Art. 192 C.pen. si art. 217 C.pen

Sentinţă penală 89 din 04.06.2008


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Bicaz nr.547/P/2006 din data de 07.08.2006, înregistrat la aceasta instanta sub nr. de mai sus, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului R.V.T, sub aspectul savârsirii infractiunilor de violare de domiciliu, prev. de art.192 alin. 1 Cod penal si respectiv distrugere prev. de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicare art.33 lit.a Cod penal, retinându-se în  esenta, din actul de sesizare, ca la data de 01.06.2006, a patruns fara drept în locuinta partii vatamate si a refuzat sa o paraseasca, la cererea expresa a acestuia si în aceleasi împrejurari, i-a distrus partii vatamate parbrizul si geamurile laterale dreapta ale autoturismului.

In partea expozitiva a rechizitoriului se retine ca data de 01.06.2006, în jurul orelor 16,00,  partea vatamata I.A. a mers la vecina sa, C.S. pentru a o chema pe aceasta si pe sora ei, C.A., la domiciliul sau, întrucât în acea zi era hramul bisericii satului Brates. La locuinta acestora l-a gasit si pe inculpatul RVT, care se afla în stare de ebrietate, dar pe care nu l-a invitat. La scurt timp, la domiciliul lui I.C., a venit si inculpatul si a cerut sa-i dea de baut, dar a fost refuzat si i s-a cerut sa paraseasca curtea, lucru pe care l-a si facut. In timp ce partea vatamata statea în casa cu concubina sa, ALE si cu cele doua persoane invitate, au auzit bufnituri în fata portii. Când au iesit l-au vazut pe inculpatul RVT cum lovea cu picioarele în caroseria autoturismului cu nr. de înmatriculare NT-04-RKJ,  proprietatea  numitului IC si care se afla parcata pe marginea DC 135, în fata portii acestuia. A intervenit apoi numita ALE, care era cu fiica  sa în brate, dar RVT a vrut sa o loveasca. Vazând aceasta, IC a intervenit si el si s-a iscat o altercatie cu inculpatul, lovindu-se reciproc. În acest timp inculpatul a scos un topor care i-a fost luat din  mâna de CS, iar partea vatamata a fugit.  Inculpatul a smuls apoi o scândura din gard si a început sa loveasca cu ea în autoturismul aratat mai sus, spargând parbrizul si geamurile laterale dreapta.

Prezent în instanta si asistat de aparator ales, inculpatul a declarat a ca cele retinute în rechizitoriu, în sarcina sa, nu sunt conforme cu realitatea, nerecunoscând savârsirea faptei de violare de domiciliu;  astfel, a învederat în declaratia anexata la dosar (filele 64-65 dosar instanta), ca este vecin cu partea vatamata ce locuieste împreuna cu concubina sa, martora  A, în comuna Tarcau, nu a avut cu acesta relatii conflictuale, ci doar de vecinatate si ca în data respectiva, în jurul prânzului, s-a întâlnit cu IC la comemorarea din sat Brates, au consumat împreuna alcool si pe fondul acestuia, au avut o discutie pe un ton conflictual, partea vatamata plecând spre domiciliu. Inculpatul a precizat ca a ramas la comemorare pâna în jurul orelor 14,00, apoi s-a deplasat spre domiciliul sau si în drum s-a oprit la martora CS, vecina cu partile, în locuinta careia se afla concubina sa – TM si unde a intrat si partea vatamata, de asemenea, în stare de ebrietate. Inculpatul a declarat ca, în aceste împrejurari, e posibil sa-l fi insultat pe IC pe care l-a observat, apoi, intrând în curtea imobilului sau si în timp ce el se deplasa cu concubina T spre casa,  în drumul public, a iesit partea vatamata din curte, cu o scândura în mâna si i-a aplicat o lovitura în spate;  în acest moment, sustine inculpatul, i-a luat partii vatamate obiectul contondent din mâna, cu intentia de a-l lovi, partea vatamata s-a refugiat, iar  el a lovit cu scândura parbrizul masinii acestuia, parcat în fata casei în care locuia.

Inculpatul sustine în continuare,  în declaratia sa, ca partea vatamata a revenit având asupra sa un topor cu care i-a aplicat o lovitura în frunte, moment în care, între parti, a intervenit o altercatie fizica, în altercatie au intervenit, de asemenea,  pentru a-i desparti, martorele CS si TM, ca partea vatamata a încercat sa-l loveasca cu masina si atunci, a luat o piatra si i-a spart acestuia geamul lateral dreapta al autoturismului.

