Ucidere din culpă

Prin sentinţa penală 144/31.10.2008  pronunţată de Judecătoria Buhuşi în ds. nr. 1188/199/2007 a fost condamnat inculpatul C.D., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

1. ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a,c şi 76 lit.d Cod penal, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

2. vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.1,3 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a,c şi 76 lit.e Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare.

3. vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art.184 al.2,4 cu aplicarea art.74 lit.a, c şi 76 lit.e Cod penal la pedeapsa de  5 luni închisoare.

În baza art.33 lit.b şi 34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea sporită cu 4 luni.

Pedeapsă de executat 2 ani închisoare.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art.82 Cod penal, a fost stabilit termen de încercare 4 ani.

A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a IIa, b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art.71 al.2 Cod penal.

În baza art.71 al.5 Cod penal s-a suspendat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

În baza art.55 al.1, 50 din Lg.136/1995, a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă H.V.AG Viena Austria, prin mandatar  SC I.I. Broker de Asigurări SRL Bucureşti, la plata daunelor materiale şi morale după cum urmează:

- 19.564,06 lei daune materiale şi 4000 lei daune morale către partea civilă M.I..

- 19.727,58 lei daune materiale şi 5500 lei daune morale către partea civilă M.A..

- 20.555,49 lei daune materiale şi 26.000,00 lei daune morale către părţile civile M.I. şi M.A..

- 1.544,14 Euro, ori contravaloarea în lei la data executării, către părţile civile M.I. şi M.A..

În baza art.55 al.1, 50 din Lg.136/1995 şi art.313 din Lg.95/2006, a fost obligat acelaşi asigurator prin mandatar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- 3.598,67 lei către partea civilă S.J.U. Bacău.

- 141,76 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Bacău.

A fost obligat acelaşi asigurator prin mandatar să plătească părţilor civile M.I. şi A. suma de 1000 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales.

În baza art.191 Cod pr.penală a fost obligat inculpatul să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 lei din care50 lei Ministerului Public şi 150 lei Ministerului Justiţiei.

S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales la instanţă.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinu că la data de 08.09.2005, orele 1700, partea vătămată M.I. a plecat de la domiciliul său cu autoturismul proprietate în care se aflau pe bancheta din spate soţia şi fiica sa, respectiv partea vătămată M.A. şi M.E..

La orele 17,20, circulând pe DN2 pe banda de lângă axul drumului, la  circa 150 m de intersecţia cu DJ 207F care duce spre comuna B.B., partea vătămată a redus viteza pentru a vira la stânga şi a semnalizat această intenţie.

În zona respectivă carosabilul are o lăţime de 12 m., cu câte 2 benzi pe sensul de mers, banda 1 cu o lăţime de 2,5 m şi banda 2 de lângă axul drumului cu o lăţime de 3,5 m.

Ajungând în dreptul intersecţiei, partea vătămată a oprit pentru a acorda prioritate la două autoturisme ce veneau din sens invers, menţinând semnalizarea pe stânga, şi s-a angajat în efectuarea manevrei de viraj, moment în care din spate a fost izbit de un autoturism marca condus de inculpatul C.D..

Din impact, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, s-a răsturnat pe cupolă, a derapat şi a ajuns în aceeaşi poziţie în şanţul din stânga.

În urma impactului, minora în vârstă de 2,7 ani a fost proiectată prin geam pe carosabil, a fost transportată la S.J.U. Bacău cu un autoturism oprit la faţa locului, unde a decedat după câteva ore.

Părţile vătămate M.I. şi M.A. au fost transportate la acelaşi spital cu ambulanţa.

Partea vătămată M.I. a prezentat o fractură incompletă  ram ischiopubian dreapta, factură costală C10, disjuncţie acromioclaviculară, leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale.

Partea vătămată M.A. a prezentat politraumatism cu fractură frontală stânga, fractură de bazin stânga, fractură peroneu stânga operat, plagă contuză cu interesarea articulaţiei gleznei dreapta, hematoame braţe, leziuni care au necesitat 95-100 zile îngrijiri medicale.

Inculpatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind „absent”, rezultat identic cu cel din buletinul de analiză a probelor de sânge recoltate de la partea vătămată M.I..

