Contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Cauză de nulitate. Efectele clauzelor sale. Natura contractuală a obligaţiei angajatorului de reţinere a cotizaţiei plătită de membrii de sindicat

Prin art. 138 din Legea nr. 62/2011, legiuitorul a urmărit să împiedice părţile unui contract colectiv de muncă încheiat în sectorul bugetar să negocieze şi să stabilească clauze referitoare la drepturi în bani şi în natură neprevăzute de legislaţia în vigoare pentru personalul căruia i se aplică contractul colectiv de muncă şi fără a fi prevăzute resursele bugetare necesare plăţii acestora, fiind sancţionate cu nulitatea doar clauzele din contractul colectiv de muncă încheiat cu încălcarea prevederilor art. 138 alin. (1) – (3) din Legea nr. 62/2011, iar nu contractul colectiv de muncă în totalitate.

Art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011 nu impune aplicabilitatea clauzelor unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate tuturor sindicatelor din acea unitate, ci doar tuturor salariaţilor acesteia. Dacă apreciază că pentru existenţa şi funcţionarea sa este necesară convenirea unor clauze similare celor din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, un sindicat nereprezentativ la nivel de unitate poate uza de prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011 în scopul încheierii cu angajatorul a unui acord, a unei convenţii sau a unei înţelegeri, în formă scrisă, care să conţină astfel de clauze.

Angajatorul nu are obligaţia legală, potrivit art. 24 din Legea nr. 62/2011, de a reţine cotizaţia pentru sindicat. Pentru a exista o astfel de obligaţie a angajatorului este necesară încheierea unui contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a unui acord, a unei convenţii sau a unei înţelegeri, în formă scrisă, care să stabilească îndatorirea acestuia de a reţine, pe statele de plată, cotizaţia membrilor sindicatului reprezentativ, respectiv nereprezentativ şi de a o vira acestuia, astfel încât ea are un izvor contractual.

Prin sentinţa civilă nr. 1265/26.04.2012, pronunţată de către Tribunalul Timiş în dosar nr. 917/30/2012, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, precum şi cererea formulată de către reclamantul Sindicatul Pro AS în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Sindicatul Activ şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, fără a se acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin acţiunea pendinte, s-a solicitat constatarea nulităţii contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş pentru perioada 2012-2013, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Timiş sub nr.22/25.01.2012. Acest contract a fost încheiat din partea angajatorului de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, iar din partea angajaţilor de către Sindicatul Activ.

Reclamantul a solicitat anularea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat sub nr. 22/25.01.2012, întrucât este lovit de nulitate absolută, conform prevederilor art. 138 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 62/2011, fiind negociat şi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş înainte de aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credit. Tribunalul a reţinut că negocierea colectivă, concretizată prin contractul colectiv de muncă contestat, a avut loc în sectorul bugetar, fiind aplicabile dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 62/2011.

Art. 138 alin. (2) din Legea nr.62/2011 dispune că, prin excepţie de la prevederile art. 129 alin. 3, contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea, iar alineatul 4 din acelaşi articol stipulează că: clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) – (3) sunt lovite de nulitate.

 Analizând modalitatea în care au fost respectate aceste dispoziţii legale imperative, tribunalul a observat că, la art. 133 alin. 1 lit. e din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, se prevede că finanţarea serviciilor sociale acordate de autorităţile administraţiei publice locale şi a altor furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, în condiţiile legii, se face din fondurile alocate de la bugetul de stat, iar la art. 135 alin. 2 din aceeaşi lege se stabileşte că obligaţia să asigure, din bugetul propriu, sumele în completarea celor alocate din bugetul de stat revine consiliului judeţean .

În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că susţinerea reclamantului că în cadrul Consiliului Judeţean Timiş s-a luat hotărârea privind aprobarea bugetelor unor instituţii şi servicii publice pe anul 2012, după înregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a contractului colectiv de muncă şi, astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 138 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 62/2011 nu poate fi reţinută, întrucât, la data înregistrării contractului colectiv de muncă contestat, sumele de bani destinate bugetelor locale necesare finanţării sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap erau deja alocate de la bugetul de stat, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 4, art. 5 alin. (1) lit. a) şi anexa 4 din Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pe anul 2012.

