Succesiune

Judecătoria Mediaş

Sentinţa civilă nr.610/25.03.2010

Domeniu asociat - succesiuni

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 13 aprilie 2007 reclamantul L. I., dom. în M.,str. P. nr.- jud. S. a chemat în judecată pe pârâta V. M., dom. în M.,str. A. C. nr.- solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună următoarele :

-în principal, să se constate nulitatea absolută şi parţială ,iar în secundar, să se dispună

anularea parţială a certificatului de moştenitor nr.145/2003 cu privire la rubrica „moştenitori” unde în mod vădit nelegal s-a trecut ca legatar cu titlu universal pârâta V. M. şi că reclamantul L. I. este străin de succesiune ;

-în principal, să se constate nulitatea absolută totală şi în secundar să se constate

nulitatea absolută parţială a testamentului autentic nr. 145/2003 cu privire la dispoziţia testamentară prin care antecesoarea reclamantului, defuncta L. E. a dispus  în favoarea pârâtei V. M. asupra unei cote de 2/3 din întreaga sa avere , partea din moştenire de care putea dispune cu titlu gratuit fiind de 1/3 din cotitatea disponibilă;

-să se constate că după defuncta L. E. a rămas ca unic moştenitor legal ,

reclamantul  în calitate de fiu , drepturile sale succesorale fiind de 2/3 , precum şi pârâta în calitate de moştenitor testamentar care este îndreptăţită a primi 1/3 din averea succesorală;

- să se constate că masa succesorală rămasă după defuncta L. E. se compune din cota de 1/1 din imobilul înscris în CF nr.5711 M., nr. top. 4482/3/43/I , respectiv apartamentul nr. 1 parter, compus din: cameră bucătărie , baie, cămară, coridor şi la demisol având în compunere o cameră, bucătărie, cămară, coridor, pivniţă cu părţi indivize comune de 50% din terenul aferent în suprafaţă de 457 mp;

- să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra masei succesorale rămase după defuncta L. E., prin atribuirea imobilului ce compune masa succesorală către pârâtă şi obligarea acesteia la plata unei sulte compensatorii către reclamant;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii se arată că  defuncta L. E. a avut doi copii pe reclamantul din acţiunea de faţă şi sora acestuia, numita G. I.. Încă din timpul vieţii, prin testament autentic , antecesoarea lor a dispus de întreaga sa avere, testând în favoarea nepoatei de fiică  o parte de 2/3 din avere, iar diferenţa de 1/3 fiind lăsată prin acelaşi testament reclamantului. Pretinde reclamantul că dispoziţia testamentară prin care nepoatei sale i-a fost lăsată 2/ 3 din avere, încălcă rezerva succesorală şi că în virtutea dreptului de acrescământ, acestuia i s-ar cuveni 2/3 din moştenire, câtă vreme sora lui este socotită ca fiind străină de succesiune. Susţine reclamantul că în atare situaţie, testamentul este lovit de nulitate absolută întrucât au fost încălcate normele legale imperative care statuează asupra rezervei descendenţilor. Mai arată reclamantul că în mod greşit în certificatul de moştenitor s-a reţinut că şi el este străin de succesiune , faţă de împrejurarea că atât în mod expres  cât şi tacit a acceptat succesiunea în termenul legal , dovada acestui fapt rezultând din declaraţia autentică nr.1202/21.05.2002 dată în faţa notarului public L. F. , dar şi din cererea pe care a  adresat-o notarului public în vederea dezbaterii succesiunii după defunctă.

În drept s-au invocat prev.art.644,650,651,659,669,685,688,689,700,728,841 C. civil ; art. 724 C. pr. civilă.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.

La cererea introductivă au fost ataşate şi depuse o serie de înscrisuri constând în : copia testamentului autentic ; copie declaraţie notarială; copia certificatului de moştenitor nr.145/2003; copie certificat de deces; copie extras carte funciară; copii cărţi identitate; dovada achitării taxei judiciare de timbru şi împuternicire avocaţială.

Pârâta V. M. , fiind citată, a depus întâmpinare – fila 26, solicitând respingerea acţiunii reclamantului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. În motivare, pârâta arată că,  în ceea ce priveşte primul petit al acţiunii , se impune constatarea faptului că certificatul de moştenitor nr.145/2003 a fost încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul eliberării acestuia. Pretinde pârâta că potrivit încheierii finale din şedinţa de 30 septembrie 2003  dată de notarul public, reclamantul a declarat în faţa acestuia că renunţă la efectele testamentului şi că se declară neacceptant al moştenirii în condiţiile art.700 C. civil, context în care capătul de cerere din primul petit al acţiunii introductive este vădit netemeinic şi nelegal. Susţine pârâta că reclamantul a solicitat a se constata nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor întrucât a ieşit din termenul de 6 luni prevăzut pentru retractarea renunţării la moştenire, nefiind îndeplinite nici celelalte condiţii  pentru ca o posibilă retractare a renunţării să opereze. Apreciază pârâta că în speţă nu ne aflăm în cazul nulităţii absolute, legiuitorul reglementând o cale specială de atac aceea a reducţiunii liberalităţilor pentru situaţiile când acestea depăşesc rezerva succesorală. O astfel de acţiune este supusă termenului de prescripţie de 3 ani  şi prin eludarea dispoziţiilor legale în materie, de fapt, reclamantul încearcă în mod abuziv şi nelegal invocarea unei nulităţi absolute, sancţiune inaplicabilă în speţă. De asemenea, se mai învederează că şi în cazul celui de-al doilea petit al acţiunii prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a testamentului lăsat de defunctă, calea legală de contestare este acţiunea în reducţiunea testamentului ce poate fi exercitată în interiorul termenului legal de prescripţie. Conclude pârâta prin a enunţa că prin această acţiune reclamantul urmăreşte în mod vădit interese materiale cum aceeaşi intenţie a demonstrat-o şi atunci când la notar a declarat că nu va mai avea alte pretenţii dacă va primi o anumită sumă de bani,  mai precis suma de 5000 euro, sumă achitată integral de către pârâtă. Afirmă pârâtă că este adevărat că valoarea de circulaţie a imobilelor a crescut substanţial în ultimii ani, fapt ce conduce la regrete din partea persoanelor care au înstrăinat în trecut imobile, însă această situaţie nu ar îndreptăţi aceste persoane la a înainta acţiuni abuzive aşa cum este prezenta acţiune. Mai susţine pârâta că ,deşi  reclamantul pretinde că a acceptat succesiunea , la dezbaterea moştenirii nu s-a folosit de acest act, mai mult, a declarat sub sancţiunea art.292

C. penal că nu a acceptat succesiunea, context în care acesta nu se poate prevala de proprie turpitudine pentru a obţine anularea certificatului de moştenitor. Considerente pentru care , conchide pârâta, solicită respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

În drept , s-au invocat prev.art.115, art.274 C. pr. civilă ; art.650 , 696, 700, 790, 791, 847 C. civil.

