nr.2/2001

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2005 raportat la art. 31 din O.G. nr. 2/2005.

În apărare, petentul a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenţie, certificat medico-legal/17.10.2011, bilet examen ORL/17.10.2011, examen radiologie/16.11.2011, bilet analize medicale nr. 1075/17.10.2011şi a solicitat încuviinţarea probei cu martori, probă ce a fost încuviinţată şi administrată de instanţă.

Plângerea a fost formulată în termenul legal.

În întâmpinare, organul constatator a arătat în esenţă că la data de 16.10.2011, orele 1215 , echipajul auto al Secţiei 9 Poliţie Rurală Buhuşi a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către numita …… despre faptul că fostul soţ………face scandal la locuinţă. …… a declarat verbal că fostul soţ, pe fondul consumului de alcool, a provocat scandal la locuinţă iar în curtea locuinţei i-a adresat cuvinte jicnitoare şi obscene în prezenţa mamei ei şi a altor persoane, apoi a plecat.

Numitul …….. a fost sancţionat în lipsă conform Legii 61/1991 republicată cu amendă în valoare de 500 lei iar exemplarul nr. 2 i-a fost comunicat prin poştă.

Se mai arată în întâmpinare că procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001, încadrarea juridică şi aplicare sancţiunii contravenţionale fiind în conformitate cu prevederile legii 61/1991, că petentul nu a fost de faţă a întocmirea procesului verbal fapt atestat de  martorul ……domiciliat în sat. Ţîrdenii Mari, com. Blăgeşti, jud. Bacău, şi că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei reţinute, sunt aspectul laturii obiective.

Se mai arată că interesele legitime şi drepturile procesuale ale petentului nu au fost vătămate în nici un fel.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115-118vCod pr.civilă, O.G. nr. 2/2001 modificată şi legea 61/1991 republicată.

În dovedirea celor reţinute, organul constatator a depus la dosar raportul agentului constatator, procesul-verbal de contravenţie în original şi confirmarea de primire a acestuia.

Părţile au fost legal citate, prezentându-se în instanţă doar petentul, asistat de apărător.

În cauză s-a audiat şi martorul din lucrări.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria AP nr. 2584485/02.05.2012, încheiat de I. P. J. Bacău în calitate de organ constatator, s-a reţinut în sarcina petentului că în ziua de 16.10.2011, la ora 12.00, a adresat cuvinte jignitoare fostei soţii – …… la locuinţă, în prezenţa altor persoane, deranjând ordinea şi liniştea publică.

Fapta a fost încadrată în dispoziţiile art. 3 pct. 1 din L. nr. 61/1991 şi sancţionată conform art. 4 lit. b din acelaşi act normativ, cu amendă contravenţională în sumă de 500 lei.

Din actele depuse la dosar rezultă că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor de formă prevăzute de O. G. nr. 2/2001, încadrarea juridică şi sancţiunea aplicată fiind conforme cu dispoziţiile L. nr. 61/1991.

Organul constatator nu a putut face însă dovada situaţiei de fapt reţinute, întrucât din raportul agentului constatator rezultă că acesta nu a perceput fapta în mod direct ci doar din spusele soţiei petentului, direct implicată în conflict. Mai mult, deşi face vorbire de săvârşirea faptei în prezenţa unor martori, agentul constatator nu a audiat nici un martor şi nici în cursul judecăţii nu a fost propus vreun martor ocular.

Martorul asistent la încheierea procesului verbal a relatat de asemenea, că agentul constatator s-a deplasat la locuinţa petentului la solicitarea soţiei acestuia, însă nu l-a găsit acasă pe petent.

Mai mult, din declaraţia martorului ……, precum şi din actele medicale depuse la dosar de petent, a rezultat că în ziua conflictului, petentul a fost consultat la spital, fiind diagnosticat cu fractură piramidă nazală.

Ori, în materie contravenţională, orientarea generală actuală la nivel european, în conformitate cu practica CEDO, este în sensul că orice persoană se bucură de prezumţia de nevinovăţie până când vinovăţia sa va fi în mod legal stabilită, sarcina de a proba săvârşirea de către petent a faptei reţinute în procesul-verbal de contravenţie, revenind organului constatator (cauza Anghel vs. România).

În speţa de faţă, instanţa nu şi-a putut forma convingerea cu privire la săvârşirea de către petent a faptei reţinute în sarcina sa, întrucât organul constatator nu a făcut probe în acest sens.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 34 al. 1 din O. G. nr. 2/2001, instanţa va admite plângerea şi va anula procesul verbal de contravenţie contestat, urmând a exonera petentul de plata amenzii contravenţionale.

3