Sentinta civilă Nr. 832

Sentinţă civilă SENTINTA CIVILĂ Nr. 832 din 28.05.2012


Dosar nr. 1596/201/2012

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDETUL DOLJ

SENTINTA CIVILĂ Nr. 832/2012

Şedinţa publică de la 28 Mai 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE Mioara Popescu

Grefier MAP

x.x.x.x.

?

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul TI şi pe pârât COMUNA C PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, părtile nu au raspuns, reclamantul fiind reprezentat de av. G. B, prezenti fiind martorii SE si SJ.

 Procedura legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedintă, s-au audiat martorii prezenti, după care instanta apreciind cauza in stare de judecată, a acordat cuvintul in fond.

Av. G. B, pentru reclamant, a solicitat admiterea actiunii, constatarea dreptului de proprietate al reclamantului pentru suprafata de 570 mp. teren intravilan aferent casei de locuit din com. C, prin uzucapiune de 30 de ani.

J U D E C A T A :

Reclamantul TI a solicitat, in contradictoriu cu Comuna C, prin primar, să se constate dreptul său de proprietate pentru suprafata de 570 mp. teren intravilan aferent casei de locuit , situata in com. C str. Primăverii nr. 11 T 87 P 1206, in baza uzucapiunii de 30 de ani.

In motivarea in fapt a actiunii, a arătat că prin cpontractul de vinzare-cumpărare autentificat sub nr. 791/7.10.1975 de NSL Bailesti, mama sa, TA, actualmente decedată, a dobindit in proprietate imobil casă de locuit, compus din 3 camere sală cu pivnită, situat in comuna C.

Terenul aferent, in suprafată de 570 mp. a trecut in proprietatea statului, iar după aparitia legii fondului funciar, autoarea sa, din cauza batrinestii si a starii de sănătate, nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul aferent casei.

A mentionat că indeplineste conditiile pentru a uzucapa, prevazute in art. 1890 coroborat cu art. 1847 precum si dispozitiile privind jonctiunea posesiilor prevazute in art. 1860 c.civ.

A mai arătat că după decesul mamei sale, la 25.06.2009, imobilul a rămas in posesia sa, neintrerupt, netulburat , el fiind cunoscut ca proprietar al terenului ce reprezintă curtea si grădina casei.

In drept, a invocat art. 1890 c.civ., 1859 si 1860 c.civ., art. 82 din Leg. 71/2011.

A depus anexat la dosar, contract de vinzare-cumpărare, certificat de deces pentru TA, anexa nr. 24 emisă de comuna C la data de 2.04.2012, pentru autoarea TA, certificat de atestare fiscală a imobilului, adeverinta nr. 4644/10.04.2012 emisă de Primaria comunei C, schită parcelară a imobilului, întocmită si vizată de Primaria comunei C, taxă de timbru.

In cauză, la cererea reclamantului, au fost audiati martorii SJ si SE.

Din probele administrate in cauză, instanta a retinut că reclamantul detine în posesie si folosintă imobilul compus din casă de locuit cu 3 camere, sală si pivniţă şi teren aferent in suprafată de 570 mp.,  situat în comuna C str. Primăverii nr. 11.

Acest imobil a fost dobindit de mama sa, TA, decedată la 25.06.2009, in comuna C, Dolj, prin contract de vinzare-cumpărare autentificat sub nr. 791/7.10.1975 la NSL Bailesti.

Terenul aferent constructiilor a trecut in proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 iar după aparitia legii fondului funciar, in anul 1991, nu s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren.

De asemenea nu s-a reconstituit dreptul de proprietate altor persoane iar terenul nu face parte din domeniul public sau privat al comunei.

Posesia prelungită duce la dobindirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil dacă sunt indeplinite următoarele conditii : posesia să fie utilă, adică neviciată, posesorul să posede pentru sine, adică, cu intentia de a fi proprietar, posesorul să posede bunul imobil, respectiv in tot timpul prevazut de lege.

In acest caz, cel ce pretinde că a dobindit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, trebuie să dovedească îndeplinirea acestor conditii.

In speţă, autoarea reclamantului, TA, a dobindit imobilul casă in anul 1975 si de atunci a avut in posesie terenul aferent de 570 mp.  continuu, neintrerupt, netulburat, fiind cunoscută ca proprietara întregului imobil.

După decesul acesteia, reclamantul moştenitor, in  calitate de fiu, a detinut posesia imobilului casă si teren in aceleaşi conditii, operind astfel dispozitiile art. 1860 c.civ., referitoare la jonctiunea posesiilor.

Apreciind că sint indeplinite conditiile prescriptiei de 30 de ani, posesia fiind exercitată in conditiile prevazute de art. 1846 si urm. C.civ. si pe durata impusă de art. 1890 c.civ., instanta apreciază intemeiată actiunea reclamantului, urmind să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite actiunea formulată de reclamantul TI, domiciliat in com. C nr. 1316 jud. Dolj, in contradictoriu cu comuna C, prin primar.

Constata dreptul de proprietate al reclamantului pentru suprafata de 570 mp teren intravilan in com C, judet Dolj, str Primaverii nr 11 in T 87 P 1206, aferent casei de locuit dobindit prin uzucapiune.

Sentinţă cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2012.

PREŞEDINTE, Grefier,

Jd.Mioara PopescuMAP

MP/CB/

4 ex./

19.06.2012