Transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii

Sentinţa civilă nr. 1182/13.06.2013

Despăgubiri

Transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii

Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2012, reclamanta S.C. D. E. SRL M., cu sediul în M., str. N. I. nr. - , jud. S., a chemat în judecată pe pârâtul T. A., dom. în M., str. S.,  nr. -, jud. S., solicitând următoarele :

-obligarea pârâtului la plata sumei de 17.080 EUR , echivalentul a 73.135 lei, la un curs

BNR de 4,2819 lei/EUR valabil la 27.10.2010, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de lipsa de folosinţă a autoturismului marca C. J. C. L. cu nr. de înmatriculare SB- , pentru perioada 27.10.2010-02.11.2011;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 4.109 lei, reprezentând dobânda legală aferentă

sumei de 73.135 lei calculată în baza dispoziţiilor OG 9/2000 şi OG 13/2011 pentru perioada 27.10.2010- 02.11.2011.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că autoturismul mai sus-identificat constituie proprietatea sa, fiind achiziţionat în 04.06.2007 din G.. Ulterior achiziţionării autoturismului, acesta a fost predat pârâtului spre folosinţă pe parcursul derulării contractului încheiat cu SC A. M. SRL . Pretinde reclamanta că lucrările au fost întrerupte în anul 2009, iar pârâtul, deşi somat să restituie autoturismul , a refuzat, continuând să-l folosească. Această somaţie a fost notificată şi prin executorul judecătoresc , însă, pârâtul tot nu a restituit maşina. Prin urmare s-au adresat instanţei judecătoreşti care potrivit sentinţei nr.345/ 18.02. 2011,  pronunţată de Judecătoria Mediaş, a obligat  pe pârât să restituie autoturismul sub sancţiunea perceperii unor daune cominatorii de 100 lei/zi ,începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de restituire. Susţine reclamanta că pârâtul a predat maşina numai în data de 02.11.2011, dată până la care i se cuvine a primi compensaţie pentru lipsa de folosinţă a autoturismului. Prejudiciul a fost evaluat funcţie de tariful de 1.400 EUR practicat pentru închirierea unui astfel de automobil, pentru perioada aferentă din 27.10.2010- 02.11.2011, iar pârâtul este răspunzător de acoperirea acestei pagube.

În drept, s-au invocat prev.art.998-999 C. civil ; OG 9/2000; OG 13/2011.

În probaţiune reclamanta a arătat că se prevalează de proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza contabilă.

La cererea introductivă au fost ataşate o serie de înscrisuri constând în: factură fiscală; notificare ; sentinţa civilă nr.345/18.02.2011 a Judecătoriei Mediaş ; proces-verbal de

 predare-primire; expertiză contabilă ; ofertă închiriere maşină.

Pârâtul a depus întâmpinare – fila 35 dosar, solicitând respingerea cererii şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pe cale de excepţie a invocat prematuritatea acţiunii pe considerentul lipsei îndeplinirii procedurii prealabile de conciliere. Pe fond, pârâtul a susţinut că nu există nici un prejudiciu în patrimoniul reclamantei deoarece obiectul acesteia de activitate este de construcţii şi nicidecum pentru transportul  de persoane . Maşina are numai câteva locuri, fiind un autovehicul pentru turism, nefiind dotată pentru transportul de materiale. În perioada respectivă toate cheltuielile de întreţinere ale maşinii au fost suportate de dânsul , iar hotărârea obţinută are efect constitutiv şi nu declarativ de drepturi. Mai arată pârâtul că cererea reclamantei este oricum exagerată fiind lipsită de realism şi fondată pe speranţa deşartă de a paraliza efectele unei alte hotărâri judecătoreşti prin care i-a fost recunoscut dreptul de a primi o sumă de 30.000 Euro de la asociatul reclamantei şi un alt asociat al unei alte firme. După predarea maşinii, autovehiculul a fost lăsat în garaj, nefiind folosit în toată această perioadă, iar ulterior a fost şi vândut. Maşina este total amortizată , întregul preţ fiind deductibil ca şi cheltuială, iar valoarea daunelor pretinse reprezintă aproximativ jumătate din valoarea de catalog a maşinii ,în condiţiile în care valoarea ei a fost amortizată, fapt ce denotă că se încearcă o îmbogăţire fără just temei.

În probaţiune, pârâtul a precizat că solicită încuviinţarea probei cu interogatoriu, martorul C. D. şi eventual expertiza.