Tribunalul a constatat că părţile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr. 22/25.01.2012 au respectat dispoziţiile imperative prevăzute la art. 138 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, cu atât mai mult cu cât din analiza clauzelor contractului colectiv de muncă nu rezultă că părţile au stabilit alte drepturi salariale decât cele prevăzute obligatoriu în Codul muncii sau Legea nr. 284/2010, intenţia legiuitorului, prin interdicţia prevăzută la art. 138 alin. (2) din Legea nr.62/2011, fiind aceea ca, în sistemul bugetar, să nu fie negociate şi stabilite drepturi salariale care nu sunt cuprinse în legislaţia aplicabilă salarizării angajaţilor.

Reclamantul, prin precizarea cererii de chemare în judecată, a solicitat constatarea nulităţii articolelor 2 alin. (2), 9 alin. (2), 11, 65, 89, 91 alin. (1) şi 2, 93, 95 alin. (1) şi (2) şi 96 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş sub nr. 22/25.01.2012, deoarece aplicarea şi interpretarea lor creează un caracter discriminatoriu între salariaţii din cadrul aceleaşi instituţii DGASPC Timiş, respectiv între sindicatele din cadrul aceleaşi instituţii, dat fiind că, din analiza clauzelor cuprinse în aceste articole, rezultă ca ele prevăd drepturi şi obligaţii convenţional stabilite între părţile din contract.

Susţinerile reclamantului în sensul că prin clauzele prevăzute în aceste articole se creează o discriminare între salariaţii din cadrul aceleaşi instituţii DGASPC Timiş, respectiv între sindicatele din cadrul aceleaşi instituţii, nu pot constitui motive de nulitate absolută, întrucât aceste prevederi convenţionale vizează aspecte care privesc cele două părţi contractante şi, faţă de ele, reclamantul are calitatea de terţ, dat fiind că nu produc efecte în ceea ce îl priveşte .

În condiţiile în care pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi Sindicatul Activ au încheiat contractul colectiv de muncă cu respectarea dispoziţiilor art. 137 şi art. 140-143 din Legea nr.62/2011, reclamantul poate să pună în discuţie, în fata unei instanţe de judecată, doar eventuale cauze de nulitate având în vedere natura interesului ocrotit prin dispoziţia legala încălcată la încheierea contractului colectiv de muncă. Clauzele din articolele indicate nu pot fi considerate că au nesocotit interesul reclamantului, dat fiind că Sindicatul Pro A.S. a participat la întâlnirea preliminară privind negocierea contractului, aşa cum a rezultat din Procesul-verbal încheiat la data de 07.12.2011, însă nu a putut să facă dovada reprezentativităţii, conform art.130 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 62/2011.

De altfel, reclamantul, în situaţia în care apreciază că salariaţii pe care îi reprezintă sunt discriminaţi de către angajator în raport cu salariaţii reprezentaţi de pârâtul Sindicatul Activitatea, are, oricând, posibilitatea, conform principiului recunoaşterii reciproce, să încheie cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş o convenţie, în formă scrisă, care să reprezinte legea părţilor, potrivit art. 153 din Legea nr. 62/2011.

Cu referire la cererea având ca obiect obligarea la plata de despăgubiri/daune-interese în cuantum de 13.100 lei, motivat de faptul că refuzul reţinerii şi virării cotizaţiei de către angajator pentru Sindicatul Pro A.S. face practic imposibilă desfăşurarea activităţii sindicale, tribunalul a reţinut că, potrivit  prevederilor art. 169 din Codul muncii, nici o reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi a condiţiilor prevăzute de lege.

Or, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că între reclamant şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş există încheiată o convenţie în acest sens, angajatorul nu are dreptul să reţină şi să vireze Sindicatului Pro A.S. cotizaţia membrilor acestuia, motiv pentru care a fost respinsă şi această cerere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul - recurent Sindicatul Pro A.S. Timişoara, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul menţinerii ca temeinică şi legală a respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş şi admiterii acţiunii precizate.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esenţă, că din coroborarea prevederilor art. 2, art. 4 şi art. 8 din Hotărârea  Guvernului nr. 1434/2004 cu cele ale Legii nr. 293/2011 privind bugetul de stat pe anul 2012 şi ale Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice rezultă că ordonatorul de credite al DGSAPC Timiş este Consiliul Judeţean Timiş. Bugetul DGSAPC Timiş pe anul 2012 a fost aprobat, de către ordonatorul de credite: Consiliul Judeţean Timiş, prin H.C.J. nr. 7 din data de 31.01.2012, iar sumele menţionate în Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pe anul 2012  se regăsesc şi în anexa 7 la H.C.J. Timiş nr. 7 din data de 31.01.2012.

