Modificare acţiune versus majorare câtime pretenţii. Distincţie. Consecinţe

Modificare acţiune versus majorare câtime pretenţii. Distincţie. Consecinţe.

Potrivit art. 132 la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării. Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii.

Secţia I civilă - Decizia civilă nr. 633/06 decembrie 2012

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaş sub dosar nr. 685/257/2011, reclamantul TA a solicitat în contradictoriu cu pârâţii DDI şi DOV, să se constate că între părţi au fost încheiate două convenţii la data de 01.07.2007 prin care pârâţii s-au obligat să-i plătească reclamantului cota de 16,5% din dividendele SC AG SRL şi 17% din dividendele SC A SRL şi să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de câte 15000 de lei fiecare, reprezentând dividende pentru perioada 01.07.2007 – 17.02.2011, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 12.01.2012, reclamantul a depus o cerere de majorare a câtimii obiectului cererii prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 400.000 lei, reprezentând: cota de 33 % din dividendele SC AG SRL, 34% din dividendele SC A SRL şi cotele din profitul ce trebuia repartizat cu titlu de dividende pentru anii în care nu au fost repartizate sume cu titlu de dividende.

Prin sentinţa civilă nr.  251/2011 Judecătoria Mediaş a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, aşa cum a fost majorată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Pentru a recompensa contribuţia reclamantului în activitatea anterioară, părţile au decis să încheie două convenţii prin care părţile s-au înţeles ca reclamantul să susţină activitatea societăţii AR, urmând ca pârâţii să-l recompenseze fiecare cu o cotă din suma totală a dividendelor plătite de societate, în termen de 5 zile de la încasarea acestora. 

În legătură cu cele două convenţii încheiate de părţi, instanţa de fond a reţinut în ce priveşte recompensa stabilită de pârâţi, că cota-parte procentuală din dividende se referă exclusiv la acestea şi nu are în vedere profitul realizat de societăţi sau alte categorii de venituri.

Instanţa de fond a considerat că sumele obţinute cu titlu de profit nu interesează în acest proces, având în vedere cadrul procesual limitat la cererea reclamantului la cele două convenţii indicate, care fac trimitere la dividende, nu la profit. Alte discuţii privind obligativitatea distribuirii unui anumit procent din profit cu titlu de dividende, exced prezentei cauze. Prin urmare, solicitările reclamantului din cererea de majorare a obiectului acţiunii referitoare la pretenţiile pentru cotă-parte din profit nu au fost luate în discuţie, întrucât o astfel de cerere nu constituie o majorare a pretenţiilor iniţiale, ci reprezintă o cerere nouă, formulată tardiv, mult după primul termen de înfăţişare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 193/2012, Tribunalul Sibiu a admis ambele apeluri, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţei. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut dispoziţiile art. 297 alin. 1 C. pr. civ..Susţinerea de necercetare, în parte, a fondului cauzei de către prima instanţă a fost apreciată ca întemeiată, reţinându-se că reclamantul a învestit prima instanţă cu o acţiune în pretenţii, ulterior reclamantul şi-a modificat acţiunea (nu aşa cum susţine în apel că şi-a majorat cuantumul pretenţiilor) solicitând sume de bani reprezentând cota de 33%, respectiv 34% din  profitul ce trebuia repartizat cu titlu de dividende de la SC AR SRL.

