Litigii muncă-drepturi băneşti

R O M Â N I A

 TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR. 2701

Prin actiunea înregistrata la aceasta instanta sub nr. ....... din 03.06.2001, reclamanta ......., în calitate de angajat în baza unui contract individual de munca, potrivit art.  283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, a solicitat obligarea angajatoarei AGENTIA JUDETEANA PENTRU PRESTATII SOCIALE TULCEA la calcularea si plata diferentei drepturilor salariale cuvenite si neacordate în perioada iulie - decembrie 2010, reprezentând 25% din salariul de baza, precum si a primei anuale cuvenite si neacordate în anul 2010, sume actualizate cu indicele inflatiei pâna la data platii efective.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este angajata în cadrul AGENTIEI JUDETENE PENTRU PRESTATII SOCIALE TULCEA, în functia de referent II, clasa salarizare 21, cu un salariu brut, la 1 iunie 2010, de 715 lei. Începând cu luna iulie 2010 însa a primit salariul diminuat cu 25%, motiv pentru care, la data de 23.05.2011, prin cererea înregistrata sub numarul 1358, a solicitat revocarea masurii unilaterale de diminuare a salariului, pârâta motivându-si refuzul pe dispozitiile Legii 188/2010.

Cu privire la primul capat de cerere, reclamanta a aratat ca prin reducerea, potrivit art. 1 din Legea 188/2010,  a unui procent de 25% a salariului i-au fost încalcate drepturile garantate de Constitutia României dar si de reglementarile internationale în materie de drepturi fundamentale, respectiv art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului1, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1  aditional2 la Conventia EDO, ratificata de România prin Legea 30/1994, care apara proprietatea.

Împrejurarea ca, prin Decizia nr. 872/25 iunie 2010 a Curtii Constitutionale a României, publicata în Monitorul Oficial nr. 433/28 iunie 2010, s-a constatat constitutionalitatea Legii nr. 188/2010, privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, nu împiedica instantele nationale ca, în aplicarea prevederilor  art. 20 din Constitutia3 României, sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, care au întâietate în fata celor interne, inclusiv în fata constitutiei.

S-a aratat ca regula inserata în art. 1 din Protocolul nr. 1 contine trei norme distincte, prima, cea ce enunta principiul respectarii proprietatii, a doua, care se refera la privarea de proprietate conditionata de îndeplinirea unor obligatii expres prevazute si cea de-a treia, care recunoaste puterea statului de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general.

S-a precizat în primul rând faptul ca instanta de la Strasburg s-a pronuntat în nenumarate rânduri, chiar si împotriva României, în sensul ca dreptul de creanta reprezinta un bun în acceptiunea art. 1 din Protocolul 1 aditional al Conventiei EDO, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o speranta legitima de a-l vedea concretizat, sens în care au fost invocate mai multe hotarâri ale Curtii Europene, una dintre ele fiind  cea din data de 15 iunie 2010, pronuntata în cauza Muresanu împotriva României.

S-a aratat ca privarea de proprietate, pentru a i se recunoaste legitimitatea, este necesar sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca o cauza de utilitate publica si sa respecte un raport de proportionalitate  între mijloacele folosite si scopul vizat. Cum reducerea salariului cu 25%, fara posibilitatea recuperarii vreodata a sumelor aferente, daca este prevazuta de lege si a fost ordonata pentru asigurarea stabilitatii economice, îndeplinind astfel primele doua conditii enuntate, ea constituie o ingerinta incompatibila cu disp. art. 1 din Protocolul nr. 1, prin aceea ca nu este proportionala, proportionalitate ce ar fi presupus existenta unor modalitati de compensare. Or, Legea 118/2010 nu ofera nicio posibilitate de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate la care se face referire.