Ataşat întâmpinării s-au depus un set de înscrisuri constând în : copie încheiere întabulare ; copii ale declaraţiilor audiaţi de către notar ; copia certificatului de moştenitor ; copie extras CF; copie declaraţie notarială ; copii acte stare civilă;  copie testament; copii ale unor chitanţe olografe  şi copia încheierii notariale finale .

La data de 4 mai 2007, pe calea cererii de la fila 67 dosar, reclamantul a arătat că îşi modifică acţiunea introductivă în sensul că solicită următoarele :

- în principal să se constate nulitatea absolută şi în secundar să se dispună anularea certificatului de moştenitor nr. 145/2003, prin care notarul a constatat că reclamantul este străin de succesiune ;

- în principal să se constate nulitatea absolută totală ,iar în secundar să se constate nulitatea absolută parţială a testamentului ;

- să se constate că reclamantul are calitatea de moştenitor legal şi testamentar, drepturile sale succesorale fiind 2/3 din avere, iar pârâta are calitatea de moştenitoare testamentară, drepturile sale fiind de 1/3 din averea defunctei;

- să se dispună rectificarea cărţii funciare nr.5711 M. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei şi reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea lui L.E.;

- să se constate că masa succesorală se compune din cota de 1/1 din imobilul înscris în CF nr.5711 M.;

- să se dispună sistarea stării de indiviziune prin atribuirea imobilului către pârâtă şi plata unei sulte.

În secundar, s-a solicitat acelaşi lucru, constatarea nulităţii absolute sau anularea certificatului de moştenitor, fără capătul de cerere privind anularea testamentului şi  cu singura deosebire ca în privinţa succesibililor să fie reţinută calitatea de moştenitori testamentari a ambelor părţi, drepturile aferente fiind de 1/3 în favoarea reclamantului şi 2/3 în favoarea pârâtei.

În motivare se reiterează aceleaşi împrejurări ca şi în cererea iniţială,dezvoltând în plus aspectele legate de acceptarea succesiunii,  subliniind la propriu că , chiar şi dacă în mod ipotetic reclamantul ar fi renunţat la moştenire după ce în mod expres ea a fost acceptată , această renunţare este ineficace din punct de vedere juridic  deoarece acceptarea are caracter irevocabil. Pretinde reclamantul că de la pârâta V. M. nu a primit nici o sumă de bani în contul părţii din moştenirea defunctei şi că de fapt , împreună cu aceasta a convenit ca imobilul ce compune masa succesorală să nu se vândă şi să rămână în familie pentru ca toate neamurile lor care sunt stabilite în G.  să aibă unde locui atunci când vin în ţară, iar pentru situaţia când imobilul s-ar fi vândut înţelegerea lor ar fi fost în sensul ca pârâta să-i plătească reclamantului contravaloarea cotei sale de moştenire de 1/3 părţi conform dispoziţiilor testamentare. Arată reclamantul că de la strănepoata sa şi nu de la pârâtă a primit  unele sume de bani în contul cotei sale ce i se cuvine din moştenire , acesta declarând că nu mai are alte pretenţii băneşti sub condiţia că imobilul nu se va vinde. Susţine reclamantul că în anul 2007 pârâta a vândut  casa ce compune masa succesorală , refuzând să-i plătească acestuia valoarea reală aferentă cotei sale de moştenire. Apreciază reclamantul că valoarea reală a cotei de 1/3 din imobil care i se cuvine în calitate de moştenitor testamentar este de 13.000- 14.000 euro.

În drept ,s-au invocat prev.art.644-849 C. civil ; art. 26 din Legea 115/1938 ; art.34 pct.1 şi 3 din Legea 115/1938 ; art. 274 C. pr. civilă.

Pârâta nu a adus alte obiecţii asupra acestei cereri modificatoare, decât cele susţinute oral de către reprezentantul său mandatat cu împuternicire avocaţială , la termenul de judecată din 4 mai 2007 când au fost purtate dezbaterile asupra fondului  cauzei, solicitându-se respingerea acţiunii introductive şi a modificării de acţiune ca netemeinice şi nelegale, aşa după cum rezultă din consemnările cuprinse în încheierea de şedinţă din acea zi – fila 74 dosar.

Prin sentinţa civilă nr.-/11 mai 2007 a Judecătoriei M., a fost admisă  în parte acţiunea reclamantului , în sensul că a fost constatată nulitatea parţială a certificatului de moştenitor atacat şi prin urmare a fost reţinută calitatea de moştenitor testamentar al reclamantului pentru cota de 1/3 din masa succesorală şi a pârâtei pentru cota de 2/3din masa succesorală. S-a mai constatat faptul că între moştenitorii testamentari menţionaţi  a intervenit un partaj succesoral voluntar în urma căruia imobilul a fost atribuit pârâtei, iar reclamantul a fost despăgubit de aceasta cu suma de 5.000 Euro. Au fost respinse celelalte petite formulate şi a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată parţiale în cuantum de 3.500 lei.

Sentinţa pronunţată a fost atacată cu apel atât de către reclamant cât şi de către pârâtă.

Tribunalul Sibiu, prin decizia civilă nr.358/21.11.2007 , a admis apelul reclamantului/apelant L. I., dispunând desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Reclamantul a solicitat apoi, completarea dispozitivului acestei hotărâri pentru ca prin decizia nr.-/20.02.2008 , tribunalul să ia act de renunţarea la această cerere.

Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de pârâta /recurentă V. M. , iar Curtea de Apel Alba-Iulia , prin decizia nr.-/20.06.2008 a admis recursul acesteia dispunând desfiinţarea deciziei civile nr.-/2007 a tribunalului, cu trimiterea cauzei  spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Reluându-se judecarea apelurilor părţilor, Tribunalul Sibiu, prin decizia nr.-/15.12.2008 a admis atât apelul reclamantului L-  I- cât şi pe cel al pârâtei V. M. , dispunându-se desfiinţarea sentinţei civile nr.-/2007 a Judecătoriei M. cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. În considerentele deciziei de casare, instanţa de control judiciar a reţinut că faţă de petitele acţiunii cu care a fost iniţial învestită instanţa de fond se poate reţine că aceasta nu a procedat legal şi temeinic respectiv nu a administrat probele necesare care să stabilească valoarea bunului din masa succesorală respectiv imobilul  din CF 5711 M.. De asemenea, se reţine că, deşi sesizată cu o acţiune ce viza stabilirea calităţii de succesori şi cotele acestora, instanţa de fond nu le raportează la masa succesorală ci peste voinţa părţilor a procedat la un partaj voluntar. S-a mai reţinut şi faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei reducţiunii testamentului . Considerente pentru care s-a dispus reluarea cercetării judecătoreşti urmând a se administra probatoriul aferent şi cu verificarea respectării art.88 din Legea 36/1995 şi cele ale art. 34 pct.1 din Legea 115/1938.

Cauza a revenit la această instanţă la data de 04.03.2009 fiind reformată sub numărul de dosar -/257/2009, în care judecătorul  desemnat a declarat că se abţine, declaraţie ce a fost încuviinţată potrivit încheierii nr.3/A/5 martie 2009, dispunându-se efectuarea unei noi repartizări  a pricinii deduse judecăţii, dosarul primind numărul de evidenţă 624/257/2009.

Cu ocazia rejudecării cauzei, pârâta V. M. a fost reprezentată pe baza mandatului special atestat de procura notarială de la fila 6 dosar de către mandatarul său C. C. , dom. în M.,str.  Ş. nr.-.

Separat, pe calea unei acţiuni distincte, în dosarul cu nr.- /257/2009, aceeaşi pârâtă V. M., de această dată în calitate de reclamantă , a promovat la data de 25.05.2009 o acţiune civilă îndreptată împotriva pârâtului L. I., reclamantul din cererea de faţă, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce e va pronunţa să se constate existenţa , valabilitatea şi executarea partajului voluntar conţinut de actul notarial denumit „Declaraţie” autentificat sub nr.825/20.06.2003 de Biroul Notarial F. L. , precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În această cauză, reclamanta V. a dat mandat de reprezentare avocatului său ales, conform împuternicirii avocaţiale de la fila 5 dosar. Prin încheierea din 22 iunie 2009 pronunţată în respectivul dosar, cauza a fost trimisă acestui complet de judecată în vederea conexării lui la acţiunea de faţă, apreciind că cele două cereri trebuie să formeze obiectul unei singure judecăţi , pentru a li se da o soluţionare unitară, fără a se ajunge la rezolvări contradictorii.

Luând în discuţie această sesizare, la termenul de judecată din 25 iunie 2009, instanţa a dispus potrivit încheierii de la fila 79 dosar, conexarea dosarului nr.- /257/2009 la prezenta cauză, reţinând că există dată situaţia de conexitate între cele două cereri, întrucât priveşte aceeaşi moştenire.

Faţă de împrejurarea că în foaia funciară a imobilului, pe care părţile şi l-au disputat în primul ciclu procesual, au intervenit modificări,  instanţa a adus în discuţia părţilor faptul că noii proprietari ai imobilului sunt numiţii N. T. şi N. V..

Pentru opozabilitatea hotărârii, reprezentantul reclamantului a arătat că înţelege să extindă cadrul procesual prin introducerea în cauză în calitate de pârâţi şi a acestor persoane, iar reclamantul personal a declarat că renunţă la reducţiunea testamentului, solicitând să-i fie recunoscută calitatea de moştenitor testamentar ,alături  bineînţeles de pârâta V. şi cu consecinţa reţinerii drepturilor lor succesorale în acord cu voinţa defunctei. Cât priveşte persoanele înscrise în foaia funciară, reclamantul a precizat că această înscriere nu îi este opozabilă.

La termenul de judecată din 28 mai 2009, reclamantul a depus o cerere precizatoare –fila 63 dosar, prin care a arătat că înţelege să opună acţiunea sa şi pârâţilor N. T. şi N. V., dom. în M.,str. A. C. nr.- , solicitându-se , în principal, constatarea nulităţii absolute şi în secundar , să se dispună anularea parţială a certificatului de moştenitor nr.145/2003 ; să se constate calitatea de moştenitori testamentari ai reclamantului şi pârâtei cu drepturile aferente de 1/3 respectiv 2/3 din averea succesorală; să se constate că masa succesorală se compune din imobilul  înscris în CF 5711 M., nr. top. 4482/3/43/1 în a căruia compunere intră la parter : 2 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară, 1 hol; iar la demisol, 2 camere, 1 cămară, 1 bucătărie, 1 coridor, pivniţă, teren în suprafaţă de 457 mp, cu garaj , cameră de vară deasupra garajului şi sufragerie ; să se constate nulitatea absolută a antecontractului  de vânzare-cumpărare încheiat de către pârâta V. M. cu pârâţii N. T. şi N. V., cu privire la imobilul ce compune masa succesorală ; să se dispună rectificarea de carte funciară prin reînscrierea fostului proprietar şi sistarea de indiviziune succesorală asupra imobilului în componenţa lui reală. Cu cheltuieli de judecată.

Motivele acestei cereri precizatoare privind petitele referitoare la nulitatea respectiv anularea certificatului de moştenitor sunt aceleaşi cu cele dezvoltate în cererile iniţiale la care s-a făcut referire mai sus. Cât priveşte capătul de cerere privind constatarea nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare s-a invocat frauda la lege şi cauza ilicită, 

precizându-se totodată că hotărârea judecătorească în prestaţie tabulară obţinută pe cale separată de către pârâţii N., în dosarul civil nr. -/257/2009 nu este opozabilă reclamantului, întrucât nu a fost parte în respectivul proces.

Referitor la această cerere precizatoare, pârâta V. M. a depus întâmpinare - fila 87 dosar invocând tardivitatea acestei precizări ; lipsa timbrajului în cuantum de 3% conform legislaţiei în vigoare pentru cererile de partaj ; lipsa timbrajului aferent capătului de cerere privind constatarea nulităţii antecontractului; s-a invocat  puterea lucrului judecat în ceea ce priveşte valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, susţinută de pronunţarea sentinţei civile nr.-/11.02.2009 şi de asemenea, s-a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind rectificarea de carte funciară. Au mai fost invocate pe cale de excepţie,  lipsa interesului legitim al reclamantului în formularea acţiunii ; prescripţia dreptului de a cere anularea certificatului de moştenitor  şi prescripţia dreptului de a cere reducţiunea liberalităţilor excesive.

