Art.184C.penal

DOSAR NR. 1033/254/2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MANGALIA

ÎNCHEIERE

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.04.2010

PREŞEDINTE : C.T.

GREFIER : S.E.

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN PROCUROR  T.M.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia

Pe rol, soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul M.F. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplic. art. 33 lit. b) din Codul penal, şi pe inculpatul A.I.N. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de  vătămare corporală din culpă prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi a art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, cu aplic. art. 33 lit. b) din Codul penal.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă inculpatul M.F. şi apărătorul acestuia, avocat D.D., inculpatul A.I.N. şi apărătorul său, avocat Ş.I., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 49846 din 30.08.2009, apărătorul părţii civile V.N., avocat P.E.L., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 45550 din 19.05.2009, lipsă fiind celelalte părţi civile, partea responsabilă civilmente SC - SRL şi asigurătorii de răspundere civilă SC -SA şi SC -.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art. 177 alin. 3 şi alin. 9 din Codul de procedură penală în ceea ce priveşte pe partea responsabilă civilmente SC - SRL.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul inculpatului A.I.N. depune la dosarul cauzei înscrisuri în dovedirea pretenţiilor civile, în două exemplare, din care un exemplar se înmânează apărătorului inculpatului M.F..

În temeiul disp. art. 339 al. 1 C. pr. pen. instanţa întreabă procurorul şi părţile dacă mai au de dat explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti, procurorul şi părţile precizând că nu mai au de dat explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti.

În temeiul disp. art. 339 al. 2 C. pr. pen. instanţa declară terminată cercetarea judecătorească.

În temeiul disp. art. 340 C. pr. pen. instanţa acordă cuvântul procurorului pentru dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fondul cauzei, expune oral starea de fapt reţinută prin rechizitoriu, şi, faţă de inculpatul M.F., solicită instanţei aplicarea unei sancţiuni prevăzută de legea penală, apreciind că acesta se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanţei achitarea inculpatului A.I.N., apreciind că acesta este nevinovat.

În temeiul disp. art. 340 C. pr. pen. instanţa acordă cuvântul apărătorului părţii civile V.N. pentru dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul părţii civile V.N. depune la dosarul cauzei chitanţe privind onorariu avocat şi arată că lasă la aprecierea instanţei în ceea ce priveşte latura penală, cu privire la pedeapsa pe care o va stabili pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi şi a gradului de vinovăţie. Pe latură civilă, arată că V.N. s-a constituit parte civilă în procesul penal şi solicită obligarea inculpaţilor, în solidar, în cazul în care instanţa va aprecia că sunt amândoi vinovaţi, la plata daunelor materiale în cuantum de 58.684,55 lei, a daunelor morale în cuantum de 30.000 lei precum şi a onorariului de avocat, în cuantum de 2.500 lei aferent atât pentru urmărirea penală cât şi pentru judecarea fondului.

Apărătorul părţii civile V.N. precizează faptul că pretenţiile materiale reprezintă contravaloarea reparării autoturismului, contravaloarea taxelor vamale, a impozitelor plătite, a consultaţiei medicale şi a beneficiului nerealizat din activitatea de transport persoane pe care o desfăşura înainte de accident. Referitor la daunele morale, apărătorul părţii civile arată că acestea reprezintă suferinţa fizică îndurată din cauza traumatismelor suferite la coloană, în zona abdominală, dar şi suferinţele care s-au prelungit în timp dat fiind că partea civilă nu se mai poate odihni decât pe un plan tare, trebuie să evite eforturile fizice, frigul, statul mult în picioare, mersul pe jos, pe o perioadă mai lungă de timp. Mai mult, acestora se adaugă şi suferinţele psihice determinate de şocul accidentului precum şi de toate nerealizările datorate acestui accident. Solicită obligarea inculpaţilor la plata daunelor materiale şi morale, în solidar cu asigurătorii de răspundere civilă pentru inculpatul A.I.N. şi cu partea responsabilă civilmente pentru inculpatul M.F..

Apărătorul părţii civile V.N. solicită instanţei amânarea pronunţării asupra cauzei pentru a depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

Apărătorul inculpatului M.F. solicită instanţei amânarea pronunţării asupra prezentei cauze pentru a depune la dosar concluzii scrise. Solicită instanţei achitarea inculpatului M.F., apreciind că acesta nu se face vinovat de producerea accidentului. Inculpatul M.F. a fost şicanat de inculpatul A.I.N., astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Inculpatul M.F. s-a angajat în depăşire şi nu există nicio dovadă certă că pe acea porţiune de drum era interzisă depăşirea. Declaraţiile inculpatului A.I.N. sunt contradictorii.

Apărătorul inculpatului M.F. solicită instanţei respingerea cererilor formulate de apărătorul părţii civile V.N. şi de apărătorul inculpatului A.I.N. de obligare a inculpatului M.F. la plata despăgubirilor materiale şi a daunelor morale.