Prin art. 138 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 se precizează că, prin excepţie de la prevederile art. 129 alin. (3), contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea, nefiind loc de interpretări şi extrapolări, astfel încât motivarea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.

Contractul colectiv de muncă la nivel de DGASPC Timiş a fost negociat şi semnat între conducerea instituţiei şi Sindicatul Activ, fiind înregistrat în data de 25.01.2012 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, respectiv înainte de data la care ordonatorul de credite al DGASPC Timiş a aprobat, prin H.C.J. nr. 7/31.01.2012, bugetul judeţului Timiş şi bugetele unor instituţii şi servicii publice pe anul 2012. Raportat la prevederile art. 138 alin. (2) şi alin. (4) din Legea 62/2011 privind dialogul social, reprezentantul Sindicatului Pro A.S. a considerat că negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate DGASPC Timiş se face în afara cadrului legal, astfel încât nu a mai participat la şedinţele de negociere ulterioare.

Considerentele instanţei de fond referitoare la petitul având ca obiect constatarea nulităţii articolelor 2 alin. (2), 9 alin. (2), 11, 65, 89, 91 alin. (1) şi 2, 93, 95 alin. (1) şi (2) şi 96 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la I.T.M. Timiş sub nr. 22/25.01.2012 exced cadrul legal şi nesocotesc principiul nediscriminării, stipulat în Codul Muncii, Legea nr. 62/2011, Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonanţei  Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României şi a alte reglementări în materie.

Reclamantul a solicitat conducerii DGASPC Timiş reţinerea cotizaţiei de sindicat pe statul de plată de către angajator şi virarea acesteia în contul Sindicatului Pro A.S., iar  I.T.M. Timiş să constate că înregistrarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate DGASPC Timiş s-a făcut neţinând cont de prevederile art. 138 din Legea nr. 62/2012.

Dat fiind că preşedintele sindicatului este remunerat de către sindicat, care are în derulare contracte de prestări servicii cu Romtelcom, Orange şi Vodafone, contract de leasing încheiat cu Porsche Leasing, contract de prestări serviciu de contabilitate, refuzul angajatorului de a reţine cotizaţia de sindicat pentru salariaţii DGASPC Timiş,  membri ai Sindicatului Pro A.S, şi a o vira în contul sindicatului şi reţinerea cotizaţiei sindicale doar pentru salariaţii membri ai Sindicatul Activ nu se justifică.

Refuzul reţinerii şi virării cotizaţiei şi pentru Sindicatul Pro A.S, respectiv blocarea contului bancar de către Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Timişoara, face practic imposibilă desfăşurarea activităţii sindicale şi cumularea în contul contractelor aflate în derulare de penalităţi pentru întârziere, blocarea acestor servicii, respectiv de reziliere a contractului de leasing cu Porsche şi ridicarea autoturismului, iar sindicatul reclamant a fost somat să-şi achite obligaţiile scadente.

Nereţinerea cotizaţiei sindicale pe statul de plată de către angajator face greu aplicabile, dacă nu imposibil de aplicat, dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 62/2011 şi ale  art. 57 Cod fiscal referitoare la deducerea cotizaţiilor sindicale plătite din venitul brut pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii.

Aplicarea contractului colectiv de muncă contestat are drept consecinţă refuzul conducerii DGASPC Timiş de a reţine pe statul de plată cotizaţia membrilor de sindicat ai reclamantului şi virarea ei în contul sindicatului, în timp ce pentru membrii Sindicatului Activ se reţine cotizaţia pe stat de plată, în baza art. 95 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate DGASPC Timiş.