Martorul R.T. a arătat la urmărirea penală că circula pe DN2 şi a văzut la circa 100 m în faţa lui autoturismul, care rula cu viteză redusă, şi şi-a dat seama că acesta vrea să vireze la stânga, motiv pentru care a semnalizat şi l-a depăşit pe partea dreaptă, trecând pe banda 1. În momentul în care a vrut să revină pe banda de lângă axul drumului s-a uitat în oglinda din stânga pentru a se asigura şi a văzut zburând prin aer părţi ale autoturismelor intrate în coliziune. Martorul arată că a oprit, a sunat imediat salvarea şi s-a dus la locul accidentului. Acelaşi martor a precizat că nu a văzut autoturismul în trafic anterior accidentului.

Pe banda din dreapta inculpatului se afla prietenul acestuia, M.F., care în declaraţia olograf dată în prezenţa apărătorului inculpatului, a arătat că a observat la circa 100-1500 m în faţa lor, pe aceeaşi bandă de mers, un  autoturism. A văzut că acesta a semnalizat stânga, după care a încetinit viteza şi a oprit lângă axul drumului pentru a efectua virajul la stânga pe un drum secundar, după care inculpatul a frânat energic, dar nu a mai putut evita impactul.

Raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză a concluzionat că inculpatul era singurul care putea evita accidentul prin reducerea vitezei de deplasare în raport cu distanţa faţă de autovehiculul din faţa sa.

În ceea ce priveşte viteza cu care se deplasa autoturismul condus de inculpat, expertiza a concluzionat că aceasta nu se poate stabili cu exactitate, expertul calculând o viteză „probabilă” de4 100,3 km/h în momentul premergător accidentului iar viteza la impact a fost de 64 km/h.

La urmărirea penală, inculpatul a arătat în prima declaraţie olograf dată în prezenţa apărătorului său, că a observat la circa 50m înainte autoturismul , care se deplasa cu viteză redusă în faţa sa, acesta a semnalizat intenţia de a vira stânga, dar nu l-a putut observa mai devreme deoarece în spatele său pe banda 1 circula la mică distanţă un autoturism la care era atent „pentru a-i vedea manevrele”.

Inculpatul recunoaşte că a observat târziu semnalizarea la stânga a autoturismului „” dar a motivat „că din faţă bătea puternic soarele în parbriz” uitând că el mergea spre N-E, iar la acel moment (luna septembrie, orele 17,20) soarele nu răsare, ci apune, şi nu avea cum să-i bată în parbriz.

Chiar dacă ar fi fost o astfel de situaţie, inculpatul trebuia să adapteze viteza la condiţiile de timp şi drum pentru evitarea accidentului.

De altfel, inculpatul recunoaşte că accidentul s-a datorat culpei sale, dar şi culpei părţilor vătămate şi a conducătorului autoturismului „”, motivând că părţile vătămate M.I. şi M.A. nu purtau centuri de siguranţă, victima M.E. nu stătea într-un dispozitiv de reţinere (scaun) omologat,  partea vătămată M.I. nu a semnalizat înainte de 100 m intenţia de a vira la stânga, iar şoferul de pe „” a efectuat o depăşire neregulamentară, pentru că trebuia să-l lase să treacă pe banda 1 anterior impactului.

Expertul nu s-a pronunţat asupra consecinţelor impactului privitor la leziunile ce ar fi fost suferite de către minora M.E. dacă aceasta ar fi fost transportată într-un dispozitiv de reţinere omologat. Aceste dispozitive sunt capabile să reducă numărul şi gravitatea leziunilor într-o anumită măsură şi numai în anumite limite ale vitezelor de impact.

Totalitatea echipamentelor de siguranţă pasivă dintr-un autovehicul chiar dacă reduc substanţial amploarea şi gravitatea leziunilor nu garantează viaţa.

Chiar dacă victimele nu ar fi purtat dispozitivele de siguranţă la care inculpatul face referire, lipsa lor nu se poate enumera printre cauzele care au condus la producerea accidentului, nefăcând deci parte din dinamica producerii accidentului aşa cum a concluzionat expertul.

Partea vătămată M.I. a semnalizat cu circa 100 m intenţia de virare la stânga, intenţie rezultată şi din reducerea vitezei cu 100-150 m înainte de oprire, fapt relatat de martorii audiaţi în cauză.