Apărătorul inculpatului A.I.N., având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanţei achitarea inculpatului pe care îl reprezintă în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a din C. pr. pen. raportat la disp. art. 10 lit. c şi d din C. pr. pen. şi obligarea inculpatului M.F. la plata daunelor în cuantum de 60.000 ron, din care suma de 25.000 ron reprezintă despăgubiri materiale iar suma de 35.000 ron reprezentând beneficiu nerealizat din activitatea de taximetrist şi, de asemenea, obligarea aceluiaşi inculpat la plata cheltuielilor de judecată. Arată că din probele administrate în cauză s-a făcut dovada nevinovăţiei inculpatului A.I.N..

Apărătorul inculpatului A.I.N. expune în detaliu motivele pentru cele anterior solicitate şi depune la dosar concluzii scrise precum şi chitanţa privind onorariu avocat.

În temeiul disp. art. 341 C. pr. pen. instanţa acordă ultimul cuvânt inculpatului M.F.

Inculpatul M.F. precizează că nu este vinovat de accidentul produs, iar sumele pretinse de partea civilă - şi de inculpatul A.I.N. sunt vădit exagerate. Arată că şi el a suferit însă, din bun simţ, nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă.

Inculpatul A.I.N., având ultimul cuvânt, se declară nevinovat.

Instanţa declară închise dezbaterile şi rămâne în pronunţare.

INSTANŢA:

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 15.04.2010.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.04.2010.

  PREŞEDINTE GREFIER

C.T. S.E.

INSTANŢA:

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 22.04.2010.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.04.2010.

  PREŞEDINTE GREFIER

C.T. S.E.

INSTANŢA:

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 27.04.2010.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.04.2010.

  PREŞEDINTE GREFIER

C.T. S.E.

DOSAR NR. 1033/254/2009

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA PENALĂ NR. 157/P

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2010

PREŞEDINTE : C.T.

GREFIER : S.E.

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN PROCUROR  T.M.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia

Pe rol, soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul M.F. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplic. art. 33 lit. b) din Codul penal, şi pe inculpatul A.I.N. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de  vătămare corporală din culpă prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi a art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, cu aplic. art. 33 lit. b) din Codul penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 08.04.2010 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 15.04.2010 şi, pentru acelaşi motiv, la data de 22.04.2010 şi la data de 27.04.2010, dată la care s-a pronunţat.

INSTANŢA:

Asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin rechizitoriul nr. 1640/P/2007 din data de 14.04.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor M.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal, şi A.I.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi de art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 1033/254/2009 din data de 16.04.2009.

În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că, la data de 16.07.2007, lucrătorii din cadrul Serviciului de Poliţie -, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 39 C -, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu avarierea a trei autovehicule şi vătămarea corporală a mai multor persoane. În temeiul acestei sesizări, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la faţa locului, împrejurare în care s-a stabilit că, în eveniment, au fost implicate autoturismul -, condus de inculpatul A.I.N., autoturismul -, condus de inculpatul M.F. şi autoutilitara, condusă de numitul V.N.. 

Potrivit actului de inculpare, în urma impactului, cei trei conducători auto au suferit leziuni care au necesitat transportul acestora la spitalul în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Astfel, inculpatul M.F. a fost internat la Spitalul - în perioada 16.08.2007 – 27.08.2007, ulterior, fiind transferat la Spitalul Clinic -, unde a fost internat în perioada 27.08.2007 – 28.09.2007, şi Spitalul -, unde a fost internat în perioadele 15.11.2007 – 30.11.2007, 13.03.2008 – 25.03.2008 şi 07.05.2008 – 29.05.2008, partea vătămată V.N. a fost internat în perioada 15.08 – 29.08.2007 -, iar inculpatul A.I.N. a fost transportat la Spitalul -.

În ceea ce priveşte leziunile suferite de cei trei conducători auto, s-a reţinut că inculpatul M.F. a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu şi de corp dur, pentru care a necesitat 120 – 150 de zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie (raportul de expertiză medico – legală nr. A 1/5327/2008 eliberat ,partea vătămată V.N. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure, care au necesitat 43 – 45 de zile de îngrijiri medicale (raportul de constatare medico – legală nr. 359/AC din 26.09.2007 eliberat , iar inculpatul A.I.N. a suferit leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu şi/sau de corpuri dure şi care au necesitat 12 – 14 zile de îngrijiri medicale de la data producerii (raportul de constatare medico – legală nr. 358/AC din 15.11.2007 eliberat .

Referitor la împrejurările producerii evenimentului rutier, procurorul a reţinut că accidentul a avut loc într-o zonă în curbă, în momentul în care inculpatul M.F. s-a angajat în depăşirea autoturismului  condus de A.I.N.. Totodată, s-a reţinut că, în timpul efectuării acestei manevre, inculpatul M.F. a acroşat acest vehicul, care, la rândul său, circula pe mijlocul drumului, încălcând linia continuă, iar, după acroşare, maşina condusă de inculpatul M.F. a intrat în coliziune cu autoutilitara  , care a părăsit carosabilul şi s-a lovit de un copac. 