În motivarea excepţiei privind lipsa interesului legitim, pârâta arată că această excepţie se întemeiază pe faptul că potrivit declaraţiei autentice a reclamantului de la fila 45 dosar, acesta a primit suma de 5000 euro pentru a nu mai avea pretenţii la averea părintească , ceea ce înseamnă că îşi invocă propria culpă atunci când  încearcă să se prevaleze de un act de acceptare expresă a moştenirii pe care nu l-a invocat la dezbaterea succesiunii pe cale notarială, declarându-se străin de moştenire.

În altă ordine de idei şi în anticiparea motivelor de susţinere a celei de-a doua excepţii, pârâta a arătat că invocă valabilitatea certificatului de moştenitor 145/2003 acesta făcând dovada deplină  până la înscrierea în fals, susţinând că, în fapt , motivul de nulitate invocat de reclamant se constituie într-un caz de nulitate relativă şi nicidecum absolută, încercând în această modalitate să eludeze termenul de 3 ani  pentru a cere reducţiunea liberalităţilor excesive.

În probaţiune s-a  solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul reclamantului şi în ipoteza  încuviinţării unei expertize judiciare asupra imobilului pârâta a cerut să i se rezerve dreptul de a propune obiective proprii, întrucât au fost efectuate investiţii importante la acesta.

Pârâţii N. T. şi N. V., fiind citaţi, potrivit cererii titularului acţiunii, au depus întâmpinare – filele 94-97 dosar. Pe cale de excepţie au invocat excepţia netimbrării capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a antecontractului încheiat de dânşii cu pârâta V.  , iar pe fond, s-au opus admiterii cererii invocând buna lor credinţă pe care au avut-o atunci când au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, precum  şi faptul că la originea dobândirii dreptului lor de proprietate asupra imobilului ce compune masa succesorală se află o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă, împrejurare ce ar atrage  inadmisibilitatea cererii în constatarea nulităţii antecontractului. În circumscrierea

bunei-credinţe de care se prevalează, se  menţionează faptul că antecontractul a fost perfectat la data de 18 aprilie 2007, când  în cartea funciară a imobilului nu era notată nici o interdicţie, cu aceeaşi dată au intrat în posesia şi folosinţa întregului imobilul, achitând ulterior întreg preţul convenit  , iar încheierea de carte funciară nr. 3942 , prin care s-a dispus notarea acţiunii din cauza prezentă , a fost soluţionată numai  la data de 10.05.2007,  deci la o dată ulterioară celei când promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată cu pârâta V..

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi cu interogatoriul.

În drept s-au invocat prev.art.115-118 ; art.274 C.pr.civilă ; Legea 146/1997.

La apărările şi excepţiile pârâţilor, reclamantul a răspuns în scris – filele 134-135 dosar, precizând în primul rând că renunţă la capătul de cerere privitor la constatarea nulităţii antecontractului , iar în ceea ce priveşte celelalte excepţii  a arătat că le consideră neîntemeiate. Astfel se susţine că nu este tardiv petitul prin care reclamantul a arătat componenţa reală a imobilului ce compune masa succesorală;  sentinţa civilă -/11.02.2009 nu are putere de lucru judecat faţă de reclamant din moment ce acesta, se susţine, nu a fost parte în procesul finalizat cu pronunţarea acelei hotărâri, nefiindu-i opozabilă ; acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este imprescriptibilă şi în ceea ce priveşte prescripţia reducţiunii testamentului , aceasta a devenit fără obiect din moment ce s-a renunţat a mai cere acest lucru; iar asupra cererii privind constatarea nulităţii  încheierii prin care pârâţii N. au fost întabulaţi ca proprietari, se aduc precizări suplimentare în sensul că reclamantul nu atacă hotărârea judecătorească pe baza căruia s-au înscris şi care nu îi este opozabilă ci se atacă înscrierea însăşi , a acestei hotărâri.

La termenul de judecată din 3 decembrie 2009, pârâţii N. au mai invocat excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte modificarea/completarea de acţiune depusă în data de 5.11.2009, susţinând că potrivit dispoziţiilor art.132 alin.1 C.pr.civilă, o astfel de modificare poate interveni până la prima zi de înfăţişare. Pe fond au solicitat respingerea capătului de cerere privind anularea încheierii de întabulare ca inadmisibil, iar în ceea ce priveşte renunţarea asupra constatării nulităţii antecontractului ea trebuie să fie personală, avocatul neavând mandat special în sensul acesta.

Şi pârâta V. M. a depus din nou întâmpinare – fila 148 dosar, invocând de asemenea tardivitatea modificării de acţiune , solicitând disjungerea ei şi suspendarea judecării acesteia până la clarificarea calităţii de moştenitor a reclamantului , în special a vocaţiei concrete la moştenirea defunctei L. E.. Mai apreciază pârâta, prin reprezentantul său mandatat cu procură avocaţială că faţă de împrejurarea că reclamantul îşi tot modifică acţiunea la fiecare 3 termene de judecată funcţie de apărările lor, dânşii  sunt puşi în situaţia de a nu-şi putea face apărările  corespunzătoare, ultima modificare de acţiune conţinând dorinţa reclamantului de a-i fi atribuit imobilul, deşi de 3 ani de zile s-a judecat doar pentru sultă, atitudine care nu face altceva decât să sublinieze reaua lui credinţă.

În privinţa excepţiilor invocate de către pârâţi, cu privire la tardivitatea cererii precizatoare, a lipsei timbrajului, a lipsei interesului legitim, a prescripţiei dreptului de a cere  anularea certificatului de moştenitor, a prescripţiei în reducţiunea testamentului şi a inadmisibilităţii acţiunii, instanţa s-a pronunţat prin încheierea din 3 decembrie 2009 aflată în dosar la  fila 142 .

De asemenea, au fost administrate probe constând în audierea martorului F. I. - fila 170 dosar, obţinerea copiei certificate a dosarului notarial - filele 18-47dosar, a foii funciare in extenso a imobilului – filele 4349 dosar, s-au făcut demersuri la organele financiare locale şi la Institutul Naţional de Statistică în vederea determinării valorii imobilului prezumat a intra în compunerea masei succesorale rămasă după defunctă şi de asemenea s-a dispus ataşarea la prezenta cauză a dosarului -/257/2009 în care a fost pronunţată  sentinţa civilă nr.-/11.02.2009 care a stat la baza înscrierii dreptului  de proprietate al pârâţilor N. ,  hotărâre la care  au făcut referire şi celelalte părţi .