Relativ la cel de-al doilea capat de cerere, reclamanta a precizat ca potrivit art. 25 din Legea 330 din 2009, privind  salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, pentru activitatea desfasurata, personalul beneficiaza de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau indemnizatiilor de încadrare, dupa caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

S-a recunoscut ca, potrivit art. 8 din Legea 285/2010, sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, dar s-a aratat ca, în cuprinsul legii, nu se face nicio referire la includerea acestuia în salariu, cuantumul salariului acordat la data de 01.01.2011 majorându-se doar cu un procent de 15% aplicat la cuantumul brut al salariului de baza aferent lunii octombrie 2010.

În drept, reclamanta a invocat dispozitiile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cele ale  Protocolului nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, Constitutia României, Codul de procedura  civila, Legea 188/1999 si Codul Muncii.

In dovedirea actiunii, reclamanta a depus înscrisuri.

Fara cheltuieli de judecata.

In temeiul art. 242 alin. (2) din Codul de procedura civila a solicitat judecarea cauzei si în lipsa.

Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Tulcea, invocând prevederile art. 115 din Codul de procedura civila,  a formulat întâmpinare si a solicitat respingerea, ca neîntemeiata, a actiunii. Pentru aceasta, a aratat ca diminuarea salariului cu 25% s-a dispus prin Legea 118/2010, lege ce a fost declarata constitutionala prin Decizia nr. 874/2010 a Curtii Constitutionale a României. Mai mult, în conformitate cu disp. art. 8 din Legea 285/2010, sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Fara a emite decizii colective sau pentru fiecare angajat în parte, Agentia Judeteana pentru Prestatii  Sociale Tulcea, în baza dispozitiile art. 1 din Legea 118/2010, începând cu luna iulie 2010, a diminuat cu 25% salariile personalului, implicit si cel al reclamantei, care are calitatea de angajat în temeiul unui contract individual de munca.

La data de 23.05.2011, cu cererea înregistrata sub nr. 1358, reclamanta ....... s-a adresat Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Tulcea, solicitând calcularea si plata diferentei drepturilor salariale neacordate, reprezentând 25% din salariul de baza începând cu luna iulie 2010, precum si prima anuala aferenta anului 2010, care, de asemenea, nu a fost acordata.

Prin raspunsul din 31.05.2010, pârâta a aratat ca la baza deciziei de a diminua salariului au stat  prevederile art. 1 din Legea 118/20104 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, iar, potrivit art 8 din Legea 285/20105 privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, prima anuala nu se mai acorda.

Relativ la aprecierile de necontitutionalitate si de neconventionalitate a prevederilor Legii 118/2010, a dezacordului ei în raport de legea fundamentala si de Conventia privitoare la protejarea drepturilor omului si a protocoalelor sale aditionale, instanta observa ca în ceea ce priveste obiectia de neconstitutionalitate invocata cu privire la diminuarea salariala impusa prin Legea 118/2010, Curtea Constitutionala, prin Decizia 872/2010, în contextul economic de criza mondiala si în cazul particular al României, care are coeficienti macroeconomici îngrijoratori, a statuat ca exista o legatura de proportionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil între cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.

Curtea a constatat totodata si faptul ca masura legislativa criticata este aplicata în mod nediscriminatoriu, în sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în acelasi cuantum si mod si ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului.

Cum asupra exceptiei de neconstitutionalitate s-a pronuntat astfel Curtea Constitutionala în virtutea atributiilor ce-i sunt conferite în mod exclusiv de Legea 47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.101 din 22 mai 1992, si cum deciziile pronuntate de aceasta au putere pentru viitor si sunt general obligatorii, se impune a fi respectate si aplicate ca atare.

Asupra exceptiei de neconventionalitate  a legilor sau a dispozitiilor din acestea însa, a dezacordului lor în raport  de Conventia privitoare la protejarea drepturilor omului si a protocoalelor sale aditionale, nu numai ca se poate pronunta judecatorul national, acesta are chiar obligatia sa o faca. România, ratificând Conventia privitoare la protejarea drepturilor omului si a protocoalelor sale aditionale, a acceptat ca normele ce deriva din acestea sa faca parte din ordinea juridica interna si sa fie respectate ca atare. Mai mult, în contextul în care exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile, principiu ce este recunoscut de Constitutia României, în art. 20 pct.(2).

