Fara titlu

Sentinţă civilă 7 din 13.01.2010


JUDECĂTORIA AGNITA

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 7/13 Ianuarie 2010

Domeniu asociat: plângere contravenţională

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

La data de 17.08.2009, petentul .. din com. …, jud. Sibiu, a sesizat prezenta instanţă sub dosar număr unic ../174/2009, în  contradictoriu cu intimatul … cu plângerea contravenţională formulată împotriva  procesului verbal seria  AP nr.0900185 întocmit la data de 20.07.2009.

În motivarea plângerii petentul arată că cele reţinute în actul constatator nu se confirmă. El nu a săvârşit nicio abatere sau greşeală  ci doar a intervenit între  părinţii săi, nelăsându-şi tatăl să o lovească pe  mama sa. Plângerea contravenţională nu a fost motivată în drept  şi este scutită de taxa de timbru, anexându-se acesteia  procesul verbal (fila 5).

Intimatul legal citat a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată şi menţinerea procesului verbal de constatare, însoţită de raportul agentului de poliţie.

Prin adresa depusă de …. se arată că procesul verbal nu a fost semnat de petentul … în momentul întocmirii acestuia, deoarece era violent şi într-o avansată stare de ebrietate, fapt pentru care a fost întocmit în prezenţa martorului asistent.

În data de 22.07.2009, petentul s-a prezentat la post unde a semnat procesul verbal menţionat mai sus şi în acest mod a luat cunoştinţă despre fapta contravenţională comisă, încadrarea juridică şi  cuantumul sancţiunii  primite.

Acestuia i-a fost adus la cunoştinţă şi faptul că poate să conteste  actul în termen de 15 zile de la data primirii. A primit o copie a procesului verbal întocmit pe numele său. Petentul a fost  sancţionat contravenţional cu o amendă de 1.000 lei pentru provocare şi participare la scandal în 20.07.2009.

Legea prevede un termen de 15 zile de la comunicare pentru a se putea face plângere împotriva actului.

Petentul a depăşit acest termen, el împlinindu-se în data de 06.08.2009, zi nelucrătoare,  respectiv  joi,  şi a depus plângerea contravenţională în data de 17.08.2009, deci

cu 11 zile  întârziere, nemaifiind în termen.

Ca  atare, instanţa  va admite  excepţia  tardivităţii  introducerii  plângerii contravenţionale invocată din oficiu şi va respinge plângerea ca tardiv introdusă, menţinând în acelaşi timp actul atacat precum şi amenda aplicată.

Domenii speta