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, s-a apreciat că accidentul s-a produs din culpa inculpaţilor A.I.N. şi M.F., primul încălcând prevederile art. 101 şi ale art. 119 lit. b) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, în sensul că nu s-a deplasat pe banda sa şi în apropierea acostamentului când urma a fi depăşit, iar cel de-al doilea încălcând prevederile art. 120 lit. c) şi art. 118 din Regulament care interzic efectuarea depăşirii în curbă când axul drumului este marcat cu linie continuă şi obligă la păstrarea, în timpul depăşirii, a distanţei regulamentare faţă de autoturismul care este depăşit.

Starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: declaraţiile părţii vătămate V.N., declaraţiile martorilor -, declaraţiile inculpaţilor A.I.N. şi M.F, raportul de constatare medico – legală nr. 358/AC din data de 15.11.2007 eliberat , raportul de constatare medico – legală nr. 359/AC din data de 26.09.2007 eliberat , raportul de expertiză medico – legală nr. A 1/5327/2008 eliberat, raportul de expertiză tehnică judiciară auto şi înscrisuri (proces – verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, buletine de analiză toxicologică alcoolemie şi fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor).

Apreciind că fapta inculpatului M.F. întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, săvârşite în concurs ideal, iar fapta inculpatului A.I.N. întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi de art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, săvârşite în concurs ideal, Parchetul de pe lângă - a dispus trimiterea în judecată a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate.

În cursul judecăţii, la termenul de judecată din data 18.06.2009, inculpatul a solicitat restituirea cauzei la procuror, invocând faptul că nu i s-a comunicat o copie a soluţiei dispusă de procuror potrivit art. 228 alin. (6) din Codul de procedură penală, iar rechizitoriul nu a fost examinat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim procuror potrivit art. 264 alin. (3) din acelaşi cod, însă, prin încheierea interlocutorie din 24.09.2009, instanţa a respins motivat această cerere.

Ulterior, instanţa a procedat la audierea inculpaţilor A.I.N. şi M.F., a părţii vătămate V.N. şi a martorilor -; de asemenea, a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu -, propuse de inculpatul A.I.N., însă a respins ca neconcludentă, pentru considerentele arătate în practicaua încheierii de la termenul de judecată din 14.01.2010, proba cu suplimentul la raportul de expertiza tehnică auto solicitată de acelaşi inculpat.

Totodată, instanţa a admis proba cu înscrisuri propusă de partea vătămată V.N. şi a respins ca neconcludentă proba cu expertiză tehnico – ştiinţifică având ca obiectiv stabilirea motivului pentru care scaunul ocupat de partea vătămată V.N. s-a defectat în timpul accidentului, propusă de inculpatul M.F..

La termenul de judecată din data de 11.02.2010, partea civilă V.N. a solicitat instanţei de judecată să dispună instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.F., însă cererea a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din data de 23.03.2010.

Coroborând probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul M.F. domiciliază în municipiul -, iar, la data de 16.07.2007, în jurul orei 2230, se deplasa pe DN 39 C unde era cazat, la volanul autoturismului, proprietatea SC - SA, vehicul utilizat de SC - SRL . Pe acelaşi sector de drum, se deplasau la acea oră autoutilitara, condusă de partea vătămată , iar, în spatele acesteia, autoturismul marca, condus de inculpatul A.I.N.

La un moment dat, într-o zonă în curbă, inculpatul M.F. a început efectuarea manevrei de depăşire a autovehiculului condus de inculpatul A.I.N, însă a acroşat acest autoturism care circula spre mijlocul drumului, încălcând linia continuă; ca urmare a impactului, la revenirea pe banda sa de deplasare, autoturismul condus de inculpatul M.F. a fost propulsat în autoutilitara aflată înaintea celorlalte două maşini şi condusă de partea vătămată V.N., după care autoturismul condus de inculpatul M.F. şi cel condus de partea vătămată V.N. au părăsit carosabilul, intrând în coliziune cu copacii aflaţi la marginea drumului public.

În urma accidentului, cele trei vehicule au fost avariate, iar conducătorii auto au suferit leziuni. Astfel, partea vătămată V.N. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 43 – 45 de zile de îngrijiri medicale, inculpatul M.F. a suferit leziuni care au necesitat pentru 120 – 150 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, iar inculpatul A.I.N. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 – 14 zile de îngrijiri medicale.

Starea de fapt expusă anterior se fundamentează pe declaraţiile inculpaţilor A.I.N. şi M.F , ale părţii vătămate V.N., ale martorilor - , pe raportul de constatare medico – legală nr. 358/AC din 15.11.2007 eliberat, raportul de constatare medico – legală nr. 359/AC din data de 26.09.2007 eliberat -, raportul de expertiză medico – legală nr. A 1/5327/2008 eliberat de -, pe raportul de expertiză tehnică judiciară auto şi pe înscrisurile aflate la dosar (proces – verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice şi fişa de cazier judiciar a inculpatului).

