Minori li familie

I N S T A N T A

deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei B la data de 29.11.2013 sub nr. X/189/2013 reclamanta C L, cu domiciliul in B, str. X, judetul V, in contradictoriu cu paratul C M, cu domiciliul in B, str. X, nr. 3, judetul V, a solicitat ca instanta sa dispuna , pe calea ordonantei presedintiale stabilirea domiciliul minorei C A, nascuta la data de 03.12.2011, la domiciliul reclamantei .

In motivarea cererii reclamanta a aratat,in esenta, ca pe rolul Judecatoriei B se afla inregistrat dosarul nr. X/189/2013 avand ca obiect divort, ca in cadrul acestui dosar a solicitat, intre altele, stabilirea domiciliul minorei C A, nascuta la data de 03.12.2011, la domiciliul mamei.

Se solicitaa seobserva intrunirea conditiilor definite de legiuitor in cuprinsul disp. art. 996,Cod Pr.Civ urmand a dispune provizoriu pana la solutionarea actiunii de fond.

In drept , cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 996-998 , C.Proc. Civ.

In sustinerea cererii au fost anexate copie C.I. reclamanta , copie sentinta civila nr. X/189/2013 .

In cauza a formulat intampinare paratul C M solicitand respingerea cererii ca inadmisibila si in subsidiar ca neintemeiata. 

Motiveaza paratul, in esenta, ca cererea reclamantei nu justifica vremelnicia , nespecificandu-se perioada pana la care se doreste stabilirea masurii provizorii. Arata, de asemenea, paratul reclamant ca programul zilnic al reclamantei nu ii permite acesteia sa se ocupe personal de minora.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei B reclamanta C L a solicitat ca instanta sa dispuna , pe calea ordonantei presedintiale , pana la solutionarea dosarului de fond cu nr. X/189/2013 avand ca obiect divort ,stabilirea domiciliul minorei C A, nascuta la data de 03.12.2011, la domiciliul mamei .

Potrivit art. 996, Cod.Proc.Civ. „ instanta de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari ” .

Raportat la obiectul prezentei actiuni, instanta apreciaza ca sunt intrunite conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, impuse de art.998 C.proc.civ., si anumeurgenta stabilirii locuintei minorei, vremelnicia masurii pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. X/189/2013, aflat pe rolul Judecatoriei B, avand ca obiect divort, si neprejudecarea fondului, dat fiind probatoriul sumar administrat si analiza acestuia raportat strict la acest moment.

Potrivit art. 919 Cod Procedura Civila”Instanta poate lua,pe tot parcursul procesului, prin ordonanta presedintiala, masuri provizorii cu privire la stabilirea locuintei copiilor minori, la obligatia de intretinere, la incasarea alocatiei de stat pentru copii si la folosirea locuintei familiei ”.

Doctrina si jurisprudenta sunt unanime in a aprecia ca, in astfel de cazuri, urgenta este prezumata, fara a fi necesare probe suplimentare pe acest aspect.

Solutia este, de altfel, logica: potrivit art. 496 alin. 1 Cod Civil  , daca parintii nu locuiesc impreuna, acestia vor stabili, de comun acord, locuinta copilului . Ori, in cazul in care intre parinti se declanseaza o procedura de divort, este greu de presupus ca acestia ar mai putea sa cada de acord asupra masurilor privitoare la minor. Asa fiind, legiuitorul a creat posibilitatea ca instanta sa decida la care anume dintre parinti va avea minorul stabilita locuinta pana la finalizarea procesului de divort.

Sub acest aspect, argumentele paratului vor fi respinse, intrucat, asa cum s-a aratat in cele ce preced, reclamanta nu este tinuta sa argumenteze in mod special urgenta ori dreptul ce s-ar pagubi prin intarziere. Aceste dovezi – necesare in procedura speciala a ordonantei presedintiale potrivit rigorilor art. 996 Cod Procedura Civila – sunt apreciate ca dovedite prin prevedere legala expresa.

Sub aspectul temeiniciei , potrivit deciziei de indrumare nr. 10/1969 a fostului Tribunal Suprem – care isi pastreaza si astazi forta obligatorie – in determinarea interesului copiilor minori se tine seama de o serie de factori, printre care: posibilitatile materiale ale parintilor, posibilitatile de dezvoltare fizica,intelectuala si morala pe care copiii le pot gasi la unul dintre parinti, varsta copilului, comportarea parintilor fata de copil inainte de divort, legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie.

S-a decis, de asemenea, ca, la aprecierea intereselor copiilor ,instanta trebuie sa tina seama de intregul complex de imprejurari privind varsta si sexul copilului, atasamentul acestuia fata de unul sau altul dintre parinti, de moralitatea parintilor si, in general, de existenta celor mai prielnice conditii pentru cresterea si educarea minorului.

Desigur, instanta nu poate analiza aceste criterii decat in cadrul sumar cu care partile au inteles sa investeasca instanta, si anume pe baza probelor pe care partile au inteles sa le administreze in cauza.