Ca atare, în judecarea prezentei pricini, se impune a se verifica daca Legea 118/2010, privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, declarata de altfel a fi în acord cu legea fundamentala interna, contravine cumva reglementarilor ce rezulta din actele normative internationale pe care România le-a ratificat. În caz afirmativ, reglementarea internationala înlatura prevederea legii interne si devine aplicabila în cauza pendinte în virtutea principiului constitutional invocat.

S-a sustinut de catre reclamanta ca dispozitia de diminuare a salariului în proportie de 25% constituie o încalcare a dreptului de proprietate proteguit de art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia E.D.O., în contextul în care salariul  constituie un bun în sensul acestei norme, iar ingerinta, constând în reducerea salariala în proportia aratata, în contextul în care nu este garantata recuperarea sau alta forma de despagubire,  nu este proportionala cu scopul urmarit.

Este veridic faptul ca notiunea de bunuri avuta în vedere de dispozitiile art.1 din Protocolul nr. 1 are o semnificatie ce nu se limiteaza numai la proprietatea unor bunuri corporale, putând fi considerate drepturi de proprietate, deci ,,bunuri``, si alte drepturi si interese ce constituie active. Astfel, jurisdictia europeana a decis cu valoare de principiu ca si drepturile de creanta constituie un ,,bun`` în sensul Protocolului nr. 1.

Atât în jurisprudenta curtii, cât si în cea a fostei Comisii, exista suficiente aplicatii ale acestui principiu care sa determine concluzia ca nu orice creanta îndeplineste cerintele necesare pentru a se circumscrie notiunii la care se face referire.  S-a statuat6 astfel  ca  "veniturile viitoare, constituie un "bun" numai daca au fost deja câstigate în baza reglementarilor în vigoare sau daca exista un titlu executoriu cu privire la ele". O creanta nu poate fi considerata un "bun" decât daca  ,, a fost constatata sau stabilita printr-o decizie judiciara trecuta în puterea lucrului judecat"7 .

Reclamanta nu  poate invoca vreun act normativ în vigoare si nici nu detine vreun titlu executoriu care sa ateste aceasta prerogativa, astfel ca nu este beneficiara acestui drept în întelesul art. 1 din Protocolul 1. Dreptul la 25% pentru care s-a diminuat salariul nu are o fundamentare în reglementarea juridica nationala. Legea 330/2009 nu reprezinta actul normativ care garanteaza dreptul la salariul în cuantumul invocat întrucât a  fost abrogat prin  Legea 284/2010 publicata in Monitorul Oficial 877/2010. Mai mult, reducerea salariala la care se face referire este reglementata prin Legea 118/2010.

În acest context trebuie aratat ca în Hotarârea pronuntata de Curtea Europeana în Cauza Muresanu împotriva României si invocata de reclamanta în actiunea introductiva, situatia de fapt este diferita fata de cea din cauza pendinte. Aceasta hotarâre recunoaste ca salariul constituie ,,bun`` în acceptiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional, în contextul în care reclamantul detinea o hotarâre irevocabila în virtutea careia obtinuse sumele aferente salariului, însa se afla în imposibilitatea de a vedea executat acest titlu executoriu.

Cum în cauza de fata nu exista o hotarâre judecatoreasca ca temei al pretentiei reclamantei, speta invocata nu are aplicabilitate. Aceasta hotarâre vine sa sustina cele aratate mai sus, cum ca o creanta nu poate fi considerata un "bun" decât daca a fost constatata sau stabilita printr-o decizie judiciara trecuta în puterea lucrului judecat.