Inculpatul a declarat , în dovedirea sustinerilor ca a fost lovit de partea vatamata cu toporul, a depus la dosarul cauzei act medical, dar instanta, verificând actele si lucrarile dosarului, a constatat ca acesta nu si-a probat cu înscrisul la care a facut referire, sustinerile în acest sens.

Inculpatul a sustinut în mod constant, în faza cercetarii judecatoresti, ca nu a intrat, în aceste împrejurari, în locuinta ori curtea partii vatamate, ca a ramas în tot acest timp în drum unde a avut loc incidentul respectiv, mai mult, ca partea vatamata nu are o curte îngradita la locuinta, neavând un gard propriu –zis si ca prin prisma relatiilor de vecinatate si prietenie cu partea vatamata, se vizitau zilnic, neavând vreodata accesul interzis în domiciliul acestuia. Totodata, a învederat ca în împrejurarile  mai sus descrise, nu a lovit pe concubina  partii vatamate, ori pe fiica lor, minora, despre care se retine în rechizitoriu si sustine partea vatamata, ca a asistat la lovirea sa, fiind vadit tulburata.

Partea vatamata s-a constituit parte civila în cauza (fila 11 si 31 dosar ), solicitând obligarea inculpatului la plata despagubirilor materiale reprezentând contravaloarea reparatiilor necesare autoturismului sau,depunând în acest sens, un deviz estimativ (fila 34 dosar), reparatii ce nu au fost însa efectuate pâna la data pronuntarii prezentei hotarâri;  a solicitat, de asemenea, obligarea inculpatului la plata de daune morale, sub aspectul savârsirii faptei de violare de domiciliu, motivând starea de tulburare creata prin savârsirea infractiunii, inclusiv fiicei sale minore. Partea vatamata a precizat ca îsi mentine plângerea sub aspectul faptelor prev. de art.217 alin.1 Cod penal si art.192 alin.1 Cod penal, ca nu a formulat plângere prealabila pentru lovire, în nume propriu, ori ca reprezentant legal al  fiicei minore.

Din analiza probatoriului administrat, instanta retine:

In data de 01.06.2006, în jurul orelor prânzului, partea vatamata si inculpatul, vecini în satul Brates, comuna Tarcau, au participat la o sarbatoare de comemorare în localitate, au consumat împreuna bauturi alcoolice, consum pe fondul caruia au avut o discutie conflictuala. In cursul aceleiasi zile, în jurul orelor 16,00, partea vatamata a mers la vecina sa, martora CS, pentru a o invita la domiciliul sau, împreuna cu sora ei, martora CA si în locuinta acesteia l-a gasit pe inculpat aflat în stare de ebrietate. Ulterior, la domiciliul partii vatamate a venit si inculpatul, neinvitat, care a cerut sa i se dea de baut, a fost însa refuzat si  i s-a cerut sa paraseasca imobilul, lucru pe care l-a si facut.

La scurt timp, în aceleasi împrejurari, în timp ce partea vatamata se afla în locuinta cu concubina sa, minora acestora si cele doua vecine, martorele CS si CA, au auzit bufnituri în fata portii, l-au vazut pe inculpat lovind cu picioarele în caroseria masinii partii vatamate, parcata în fata casei, pe DC 135 si în încercarea de a-l opri au intervenit ALE, cu minora în brate si IC, între acesta si inculpat având loc un conflict fizic,  în care inculpatul a intentionat sa îl loveasca cu un topor ce i-a fost luat din mâna de martora CS. In timp ce partea vatamata s-a refugiat, inculpatul a smuls o scândura din gard si a început sa loveasca autoturismul partii vatamate, spargând parbrizul si geamurile lateral dreapta ale masinii.  Dupa ce inculpatul a plecat la domiciliul sau, partea vatamata a plecat cu autoturismul, iar în lipsa acestuia, inculpatul a revenit la locuinta lui, a patruns în curtea imobilului partii vatamate, a smuls mai multe scânduri dintr-un gard si a crapat geamul de la usa de acces în locuinta.