In privinta comportamentului parintilor fata de minora anterior divortului instanta constata ca minora s-a aflat in grija reclamantei de la nastere si pana in urma cu cateva luni cand aceasta s-a angajat. Astfel , in ultimele luni , reclamanta lasa zilnic minora in grija bunicii paterne pana la finalizarea programului de lucru , preluand-ope minora dupa acest moment , iar week-end-urile erau impartite in mod egal intre cei doi parinti. De asemenea din declaratia martorei C rezulta ca ambii parinti lucreaza , reclamanta pana la orele 16:00 , iar paratul pana in jurul orelor 17:00-18:00.

Instanta observa, de asemenea, ca minora este in varsta de doar 2 ani , iar pana la aceasta varsta s-a bucurat in permanenta de prezenta constanta a mamei pana in luna noiembrie cand paratul a decis ca este mai bine pentru fiica sa sa nu mai aiba contact cu reclamanta , acest aspect reiesind chiar din declaratia martorei, mama paratului . Aceasta schimbare decisa de parat a rezultat ca urmare a inscrierii minorei la cresa de catre mama sa.

In opinia instantei, este de preferat ca, la acest moment, sa nu se dispuna masuri de natura a schimba foarte mult viata minorei de pana acum, ci, dimpotriva, de a se mentine, pe cat posibil, un mediu de viata deja familiar , stabilitatea fiind un element esential pentru asigurarea unui echilibru in viata unui copil . In aceste sens se retine ca minora a crescut alaturi de mama sa.

Atasamentul afectiv al copilului mic fata de mama sa este foarte puternic. Despartirea lui de ea poate duce la stari grave. Copiii care sunt separati o vreme mai indelungata de mama lor, pot dezvolta depresii. Aceasta lipsa a mamei, asa-zisa frustrare materna, poate avea repercusiuni adanci, mai tarziu, asupra formarii si dezvoltarii personalitatii lor , aceasta fiind si concluzia psihologilor. Chiar dinraportul de evaluare psihologica intocmit de psiholog B  care, desi nu reprezinta o expertiza judiciara, poate constituiproba , rezulta tocmai necesitatea ca ambii parinti sa fie implicati in viata copilului . In ceea ce priveste restul concluziilor instanta le apreciaza ca nerelevante avand in vedere ca s-a realizat in urma a doua sesiuni cu un copil care inca nu si-a dezvoltat abilitatea de a vorbi si numai pe baza informatiilor oferite de catre parat astfel incat nu poate fi creditat cu o reala obiectivitate , o mare parte din afirmatii fiind realizate pro- causa .

Instanta retine de asemenea ca, in ciuda afirmatiilor paratului cu privire la iresponsabilitatea reclamantei in ceea ce priveste interesele minorei, reclamanta este cea care a dat dovada de mai multa responsabilitate si maturitate intelegand ca minora nu trebuie privata de prezenta niciunui parinte.

Potrivit art. 263 , Cod Civil , orice masura privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie sa fie luata cu respectarea interesului superior al copilului.

Dreptul copilului la relatia de familie este una dintre cele mai importante drepturi ale acestuia, fiind garantat atat de legislatia interna cat si de art.8 din Conventia Europeana a Dreptului Omului, stabilirea acestuia trebuind a fi facuta in stransa concordanta cu interesul superior al copilului, dupa cum restrangerea poate avea loc numai pentru motive serioase „ de protectie” a acestuia, motive  ce in cazul din speta nu pot fi invocate. In interesul superior al minorului este ca acesta sa dezvolte relatii echilibrate si armonioase cu ambii parinti astfel incat despartirea acestora si eventualele tensiuni ulterioare dintre acestia sa-l afecteze cat mai putin.

Instanta retine ca interesul superior al minorului reclama mentinerea acestuia cat mai mult timp intr-un mediu familial normal si echilibrat care sa faca posibila dezvoltarea de relatii personale atat fata de mama cat si fata de tata. Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie ; parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.

Analizand intregul material probator administrat in cauza instanta apreciaza ca cererea reclamantei este intemeiata si urmeaza sa o admita.

Fata de imprejurarea ca paratul a refuzat constant sa-i permita reclamantei sa-si viziteze minora si sa aiba legaturi personale cu aceasta, instanta va dispune ca executarea sa se faca fara somatie si fara trecerea unui termen, potrivit disp.art.996 alin.3 din Cod Proc. Civ. Se va avea in vedere si aspectul ca dispozitia legala mentionata anterior nu stabileste un moment pana la care se poate solicita aceasta astfel incat sustinerile paratului cu privire la decaderea reclamantei din dreptul de a formula o astfel de solicitare este neintemeiata.

Cu privire la solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata , vazand dispozitiile art. 452, 453 , Cod.Proc.Civ. , care prevadca „partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca , in conditiile legii, dovada existentei si intinderii lor”, respectiv ca ”partea care pierde procesul va fi obligata , la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata” , si avand in vedere ca reclamanta a depus la dosarul cauzei chitantaseria X prin care a achitat taxa de timbru de 20 lei si chitantaseria VS AVT, nr. 0000248/09.12.2013 , prin care dovedeste cheltuielile cu serviciile de asistenta de specialitate ocazionate de prezenta judecata in cuantum de 500 lei, precum si faptul ca ordonanta urmeaza a fi admisa,urmeaza a o incuviinta si a dispune obligarea paratului la plata catre aceasta a sumei de 520 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Avand in vedere cele expuse anterior, instanta va respinge ca neintemeiata cererea paratului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

3

Domenii speta

Spete similare