Infractiuni pe drumurile publice

Sentinţă penală 407 din 15.09.2011


La data de 28.04.2011, prin rechizitoriul nr.X/2010, Parchetul de pe langa Judecatoria B, a dispus trimiterea in judecata , a inculpatului A  P pentru savarsirea infractiunii  prev. de art.87 alin.1 din O.U.G nr.195/2002.

In actul de sesizare al instantei se retine faptul ca inculpatul A  P  ar fi condus, in data de 23.04.2010, un autoturism pe drumurile  publice, avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala.

In cursul urmaririi penale inculpatul a avut o atitudine sincera, recunoscand  savarsirea faptei  pentru care a  fost trimis in judecata, pozitie pe care si-a mentinut-o si in cursul procesului penal, recunoscand  ca a  consumat  bauturi alcoolice si  ca a condus  autoturismul sub influienta acestora, dar  a  contestat  valoarea alcoolemiei  astfel  cum ea  rezulta  din  actele  prezentate  de organele  judiciare.

Din analiza actelor si probelor existente la dosar, instanta retine urmatoarele:

La data de 23.04.2010  A  P,  a consumat la locuinta numitului X din P, bauturi  alcoolice – vin, in intervalul orar 17.00  – 19.00, dupa care, cu intentia de a se deplasa la locuinta numitei X, din acelasi sat, s-a  urcat  la  volanul autoturismului marca VW Golf cu nr. de inmatriculare X, si  a  condus  pe  drumul  public, in autorism, impreuna cu inculpatul afalndu-se martorii X.

Pe drum, in timp ce conducea autoturismul pe raza com. P,  inculpatul a fost oprit de  lucratorii Biroului de Politie Rutiera din cadrul Politiei mun. B si intrucat inculpatul prezenta halena alcoolica, acesta a fost  testat  cu  aparatul  etilotest.

Rezultatul  testarii  a  pus  in  evidenta fara  dubiu, ca  A  P se  afla sub influienta bauturilor alcoolice, iar  din  dovada  prezentata  de  organele  judiciare (fila 11 dosar u.p.) rezulta ca fiind 0,71 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Este de remarcat faptul ca pe bonul - testarii  cu nr. 00212 din 23.04.2010, este  indicata  ca  ora  de  testare  - ora  18, 24 , politistii  sustinand  ca aparatul etilotest nu era setat pentru ora de vara, motiv pentru care, in acest sens, a fost incheiat un proces verbal, sustinadu-se  ca  ora  reala  este  19.24. (fila 12) .

Acest  prim  aspect – inadvertenta, de  inteles  dar  inacceptabil, avand  in vedere  ca  trecerea  la  ora  de  vara  a  avut  loc  in data  de  26.03.2011,  cu  aproximativ 1 luna  inainte  de  momentul  incidentului, este  inceputul  unor  nepermise erori  ulterioare a  actelor  efectuate  de  politisti, cu ocazia  efectuarii procedurilor de  prelevare a probelor, erori  de  natura  a  aduce  si  mentine  o stare  de  dubiu, in ceea  ce  priveste  starea de  fapt.

Inculpatul A  P a fost  apoi  condus la Spitalul de Urgenta Elena Beldiman Barlad  in vederea  recoltarii  de  probe  biologice  de sange in vederea  stabilirii  alcolemiei, unde  inculpatului i s-au recoltat  probe  de  sange, fara a se  putea  stabili  cu  exactitate  cand  au  fost  facute  aceste  prelevari.

Astfel, din buletinul  de analiza Toxicologica -  alcoolemie  nr. 631-632  din  26.04.2010  emis  de  Serviciul  de  medicina  legala  V (fila 21 dosar u.p.), rezulta ca prima proba a fost recoltata inculpatului A  P  la  ora 17.50 iar  a  doua  proba  la  ora  18.50.

Aceleasi ore de prelevare a probelor sunt inscrise si in cererea  si  procesul  verbal de prelevare (fila 20  dosar u.p.)  precum  si  in  buletinul  de  examinare  clinica, insotitor  al  probelor  biologice (fila  19  dosar u.p.).