Întrucât, la nivelul instituţiei DGASPC Timiş, există şi funcţionează două sindicate: Sindicatul Pro A.S, constituit din peste 600 de salariaţi din cadrul DGASPC Timiş, şi Sindicatul Activitatea, care a negociat şi semnat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate DGASPC Timiş, recurentul apreciază că precizarea, în contractul colectiv de muncă, a unor asemenea prevederi însoţită de manifestarea expresă a angajatorului de a nu mai reţine pe statul de plată cotizaţia sindicală pentru membrii Sindicatului Pro A.S, creează un tratament discriminatoriu atât pentru sindicat, cât şi pentru membrii săi de sindicat, angajaţi ai DGASPC Timiş.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi ale art. 3041 C. pr. civ.

Intimaţii au depus întâmpinare şi concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct.. 8 şi pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C. pr. civ., Curtea a constatat că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată pendinte, reclamantul Sindicatul Pro A.S. a solicitat constatarea nulităţii contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş pentru perioada 2012-2013, între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi Sindicatul Activitatea, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Timiş sub nr. 22/25.01.2012, dat fiind că au fost nesocotite dispoziţiile art. 138 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 62/2011, întrucât acest contractul colectiv de muncă a fost negociat şi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş înainte de aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credit.

Art. 138 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 dispune că: „prin excepţie de la prevederile art. 129 alin. (3), contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea”. Conform art. 138 alin. (4) din Legea nr. 62/2011, „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) – (3) sunt lovite de nulitate”.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 62/2011, în asamblul lor, rezultă că legiuitorul a urmărit să împiedice părţile unui contract colectiv de muncă încheiat în sectorul bugetar să negocieze şi să stabilească clauze referitoare la drepturi în bani şi în natură neprevăzute de legislaţia în vigoare pentru personalul căruia i se aplică contractul colectiv de muncă şi fără a fi prevăzute resursele bugetare necesare plăţii acestora. Această intenţie a legiuitorului justifică dispoziţia cuprinsă la art. 138 alin. (4) din Legea nr. 62/2011, care sancţionează cu nulitatea doar clauzele din contractul colectiv de muncă încheiat cu încălcarea prevederilor art. 138 alin. (1) – (3) din Legea nr. 62/2011, nu contractul colectiv de muncă în totalitate.

Or, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii întregului contract colectiv de muncă la nivel de unitate, invocând prevederile art. 138 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 62/2011, astfel încât cererea sa este nefondată, cu atât mai mult cu cât acest contract colectiv de muncă nu cuprinde clauze referitoare la plata unor drepturi în bani şi/sau în natură pentru salariaţii cărora li se aplică.

 Pe de altă parte, aşa cum corect a reţinut tribunalul, raportat la dispoziţiile art. 132, art. 133 alin. (1) lit. e) şi ale art. 135 alin. (2) din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale coroborate cu cele ale art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pe anul 2012, precum şi cu menţiunile din Anexa nr. 4 la Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pe anul 2012 şi din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Judeţean Timiş nr. 7/31.01.2012, nu poate fi constatată încălcarea prevederilor art. 138 alin. 2 şi alin. 4 din Legea nr. 62/2011, dat fiind că finanţarea serviciilor sociale acordate de autorităţile administraţiei publice locale şi a altor furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, în condiţiile legii, se face din fondurile alocate de la bugetul de stat, consiliul judeţean având obligaţia să asigure, din bugetul propriu, sumele în completarea celor alocate din bugetul de stat, iar sumele de bani destinate finanţării sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap la nivelul judeţului Timiş erau alocate de la bugetul de stat la momentul înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a contractului colectiv de muncă contestat. În Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Judeţean Timiş nr. 7/31.01.2012 este redată suma de 23.815,00 lei pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, sumă prevăzută şi în Anexa nr. 4 la Legea nr.293/2011 privind bugetul de stat pe anul 2012 pentru judeţul Timiş cu aceeaşi destinaţie, respectiv pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului.

Reclamantul, prin precizarea cererii de chemare în judecată, a solicitat constatarea nulităţii articolelor 2 alin. 2, 9 alin. (2), 11, 65, 89, 91 alin. (1) şi 2, 93, 95 alin. (1) şi (2) şi 96 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş sub nr. 22/25.01.2012, deoarece aplicarea şi interpretarea lor dă naştere unei discriminări între salariaţii din cadrul DGASPC Timiş, precum şi între sindicatele din cadrul acestei instituţii. În fapt, această discriminare este motivată prin aceea că aplicarea contractului colectiv de muncă contestat are drept consecinţă refuzul conducerii DGASPC Timiş de a reţine pe statul de plată cotizaţia membrilor de sindicat ai reclamantului şi virarea ei în contul sindicatului, în timp ce pentru membrii Sindicatului Activ se reţine cotizaţia pe stat de plată, în baza art. 95 alin. (1) din acest contract, refuz ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi a dat naştere şi unui litigiu.