Cu privire la conducătorul autoturismului „” menţionăm că nu exista nici o obligaţie a acestuia de a încetini viteza şi de a acorda prioritate inculpatului în depăşire, pentru că nu putea cunoaşte intenţiile acestuia.

Inculpatul era singurul care trebuia să reducă viteza şi să respecte o distanţă în concordanţă cu viteza autovehiculului din faţă, astfel încât să nu intre în coliziune cu acesta.

La instanţă, inculpatul nu a dorit să dea  declaraţie.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă vinovăţia inculpatului, apărările acestuia fiind apărări de circumstanţă infirmate de altfel de probe.

Faţă de circumstanţele reale dar şi cele personale ale inculpatului, instanţa în baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

S-a stabilit termen de încercare potrivit art.82 Cod penal şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

Potrivit art.71 al.5 Cod penal pe durata  suspendării condiţionate a executării pedepsei […] se suspendă şi executarea  pedepselor accesorii.

Aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată în baza art.71 şi 64 Cod penal  dar şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a protocoalelor  Adiţionale a jurisprudenţei CEDO, care fac parte din dreptul intern în conformitate cu dispoziţiile art.11 al.2 şi 20 din Constituţia României.

În cauza Hirst contra Marea Britanie CEDO a statuat că interzicerea dreptului de a vota încalcă art.3 din Protocolul adiţional, astfel că instanţa a constatat că aplicarea acestei pedepse accesorii nu se impune.

De asemenea în cauza Sabou  Pârcălab contra României CEDO a statuat că interzicerea drepturilor  părinteşti încalcă art.8 al Convenţiei, instanţa constatând că nu se impune aplicarea nici a  acestei pedepse accesorii.

Prin urmare, instanţa, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza aIIa,b Cod penal pe durata şi în condiţiile art.71 al.2 Cod penal.

În baza art.71 al.5 Cod penal a suspendat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

Părţile vătămate M.I. şi M.A. au fost transportate, cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Bacău, unde au fost internate la secţia ortopedie şi respectiv neurologie şi apoi ortopedie în perioada 08-09-22.09.2005.

Serviciul de Ambulanţă Bacău şi Spitalul Judeţean Bacău s-au constituit părţi civile cu c/val transportului părţilor vătămate şi respectiv c/val serviciilor medicale, conform adresei  5687/14.07.2008 a Serviciului de Ambulanţă Bacău şi adresei  nr.12750/30.08.2007.

În cauză, a participat ca asigurator de răspundere civilă H.V. AG Austria fost D.A. prin mandatar SC I.I. Broker de Asigurare SRL Bucureşti.

În baza art.55 al.1 şi 50 din  Lg.136/1995 şi 313 din Lg.95/2006 a fost obligat asiguratorul la plata despăgubirilor civile către părţile civile Spitalul Judeţean  de Urgenţă Bacău şi Serviciul de Ambulanţă Bacău.

În ceea ce priveşte latura civilă instanţa a reţinut următoarele:

Partea vătămată M.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 Euro, din care 10.000 Euro daune materiale şi 30.000 Euro daune morale, ca urmare a vătămării sale corporale.

La rândul ei, partea vătămată M.A. s-a constituit parte civilă ca urmare  a vătămării sale corporale grave cu suma de 60.000 Euro din care 14.000 Euro daune materiale şi 46.000 Euro daune morale.

Împreună cu cele două părţi vătămate s-au constituit părţi civile pentru decesul fiicei sale cu suma de 1.400.000 Euro, din care 8500 Euro daune materiale şi 1.351.500 Euro daune morale şi cu 2000 Euro reprezentând diferenţa de valoare între suma de 50 mil.lei vechi primită de la mandatarul  asiguratorului şi prejudiciul real al autoturismului  avariat.

În dovedirea laturii civile părţile vătămate au depus acte (filele 121-215) şi au solicitat proba cu martorii V.E. şi M.E..

Martora V.E. a arătat că s-a ocupat de înmormântarea fiicei părţilor vătămate, înmormântare care a costat aproximativ 300.000 lei vechi în care este inclus praznicul, plata preoţilor, scoaterea victimei din spital. Pentru pomenirile ulterioare s-au implicat rudele părţilor vătămate.