Prin cererea precizatoare depusă la fila 42 dosar, pârâtul , prin reprezentanţii săi, a arătat că invocă şi excepţia autorităţii lucrului judecată faţă de sentinţa civilă nr.345/11.02.2012 a Judecătoriei Mediaş.

În dezbaterea procesului au fost administrate probe respectiv la cererea reclamantei  a fost efectuată o expertiză contabilă, iar la cererea pârâtului au fost audiaţi martorii D. D. şi C. D. –filele 69-72 dosar, şi interogatoriul reclamantei – filele 53,55 dosar.

Asupra excepţiei prematurităţii, instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din 21.02.2013- fila 47 dosar, în sensul respingerii ei, iar excepţia autorităţii lucrului judecat a fost unită cu fondul.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În cursul anului 2010, între părţile litigante s-a mai purtat un proces legat de autoturismul marca J. C. L. cu nr. de înmatriculare SB- , proces finalizat cu pronunţarea sentinţei civile nr.345 /18.02.20111 a Judecătoriei Mediaş. Prin această hotărâre pârâtul a fost obligat,  pe temeiul art.480 C. civil,  să restituie reclamantei autoturismul mai  sus-identificat, sub sancţiunea perceperii de daune cominatorii de 100 lei/zi începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de restituire.

Autoturismul a fost restituit de pârât în data de 02.11.2011, iar prin cererea de faţă, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a autovehiculului pentru perioada 27.10.2011- 02.11.2011, ce se ridică la suma de 73.135 lei, raportat la chiria practicată pentru închirierea de autovehicule.

Pârâtul s-a opus la orice fel de despăgubire considerând că pentru perioada anterioară pronunţării hotărârii , deţinerea autoturismului nu poate fi considerată decât legală, sentinţa având caracter constitutiv şi nicidecum declarativ de drepturi, iar pentru perioada ulterioară, până la predare, prejudiciul nu există, maşina nefiind închiriată ci lăsată într-un garaj, după care a fost vândută.

Principiul de drept este că orice hotărâre judecătorească de regulă constată drepturi preexistente, deci are caracter declarativ, şi numai hotărârile pronunţate în acţiunile în constituire de drepturi creează situaţii juridice noi şi îşi produc efectele numai pentru viitor.

În cazul de faţă,  deşi sentinţa pronunţată, a fost  fondată pe aplicarea art.480 C. civil, deci pe recunoaşterea unui drept preexistent, acela  de proprietate,  totuşi se constată că ea are efect constitutiv de drepturi şi nu declarativ, în contextul în care, litigiul a fost determinat de deţinerea autoturismului de către pârât peste termenul pentru care reprezentantul reclamantei i l-ar fi lăsat pentru folosinţă. Tot  din considerentele sentinţei aminte, care se opune părţilor cu forţa sa obligatorie  rezultă că instanţa a stabilit cu puterea lucrului judecat că pentru lipsa de folosinţă a autoturismului reclamanta urmează să primească drept compensaţie daune cominatorii de 100 lei/ zi,  începând numai  cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei efective de restituire a autoturismului. Instanţa a mai arătat că a avut în vedere  că lipsa de folosinţă a autoturismului poate crea o pagubă reclamantei la nivelul sumei de 100 lei pe zi, din care aceasta s-ar putea îndestula în cazul refuzului de restituire şi în cazul în care se va face dovada pagubei.

Prin urmare, conform hotărârii menţionate,  reclamanta este îndreptăţită a primi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă numai de la data rămânerii definitive a sentinţei amintite şi până la predarea efectivă a autoturismului, ceea ce în concret înseamnă perioada 18.02.2011- 02.11.2011, data restituirii.

Pentru această perioadă,  reclamanta a cuantificat valoarea pagubei reale , solicitând astfel transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, raportându-se la tariful  de 1.400 EURO/ lună, practicat pentru închirierea unor astfel de automobile, de către firme ce se ocupă cu astfel de activităţi, sens în care au fost depuse şi o serie de oferte – filele 25-26 dosar. Pârâtul a susţinut că acest criteriu nu este unul obiectiv din moment ce firma reclamantă are ca obiect de activitate executarea de construcţii şi nicidecum de transport.