Dincolo de aceste argumente care pledeaza în sensul excluderii  din sfera de protectie a art. 1 Protocolul nr.1 a drepturile pretinse prin actiunea pendinte, prin aceea ca nu se circumscriu notiunii de ,,bun`` la care s-a facut referire, trebuie aratat si faptul ca aceeasi instanta europeana a statuat ca principiile conventiei nu confera dreptul de a continua încasarea salariului într-un cuantum determinat8  si este la latitudinea statelor sa stabileasca prin legea bugetului cuantumul drepturilor salariale si sa determine ce beneficii trebuie sa plateasca  angajatilor9.

Ca atare, aprecierea  ce se desprinde din sustinerile reclamantei, cum ca nu se  poate diminua un drept dobândit sub imperiul unui statut legal, nu este întemeiata.

Desi reclamanta este angajata a pârâtei în baza unui contract individual de munca, fiindu-i aplicabile astfel dispozitiile ce deriva din Codul muncii, nu poate eventual ridica exceptia inadmisibilitatii modificarii unilaterale a contractului astfel încheiat, în contextul în care angajatoarea este o institutie publica, salariul fiind asigurat din fondurile publice.

Potrivit art. 162 alin. 3 din Legea 53/2003, cu modificarile aduse inclusiv prin Legea nr. 49/2010 ,, Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.

Conform art. 17 alin. 5 din Codul muncii ,, (5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3)10 în timpul executarii contractului individual de munca impune încheierea unui act aditional la contract, într-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, cu exceptia situatiilor în care o asemenea modificare este prevazuta în mod expres de lege.

Se apreciaza ca în cauza de fata este aplicabila aceasta exceptie, astfel încât nu se mai impune renegocierea contractului si încheierea unui act aditional.

Ca atare, personalul platit din fonduri publice, angajat în baza unor contracte individuale de munca, cum e cazul spetei de fata, sau potrivit unor decizii de numire, prin care este consfintit salariul/indemnizatia/solda sunt încheiate sau emise cu respectarea si în temeiul prevederilor legii în vigoare la acel moment. Toate aceste acte juridice sunt subsecvente legii si se supun acesteia; prevederile lor nu au existenta de sine statatoare, ci sunt guvernate de lege, angajatorul actionând în baza si temeiul legii, neavând o putere discretionara în stabilirea drepturilor salariale.

Curtea C.E.D.O. nu analizeaza situatia reducerii pensiilor sau a salariilor ca si cum ingerinta ar fi "o privare de proprietate". În consecinta, lipsa despagubirii pentru ingerinta nu conduce, eo ipso, la încalcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. A retinut astfel ca statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale în acest domeniu, si nu este rolul curtii de a verifica în ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor în care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei.11 .

Având în vedere ca nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proportionalitate nu consta în verificarea acordarii unei despagubiri adecvate, ci se va analiza în concret, în ce masura angajatul public a fost lipsit în totalitate de salariu12, el si familia sa au fost lipsiti în totalitate de mijloace de subzistenta13 sau masura este discriminatorie.

În materie de pensie14, de exemplu, Curtea accepta reduceri substantiale, chiar de peste 50%, ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurari sociale, fara a ajunge la concluzia încalcarii articolului 1 al Protocolului nr. 1.

S-ar putea ajunge la concluzia încalcarii conventiei când prin circumstantele concrete ale unui functionar, acesta trebuie sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, care duce la alterarea dreptului la salariu - respectiv situatia financiara ar fi grav afectata, nemaiputând plati cheltuieli de întretinere, salariatul fiind lipsit de mijloace de subzistenta.

Elementele cauzei de fata nu evidentiaza vreo situatie dintre cele  analizate de Curte.  Reclamanta nu a facut dovada ca s-ar afla într-o astfel de situatie de fapt, apta sa afecteze mijloacele sale de subzistenta, astfel se deduce ca nu s-a încalcat proportionalitatea prev. de CEDO.