Astfel, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, inculpatul M.F. a susţinut că s-a angajat în depăşire înainte de a intra în curbă, însă, în timpul efectuării acestei manevre, a remarcat că autoturismul condus de inculpatul A.I.N. se deplasa pe mijlocul drumului, încercând să împiedice efectuarea acestei manevre, motiv pentru care a frânat, intrând în coliziune cu autoutilitara condusă de partea vătămată V.N.

Spre deosebire de acesta, inculpatul A.I.N. a declarat că se deplasa regulamentar pe banda sa, cu viteză relativ redusă, iar accidentul s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul condus de inculpatul M.F. a pătruns în curbă cu viteză mare.

Susţinerile inculpatului M.F. sunt confirmate de declaraţiile martorului -, care a afirmat că taxi-ul (autoturismul condus de inculpatul A.I.N.) frâna brusc deşi nu părea a exista vreun obstacol, ceea ce l-a făcut să creadă că făcea acest lucru în scop de şicană. Martorul a  mai declarat că acesta a fost motivul pentru care inculpatul M.F. a luat decizia de a depăşi autoturismul -, dar, pentru că taxi-ul circula cu roţile din partea stângă peste axul drumului, inculpatul M.F. a decis să reintre de banda de mers, moment în care a fost acroşat cel de-al treilea vehicul.

Această situaţie de fapt este confirmată şi de raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul tehnic din cadrul Biroului de Expertiză al Judeţului -; astfel, expertul a reţinut că momentul determinant al producerii accidentul îl constituie deplasarea neregulamentară a autoturismul-, condus de inculpatul A.I.N. într-o curbă cu sensuri separate cu linie continuă cu roţile din stânga pe axul drumului în momentul în care urma să fie depăşit de către autoturismul condus de inculpatul M.F.  care efectua, la rândul său, o manevră de depăşire neregulamentară, în curbă şi fără să păstreze o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit.

În cuprinsul raportului de expertiză, s-a mai că impactul dintre autoturismul condus de inculpatul A.I.N. şi cel condus de inculpatul M.F. s-a produs pe contrasens având în vedere sensul de deplasare al celor două autoturisme, respectiv spre DN 39, concluzie certă rezultată de începutul urmei de frecare în asfalt a jantei autoturismului marca -, ca urmare a desprinderii anvelopei în momentul impactului.

Expertul a stabilit că inculpatul A.I.N. a încălcat prevederile art. 101 din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002 în sensul că nu s-a deplasat pe banda sa şi în apropierea acostamentului aşa cum prevede şi art. 119 lit. b) în situaţia când urmează să fie depăşit, iar inculpatul M.F. a încălcat dispoziţiile art. 120 lit. c) care interzic efectuarea depăşirii în curbă şi când axul drumului este marcat cu linie continuă, dar şi prevederile art. 118, în sensul că nu a păstrat în timpul depăşirii o distanţă regulamentară faţă de autoturismul pe care îl depăşea.

Raportul de constatare medico – legală nr. 359/AC din 26.09.2007 întocmit  atestă faptul că partea vătămată V.N. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 43 – 45 de zile de îngrijiri medicale, raportul de expertiză medico – legală nr. A 1/5327/2008 eliberat  face dovada că inculpatul M.F. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 120 – 150 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, iar raportul de constatare medico – legală nr. 358/AC din 15.11.2007 eliberat  atestă că inculpatul A.I.N. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 – 14 zile de îngrijiri medicale.

Din examinarea fişelor de cazier ale celor doi inculpaţi, instanţa reţine că niciunul dintre aceştia nu a mai fost condamnat anterior.

Fapta inculpatului M.F. care, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru îndeplinirea activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a cauzat părţii vătămate V.N. leziuni care au necesitat pentru vindecare 43 – 45 de zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal.

Fapta inculpatului M.F. care, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru îndeplinirea activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a cauzat inculpatului (care are, concomitent, şi calitatea de parte vătămată) A.I.N. leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al fiecăreia dintre infracţiuni s-a realizat prin acţiunea prevăzută în norma incriminatoare (producerea unei vătămări integrităţii fizice părţilor vătămate ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru îndeplinirea activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice), urmarea imediată a constat în atingerea adusă integrităţii fizice a celor două părţi vătămate, iar legătura de cauzalitate dintre acestea rezultă din însăşi săvârşirea faptei.

În cauză, exercitând activitatea menţionată anterior, inculpatul M.F. a încălcat dispoziţiile art. 120 lit. c) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care interzic efectuarea depăşirii în curbă şi când axul drumului este marcat cu linie continuă, şi ale art. 118 din acelaşi regulament care instituie obligaţia păstrării, în timpul depăşirii, a distanţei regulamentare faţă de autoturismul pe care îl depăşeşte.