Partea vătămată M.A. a suferit două operaţii şi a fost îngrijită de o persoană. De la spital venea o persoană pentru masaj, dar nu cunoaşte suma cu care au fost plătite cele două persoane.

Părţile vătămate au urmat tratament la Mangalia şi Slănic Moldova. De la părţile vătămate ştie că acestea aveau în casă 20.000 Euro, bani ce au fost cheltuiţi cu aprovizionarea, menajul, medicii.

Banii de înmormântare au fost împrumutaţi de la prieteni, iar ea (martora) le-a împrumutat 130.000 lei vechi.

Martora M.E.  a arătat că a îngrijit-o pe partea vătămată M.A., timp de 6 luni şi a fost plătită cu 5000 lei vechi/lună. Martora făcea menajul (spălat, mâncare) şi ţinea gospodăria. De la Policlinică venea  o persoană care-i făcea masaj părţii vătămate dar nu ştie cu cât a fost plătită.

Ştie că părţile au făcut cheltuieli cu înmormântarea şi pomenirile ulterioare (înmormântarea costând aproximativ 300.000 lei vechi) iar moartea fetiţei le-a afectat psihic pe părţile vătămate.

Şi partea vătămată M.I. a făcut tratament, întrucât mergea greu.

Părţile vătămate au depus reţete medicale, facturi de la înmormântare, bonuri fiscale, pentru cheltuieli efectuate ulterior, costul biletelor de tratament, diferenţa dintre salariu şi concediu medical  pentru partea vătămată M.A..

Instanţa a avut în vedere chitanţele aflate la filele 125-179, 182-192, dosar instanţă.

În ceea ce priveşte chitanţa aflată la fila 180, aceasta reprezintă onorarul pentru apărător ales, care a fost cuprins în cheltuielile judiciare efectuate de părţi.

În ceea ce priveşte sumele solicitate ce urmează a fi efectuate în viitor instanţa nu le-a acordat, acestea fiind cheltuieli viitoare, pe care părţile vătămate au deschisă calea unei acţiuni civile, acestea nefiind dovedite la data pronunţării hotărârii.

Părţile vătămate au mai arătat că au mai făcut şi alte cheltuieli (transport, alimentaţie suplimentară, vizită medici, tratament kineto, cu ritualurile religioase) în sumă de 7500 lei RON dar nu deţin acte.

Cu toate acestea, instanţa, faţă de numărul de în zile îngrijiri medicale şi leziunile suferite, apreciază că cele două părţi au mai făcut unele cheltuieli (alimentaţie suplimentară, medici, tratament) care vor fi de 1000 lei RON pentru partea vătămată M.I. şi 1500 lei RON pentru partea vătămată M.A., aşa cum au fost apreciate, celelalte cheltuieli nefiind dovedite.

S-a mai solicitat c/val unor eventuale intervenţii chirurgicale şi a tratamentelor, cheltuieli ce nu au fost precizate de părţi.

Cu privire la plata sumei de 2000 Euro reprezentând diferenţa dintre c/val autoturismului  distrus în accident şi suma primită ca despăgubire , instanţa a reţinut potrivit actelor depuse la dosar că acest autoturism a fost cumpărat cu 3000 Euro, iar părţile vătămate au primit 5000 lei RON despăgubiri, echivalentul a 1455,86 euro, instanţa a obligat asiguratorul la plata diferenţei.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a apreciat că părţile vătămate individual şi împreună sunt îndreptăţite la plata daunelor morale dar într-un cuantum apreciat de instanţă, cele solicitate fiind exagerate.

Asiguratorul de răspundere civilă, este chemat în  procesul penal potrivit dispoziţiilor Lg.136/1995 să suporte prejudiciile cauzate de către conducătorul de autovehicule. Raţiunea legiuitorului, este tocmai aceea de a se  preveni imposibilitatea de insolvabilitate a persoanei culpabile de producerea unui accident.

Faţă de cele ce preced, instanţa în baza art.55 al.1, 50 şi 49 din Lg.136/1995, a obligat asiguratorul la plata daunelor materiale şi morale pentru fiecare parte vătămată şi împreună, aşa cum au fost dovedite şi apreciate de instanţă.