Potrivit buletinului  de  analiza Toxicologica -  alcoolemie  nr. 631-632  din  26.04.2010  emis  de  Serviciul  de  medicina  legala  V ( fila  21  dosar u.p., inculpatul  avea o  alcoolemie  de 1,55 g%0 la orele 17.50  si  o  alcoolemie  de 1,40 g%0  la orele 18.50.

Dupa 4  luni  de  la recoltarea  probelor, respectiv  la  data  de 04.08.2010,  organele  de  politie  solicita  Serviciului  de  medicina  legala  V (fila  15  dosar u.p.)  - eliberarea  unui  alt  buletin  de  analiza  in care  sa  se  mentioneze  ca  ore  de  recoltare - orele 19.50 si 20.50.

Este de  remarcat, ca  organele  de  politie nu  au cerut  verificarea  de catre  Serviciul de  medicina  legala  V  a  corectitudinii  datelor  de  recoltare  a  probelor  pentru  inculpatul A  P, si  in  eventualitatea  in  care  se  constata  ca  nu  sunt  cele  inscrise  in Buletinul  de  analiza Toxicologica -  alcoolemie  nr. 631-632  din  26.04.2010  emis  de  Serviciul  de  medicina legala  V (fila  21  dosar u.p.), sa  se  procedeze  la corectarea  acestora, ci  dimpotriva,  solicitarea  a  fost  bazata  deja  pe  concluzia  ca datele  sunt  gresite  si  sa  se  emita  un  nou  buletin  de  analiza cu orele  indicate  de  politisti.

Ori  tocmai  acest aspect  da  nastere  unor  altor  dubii  ulterioare  care  pun  sub  semnul  intrebari, corectitudinea  si exactitatea  datelor  inscrise.

Astfel,  la  data  de  20.09.2010, prin  adresa  nr. 61 (fila  13  dosar u.p.), Serviciul  de  medicina  legala  V  inainteaza  politistilor  un  alt  Buletin  de  analiza Toxicologica -  alcoolemie, cu  acelasi  nr. 631-632, cu data  de emitere  tot -  26.04.2010  (fila  14  dosar u.p.) in care apar  inscrise  ca  ore  de  recoltare  a  probelor  orele  indicate  de politisti, in cerere, respectiv 19.50 si 20.50.

Prin  emiterea de  catre Serviciul  de  medicina  legala  V  unui  al  doilea  buletin  de  analiza toxicologica -  alcoolemie, pe  numele  inculpatului A  P , avand  acelasi  numar -  nr. 631-632  dar  si  aceiasi  data  de  emitere -  26.04.2010, s-a  ajuns  in  situatia  in  care  la  dosar  exista  2  acte  - buletine  de  analiza cu  acelasi  nr. si  cu  aceiasi  data  de  emitere, ambele  perfect  valabile  insa  cu  date  diferite.

Insa  emiterea  celui  de-al  doilea  act -  buletin  de  analiza s-a  facut  fara  indreptarea /corectarea  eventualelor  erori  din  actele  ce  stau  la  baza  emiterii  acetui  buletin  de  analiza, si  care constituie  anexe  ale  actelor  de  prelevare  a  probelor:  cererea  si  procesul  verbal  de  prelevare (fila 20  dosar u.p.)  precum  si  in  buletinul de  examinare  clinica, insotitor  al  probelor  biologice (fila  19  dosar u.p.), unde  au ramas  ca ore de  recoltare  a  probelor  biologice – orele 17.50 si 18.50.

Deasemeni, din  adresa 61.20.09.2010, a Serviciului  de  medicina  legala  V, rezulta  ca  la  baza  eliberarii  celui  al  doilea  buletin  a  stat procesul  verbal  intocmit de  dr. X ( fila  16  dosar u.p.),  in data  de  23.07.2010 (la  3  luni  de la  data  recoltarii) si  in  se care  sustine  ca  orele  corecte  de  recoltare  ar  fi 19.50 si 20.50 si  ca  acest  aspect  ar  rezulta  din  verificarea  inregistrarilor  din  registrul  de  evidenta  - recoltari probe  biologice (filele 17 – 18 dosar u.p.), si ca  eroarea  s-ar  datora  aglomeratiei  de  la  C.P.U.

Instanta verificand  aspecte  precizate, constata  din nou, ca  acestea, in loc  sa  lamureasca  lucrurile, nu fac  decat  sa  adanceasca  starea  de  dubiu, datorita neveridicitatii celor  afirmate.