Este adevarat ca îndrituirea  la salariu este corolarul dreptului la munca proteguit de normele legii fundamentale, iar diminuarea sa a fost caracterizata de însati Curtea Constitutionala ca reprezentând o veritabila restrângere a exercitarii acestui drept, însa reglementarile legislative care legitimeaza diminuarea salariala nu au aptitudinea de a aduce atingere substantei dreptului, din moment ce aceasta diminuare a fost ordonata cu respectarea conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, si anume:

- sa fie prevazuta prin lege;

- sa se impuna restrângerea sa, restrângere care sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;

- sa fie necesara într-o societate democratica;

- sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;

- sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu;

- sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.

Ca masura nu este excesiva rezulta si din împrejurarea ca restrângerea exercitiului acestui drept este temporara15, începând cu data de 01.01.2011, statul adoptând masuri legislative de diminuare a reducerilor la care s-a facut referire. Astfel, prin  Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-au majorat cu 15%.

Toate acestea, în conditiile în care solutia legislativa de diminuare salariala a fost determinata de apararea securitatii nationale, care are si o componenta sociala si economica, amploarea si gravitatea fenomenului crizei economice, în absenta unor masuri de reducere a cheltuielilor bugetare, putând determina incapacitatea statului de a-si acoperi datoriile.

Masura de diminuare a salariului în proportie de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în acelasi cuantum si mod, asa încât orice critica referitoare la existenta vreunei discriminari este neavenita.

In consecinta, cum Legea 118/2010 este constitutionala, iar exceptia de conventionalitate analizata prin prezenta hotarâre este neîntemeiata, instanta concluzioneaza asupra împrejurarii ca reclamata nu este îndreptatita sa primeasca sumele aferente diminuarii salariale dispuse prin acest act normativ.

Ca atare, pretentiile invocate în primul capat al cererii vor fi respinse ca neîntemeiate.

Relativ la cel de-al doilea capat de cerere, sunt de revelat urmatoarele dispozitii legale:

LEGEA 330 din 2009, privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 762 din  9 noiembrie 2009

,,ART. 25 (1) Pentru activitatea desfasurata, personalul beneficiaza de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizatiilor de încadrare, dupa caz, realizate în anul pentru care se face premierea.  (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proportional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de baza brute lunare realizate în perioada în care a desfasurat activitate.  (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda în cazul persoanelor care în cursul anului au desfasurat activitati profesionale nesatisfacatoare ori au savârsit abateri pentru care au fost sanctionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlaturate din functie pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul``.

LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010, privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

,,ART. 39 La data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga: [.........]

w) Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificarile ulterioare;``

LEGEA Nr. 285 din 28 decembrie 2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010

,,ART. 1 (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%.

ART. 8  Sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.``

Coroborând dispozitiile legale la care se face referire, având în vedere si prevederile art. 162 alin. 3 din Legea 53/2003 invocate în sectiunea precedenta, instanta apreciaza ca fiind întemeiata sustinerea reclamantei cum ca, pentru activitatea desfasurata în cursul anului 2010, este îndrituita sa primeasca un premiu anual egal cu media salariilor de baza realizate în aceeasi perioada.

Împrejurarea ca legea care reglementeaza premiul la care se face referire a fost abrogata, nu face ca dreptul aferent sa fie pierdut. O astfel de abordare, câta vreme abrogarea a intervenit dupa ce reclamanta a desfasurat activitatea care o îndreptateste sa primeasca premiul anual, ar avea aptitudinea de a constitui o veritabila încalcare a proprietatii în acceptiunea art. 1 din Protocolul 1 aditionat al CEDO.

În contextul modificarilor legislative în materie salariala, legiuitorul a ales ca, în cursul anului 2011, premiul aferent anului anterior sa fie achitat prin majorarea de 15%  dispusa începând cu 01.01.2011. Acest procent, în contextul în care se raporteaza la cuantumul brut al salariului aferent lunii octombrie 2010 si nu la cel  anterior diminuarii cu 25 %, cum se doreste a constitui si o reducere a acestei din urma diminuari, nu poate asigura plata premiului anual, decât în mod esalonat.

