Reaua-credinţă a persoanei condamnate-condiţie esenţială pentru înlocuirea amenzii penale cu pedeapsa închisorii.

Condiţia esenţială înscrisă în art. 63 ind. 1 Cod penal necesar a fi îndeplinită pentru a se putea dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii este aceea ca neplata amenzii aplicate prin hotărârea de condamnare să se datoreze relei credinţe a persoanei condamnate. Reaua credinţă trebuie dovedită şi ea presupune ca persoana în sarcina căreia a fost stabilită obligaţia de plată să aibă posibilitatea reală de plată, dar să nu fi plătit.

În speţa de faţă, analiza coroborată a materialului probator existent la dosar, dovedeşte reaua credinţă a condamnatului  A.Ş în neplata amenzii în cuantum de 6.000 lei, amendă aplicată prin hotărârea de condamnare pronunţată împotriva sa.

Astfel, legat de reaua credinţă, un prim aspect pe care instanţa îl reţine este acela că persoana condamnată  AŞ obţine un venit lunar sigur şi stabil, cu titlu de pensie anticipată, venit al cărui cuantum, la nivelul lunii decembrie 2011, se situa la suma de 878 lei.

De observat că şi la momentul la care s-a făcut individualizarea judiciară a pedepsei  pentru care s-a formulat cerere de înlocuire de faţă, condamnatul AŞ avea calitatea de pensionar, aspect pe care judecătorul care a optat pentru pedeapsa amenzii penale şi a stabilit cuantumul acesteia la nivelul sumei de 6.000 lei, l-a avut în vedere, apreciind că este posibilă executarea sancţiunii aplicate. Aceleaşi aspecte au fost avute în vedere şi de instanţa de recurs care a confirmat hotărârea judecătorului de la fond, inclusiv  în privinţa naturii pedepsei aplicate şi a cuantumului acesteia. 

Dincolo de venitul stabil pe care condamnatul AŞ  îl primeşte lunar, cu titlu de pensie, instanţa reţine că, în cursul anului 2011, acesta a obţinute şi alte venituri băneşte de la SC .. SRL.

Este adevărat că nivelul veniturilor băneşti obţinute lunar de către condamnatul AŞ, nu îi permiteau acestuia ca în termenul legal de 3 luni să achite amenda de 6.000 lei însă, respectivele venituri, în opinia instanţei, i-au permis condamnatului să plătească, cel puţin, parte din amenda pe care o are de executat.

Instanţa nu poate să nu observe şi împrejurarea că, persoana condamnată  AŞ nu a uzitat de dispoziţiile art. 425 alin. 2 Cod procedură penală, care îi permit să formuleze o cerere şi îi acordă posibilitatea ca, în ipoteza în care s-ar afla în imposibilitatea de a achita amenda în termenul legal de 3 luni, să ceară instanţei de executare eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare, pe o perioadă de cel mult 2 (doi) ani.

Or, se observă că AŞ nu a formulat o astfel de cerere, aspect ce justifică aprecierea că nu doreşte şi nu este preocupat să execute pedeapsa amenzii penale ce i-a fost aplicată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 52 Cod penal, pedeapsa, inclusiv amenda penală este un mijloc de constrângere pentru condamnat, ceea ce înseamnă că executarea acesteia, în mod automat, presupune anumite restrângeri,  privaţiuni pentru persoana condamnată.

Domenii speta

Spete similare