Aşadar, din examinarea actelor şi lucrărilor dosar, instanţa reţine următoarele :

Potrivit copiei certificatului de deces – fila 8 dosar, la data de 02.12.2001 a intervenit decesul numitei L. E., cu ultimul domiciliu avut în M.,str. A. C. nr.- , iar reclamantul în calitate de fiu al acesteia a acceptat în termenul legal de opţiune succesorală, succesiunea după aceasta conform declaraţiei de la fila 6 dosar -/257/2007), dată în formă autentică la data de 21.05.2002. În perioada 11.07.2002- 10.07.2003 , pe baza unor chitanţe olografe liberatoare de plată, necontestate de părţi, aflate în dosarul - /257/2007 la filele 47-55 , reclamantul a primit diferite sume de bani în euro , existând menţiunea,  în ultima chitanţă eliberată cu data de 10.07.2003 , că o dată cu primirea în acea zi a sumei de 800 euro, a încasat în total suma de 5.000 euro şi că nu mai are alte pretenţii băneşti din averea părintească dacă nu se vinde casa părintească situată în M. str. A. C. nr.-. Chitanţele menţionate susţin faptul că remiterea sumelor respective s-a făcut de către numita V. L. , persoană care s-a dovedit a fi , de fapt ,  fiica pârâtei V. M., potrivit mărturisirii  acesteia prin răspunsurile date  la interogatoriul – fila 73 dosar -/257/2007.

 În intervalul de timp cuprins în această perioadă în care au fost  încasaţi aceşti bani, mai precis în data de 20.06.2003 , reclamantul a dat o declaraţie în formă autentică / fila 27 /,  pe proprie răspundere , prin care arată că nu va mai avea nici un fel de pretenţie cu nici un fel de titlu faţă de averea părintească dacă legatara V. M. îi va plăti suma de 5.000 euro  până la data de 15 iulie 2003.

Potrivit înscrisului de la fila 19 dosar, la data de 30.09.2003 reclamantul L. I. şi pârâta V. M. s-au adresat notarului public  cu o cerere pentru deschiderea  procedurii succesorale  după defuncta Lakadat Elena, menţionând că de pe urma acesteia a rămas ca moştenitor pârâta V. M. , în calitate  atât de legatar testamentar cu titlu universal  cât şi  de moştenitor legal,  ca nepoată de fiică, iar averea succesorală se compune din imobilul situat administrativ în M., str. A. C. nr.- , imobil evaluat numai în vederea taxării la suma de 120.900.000 lei , fiind grevat la acea dată de o ipotecă pentru suma de 40.000.000 lei, înscrisă în favoarea SC C. I.G.SA C.. În aceeaşi zi, de 30.09.2003, notarul L. F., procedează la audierea martorilor T. E. I. şi U. E.. K. , emite încheierea finală şi certificatul de moştenitor cu nr. 145/2003 ( filele 32, 46 , 60,61 dosar.-/257/2007).

Potrivit copiei certificatului de moştenitor menţionat, notarul public a declarat ca unic moştenitor testamentar şi legal pe pârâta V. M. , aceasta culegând întreaga avere succesorală, după defuncta L. E.,  reclamantul L.  I. şi sora acestuia G. I. , fiind socotiţi ca străini de succesiune  în condiţiile art.700 C.civil.  Pe baza certificatului de moştenitor eliberat, pârâta V. M.  s-a întabulat în data de 01.10.2003  în registrele de carte funciară ca unic proprietar asupra imobilului din M.,str. A.C. nr.- / fila 46 dosar/ , pentru ca la data de 13.04.2007 reclamantul să promoveze acţiunea ce face obiectul acestei cauze.

Reclamantul a invocat în cauză nulitatea absolută a certificatului de moştenitor în ceea ce priveşte considerarea lui ca fiind străin de succesiune, nulitate întemeiată pe existenţa declaraţiei de acceptare a succesiunii , la care s-a făcut referire mai sus, dată în formă autentică, în termenul legal de opţiune succesorală.

Pârâta , dimpotrivă consideră că certificatul de moştenitor emis respectă întru-totul dispoziţiile legale în vigoare la data întocmirii lui , susţinându-se că , toate constatările notarului în această privinţă  sunt în acord cu declaraţia reclamantului care atunci în faţa notarului,  fiind prezent  , a declarat că nu a făcut nici un fel de acceptare forţată, expresă sau tacită , şi că , de asemenea, renunţă efectele testamentului. În consens cu consemnările notarului pârâta a mai invocat şi declaraţia din data de 20.06.2003 pe care acelaşi reclamant a dat-o tot în formă autentică , când pe proprie răspundere a arătat că nu are pretenţii la averea părintească.

Din perspectiva acestor chestiuni aduse în discuţie se impune a preciza că potrivit art. 689 C.civil, acceptarea moştenirii este expresă atunci când moştenitorul îşi însuşeşte titlul sau calitatea de moştenitor printr-un act autentic sau sub semnătură privată, judiciar sau extrajudiciar, iar această manifestare de voinţă este neechivocă.

Renunţarea  la succesiune, chiar şi în cazul legatului cu titlu universal , trebuie să fie făcută în cadrul termenului legal de opţiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii moştenirii, trebuie să fie în formă autentică,  expresă şi să fie  înscrisă în registrul anume ţinut la notariat conform art. 80 alin.2 din Regulamentul de aplicare a Legii 36/1995. Regulamentul menţionează că înscrierea în registrul special de renunţare se face pentru opozabilitate , adică ca şi  o condiţie pentru realizarea  publicităţii.

În speţă, declaraţia reclamantului de acceptare a succesiunii întruneşte  exigenţele unei acceptări voluntare exprese a succesiunii, pe când renunţarea menţionată în încheierea finală de notar nu respectă condiţiile de formă cerute pentru renunţare , enunţate mai sus, sancţiunea atrasă de nerespectarea formei ,  fiind nulitatea absolută. Mai mult, se poate observa că declaraţia reclamantului consemnată de notar în încheierea finală se referă la acte de acceptare forţată care reprezintă numai  una dintre formele acceptării unei succesiuni, deci şi din acest punct de vedere declaraţia menţionată nu poate fi considerată drept o renunţare în sensul legii, aceasta trebuind să fie totală şi necondiţionată.