Cât priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit fapta din culpă simplă întrucât, efectuând manevra de depăşire într-o zonă în curbă, având sensurile de mers delimitate printr-o linie continuă, acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale (posibilitatea apariţiei unor obstacole pe sensul opus de mers) deşi putea şi trebuia să prevadă acest rezultat.

Întrucât inculpatul a săvârşit, prin aceeaşi acţiune, două fapte mai înainte de fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. b) din Codul penal referitoare la concursul ideal de infracţiuni.

În privinţa inculpatului A.I.N., instanţa constată că partea vătămată V.N. nu a formulat plângere penală împotriva acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, prin declaraţia din data de 27.08.2007 (fila 77 din dosarul de urmărire penală), singura din această fază procesuală, partea vătămată solicitând în mod expres tragerea la răspundere penală doar a inculpatului M.F., motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, va dispune încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului A.I.N. pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanţa va dispune achitarea inculpatului A.I.N. şi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal faţă de partea vătămată M.F., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, apreciind că lipseşte legătura de cauzalitate dintre acţiunea acestuia şi rezultatul socialmente periculos.

La adoptarea acestei soluţii, instanţa va avea în vedere că lanţul cauzal care a avut drept consecinţă vătămarea corporală a însăşi inculpatului M.F. (care, la rândul său, are şi calitatea de parte vătămată în cauză) a fost declanşat de acţiunea acestuia din urmă de a efectua o manevră de depăşire într-un mod neregulamentar, respectiv într-o zonă în curbă în care sensurile de mers erau delimitate printr-o linie continuă.

Altfel spus, chiar dacă inculpatul A.I.N. a încălcat, aşa cum a reţinut expertul, prevederile art. 101 şi ale art. 119 lit. b) din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, instanţa consideră că, fără acţiunea exercitată de inculpatul M.F. (efectuarea manevrei de depăşire), producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv vătămarea corporală a oricăruia dintre conducătorii auto implicaţi în accident, nu ar fi fost posibilă doar prin acţiunea inculpatului A.I.N., care putea atrage consecinţa numai în planul răspunderii sale contravenţionale.

La stabilirea pedepsei faţă de inculpatul M.F., instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) din Codul penal, respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui act normativ, limitele de pedeapsă fixate în norma incriminatoare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, prin raportare la consecinţele produse asupra integrităţii fizice a părţilor V.N. şi A.I.N. prin acţiunea inculpatului M.F., respectiv cauzarea unor leziuni care au necesitat anumite perioade de timp pentru vindecare, instanţa constată că faptele săvârşite de inculpat prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.

Date fiind circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia (49 de ani) şi faptul că are asigurată existenţa prin muncă, precum şi împrejurarea că acesta este la primul conflict cu legea penală, instanţa îl va condamna la pedeapsa de şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată V.N. şi la o pedeapsă de trei luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată A.I.N., pedepse suficiente pentru atingerea scopului preventiv – educativ al acestora şi pentru reeducarea inculpatului.

Totodată, constatând că infracţiunile pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză sunt concurente, în temeiul art. 33 lit. b) din Codul penal raportat la art. 34 alin. (1) lit. c) din Codul penal, instanţa va contopi cele două pedepse principale aplicate inculpatului M.F. şi va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de şase luni închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din Codul penal „pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64”, iar în conformitate cu aliniatul al doilea al aceluiaşi articol „condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) – c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei (…)”.

Deşi art. 71 alin. (2) din Codul penal impune aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii constând în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) – c) din acelaşi act normativ, instanţa constată că, raportat la circumstanţele speţei, interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii nu răspunde niciunuia dintre dezideratele enunţate de art. 52 din Codul penal privind scopul pedepsei.

Astfel, în afara oricărei conexiuni cu faptele imputate inculpatului şi fără a justifica o măsură de corectare pe viitor a comportamentului acestuia, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii apare ca fiind o măsură penală incidentă, prin automatismul legii, în domeniul vieţii private a persoanei condamnate. Or, o atare ingerinţă trebuie să îşi găsească justificarea în necesitatea intervenţiei, precum şi în scopurile reclamate de o asemenea măsură într-o societate democratică.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private (…)”, iar punctul 2 prevede că „nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Având de soluţionat conflictul dintre norma naţională română, reprezentată de art. 71 alin. (2) din Codul penal, şi norma europeană, reprezentată de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa constată că aplicarea automată a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, reglementată de dreptul penal român, în absenţa oricărui control exercitat de către instanţele judecătoreşti, nu îndeplineşte cerinţele enunţate de art. 8 pct. 2 din Convenţie.

În speţă, instanţa constată că, faţă de natura infracţiunilor comise de inculpatul M.F., interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii nu constituie o măsură necesară într-o societate democratică, neavând nicio legătură cu securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, singurele valori de natură a justifica ingerinţa.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) din Codul penal, instanţa va interzice inculpatului M.F. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din Codul penal pe durata executării pedepselor principale.