Astfel  din  consultarea  registrului  de  recoltari  de  probe  biologice, se  poate  constata, pe  de  o parte,  ca  in data  de  23.04.2010, nu au fost  decat  3  solicitari de recoltare  de  probe biologice, si  nu  se sustine  motivul aglomeratiei, iar, pe  de  alta  parte, se  constata  ca  nu  este  inscrisa in registru ora  de  recoltare  a  celei  de  a  2  probe, astfel  incat  este  sub semnul intrebarii,  mentiunea  data  ca  si  certa, precum  ca  aceasta  recoltare  a  fost  facuta  la  orele  20.50, intruat  nu  se  poate  determina  din  nici  un act, cum au stabilit  cadrele  medicale, la  4  luni  de  la  recoltare, ora  cand  i  s-a  recoltat  inculpatului  ce-a  de  a  2  proba.

Acest  sir de erori  si  inexactitati, nepermise, cand  vorbim  de  atragerea  raspunderii penale  a  unei  persoane, unde  probele  de  stabilire  a  vinovatiei, trebuiesc  a  fi  mai presus  de  orice  dubiu  de  legalitate  si  corectitudine , nu fac  decat  sa  induca  si  sa  mentina  o  puternica  stare  de  dubiu  in ceea  ce  priveste  stabilirea  cu  exactitate  a  momentului  cand  inculpatul  a  fost  oprit  in  trafic  si  surprins  sub influienta  bauturilor  alcoolice, conducand  autoturismul, cat  si  stabilirea  intervalului  orar  cand  i-au  fost  recoltate  probele  biologice, dubiu care  profita  inculpatului, care  beneficiaza de  prezumtia de  nevinovatie.

Deasemeni, nici raportul  de  expertiza  medico – legala  nr. 799/2010 a  Institutului de  medicina  legala  Iasi, prin  care  s-a  efectuat  un  calcul  retroactiv  al  alcoolemiei, nu  este  in  masura  sa  aduca  ceritudinea  si  siguranta  in  ceea  ce  priveste  stabilirea  cu  exactitate  a  faptului  ca  inculpatul  avea  o  alcoolemie  peste  limita  legala, in  momentul in care  a  fost  oprit  in  trafic, datorita  faptului  ca, concluziile  acestui  raport  sunt  sub  imperiul  probabilitatii, datorita  faptului, ca  asa  cum  au  indicat medicii legisti, - comparand  cele  2  curbe  Widmark  se  constata  o  diferenta  foarte  mare, peste  limita  de  veridicitate  de  +/- 20%  admisa  de  metodologia  de  calcul.

Retinand  ca  inculpatul  a  consumat  bauturi  alcoolice  si  ca  a  condus  autoturismul  sub influienta  acestor, dar  aprecind  ca  exista  un  dubiu, ce  profita  inculpatului, in ceea  ce priveste  stabilirea  faptului  ca  in  momentul  respectiv, valoarea  alcoolemiei  era  peste  limita  legala, dat  dfiind  ca  atat  momentul  opririi in trafic  cat  si  momentul  testarii, nu  sunt  sub  semnul  certitudinii, fiind  elemente  variabile, inscrise  in  intervalul  orar 17.50 - 20 50, instanta  apreciaza  ca  din  probatoriul  administrat, nu  a  fost  inlaturata, dincolo de  orice  dubiu, prezumtia  de  nevinovatie  a  inculpatului, motiv pentru care, in temeiul art.11 pct.2 lit.a si art.10, lit. b Cod  pr.penala,  va  achita pe inculpat cu privire la savarsirea infractiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG  195/2002,  republicata.

In  temeiul  art. 12  Cod  pr. Penala, va  fi  sesizat  Inspectoratul  Judetean  de  Politie  V – serviciul  circulatie  rutiera,  pentru  aplicarea masurilor  legale  corespunzatoare , respectiv  cele  de  natura  contaventioanala, careia  i  se circumscriu  faptele  retinute  si  probate  in  sarcina  inculpatului A  P, respectiva  aceea  de a fi  condus  autoturismul  sub influienta  bauturilor  alcoolice.

In  temeiul  art. 192. Cod  pr. Penala, chelutielile  judicare  vor  ramane  in  sarcina  statului.

4