Cât priveşte declaraţia dată de reclamant în formă autentică în data de 20.06.2003

/fila 27 dosar/ , aceasta de asemenea nu întruneşte prin conţinut elementele unei renunţări la succesiune, în primul rând , pentru că ,  aşa după reiese din conţinutul ei,  este o declaraţie dată pe proprie răspundere în condiţiile art.292 C. penal , în al doilea rând , pentru că nu exprimă  atitudinea negativă de renunţare  în mod expres la succesiune ci intenţii viitoare legate  în mod condiţional de eventuale pretenţii derivate din împărţeala moştenirii. Termenii declaraţiei sunt „nu voi avea nici un fel de pretenţii” ceea ce denotă intenţii viitoare şi expresia  „ dacă legatara îmi va plăti ”care fără nici un dubiu este o propoziţie condiţională , atât din punct de vedere semantic cât şi sintactic.

De altfel, certificatul eliberat, cuprinde în această privinţă menţiunea ,  precum că nu sunt renunţători, dar că sunt socotiţi ca străini de moştenire în condiţiile art.700 C. civil, reclamantul Lakadat Iuliu în calitate de fiu şi Gnad Iren , în calitate de fiică, ceea ce înseamnă că însuşi notarul a considerat  că aceste declaraţii ale reclamantului inserate în încheierea finală,  nu au semnificaţia juridică a unei renunţări  la succesiune, în sensul legii.

Iar, în condiţiile în care exista o declaraţie de acceptare expresă a succesiunii dată de reclamant în termenul legal pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, nu se mai putea pune problema neacceptării ei , aşa încât consemnările notarului din încheierea finală asupra declaraţiilor reclamantului sunt lipsite de orice eficacitate juridică . Opţiunea succesorală este un act juridic irevocabil  când se referă la acceptarea succesiunii, revocabilă fiind numai  renunţarea la succesiune şi aceasta,  în anumite condiţii. Totodată ea are caracter declarativ şi absolut,  aşa încât opţiunea o dată făcută produce efecte retroactive de la data deschiderii moştenirii, ceea ce înseamnă că prin acceptare, drepturile şi obligaţiile moştenirii , dobândite din momentul deschiderii ei, se consolidează retroactiv conform art.688 C.civil. Ca urmare orice  manifestare de voinţă ulterioară care ar avea  conotaţia unei eventuale renunţări este lipsită din punct de vedere legal de orice efecte juridice asupra actului iniţial de acceptare, aceste acte ulterioare putând primi calificarea eventual a unor acte de dispoziţie săvârşite de titularul dreptului consolidat în persoana sa , iar nu în calitate de succesibil .

Rezultă aşadar că , în eliberarea certificatului de moştenitor s-au încălcat norme legale de ordine publică , înlăturându-se  efectele unei declaraţii de acceptare perfect legale şi irevocabile despre care notarul a avut cunoştinţă, fiind instrumentată la acelaşi birou notarial şi de acelaşi notar. Sancţiunea atrasă este  nulitatea absolută şi parţială , întrucât actul prin care reclamantul a fost declarat ca străin de succesiune se fondează pe falsitatea constatării  notarului însuşi , prin faptul declarării reclamantului ca fiind  străin de succesiune prin neacceptare. Constatarea este a notarului care prin autoritatea pe care o reprezintă trebuie să ofere garanţia respectării legalităţii actului pe care îl întocmeşte şi de aceea nu poate fi reţinută aserţiunea părţii adverse precum că reclamantul se prevalează de propria turpitudine şi că sancţiunea incidentă este nulitatea relativă. Cauza actului juridic fondată pe o constatare falsă şi  grevată pe nerespectarea dispoziţiilor legale de către o autoritate publică determină nevalabilitatea ei, caz de nulitate absolută şi nicidecum relativă.

Potrivit art. 2 din Decretului nr.167/1958 nulitatea unui act poate fi cerută oricând , iar conform art.105 alin.2 C.pr.civilă, actele îndeplinite  cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta se va dovedi o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât anulând actul, existenţa vătămării fiind prezumată în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege. În speţă, vătămarea este susţinută de faptul că reclamantul fiind declarat , în mod nelegal, străin de succesiune , el a fost privat de drepturile sale succesorale. În consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept enunţate coroborate cu dispoziţiile art.948 şi  968 C.civil, aplicabile în cauză, dată fiind natura convenţională  a raporturilor pe care se întemeiază eliberarea actului final în dezbaterea succesorală notarială,  instanţa va reţine că din punct de vedere legal certificatul de moştenitor atacat este nul în partea referitoare la declararea reclamantului ca neacceptant  , acesta având calitatea de moştenitor acceptant, după defuncta sa mamă,  L. E., consecinţa acestui fapt, fiind reţinerea calităţii de moştenitor acceptant al reclamantului L. I. alături de pârâta V. M..

În  realizarea devoluţiunii moştenirii, părţile s-au prevalat de vocaţia lor succesorală testamentară, reclamantul personal renunţând la a mai cere reducţiunea testamentului derivată din calitatea sa de moştenitor legal rezervatar , ca descendent al defunctei, împrejurări consemnate în încheierea de şedinţă din 14 mai 2009- fila 54 dosar.

Pin urmare, se va reţine că potrivit testamentului aflat în copie la fila 31 dosar, defuncta L. E. a  instituit ca legatari cu titlu universal pe reclamant , pentru fracţiunea de 1/3 părţi din întreaga averea succesorală mobiliară şi imobiliară, iar pârâta V. M. , pentru 2/3 din averea defunctei.

Masa succesorală  se compune din imobilul înscris în CF 5711 M., sub nr. top. 4482/3/43/I, convertit în evidenţele cadastrale sub nr . de CF 100247 – C1-U1, asupra căruia defuncta a avut înscris dreptul de proprietate. Alte bunuri mobile sau imobile nu s-au evidenţiat a fi existat la data deschiderii succesiunii, iar în privinţa pasivului succesoral, părţile nu au avut contestări faţă de cele menţionate în certificatul de moştenitor atacat.

Aşa după cum rezultă din foaia funciară a imobilului - fila 48 dosar, în prezent, acesta constituie proprietatea pârâţilor N.. La originea dobândirii dreptului lor de proprietate se află o promisiune de vânzare bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâta V. M.  şi o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, constând în sentinţa civilă nr.- /11.02.2009 pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr.- /257/2009, ataşat la prezenta cauză.

Drepturile succesorale ale  moştenitorilor se impută asupra averii succesorale rămasă după defunctă, drept urmare, şi în cazul de faţă drepturile celor doi moştenitori se vor raporta la imobilul ce compune masa succesorală.