A fost obligat de asemenea  acelaşi asigurator la plata despăgubirilor civile către părţile civile M.I. şi M.A., reprezentând diferenţa dintre c/val autoturismului  şi suma primită drept despăgubire de părţi.

A fost obligat, de asemenea, asiguratorul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părţile vătămate M.I. şi A., reprezentând  onorariu apărător B., pentru celălalt avocat Ş.C., părţile prin apărător nedepunând la dosar nici o chitanţă de plată a onorarului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel şi asigurătorul „D.A.” , părţile civile M.I. şi M.A. precum şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi.

Acesta din urmă a criticat hotărârea ca fiind netemeinică întrucât, având în vedere consecinţele tragice ale acestui accident, comis din culpa exclusivă a inculpatului, aşa cum a reţinut şi instanţa de judecată nu se impunea  reţinerea de circumstanţe atenuante şi reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege.

Având în vedere că încălcarea legilor de circulaţie pe drumurile publice a devenit destul de frecventă şi cu consecinţe din cele mai grave, consideră că trebuie reorientată şi practica instanţelor de judecată, în sensul de  a aplica pedepse mai aspre nu numai în cuantum, dar şi în modalitatea de executare, doar astfel de pedepse putând să atingă şi scopul preventiv prevăzut de lege.

Referitor la latura civilă, instanţa a obligat asigurătorul de răspundere civilă la plata în lei a sumelor reprezentând daune materiale şi morale, deşi părţile civile M.I. şi M.A., având în vedere inflaţia, au solicitat plata acestor sume în euro, precum şi dobânda legală de la data producerii accidentului (08.09.2005) şi până la executare – fl. 56-57 ds. instanţă.

Instanţa  a obligat asigurătorul la plata în lei a daunelor, fără să se pronunţe deci la toate solicitările din cererea părţilor civile – fl. 56-57.

Referitor la cuantumul daunelor morale, la care asigurătorul de răspundere civilă a fost obligat către părţile civile M.I. şi M.A., ca urmare a decesului fiicei lor, apreciază că acest cuantum nu a avut în vedere prejudiciul  real şi cel încercat de cele două părţi civile.

Ca atare, consideră că se impunea obligarea într-un cuantum mai mare a daunelor morale, ca o compensaţie pentru suferinţa prilejuită de accident.

Părţile civile au criticat hotărârea sub aspectul laturii civile deoarece  relativ la pretenţiile solicitate prin acţiunea civilă, apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a probelor, sub aspectul întinderii prejudiciului material şi moral.

De asemenea, apreciază că hotărârea instanţei nu se încadrează în practica instanţelor din România, cu privire la acordarea daunelor materiale şi morale în situaţii generate de săvârşirea de infracţiuni care au ca rezultat decesul sau vătămarea persoanelor.

În raport de limitele legale de acordare a despăgubirilor conform legislaţiei asigurărilor din România, apreciază că despăgubirile acordate nu reflectă  nu reflectă prejudiciul real suferit de părţile civile.

Susţine punctul de vedere expus şi la instanţa de fond, în sensul în care, aplicabil în cauză ar fi plafonul stabilit pentru dezdăunare de legea asigurătorului străin.

A avut în vedere faptul că:

1.asigurătorul acorda despăgubiri în baza contractului de asigurare, cu cel mai mare nivel de despăgubiri dintre cel prevăzut în legislaţia ce guvernează stabilirea prejudiciului şi cel prevăzut în contractul de asigurare  art. 49 alin. 1 Legea 136/1995.

2. sub aspectul civil, s-a născut un raport de drept internaţional privat, având în vedere că fapta a fost săvârşită înainte de aderare, astfel încât, legea aplicabilă în materia despăgubirilor este legea sediului asigurătorului – art. 103,109,121,,125  din Lg. 105/1992.

3. prin aplicarea plafonului stabilit de legislaţia asigurărilor din România, s-ar opera o discriminare în raport de cetăţenia victimei, de locul săvârşirii faptei în raport cu acelaşi asigurător, de situaţia victimei prejudiciate înainte şi după aderare, precum şi între consecinţele unei fapte cauzatoare de prejudiciu în raport de data săvârşirii acesteia şi data pronunţării unei hotărâri.