În ceea ce priveşte modalitatea executării pedepsei rezultante, instanţa constată că inculpatul nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare, este căsătorit, are doi copii minori şi desfăşoară activităţi producătoare de venituri. Or, faţă de aceste circumstanţe personale ale inculpatului şi de împrejurarea că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) din Codul penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este închisoarea de 6 luni, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate), instanţa va suspenda condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului M.F. pe o durată de doi ani şi şase luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) din Codul penal.

Partea vătămată V.N. s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului M.F., a părţii responsabile civilmente SC - SRL  şi a asigurătorului de răspundere civilă SC - SA , iar, ulterior, şi a inculpatului A.I.N. şi a asigurătorului de răspundere civilă SC - SA , la plata sumei de 91.188,55 lei, din care 30.000 de lei daune morale şi 58.684,55 lei despăgubiri materiale, acestea din urmă fiind compuse din următoarele sume: 32.043 lei contravaloarea reparaţiilor autovehiculului potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară pentru stabilirea avariilor, 11.231 lei contravaloarea taxe vamale achitate la introducerea maşinii în ţară, 481 lei contravaloarea impozitului pentru mijloacele de transport lei pe anul 2007, 357 lei contravaloarea impozitului pentru mijloacele de transport lei pe anul 2008, 240 lei contravaloarea impozitului pentru mijloacele de transport lei pe anul 2009, 39,55 lei contravaloarea consultaţiei medicale şi 14.293 lei contravaloarea beneficiului nerealizat din activitatea de transport persoane.

Inculpatul A.I.N. s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului M.F. şi a asigurătorului de răspundere civilă SC - SA  la plata sumei de 60.000 de lei, din care 25.000 de lei reprezintă despăgubiri materiale (c/val reparaţii autoturism şi beneficiul nerealizat din activitatea sa de taximetrist) şi 35.000 de lei daune morale pentru suferinţa cauzată.

La rândul său, inculpatul M.F. a declarat  că se constituie parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului A.I.N. la plata unor despăgubiri civile.

De asemenea, Spitalul - s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.208 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea inculpatului M.F., Spitalul Clinic - s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 9.459,43 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea inculpatului M.F. în perioada 27.08 – 28.09.2007, iar Spitalul - s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35.911,94 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea inculpatului M.F. în repetate rânduri.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 din Codul civil „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar art. 999 din acelaşi act normativ prevede că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa”.

Aceste dispoziţii legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile acesteia şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană, iar pentru a fi susceptibil de reparare acesta trebuie să aibă un caracter cert atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţilor de evaluare.

Dovada existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia revine, în temeiul dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, victimei faptei ilicite, care are calitatea de persoană care face o afirmaţie în faţa judecătorului, în accepţiunea acestui text de lege.

De asemenea, art. 49 din Legea nr. 136/1995 prevede că „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil (…), iar potrivit art. 50 alin. (1) din acelaşi act normativ „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.

Totodată, art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede că „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”. 

În cauză, partea civilă V.N. a solicitat obligarea inculpatului M.F., a părţii responsabile civilmente SC- SRL  şi a asigurătorului de răspundere civilă SC - SA , iar, ulterior, şi a inculpatului A.I.N. şi a asigurătorului de răspundere civilă SC - SA  la plata sumei de 58.684,55 lei, însă, examinând înscrisurile depuse la dosar de partea civilă V.N., instanţa constată că aceasta a făcut doar în parte dovada pretenţiilor sale materiale, respectiv cu privire la suma de 32.043 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară depus la dosar  şi la suma de 39,55 lei reprezentând contravaloarea consultaţiei medicale -.

Celelalte cheltuieli enumerate de partea civilă V.N. nu vor fi luate în considerare dat fiind că suma de 11.231 lei, reprezentând contravaloarea taxelor vamale, odată achitată, intră în valoarea de circulaţie a autoturismului şi nu mai poate fi disociată de aceasta, instanţa urmând să includă în cuantumul prejudiciului material contravaloarea reparaţiilor necesare aducerii autovehiculului în stare de funcţionare, impozitul pentru mijloacele de transport lei pe anii 2007, 2008 şi 2009 trebuie achitat exclusiv de către proprietarul unui mijloc de transport pentru simpla deţinere a acestuia şi nu poate fi imputată autorului unei fapte ilicite care a avut drept urmare neîntrebuinţarea bunului pentru o perioadă determinată de timp, iar suma de 14.293 lei reprezintă contravaloarea beneficiului nerealizat din activitatea de transport persoane desfăşurată de SC - SRL şi nu de partea civilă V.N., astfel că numai această societate poate obţine despăgubiri, dar nu în cadrul procesului penal din moment ce nu este parte în cauză.