Împărţirea moştenirii se efectuează luându-se în considerare bunurile ce compun masa succesorală în componenţa structurală,aşa după cum  existau ele la data deschiderii succesiunii , fără luarea în calcul a eventualelor investiţii sau îmbunătăţiri ce pot fi efectuate de comoştenitori sau alte persoane până la momentul când se dezbate succesiunea. Dar, în evaluarea bunurilor ce compun masa succesorală, valoarea lor se stabileşte funcţie de data când se cere împărţirea moştenirii. Din această perspectivă este de precizat că,  întrucât imobilul a devenit între timp  proprietatea altor persoane, a pârâţilor N., el a fost modificat în sensul că i s-au adus îmbunătăţiri interioare substanţiale , fapt necontestat de către părţi, fapt ce impietează , în prezent,  asupra posibilităţii de evaluare a lui,  în raport cu componenţa şi profilul casei de locuit ,  după cum se  prezenta ea la data deschiderii moştenirii , 02.12.2001 .Mai mult, cerându-se sistarea stării de indiviziune prin atribuirea casei ce compune masa succesorală, unuia dintre comoştenitori se pune problema în ce măsură o astfel de atribuire mai poate avea loc, din moment ce imobilul a devenit proprietatea unor terţi subdobânditori în persoana pârâţilor N., care efectiv se află în posesia şi folosinţa lui , fapt de asemenea necontestat de părţi. Dacă în mod obişnuit în practica judiciară se uzitează totuşi artificiul atribuirii imobilului unuia dintre comoştenitori , urmând ca actul subsecvent încheiat cu un terţ să fie menţinut sau nu funcţie de buna sau reaua lui credinţă, în cazul de faţă, situaţia este diferită pentru că aşa după cum s-a reţinut dreptul de proprietate al pârâţilor N. a fost constituit pe baza unei sentinţe judecătoreşti, devenită irevocabilă. După cum rezultă din sentinţa civilă nr. -/11.02.2009 , în respectiva cauză obiect al litigiului l-a constituit acţiunea în prestaţie tabulară promovată de pârâţii N. împotriva pârâtei V. M.. Acţiunea a fost fundamentată pe existenţa unei promisiuni de vânzare-cumpărare perfectată de aceste părţi, solicitându-se instanţei ca pârâta V. M. să fie obligată a preda promitenţilor-cumpărători N., act apt de întabulare , în caz de refuz, hotărârea pronunţată urmând să ţină locul unui astfel de act. În atare condiţii, obligaţia reţinută în sarcina pârâtei V. de a preda act apt de întabulare vizează o obligaţie de a face , promisiunea invocată nefiind translativă de drepturi reale, dând naştere numai unei obligaţii de a face. Dar, hotărârea pronunţată în prestaţie tabulară, are efect constitutiv de drepturi, aşa încât din momentul în care ea a devenit definitivă şi irevocabilă , pârâţii N. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. În atare situaţie, instanţa apreciază că nu se mai poate pune problema bunei sau relei lor credinţe din moment ce dreptul lor a fost constituit şi are ca temei ,  exclusiv , o hotărâre judecătorească irevocabilă pentru că aşa după cum am arătat promisiunea nu transferă dreptul de proprietate ci se referă numai la o obligaţie de a face. Şi atunci, nu se poate concluziona altfel decât că  imobilul în individualitatea lui concretă nu mai poate fi readus la masa de împărţit, spre a fi atribuit unuia sau altuia dintre comoştenitori. Este adevărat că sentinţa constitutivă de drepturi nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu reclamantul L. I., dar lipsa de opozabilitate , pe acest considerent că nu a fost parte în proces,  de care reclamantul s-a prevalat,  nu poate fi reţinută din moment ce hotărârea a fost înscrisă în registrele de publicitate imobiliară.

Cert este că la data de 04.05.2007 când pârâta Voicu Magdalena a compărut personal în faţa instanţei şi a răspuns la interogatoriul propus de partea adversă, încuviinţat la acea dată de către instanţă, pârâta a declarat că nu este adevărat că ar fi  vândut imobilul , nici măcar printr-o înţelegere verbală– fila 73 răspuns de la pct.7. Or, aşa după cum rezultă din  promisiunea perfectată de către pârâţi  şi sentinţa pronunţată, imobilul făcuse obiectul unei promise vânzări,  încă din data de 18.04.2007, deci anterior negării acestui fapt de către pârâta V., declaraţie făcută în faţa judecătorului. Prin urmare, pârâta se dovedeşte a fi fost de

 rea-credinţă  în această privinţă ,  şi mai mult , se constată că promisiunea a fost perfectată după introducerea acţiunii reclamantului, înregistrată cu data de 13.04.2007,  şi după ce fusese notată această acţiune în foaia funciară a imobilului, conform încheierii de carte funciară nr.3942/16.04.2007 –  fila 46 dosar. Cum valabilitatea actului de dispoziţie al pârâtei V. nu mai poate fi cenzurată de către instanţă, funcţie de rezultatele partajului,  pentru că tot o instanţă judecătorească a confirmat validitatea lui cu consecinţa constituirii dreptului real de proprietate în favoarea pârâţilor N., înseamnă că singura modalitate de realizare a împărţelii constă în readucerea la masa de împărţit a valorii de înlocuire  a imobilului înstrăinat. Constatând că preţul menţionat în promisiunea de vânzare-cumpărare este contemporan cu data la care s-a cerut prin acţiune împărţeala moştenirii, instanţa urmează a reţine că valoarea de înlocuire a imobilului este de 50.000 euro. Raportat la această valoare, reclamantului îi revine suma de 16.666,70 euro. Chitanţele olografe menţionate mai sus, atestă primirea de către reclamant a sumei de 5.000 euro în contul drepturilor sale succesorale, fiind astfel îndreptăţit să mai primească diferenţa de 11.666,70 euro. Având în vedere că tot preţul imobilului a fost încasat exclusiv de către pârâta Voicu, fapt rezultat din hotărârea pronunţată în prestaţie tabulară, înseamnă că potrivit art.741 C.civil , aceasta este îndatorată la a plăti reclamantului o sultă compensatorie echivalentă acestei sume. În consecinţă, pârâta V. M. va fi obligată să plătească reclamantului suma de 11.666,70 euro sau echivalentul în lei a acestei sume calculate la cursul oficial de la data executării.

În cauză, s-a emis aserţiunea potrivit căreia aceste chitanţe completate cu declaraţia autentică a reclamantului de renunţare la orice fel de pretenţie dacă va primi suma de 5.000 euro de la pârâta Voicu Magdalena, are semnificaţia unui partaj voluntar, drept pentru care s-a solicitat pe calea unei acţiuni principale conexată la prezenta cauză, să se constate existenţa acestui partaj, valabilitatea şi executarea lui.