În subsidiar în condiţiile aplicării legislaţiei române în vigoare la data săvârşirii faptei, solicită acordarea de despăgubiri la limita maximă (de 50.000 lei) a plafonului stabilit prin OUG 108/2004.

Solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale sub aspectul laturii civile, în sensul acordării despăgubirilor de 50.000 lei.

Asigurătorul a solicitat diminuarea despăgubirilor la care a fost obligată de către instanţa de fond.

Tribunalul, analizând sentinţa penală apelată , sub toate aspectele, în fapt, în drept, precum şi din perspectiva motivelor de apel invocate, constată că sunt fondate şi urmează a fi admise apelurile promovate de părţile civile şi de parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi în privinţa cuantumului daunelor morale.

Considerăm că valoarea acestora ar trebui majorată, raportându-se la enorma suferinţă pricinuită părţilor vătămate, părinţi – prin pierderea vieţii fiicei lor minore, de numai 2 ani, prin acţiunea ilicită a inculpatului.

Cu privire la normele legale aplicabile, tribunalul, urmează să aibă în vedere, că legislaţia aplicabilă în cauză este cea naţională potrivit pct. 8, 11 şi 15 din Anexa nr. 1 la Recomandarea nr. 5 de la Geneva (adoptată la 25 ianuarie 1949 de Subcomitetul de transport rutier a Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite în scopul facilitării circulaţiei rutiere între stat diferite în care legislaţia impune obligativitatea încheierii asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii cauzate prin accidente de autovehicule) precum şi prevederile art. 3 al. 4 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 192 din 31.07.2003 pg. 29), aceste riscuri şi limite sunt cele prevăzute de legislaţia statului pe teritoriul căruia se produce accidentul. Asigurarea Carte Verde se asimilează în fiecare stat în cadrul Sistemului Internaţional  Carte Verde în care autovehiculul asigurat produce un accident, cu o asigurare de răspundere civilă pentru prejudicii cauzate terţilor prin accidente de autovehicule eliberată în statul respectiv. Pentru cazul în speţă, având în vedere că valabilitatea contractului de asigurare a fost constatată, obligaţiile contractuale ale asigurătorului sunt cele prevăzute de legislaţia în acest domeniu din România (Lg. Nr. 136/1995 Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2004).

În ceea ce priveşte motivul de apel al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi privind netemeinicia reţinerii de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, de către instanţa de fond, precum şi a modalităţii de executare a pedepsei, tribunalul apreciază că acest motiv de apel nu este fondat, raportat la conduita sinceră a inculpatului, la comportamentul pe care acesta l-a avut faţă de familia suferindă, astfel că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a criteriilor de individualizare prev. de art. 72 cod penal precum şi art. 74 li. a,c cod penal.

De asemenea, considerăm justificată reţinerea  dispoziţiilor art. 81,81 cod penal fiind întrunite condiţiile prevăzute de aceste arle, în favoarea inculpatului.

Apelul asigurătorului urmează a fi respins ca nefondat, acesta este obligat la acordarea tuturor despăgubirilor materiale şi morale pricinuite de asigurat, în speţă, inculpatul, prin fapta sa, în limita plafonului de 5.000.000.000 lei stabilit de anexa nr. 3 din „Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizaţia asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule” aplicabil anului 2005.

Atâta timp cât nivelul despăgubirilor acordate de prima instanţă, nu au depăşit acest plafon, urmează a fi respins apelul.

I. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. „a” din Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de Parchetul de le lângă Judecătoria Buhuşi şi apelantele părţi civile M.I. şi M.A. împotriva sentinţei penale nr. 144/ 31.10.2008 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 1188/199/2007 cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă părţilor civile M.I. şi M.A..

Va desfiinţa sentinţa penală apelată sub acest aspect.

Va reţine cauza spre rejudecare şi în fond:

Va majora cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile M.I. şi M.A. de către prima instanţă de la 26000 lei la 35000 lei.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Va constata că intimata inculpată a avut apărător ales.

În temeiul art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului şi al părţilor civile vor rămâne în sarcina acestuia.

II. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta asigurator „D.A” împotriva sentinţei penale nr. 144/31.10.2008 pronunţată de Judecători Buhuşi în dosarul nr. 1188/199/2007.

În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală va obliga apelanta asiguratoare la plata sumei de 100 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Domenii speta

Spete similare