Daca anterior, salariatii din sectorul bugetar încasau premiul în prima parte a anului urmator celui pentru care se acorda, sub imperiul noii reglementari, acestia îsi vor vedea valorificat dreptul pe parcursul mai multor luni.

Este evident ca, cel putin din punct de vedere al modalitatii de plata a acestui premiu, legiuitorul a produs o modificare, teoretic nepermisa. Aceasta ingerinta trebuie însa privita în acelasi context al crizei economice care se mentine si pe parcursul anului 2011 si care pune statul în  situatia de a nu-si putea onora obligatiile stabilite prin legi. Instanta concluzioneaza ca în situatia de fata ingerinta la care se face referire îndeplineste toate conditiile ce au fost analizate în sectiunea precedenta, asa încât sa fie apreciata ca legitima.

Pe de alta parte, trebuie aratat ca Legea 330/2009 nu stabilea un moment în care acest premiu devenea exigibil, în art. 25 alin. 4 inserându-se ca plata sa se va face ,,începând cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda``, întelegându-se astfel ca se putea face si esalonat si chiar si în ultima luna a anului.

În considerarea acestor motive, se concluzioneaza asupra faptului ca cererea este neîntemeiata si în ceea ce priveste cel de-al doilea capat al sau.

Opinia separata a Asistentilor Judiciari :

Fata de capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferentele salariale dintre salariul cuvenit si cel platit efectiv, se retine ca, reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, în temeiul dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalca prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol aditional la Conventie pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, care privesc protectia proprietatilor.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Constitutia României, "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte", iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, "Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".

Atunci când se constata ca legile interne încalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, continând dispozitii mai putin favorabile decât acestea din urma, se face aplicarea prevederilor din reglementarea internationala mai favorabila. Procedându-se astfel nu se face altceva decât sa se respecte dispozitiile art. 20 din Constitutia României, precum si pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Constatarea Curtii Constitutionale a României, în cuprinsul deciziilor nr. 872 din 25.06.2010 si nr. 874/25.06.2010, ca Legea nr. 118/2010 nu încalca dispozitiile Constitutiei României, nu împiedica sa se faca aplicarea dispozitiilor art. 20 din legea fundamentala si sa se dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Constatarea anterioara a constitutionalitatii Legii nr. 118/2010 nu împiedica sa se verifice daca aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare conventiei.

Asa cum reglementarile internationale au întâietate în fata celor interne, inclusiv în fata Constitutiei României, statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate fata de cele ale Curtii Constitutionale a României, fiind obligatorii.

Instantele de judecata sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constitutia României si a obligatiilor pe care România si le-a asumat în urma ratificarii acestor pacte, conventii si tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, sa nu aplice legile interne si interpretarile Curtii Constitutionale a României care contravin reglementarilor internationale si interpretarilor date acestora de organele abilitate.

Prin aplicarea cu prioritate fata de cele interne a dispozitiilor internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte si a interpretarilor acestor dispozitii date de forurile internationale competente, nu se încalca prevederile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru Aparare Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international".

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.

Cu privire la regula aplicabila în lumina art. 1 din Protocolul nr. 1, C.E.D.O. a statuat, în numeroase cauze, ca acest articol contine 3 norme distincte: prima, care se exprima în prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunta principiul respectarii proprietatii; cea de-a doua, ce figureaza în cea de-a doua fraza a aceluiasi alineat, vizeaza privarea de proprietate si o supune anumitor conditii; cât despre a treia, mentionata în cel de-al doilea alineat, recunoaste puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau a amenzilor. Cele trei reguli mai sus mentionate nu sunt distincte, în sensul ca nu au nicio legatura una cu cealalta: cea de-a doua si cea de-a treia se refera la cazuri speciale de încalcare a dreptului la respectarea bunurilor si, prin urmare, trebuie interpretate în lumina principiului general enuntat în prima regula (cauza Gasus Dosier-Fordertechnick GmbH împotriva Olandei, Hotarârea din 23 februarie 1995, seria A nr. 306 B, p. 46 - 47 si 55).