 În privinţa daunelor morale, instanţa reţine că prejudiciul moral, consecinţă negativă, nesusceptibilă de evaluare pecuniară, care rezultă din lezarea unui drept (în speţă, dreptul la integritatea fizică a persoanei) este măsurat cu oarecare relativitate, ce ţine de persoana victimei, de consecinţele negative suferite de aceasta în plan fizic şi psihic, de importanţa valorilor morale lezate şi de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către victimă.

Prin acţiunea ilicită a inculpatului M.F., partea civilă V.N. a suferit leziuni traumatice (traumatism toraco-abdominal acut închis, traumatism coloană lombară, fractură apofiză transversală L4 dreapta şi traumatism vertebral lombar amielic) care au necesitat pentru vindecare 43 – 45 de zile de îngrijiri medicale. Aceste vătămări au fost de natură să-i cauzeze părţii civile V.N. un prejudiciu de suferinţă, componentă a prejudiciului moral, care constă în întreaga gamă de suferinţe şi dureri de natură fizică şi psihică pe care le încearcă victima unei fapte ilicite, dar şi un prejudiciu de agrement, care presupune restrângerea posibilităţilor victimei de a se bucura de viaţă, de a avea parte din plin de satisfacţiile materiale şi spirituale pe care aceasta i le poate oferi.

Cu toate acestea, instanţa apreciază că suma de 30.000 de lei daune morale solicitată de partea civilă V.N. este nejustificat de mare, astfel că va acorda acesteia suma de 20.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale, care reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Întrucât, sub aspectul laturii penale, a reţinut vinovăţia exclusivă a inculpatului M.F. la producerea rezultatului socialmente periculos, iar această soluţie se răsfrânge şi sub aspectul laturii civile, instanţa îl va obliga pe acest inculpat să plătească părţii civile V.N. suma de 20.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale şi suma de 32.082,55 lei despăgubiri pentru daunele materiale şi va respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă V.N. în contradictoriu cu inculpatul M.F..

Pentru aceleaşi considerente, instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă V.N. în contradictoriu cu inculpatul A.I.N. şi cu asigurătorul de răspundere civilă SC - SA  (la care era asigurat autoturismul acestui inculpat) şi, de asemenea, va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă V.N. în contradictoriu atât cu asigurătorul de răspundere civilă SC- SA , în condiţiile în care nu s-a făcut dovada existenţei unei poliţe de asigurare valabile încheiate cu această societate pentru autoturismul condus de inculpatul M.F., cât şi cu  partea responsabilă civilmente SC - SRL .

Pentru a adopta această din urmă soluţie, instanţa va avea în vedere că, potrivit art. 24 alin. (3) din Codul de procedură, „persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente”.

În speţa de faţă, răspunderea părţii responsabile civilmente SC - SRL  nu ar fi putut fi angajată decât în temeiul dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) din Codul civil potrivit cărora comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat. Ceea ce este definitoriu pentru calităţile de comitent şi prepus este existenţa unui raport de subordonare care îşi are temeiul în împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană, fizică sau juridică, a încredinţat unei persoane fizice o anumită însărcinare. Din această încredinţare decurge posibilitatea pentru prima persoană (comitent) de a da instrucţiuni, a direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane (prepus) aceasta din urmă având obligaţia de a respecta îndrumările şi directivele primite.

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unui raport de prepuşenie între inculpatul M.F. şi partea responsabilă civilmente SC - SRL , astfel că solicitarea părţii civile privind obligarea acestei societăţii la plata despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul M.F. apare ca fiind neîntemeiată.

Inculpatul A.I.N. (care are şi calitatea de parte civilă) a solicitat obligarea inculpatului M.F. şi a asigurătorului de răspundere civilă SC - SA  la plata sumei de 25.000 de lei reprezintă despăgubiri materiale, însă instanţa va admite în parte acţiunea civilă sub acest aspect, reţinând că prejudiciul material este în sumă totală de 19.523,61 lei şi se compune din următoarele sume: 9.500 lei beneficiu nerealizat conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară (fila 314), 650 lei contravaloare jantă, 350 lei onorariu expert, 1.776,98 lei piese auto, 325,58 lei manoperă pentru montarea pieselor auto, 200 lei onorariul expertului contabil, 4.022 lei punte spate, 2.253,50 lei piese auto, 64,55 lei contravaloare consultaţie şi 381 lei piese auto, toate cheltuielile fiind dovedite de înscrisurile depuse la dosar (filele 233 – 244).

Instanţa nu va include în cuantumul prejudiciului material suma de 255,88 lei menţionată în înscrisurile de la fila 242 din dosar din moment ce nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre aceste cheltuieli efectuate de partea civilă A.I.N. şi fapta inculpatului M.F..