Desi inculpatul a recunoscut doar partial savârsirea faptei de distrugere a bunului apartinând partii vatamate, negând constant savârsirea faptei de violare de domiciliu si sustinând chiar ca relatia cu partea vatamata si familia acestuia erau atât de apropiate, prin prisma vecinatatii proprietatilor, încât nu avea nevoie de vreun consimtamânt manifestat expres al acestora pentru a avea acces în locuinta lor, iar imobilul partii vatamate este lipsit de vreo îngradire cu poarta, neavând gard, sustinerile acestuia, oscilante în faza UP si a cercetarii judecatoresti, sunt infirmate însa de probatoriul administrat în cauza, depozitiile martorilor directi CA, CA ALE, ce dovedesc pe deplin existenta faptelor de violare de domiciliu si distrugere, asa cum au fost mai sus retinute în sarcina sa, ca si celelalte probe din faza UP si a judecatii (procesul verbal de cercetare la fata locului, planse fotografice, plângerea si declaratiile partii vatamate, declaratiile inculpatului si a celorlalti martori în cursul procesului penal).

In drept, fapta inculpatului de a patrunde fara drept, singur, pe timp de zi, în imobilul apartinând partii vatamate si în care acesta locuieste, din sat. Brates, comuna Tarcau, Neamt, mai sus retinuta si dovedita, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de violare de domiciliu, prev. de art.192 alin. 1 Cod penal. De asemenea, fapta acestuia de a distruge, prin lovire cu scândura, parbrizul si geamurile laterale dreapta, ale autoturismului partii vatamate, cu nr. de înmatriculare NT-94-RKJ, parcat în drumul public, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de distrugere prev. de art.217 alin.1 Cod penal. Faptele fiind savârsite în concurs real de infractiuni, se vor aplica disp.art. 33 lit.a Cod penal, inculpatul urmând a fi condamnat în aceasta încadrare juridica, constatându-se vinovatia sa, în forma intentiei directe, sub aspectul ambelor infractiuni.

La individualizarea si dozarea pedepsei concurente, se vor avea în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, împrejurarile concrete de comitere a infractiunilor, relatiile preexistente între parti, urmarile infractiunilor în plan material, dar si gradul de pericol social al infractiunilor si atingerea valorilor ocrotite de lege prin ordinea de drept, persoana inculpatului, care are antecedente penale, pentru care însa a operat reabilitarea de drept, instanta apreciind astfel, pedepse cu închisoarea, orientate  la minimul special prevazut de norma de incriminare si care se vor contopi, potrivit regulilor cumulului juridic prev. de art.34 Cod penal, acesta urmând sa execute rezultanta.

Fiind îndeplinite conditiile cumulative ale suspendarii conditionate a executarii pedepsei si apreciind ca  reeducarea se va realiza si fara executarea privativa de libertate, instanta va face aplicare disp.art. 81, 82 Cod penal, precum si disp. art.359 Cod procedura penala si art.357 alin.3 Cod procedura penala, privind interzicerea exercitiului drepturilor civile prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b Cod penal, în conditiile art.72 Cod penal si art.71 alin.5 Cod penal.

Pe latura civila, persoana vatamata a solicitat acoperirea prejudiciului material sub aspectul faptei de distrugere, constând în contravaloarea reparatiei autoturismului, cauzate prin fapta inculpatului, depunând la dosar un deviz estimativ al costului reparatiei masinii, neefectuata pâna la pronuntarea prezentei hotarâri, deviz ce contine însa si costul estimativ al reparatiilor la partea mecanica a autoturismului, neaflate în legatura de cauzalitate cu fapta inculpatului prev. de art.217 alin.1 Cod penal, pentru care a fost trimis în judecata si judecat în cauza. In consecinta, nesubzistând conditiile raspunderii civile delictuale, sub aspectul existentei prejudiciului cert si a legaturii de cauzalitate cu fapta ilicita, instanta va respinge cererea de acordare a daunelor materiale invocate, ca nedovedita.

Va acorda însa, pe acelasi temei mai sus invocat, despagubiri morale, sub aspectul faptei de violare de domiciliu, avându-se în vedere prejudiciul moral cauzat persoanei vatamate, apreciat în raport de împrejurarile concrete de savârsire a infractiunii, circumstantele sale reale, comiterea faptei într-o comunitate restrânsa, cauzarea tulburarii traiului casnic al partii vatamate si membrilor familiei sale, savârsirea faptei în prezenta minorei cu o vârsta frageda si tulburarile cauzate acesteia, precum si ale mamei copilului, care a asistat la incident si care se aflau în locuinta în momentul patrunderii fara drept.