Martorii C. D. şi D. D., în declaraţiile lor de la filele 69, 70 şi 71 dosar, au relatat că de fapt această maşină fusese achiziţionată pe timpul cât pârâtul a colaborat cu reprezentantul reclamantei, ca şi o recompensă pentru contractele pe care i le va aduce. Martorul D. relatează că maşina aceasta este  un automobil de lux, pretabil să asigure deplasarea unor persoane cu funcţii din conducerea unei firme şi nicidecum pentru transport sau alte activităţi comerciale. Tot acest martor relatează că pârâtul a folosit maşina în deplasările sale pe şantierul A. M., ocazional , transportând  la şantier şi unele scule de mici dimensiuni,  în portbagajul maşinii. Martorul C. D. de asemenea relatează că uneori pârâtul transporta şi muncitori pe şantier şi diferite scule gen : maşină de găurit, flex, care încăpeau în portbagaj. Ambii martori au arătat că autovehiculul acesta a fost folosit de pârât , şi în interesul său personal, dar că majoritatea cheltuielilor cu întreţinerea erau suportate din fondurile personale ale pârâtului.

Toate aceste împrejurări, denotă că,  în fapt, acest autoturism  a fost achiziţionat cu scopul de a asigura o maşină de serviciu pârâtului, pe perioada relaţiilor de colaborare, respectiv a desfăşurării lucrărilor la şantierul A. M., după cum s-a stabilit şi prin sentinţa civilă nr.345/18.02.2011 a Judecătoriei Mediaş. Acest lucru denotă că înainte de pronunţarea sentinţei , autoturismul nu a fost niciodată dat spre închiriere la alte firme, iar după restituirea lui, de asemenea nu s-a făcut dovada că ar fi fost închiriat, fiind de altfel, vândut.

Prin urmare, criteriul de care s-a prevalat reclamanta acela al chiriei practicate de firme de profil, reprezintă un element pentru evaluarea unui prejudiciu eventual şi nicidecum a unui prejudiciu real . În răspunderea civilă delictuală şi transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, prejudiciul trebuie să fie unul real .

Totuşi, reclamanta în mod cert a fost privată de folosinţa autoturismului proprietatea sa, chiar şi ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care pârâtul a fost obligat să restituie autovehiculul, fiind îndreptăţită a-l avea chiar şi numai pentru a-l ţine în  garaj aceasta  pentru simplul motiv că era bunul său. În contextul acestei situaţii, a înlătura dreptul la orice compensaţie al reclamantei ar însemna a goli de conţinut sancţiunea stabilită prin hotărârea judecătorească anterioară, de percepere a daunelor cominatorii.

În consecinţă, instanţa apreciază la fel ca şi prin sentinţa anterioară că suma de 100/lei pe fiecare zi de întârziere, reprezintă un criteriu obiectiv pentru determinarea daunelor compensatorii la care ar fi îndreptăţită reclamanta pentru lipsa de folosinţă a autoturismului, fiind corespondentă serviciului pentru care autoturismul respectiv a fost folosit şi anume ca maşină de serviciu pentru deplasările persoanelor  cu funcţii, precum şi a tarifelor practicate de mijloace înlocuitoare gen taxi, dată fiind lipsa autovehiculului.

Potrivit expertizei contabile fila 85 dosar, suma aferentă perioadei 18.02.2011- 02.11.2011 este de 25.700 lei, sumă la care, pârâtul va fi obligat să o plătească reclamantei cu titlu de daune compensatorii.

Reclamanta a solicitat ca la despăgubirile solicitate să fie percepute şi dobânzile legale. Perioada pentru care s-au cerut dobânzile a fost menţionată ca fiind pentru intervalul 27.10.2010-02.11.2011, nu şi ulterior acestei date. Se apreciază că creanţa reclamantei  nefiind certă şi  lichidă, la data când a fost pronunţată sentinţa anterioară, ea nu poate fi purtătoare de dobânzi. Creanţa a devenit certă şi lichidă numai la această dată, însă reclamanta nu a solicitat dobânzi în continuare ,aşa încât, în respectarea principiului disponibilităţii nu pot  fi acordate.

În baza art.276 C. pr. civilă, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 39 lei, reprezentând parte din taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor încuviinţate, compensând restul cheltuielilor de judecată.

Referitor la excepţia invocată a autorităţii lucrului judecat invocată de pârât, instanţa o va respinge constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de  art.1201 C. civil, întrucât obiectul cererii de faţă este diferit, constând în transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, dar aşa după cum s-a menţionat ceea ce s-a stabilit prin sentinţa anterioară a intrat în puterea lucrului judecat, aşa încât dispoziţiile ei se impun ca şi o consecinţă firească a efectelor unei hotărâri judecătoreşti şi a forţei sale obligatorii, după cum s-a arătat mai sus.

În baza art. 202 alin.2 C.pr.civilă se va stabili suma de 1.200 lei ca fiind taxa aferentă expertizei efectuată de expertul B. M. .

Domenii speta

Spete similare