Sub aspectul daunelor morale, în lumina aceloraşi considerente expuse la soluţionarea acţiunii civile formulate de partea civilă V.N., instanţa apreciază că suma de 35.000 de lei daune morale solicitată de partea civilă A.I.N. este nejustificat de mare prin raportare la consecinţele suferite de aceasta, astfel că va acorda suma de 5.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale, care reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru aceste motive, instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.I.N. în contradictoriu cu inculpatul M.F., în temeiul art. 998 – art. 999 din Codul civil îl va obliga pe inculpatul M.F. să plătească părţii civile A.I.N. suma de 5.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale şi suma de 19.523,61 lei despăgubiri pentru daunele materiale şi va respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă A.I.N. în contradictoriu cu inculpatul M.F..

Instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă A.I.N. în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC - SA  din moment ce nu s-a făcut dovada existenţei unei poliţe de asigurare valabile încheiate cu această societate pentru autoturismul condus de inculpatul M.F., iar simpla depunere, în contul acestei societăţi, a sumei reprezentând prima de asigurare, nu echivalează cu însăşi încheierea contractului de asigurare.

Totodată, reţinând vinovăţia exclusivă a inculpatului M.F. la producerea rezultatului socialmente periculos faţă de toate persoanele implicate în accident, instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă M.F. în contradictoriu cu inculpatul A.I.N., intervenind culpa victimei înseşi ca şi cauză care înlătură vinovăţia.

Mai mult decât atât, pentru aceleaşi considerente şi faţă de împrejurarea că, potrivit art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, numai persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă -, de partea civilă - şi de partea civilă Spitalul - din moment ce toate cheltuielile suportate de acestea au fost ocazionate de spitalizarea inculpatului M.F., a cărei vinovăţie exclusivă a fost reţinută în prezenta cauză.

În temeiul art. 191 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa îl va obliga pe inculpatul M.F. la plata sumei de 2.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 193 alin. (1) din Codul de procedură penală, îl va obliga pe acelaşi inculpat să plătească părţii civile V.N. suma de 2.500 de lei şi părţii civile A.I.N. suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare făcute de acestea, respectiv onorariile apărătorilor aleşi .

În acest context, instanţa constată că suma de 595 lei reprezentând onorariul achitat de către partea civilă A.I.N. avocatului C.S. nu poate fi imputată inculpatului M.F. câtă vreme avocatul anterior menţionat nu a efectuat nicio prestaţie în cursul judecăţii şi nu a făcut decât să studieze dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În temeiul art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal condamnă pe inculpatul M.F., la pedeapsa de şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată V.N..

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din Codul penal pe durata executării acestei pedepse.

În temeiul art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal condamnă pe inculpatul M.F. la pedeapsa de trei luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată A.I.N..

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din Codul penal pe durata executării acestei pedepse.

În temeiul art. 33 lit. b) din Codul penal raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal contopeşte cele două pedepse principale şi aplică inculpatului M.F. pedeapsa cea mai grea de şase luni închisoare.

În temeiul art. 81 alin. (1) şi (2) din Codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului M.F. pe o durată de doi ani şi şase luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) din Codul penal.

În temeiul art. 359 alin (1) din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului M.F. asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală achită pe inculpatul A.I.N, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal faţă de partea vătămată M.F..

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A.I.N. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal faţă de partea vătămată V.N..

Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă V.N. în contradictoriu cu inculpatul M.F..

În temeiul art. 998 – art. 999 din Codul civil obligă pe inculpatul M.F. să plătească părţii civile V.N. suma de 20.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale şi suma de 32.082,55 lei despăgubiri pentru daunele materiale.

Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă V.N. în contradictoriu cu inculpatul M.F..

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civil V.N. în contradictoriu cu inculpatul A.I.N., cu partea responsabilă civilmente SC - SRL  şi cu asigurătorii de răspundere civilă SC - SA  şi SC - SA .

Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.I.N. în contradictoriu cu inculpatul M.F..

În temeiul art. 998 – art. 999 din Codul civil obligă pe inculpatul M.F. să plătească părţii civile A.I.N. suma de 5.000 de lei despăgubiri pentru daunele morale şi suma de 19.523,61 lei despăgubiri pentru daunele materiale.

Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă A.I.N. în contradictoriu cu inculpatul M.F..

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă A.I.N. în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC - SA .

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă M.F. în contradictoriu cu inculpatul A.I.N..

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul -.

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul -.

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic -.

În temeiul art. 191 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă pe inculpatul M.F. să plătească statului suma de 2.000 de lei cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.

În temeiul art. 193 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă pe inculpatul M.F. să plătească părţii civile V.N. suma de 2.500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare făcute de aceasta.

În temeiul art. 193 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă pe inculpatul M.F. să plătească părţii civile A.I.N. suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare făcute de aceasta.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile care au lipsit.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.04.2010.

  PREŞEDINTE   GREFIER

  C.T.  S.E.

Tehnoredactat jud. CT/09.10.2010

4 ex.

Domenii speta

Spete similare