Partajul voluntar presupune cu necesitate ca toţi comoştenitorii să fie prezenţi şi să existe înţelegere între ei, în ceea ce priveşte împărţeala, nefiind absolut necesar a se  preconstituii un înscris.

Având însă în  vedere faptul că la data când notarul a emis încheierea finală , această declaraţie exista, fiind datată cu ziua de 20.06.2003, înseamnă că în măsura în care ea avea semnificaţia unui partaj voluntar , notarul ar fi trebuit să menţioneze acest lucru în cuprinsul încheierii conform dispoziţiilor art.81 alin.3 din Legea 36/1995 or, în speţă, lipseşte o astfel de menţiune.

În altă ordine de idei, chitanţele denotă că toate plăţile s-au făcut de către fiica pârâtei, numita Voicu Laura şi nu de către pârâta V. M. , însăşi. În ultima chitanţă liberatorie din 10 iulie 2003 există specificată menţiunea că reclamantul a primit suma totală de 5.000 euro şi că nu mai are alte pretenţii băneşti dacă nu se va vinde casa. La fila 72 din dosarul 1300/257/2007, reclamantul prin reprezentantul său mandatat cu procură avocaţială, a depus un înscris sub semnătură privată , denumit convenţie şi care poartă data de 10.07.2003 , prin care aceeaşi V. L. arată că se obligă să plătească reclamantului diferenţa la care ar fi îndreptăţit potrivit dreptului său succesoral, în ipoteza în care , casa va fi vândută. Relativ la acest înscris, pârâta V. M., în răspunsurile date la interogator-fila 73 dosar pretinde că nu a dat nici o împuternicire fiicei sale V. L. pentru a conveni cu reclamantul în sensul enunţat, deşi când este vorba despre  plata celor 5.000 de euro , pârâta nu infirmă aceste plăţi ci chiar se prevalează de ele, inclusiv de chitanţa din 10.07.2003 care are inserată aceeaşi menţiune. Este adevărat că în principiu plata poate fi făcută de orice persoană, dar şi în cazul acestor chitanţe, plăţile apar ca fiind făcute în numele personal şi pe seama exclusivă a numitei V. L. şi nicidecum pentru V. M. , chitanţe pe care totuşi le-a însuşit  în final şi fără împuternicire. Mai mult, plăţile, aşa după cum atestă data chitanţelor liberatorii , au început să fie făcute mai înainte de declaraţia reclamantului dată în formă autentică. Chitanţele atestă plăţi începând cu 11.07.2002 , iar declaraţia a fost dată ulterior ,  în 20.06.2003, declaraţie în contul căreia pârâta V. M. nu a făcut dovada existenţei vreunei plăţi în numele său personal, pentru că în termenii declaraţiei , condiţia era ca suma de 5.000 euro să fie plătită de această pârâtă , nu de alte persoane , şi  se referea la prestaţii viitoare datei când a fost emisă acea declaraţie, existând menţiunea că nu va avea nici un fel de pretenţii cu nici un fel de titlu faţă de averea părintească dacă legatara V. M. îi va plăti reclamantului suma de 5.000 euro până la data de 15 iulie 2003. Oricum , din coroborarea tuturor acestor împrejurări de fapt, instanţa conclude  pe calea unei prezumţii simple că nu poate fi desprinsă o altă concluzie decât aceea că într-adevăr, renunţarea reclamantului inserată în declaraţia autentică priveşte situaţia în care imobilul nu ar fi fost vândut de către pârâtă, raţiunea acceptării plăţii sumei de 5.000 euro fiind întemeiată pe faptul că,  aşa după cum a declarat martorul F. în declaraţia de la fila 170 dosar, pârâta V. a locuit în aceeaşi casă , încă din timpul vieţii defunctei, ca şi după decesul acesteia, deţinând apartamentul de la demisol. Este explicabil şi raţional că  locuind acolo atâta timp, pârâta ar fi trebuit să beneficieze de acest drept în continuare şi în considerarea acestui drept s-a dat acea sumă de 5.000 euro. De esenţa partajului şi împărţelii succesorale este principiul echităţii or, partajul de care se prevalează pârâta V. , chiar nu este deloc în acord  cu acest principiu. Estimarea făcută de către martorul F., asupra valorii imobilului  se referă

 într-adevăr la momentul intervenirii decesului, dar după cum se poate observa plata celor 5.000 de euro nu s-a făcut la aceeaşi dată or, aşa după cum s-a reţinut mai sus, practica şi doctrina este unanimă în a considera că stabilirea valorii masei succesorale, a activului ei net se determină, iar partajul se face  în raport de valoarea de la data când s-a cerut împărţeala moştenirii.

Prin urmare, aserţiunile asupra existenţei unui partaj voluntar , instanţa le găseşte total neîntemeiate şi prin urmare se va respinge cererea reclamantei/pârâte V. M., în această privinţă.

Corelativ considerentelor de fapt şi de drept evocate  mai sus , urmează a fi respinse celelalte cereri ale reclamantului cu privire la stabilirea componenţei reale a imobilului , a rectificării înscrierii în cartea funciară, respectiv atribuirea imobilului şi a cererilor formulate cu titlu subsidiar solicitărilor principale. Se va respinge şi excepţia tardivităţii invocată de către pârâta V. M.,  în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului pentru atribuirea imobilului, în primul rând pentru că ea este lipsită de obiect din moment ce atribuirea nu se mai poate efectua din motivele care deja au fost dezvoltate şi în al doilea rând  pentru că  procedura partajului , astfel după cum este reglementată de art. 673 ind.1 şi urm. C.pr.civilă, stabileşte conexiunea atribuirii , cu luarea în considerare a altor  criterii decât cele privind termenul formulării cererii de atribuire .

Conclusiv, acţiunea reclamantului L. I.  va fi admisă în parte în sensul celor deja menţionate, urmând să fie respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei / pârâte V. M., privind constatarea existenţei partajului voluntar.

În privinţa cheltuielilor de judecată, instanţa având în vedere soluţia preconizată urmează a face aplicaţiunea art.276 C.pr.civilă, în sensul că pârâta V. M. va fi obligată să plătească reclamantului suma de 150 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru şi timbru judiciar , justificate cu chitanţele de la filele 3,87 şi timbre mobile, procedând la compensarea celorlalte cheltuieli în sensul că fiecare parte îşi  va suporta propriile cheltuieli efectuate cu avocatul ales.

Domenii speta

Spete similare