Având în vedere această motivare a discriminării invocate şi conţinutul articolelor 2 alin. (2), 9 alin. (2), 11, 65, 89, 91 alin. (1) şi 2, 93 şi 96 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş sub nr. 22/25.01.2012, care nu se referă reţinerea cotizaţiei de sindicat, Curtea constată că interpretarea şi aplicarea articolelor menţionate nu dă naştere vreunei discriminări între salariaţii DGASPC Timiş sau între sindicatele din cadrul acestei instituţii, ele fiind conforme cu prevederile Legii nr. 62/2011 şi fiind aplicabile, potrivit art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011, tuturor angajaţilor DGASPC Timiş. Art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011 nu impune aplicabilitatea clauzelor unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate tuturor sindicatelor din acea unitate, ci doar tuturor salariaţilor acesteia. Din acest motiv, art. 153 din Legea nr. 62/2011 dispune că: „conform principiului recunoaşterii reciproce, orice organizaţie sindicală legal constituită poate încheia cu un angajator sau cu o organizaţie patronală orice alte tipuri de acorduri, convenţii sau înţelegeri, în formă scrisă, care reprezintă legea părţilor şi ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizaţiilor semnatare”. Prin urmare, dacă apreciază că pentru existenţa şi funcţionarea sa este necesară convenirea unor clauze similare celor menţionate anterior, sindicatul reclamant poate uza de prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011 în scopul încheierii cu pârâta DGASPC Timiş a unui acord, a unei convenţii sau a unei înţelegeri, în formă scrisă, care să conţină astfel de clauze.

Art. 95 din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş sub nr. 22/25.01.2012 reglementează, în aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 62/2011, obligaţia angajatorului de a reţine pe statele de plată cotizaţia membrilor săi, de a efectua deducerea fiscală aferentă din venitul lunar al membrului de sindicat, conform prevederilor legale, şi de a o vira Sindicatului Activ, potrivit procedurii stabilite de către angajator.

Art. 24 din Legea nr. 62/2011 nu reglementează obligaţia angajatorului de a reţine cotizaţia pentru sindicat, neexistând vreo altă dispoziţie legală în acest sens, astfel încât sindicatul reclamant trebuie să uzeze de prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011 în scopul încheierii cu pârâta DGASPC Timiş a unui acord, a unei convenţii sau a unei înţelegeri, în formă scrisă, care să stabilească obligaţia pârâtei de a reţine pe statele de plată cotizaţia membrilor Sindicatului Pro A.S. şi de a o vira acestui sindicat.

În absenţa încheierii cu angajatorul a unui acord, a unei convenţii sau a unei înţelegeri, în formă scrisă, care să stabilească obligaţia acestuia de a reţine pe statele de plată cotizaţia membrilor sindicatului nereprezentativ şi de a o vira acestuia, precum şi a unei reglementări legale a unei astfel de obligaţii a angajatorului, un sindicat nereprezentativ din unitate nu este discriminat în raport cu sindicatul reprezentativ din aceeaşi unitate, care a convenit, printr-o clauză din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, o astfel de obligaţie în sarcina angajatorului, iar angajatorul nu este obligat să reţină pe statele de plată cotizaţia membrilor sindicatului nereprezentativ şi de a o vira acestuia.

În speţă, nu s-a făcut dovada că între sindicatul reclamant şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş există încheiat un acord, o convenţie sau o înţelegere, în formă scrisă, care să stabilească obligaţia angajatorului de a reţine pe statele de plată cotizaţia membrilor sindicatului reclamant şi de a o vira acestuia, astfel încât pretenţiile vizând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 13100 lei, cu titlu de despăgubiri ca urmare a refuzului reţinerii şi virării cotizaţiei de către angajator pentru Sindicatul Pro A.S, sunt nefondate. De altfel, reclamantul nu a arătat modul de calcul al acestor despăgubiri şi dovezile care justifică acordarea lor.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, Curtea a constatat că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind incidente motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. pr. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., a respins recursul reclamantului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare