Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 3362 din 13.12.2011


DOSAR NR. 1771/254/2011

R O M A N I A

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR.3362

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.12.2011.

PREŞEDINTE : D.A.C.

GREFIER : B.G.

Pe rol, soluţionarea plângerii contravenţionale formulată de petenta S.C. - S.R.L. în contradictoriu cu intimata -.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 06.12.2011 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 alin.1 Cod pr. civilă, a amânat pronunţarea la data de 13.12.2011.

I N S T A N Ţ A

Asupra plângerii contravenţionale de faţă, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 1771/254/2011 la data de 17.05.2011, petenta S.C. - S.R.L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0325439 din 01.05.2011 încheiat - şi exonerarea petentului de plata amenzii contravenţionale  în sumă de 8000 lei aplicată de agenţii constatatori, anularea măsurii complementare de suspendare a activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni şi restituirea sumei de 193,60 lei, sumă confiscată prin acelaşi proces verbal de constatare a contravenţiei.

În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul.

În motivarea plângerii, petentul a arătat faptul că la data de 03.08.2010 comisari - s-au prezentat la punctul de lucru -, au procedat la verificarea monetarului din casa de marcat şi a comparat suma rezultată din raportul X, rezultând o diferenţă de 193,60 lei.

Cu prilejul încheierii procesului verbal de contravenţie i s-a cerut administratorului G.I., să dea o notă explicativă în cuprinsul căreia a încercat să explice agenţilor constatatori că această sumă  găsită cu ocazia efectuării controlului este de fapt monedă divizionară,  folosită pentru a putea da rest clienţilor precum şi bacşişul lăsat ospătarilor de clienţi care au fost mulţumiţi de modul de servire, dar aceste explicaţii nu au fost luate în considerare de agenţii constatatori. Astfel au aplicat o amendă contravenţională de 8.000 lei, au confiscat suma de 193,60 lei şi au dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de 3 luni de zile, perioadă care echivalează chiar cu lunile de vară în care respectivul punct de lucru este funcţional, întrucât în afara sezonului estival nu există clienţi.

S-a arătat de către petent faptul că  amenda aplicată de agenţii constatatori este foarte mare iar petenta nu este în măsură să o achite în condiţiile în care desfăşoară activităţi pe litoral doar în perioada sezonului estival şi constituie o sumă împovărătoare pentru societate, motiv pentru care a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5, alin.5, art.31 – 36 şi 34 alin.1 din OG nr. 2/2001.

Petentul a solicitat şi judecarea cauzei în lipsa părţilor, potrivit art. 242 Cod procedură civilă.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 36 din OG nr. 2/2001.

Plângerii i-a fost anexat în copie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr.0325439 din 01.05.2011 încheiat -.

Intimata, deşi legal citată, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru combaterea plângerii, dar a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi proba testimonială cu 2 martori -.

Apreciind că probele solicitate de petentă sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei şi văzând dispoziţiile art. 167 Cod procedură civilă, instanţa le-a încuviinţat.

Au fost audiaţi martorii -, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, în vederea soluţionării plângerii, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt.

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0325439 din 01.05.2011 încheiat  s-a dispus amendarea petentei S.C. - S.R.L, cu amendă contravenţională în sumă de 8000 lei, confiscarea sumei de 193,60 lei şi s-a dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de 3 luni, astfel cum rezultă din procesul –verbal depus în copie la dosar.

Potrivit menţiunilor din procesul-verbal de contravenţie, în urma unui control inopinat la punctul de lucru al societăţii petente din loc. -, organul de control,  procedând la verificarea monetarului din casa de marcat şi comparând cu suma rezultată din raportul X, a constatat o diferenţă în plus de 193,60 lei, pentru care nu au fost emise bonuri fiscale. 

În conformitate cu dispoziţiile  art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa va verifica legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunile aplicate de către agentul constatator prin actul de sancţionare.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanţa reţine că cei doi comisari care au întocmit procesul-verbal de contravenţie contestat aveau calitatea de agenţi constatatori,  potrivit art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, aspect de altfel necontestat de către petent.

Cât priveşte menţiunile obligatorii prevăzute de art. 16 şi art.17 din O.G. nr.2/2001, instanţa constată că procesul verbal atacat conţine toate aceste menţiuni.

Sub aspectul condiţiilor de fond, din punctul de vedere al legalităţii, acestea se subsumează principiului corectei încadrări juridice şi al respectării limitelor speciale prevăzute de textul incriminator pentru sancţiunea aplicată.

În cauză, potrivit art. 10 lit. b din O.U.G. nr.28/1999, rep., constituie contravenţie „…neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale..”.

Raportat la fapta reţinută de agenţii constatatori, instanţa constată că aceasta întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei cuprinse în textul legal citat.

De asemenea, instanţa constată că sancţiunea aplicată corespunde cerinţelor legale, situându-se între limitele fixate de art.11 alin.1 lit. b din O.U.G. nr.28/1999.

Concluzionând, instanţa consideră că principiul legalităţii procesului verbal este respectat.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută de agentul constatator a fost contrazisă de probele administrate în cursul judecăţii. Astfel, din nota explicativă luată administratorului societăţii petente, instanţa reţine că acesta a declarat cu ocazia controlului că suma de 193,60 lei nu provenea din vânzarea mărfurilor. Această declaraţie se coroborează cu declaraţiile martorilor.

Din depoziţiile martorilor -, care aveau calitatea de ospătari la momentul efectuării controlului, instanţa reţine că acestea confirmă susţinerile administratorului societăţii, în sensul că suma de 193,60 lei reprezenta bacşişul primit de la clienţi şi suma pe care au primeau la începutul zilei de la administrator pentru a da rest clienţilor.

Martorii au declarat că cei doi comisari - le-au cerut să scoată banii pe care îi aveau în buzunare, bani care reprezentau încasările din acea zi, plus bacşişul şi suma primită de la administrator. Menţionează martorii ca banii erau predaţi la sfârşitul zilei, iar bacşişul le rămânea lor.

În cauză nu s-a făcut de către intimată, prin probe certe şi de netăgăduit, dovada veridicităţii situaţiei de fapt reţinute în procesul-verbal de contravenţie contestat, astfel că în favoarea petentului acţionează, potrivit art. 6 paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,  principiul „in dubio pro reo”.

În sistemul de drept român, contravenţia este calificată ca făcând parte din materia civilă care implică, în mod necesar,  dovedirea pretenţiilor ridicate de cel care le afirmă.

În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, fapta contravenţională poate fi calificată şi ca având caracterul unei acuzaţii în materie penală, Curtea Europeana a Drepturilor Omului făcând aplicarea unor criterii de delimitare a contravenţiei de materia civilă, criterii printre care se regăseşte şi cuantumul amenzii contravenţionale.

Spre exemplu, în hotărârea Anghel contra României, Curtea a calificat fapta respectivă ca fiind acuzaţie în materie penală, astfel încât a conchis că reclamantul se bucură de prezumţie de nevinovăţie.

Prin urmare, instanţa apreciază că, faţă de cuantumul ridicat al amenzii contravenţionale aplicate de către agenţii constatatori, respectiv 8.000 lei, petenta se bucură în cauza de faţă de toate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la procesul penal, inclusiv de prezumţia de nevinovăţie stabilită prin art.6 parag.2 al Convenţiei.

Astfel fiind, în acest proces sarcina probei este răsturnată, revenind intimatei obligaţia de a dovedi faptul că petenta se face vinovată de săvârşirea faptei ce i-a fost  reţinută în sarcină.

Mai mult, prin probele administrate în cauză,  petenta s-a conformat dispoziţiilor art. 1169 din vechiul Cod civil şi art. 129 alin.1 Cod procedură civilă şi a răsturnat prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie.

Având în vedere cele anterior reţinute, instanţa apreciază că prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie a fost răsturnată prin probele administrate la solicitarea petentei.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse şi având în vedere şi împrejurarea că intimata nu s-a prezentat în faţa instanţei şi prin înscrisurile depuse la dosar nu a dovedit situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în procesul-verbal de contravenţie contestat, instanţa apreciază că plângerea formulată de petent este întemeiată şi o va admite.

Pe cale de consecinţă, instanţa va dispune anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0325439 din 01.05.2011 încheiat , cu sediul în municipiul -, b-dul -, nr. -, judeţul -, exonerarea petentului de plata amenzii contravenţionale  în sumă de 8000 lei aplicată de agenţii constatatori şi va dispune restituirea sumei de 193,6 lei, confiscată prin procesul verbal de contravenţie.

Văzând dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă,  instanţa ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite plângerea contravenţională formulată de petenta S.C.- S.R.L, în contradictoriu cu intimata -.

Anulează procesul verbal seria H nr. 0325439/01.05.2011, emis de intimat, cu consecinţa exonerării petentei de la plata amenzii.

Dispune restituirea sumei de 193,6 lei, confiscată prin procesul verbal de contravenţie.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 13.12.2011. 

  PRESEDINTE GREFIER

D.A.C.  B.G.

Tehnored. Jud., DAC/27.01.2012

Ex. 4