Uyucapiune

Sentinţă civilă 2507 din 19.09.2012


Cu nr. X  din 19.04.2012 s-a inregistrat cererea prin care T M si T I  in contradictoriu cu paratii:T G si T V si  Unitatea administrativ teritoriala a com. Z - prin Primar  a solicitat instantei sa constate ca  au devenit  prin uzucapiune de 30 ani proprietarii  suprafetei de 226 m.p., teren intravilan situat in com. Z, sat S, jud. V.

Motivand cererea reclamanta a sustinut ca intre ei si T V si M  s-a incheiat  contractul de intretinere autentificat cu nr.3166 la data de 16 sept.1989. La data incheierii contractului in schimbul prestatiilor s-a transmis  imobilul constructie iar suprafata aferenta constructiei de 255 m.p, real masurat 266 m.p a trecut in proprietatea statului. Terenul a fost stapanit continuu si netulburat de transmitatori, apoi de ei. La data de 04.01.1990 a decedat T M si la data de 5 nov.1993 T C. Paratii sunt frati lui T G.

A depus in proba copie de pe contractul de intretinere autentificat cu nr.3166 la  data de 16 sept.1989, copie de pe certificatele de deces  seria DA nr.746236 si seria D.9 nr.682188.

S-a administrat proba cu interogatoriul paratilor, proba testimoniala si o expertiza topometrica. Paratii prezenti in instanta, T G si T V au fost de acord cu cererea.

Unitatea administrativ teritoriala a com. Z-prin Primar nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in instanta.

Din probele administrate in cauza instanta retine urmatoarele:  T V. C si T M, soti  au incheiat cu reclamantii contractul de intretinere autentificat cu nr.3166,  la data de 16 sept.1989 la fostul notariat de stat B. In continutul contractului s-a stipulat faptul ca  transmitatorii transmit nepotului lor de frate si sotiei acestuia T M si T I dreptul de proprietate asupra casei de locuit  compusa din sase camere  si anexe, construita din valatuci si caramida, acoperita cu tabla situata  in com. Z, sat Simila cu vecinii: X casa pe care ei au construit-o in anul 1940 pe terenul transmitatorului dobandit de la parinti de peste 30 ani. In cuprinsul actului s-a consemnat faptul ca terenul  in suprafata de 250 m.p trece in proprietatea statului. S-a prevazut ca transmitatorii au un drept uzufruct Dobanditorii, reclamantii din cauza –au obligat sa presteze intretinere transmitatorilor. S-a prevazut ca intra in stapanirea de drept a constructiei din momentul incheierii actului si de fapt de la moartea transmitatorilor. Potrivit certificatelor de deces  la data de 04.01.1990 a decedat T M si la data de 5 nov.1993 T C. Cei doi nu au avut descendenti. Paratii chemati in cauza in calitate de parati sunt fratii defunctului care a decedat ulterior sotiei.

Din declaratia martorului X precum si din raspunsurile la interogatorii a rezulta ca terenul aferent constructiei  transmis  prin contractul de intretinere a avut aceeasi intindere atat pe durata cat au trait transmitatorii cat si dupa ce acestia au decedat. Transmitatorii si reclamantii din cauza au stapanit sub nume de proprietari terenul fara a fi fost tulburati in posesia lor mai bine de 30 ani. Din expertiza tehnica topometrica efectuata in cauza de expertul tehnic judiciar X, expertiza avizata de O.C.P.I V  prin procesul verbal de receptie 154/2012 din 28.08.2012 terenul din ingraditura real masurat este de 226 m.p fata de  suprafata de 250 m.p despre care s-a specificat in contract ca a trecut in proprietatea statului  si este evidentiata in expertiza  cu  punctele de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11.

Potrivit art. 6 pct. 1 din Noul cod civil, art. 82 din Legea nr. 71 /2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil dispozitiile noului cod civil referitoare la uzucapiunea imobiliara se aplica numai cazurilor in care posesia a inceput dupa data intrarii in vigoare a Noului cod civil pentru celelalte situatii dispozitiile legale aplicabile in momentul inceperii posesiei respectiv Codul vechi civil. Potrivit art. 1890 din Codul civil pentru a uzucapa in termen de 30 ani sunt necesare  doar doua conditii: sa fie o posesie utila si sa se exercite o perioada de 30 ani. Totodata se impune ca terenul sa nu se afle in domeniul public. Prescriptia achizitiva de 30 ani este un mod de dobandire a proprietatii prin simplul fapt al posesiei indelungate cu titlu de proprietar, fiind astfel indirect o sanctiune a proprietarului care a stat in pasivitate o perioada de 30 ani. In cauza terenul face parte din domeniul privat al unitatii administrativ teritoriale.

Potrivit Deciziei Curtii Constitutionale IV din 16 ianuarie 2006, prescriptia achizitiva in cazul terenurilor nu a fost intrerupta prin Legea nr. 58/59/1974. Posesia pe o durata mai mare de 30 de ani continua neintrerupta si sub nume de proprietar justifica dobandirea proprietatii prin prescriptie achizitiva. Sunt indeplinite disp. art.645, art.1837, art. 1846, art.1847 si art. 1890 Cod civil  vechi aplicabil in cauza si  art.111 din Codul de procedura civila urmand sa se admita cererea cu privire la suprafata aflata efectiv in ingraditura.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.