Dispoziţiile art. 132 C. pr. civ. indică faptul că modificarea cererii de chemare în judecată se poate face numai până la prima zi de înfăţişare. În cazul în care pârâţii s-au opus modificării acţiunii  intervenită  la aproape un an de la declanşarea procesului, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună disjungerea sau, după caz, înregistrarea separată a acesteia. Neprocedând în acest sens şi lăsând la dosar cererea reclamantului se presupune că instanţa s-a considerat investită cu soluţionarea acesteia, situaţie în care nu putea prin hotărâre să respingă aceste pretenţii cu motivarea că sumele ce se impuneau a fi repartizate din profit, pretinse de reclamant, nu interesează instanţa, şi că discuţiile privind obligativitatea distribuirii unui anumit procent din profit cu titlu de dividende, exced cauzei. S-a apreciat că în mod greşit prima instanţă nu a analizat solicitările reclamantului din cererea de majorare a obiectului acţiunii referitoare la pretenţiile pentru cotă parte din profit, pe care a apreciat-o tardiv formulată, aceasta fiind, în opinia Tribunalului, dovada faptului că referitor la aceste pretenţii instanţa nu a analizat fondul cauzei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, care au solicitat casarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului întrucât tribunalul a soluţionat procesul fără a cerceta fondul.

Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul, reţinând următoarele:

Potrivit art. 132 alin. 1 C. pr. civ., reclamantul îşi poate întregi sau modifica cererea până la prima zi de înfăţişare, nerespectarea acestui termen atrăgând decăderea, conform art. 103 alin. 1 C. pr. civ. Contrar susţinerilor recurenţilor, această sancţiune nu intervine de drept, ci ea trebuie dispusă de instanţă atunci când constată că actul de procedură a fost îndeplinit cu nerespectarea termenului defipt de lege. Sancţiunea decăderii vizează dreptul reclamantului de a beneficia de soluţionarea împreună a acţiunii introductive şi a cererii de modificare a acţiunii, astfel că urmarea constatării decăderii este disjungerea cererii de modificare a acţiunii şi soluţionarea ei separată, iar nu respingerea ca tardivă.

La termenul din 12.01.2012, când reclamantul a formulat cererea de majorare a câtimii obiectului, prima instanţă nu a constatat decăderea, astfel că, aşa cum corect a reţinut Tribunalul, se prezumă că instanţa de fond a rămas investită atât cu cererea iniţială, cât şi cu cea depusă la 12.01.2012.

Aparte de aceste aspecte, Curtea a constatat că prin cererea de sesizare a instanţei, reclamantul a precizat că suma solicitată iniţial este indicată provizoriu, urmând ca pretenţia finală să fie majorată după efectuarea expertizei contabile.

După administrarea acestei probe, reclamantul a formulat o cerere intitulată de majorare a câtimii obiectului acţiunii, prin care şi-a precizat cuantumul pretenţiilor cu titlu de dividende la cota de 33%, respectiv 34% şi a solicitat cotă din dividendele ce i s-ar fi cuvenit din profitul care trebuia repartizat cu acest titlu.  Curtea constată că, cel puţin în ce priveşte majorarea cotei-părţi din dividende, această cerere nu reprezintă o modificare a acţiunii, ci, aşa cum a numit-o reclamantul, este o cerere de majorare a pretenţiilor solicitate cu titlu de dividende, izvorâte din cele două convenţii încheiate de părţi. În ce priveşte cota din profitul ce trebuia repartizat cu titlu de dividende, cererea reclamantului cuprinde, într-adevăr petite noi, întrucât această solicitare presupune ca instanţa să constate că o parte din profit trebuia repartizată ca dividende şi apoi să stabilească dacă şi ce sumă i s-ar fi cuvenit reclamantului cu titlu de dividende, petite cu care instanţa nu a fost sesizată iniţial.

Ca urmare, calificarea dată de cele două instanţe cererii depuse de reclamant la data de 12.01.2012 este greşită în privinţa primelor două petite, acestea neavând natura unei cereri de modificare a acţiunii (obiectul rămânând acelaşi: pretenţii cu titlu de dividende datorate în baza celor două convenţii încheiate de părţi), ci a unei cereri de majorare a cuantumului pretenţiilor, admisibilă şi după prima zi de înfăţişare, potrivit art. 132 alin. 2 pct. 2 C. pr. civ.

Faţă de cele ce preced, soluţia instanţei de apel este cu atât mai justificată, Curtea privind ca nefondate criticile recurenţilor sub acest aspect.

Domenii speta

Spete similare