Pentru a se analiza daca sunt încalcate prevederile art. 1 din Primul protocol trebuie sa se analizeze, asadar, mai multe aspecte; daca reclamanta are "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol; existenta unei ingerinte a autoritatilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul ei, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1; daca sunt îndeplinite conditiile privarii de proprietate, respectiv daca ingerinta este prevazuta de lege, daca ingerinta urmareste un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publica), daca ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit, adica daca s-a mentinut un "just echilibru" între cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.

C.E.D.O. de la Strasbourg s-a pronuntat în nenumarate rânduri, chiar si împotriva României, în sensul ca si dreptul de creanta reprezinta un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamanta poate pretinde ca a avut cel putin o "speranta legitima" de a-l vedea concretizat (Hotarârea din 24.03.2005 în cauza Sandor împotriva României; publicata în Monitorul Oficial nr. 1048/2005, Hotarârea din 28 iunie 2005 în cauza Virgil Ionescu împotriva României, publicata în Monitorul Oficial nr. 396/2006; Hotarârea din 19 octombrie 2006 în cauza Matache si altii împotriva României - cererea nr. 38113/02; Hotarârea nr. 2 din martie 2004 în cauza Sabin - Popescu împotriva României "publicata în Monitorul Oficial nr. 77/2005, Hotarârea din 15 februarie 2007 în cauza Bock si Palade împotriva României - cererea nr. 21740/02; Hotarârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României - cererea nr. 3058 /05, etc.).

In Hotarârea din 15 iunie 2010, în cazul Muresanu împotriva României (cererea nr. 12821/05) C.E.D.O. s-a pronuntat în mod expres în sensul ca salariul reprezinta un "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol.

Salariul reclamantei , la care aceasta are dreptul în baza contractului individual de munca, reprezinta un "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol aditional la conventie.

Reducerea salariului reclamantei cu 25% pe o perioada de 6 luni (iulie - decembrie 2010) si lipsirea acesteia de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta o ingerinta ce a avut ca efect privarea acesteia de bunul ei, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.

Privarea de proprietate trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca o cauza de utilitate publica, sa fie conforma normelor de drept intern si sa respecte un raport de proportionalitate între mijloacele folosite în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie sa menajeze un just echilibru între exigentele de interes general si imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabila si proportionala a valorii bunului, acordata titularului acestuia.

Prima conditie a privarii de proprietate este ca ingerinta sa fie prevazuta de lege.

Aceasta prima conditie semnifica în dreptul intern legalitatea privarii de proprietate, principiu care, la rândul lui, presupune îndeplinirea a doua cerinte: sa existe o lege în sensul Conventiei, în temeiul careia sa fi avut loc privarea de proprietate; legea sa îndeplineasca acele calitati determinate de Curte în jurisprudenta sa, adica sa fie accesibila, preciza si previzibila.

Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplineste conditiile precizate mai sus, fiind un act normativ accesibil, precis si previzibil în sensul jurisprudentei C.E.D.O.

Privarea de proprietate trebuie sa urmareasca un scop legitim de interes general, adica sa intervina pentru o cauza de utilitate publica.

Solutia legislativa cuprinsa în art. 1 din Legea nr. 118/2010 a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta si din expunerea de motive a Guvernului. Securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, ci are si o componenta sociala si economica. Nu numai existenta unei situatii "manu militari" atrage aplicabilitatea notiunii "securitate nationala", ci si alte aspecte din viata statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului. Situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, în lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit securitatea nationala.

Asigurarea stabilitatii economice a tarii si apararea sigurantei nationale sunt notiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" si de "cauza de utilitate publica".

In consecinta, este îndeplinita si cea de-a doua conditie a privarii de proprietate.

Ingerinta trebuie sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit. Ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit daca s-a mentinut un "just echilibru" între cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului. Trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele utilizate si scopul urmarit (Hotarârea din 21 iulie 2005 în Cauza Strein si altii împotriva României, publicata în Monitorul Oficial nr. 99/2006).

Pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, în special, daca nu obliga reclamanta sa suporte o sarcina disproportionata, trebuie sa se ia în considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala.

Curtea a statuat deja ca, fara plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurari exceptionale.

Dupa cum s-a pronunta deja Curtea "daca o reforma radicala a sistemului politic si economic al unei tari sau situatia sa financiara poate justifica, în principiu, limitari draconice ale despagubirilor, atare circumstante nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Conventie.

Privarea de proprietate impune statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale prevazut de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Imposibilitatea de a obtine fie si o despagubire partiala, dar adecvata în cadrul privarii de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protectiei dreptului de proprietate si exigentele de ordin general.

Legea nr. 118/2010 nu ofera reclamantei posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate.

Lipsa totala a despagubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstantele spetei, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanta exceptionala nu a fost invocata de Guvern pentru a o justifica.

Prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25% s-a adus atingere dreptului de proprietate al acestora, atingere care, în conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Este încalcata Conventia întrucât prin reducerea salariului reclamantei cu 25% situatia financiara a familiei acesteia este grav afectata.

Fata de aceste considerente, având în vedere ca, prin reducerea salariului reclamantei cu 25% în baza Legii nr. 118/2010 au fost încalcate disp. art. 1 din Protocolul nr. 1, opinam în sensul admiterii actiunii si obligarii pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferente salariale dintre salariul cuvenit si cel platit efectiv reclamantei în perioada 03 iulie - 31 decembrie 2010.

Intrucât pâna la data platii acestor drepturi salariale va trece o perioada de timp, este întemeiat si capatul de cerere privind plata acestor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflatie, la data platii efective.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata primei anuale pentru anul 2010, se retin urmatoarele:

Prin întâmpinare, pârâta a precizat ca reclamanta este salariata sa, angajata cu contract individual de munca, si ca a lucrat inclusiv în anul 2010.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, în vigoare pâna la data de 31 decembrie 2010:

1)Pentru activitatea desfasurata, personalul beneficiaza de un premiu anual egal  cu media salariilor de baza sau a indemnizatiilor de încadrare, dupa caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proportional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de baza brute lunare realizate în perioada în care a desfasurat activitate.

3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda în cazul persoanelor care în cursul anului au desfasurat activitati profesionale nesatisfacatoare ori au savârsit abateri pentru care au fost sanctionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlaturate din functie pentru fapte imputabile lor.

4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului urmator perioadei pentru care se acorda premiul".

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010, "sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda în anul 2011, personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

Se retine ca, la data de 31 decembrie 2010, dispozitiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 erau în vigoare si îi erau aplicabile reclamantei raportat la calitatea sa de salarizat din fonduri bugetare de stat, ale carei drepturi salariale sunt expres stabilite prin acest act normativ.

Dispozitiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, în vigoare pâna la 31 decembrie 2010, statueaza în favoarea reclamantei dreptul de a beneficia de un premiu anual, proportional cu perioada în care si-a desfasurat activitatea, drept ce s-a nascut cel mai târziu la data de 31.12.2010, adica la sfârsitul anului pentru care era instituit.

Reclamanta este îndreptatita sa primeasca contravaloarea premiului anual, întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse probe din care sa rezulte ca aceasta a desfasurat activitate nesatisfacatoare sau ca ar fi savârsit abateri disciplinare si nici ca ar fi fost suspendata or înlaturata din functie pentru fapte imputabile ei.

Desi plata premiului anual pentru anul 2010 trebuia facuta începând cu luna ianuarie 2011, aceasta plata nu a mai fost facuta ca urmare a intrarii în vigoare a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 285/28.12.2010.

Este evident ca majorarile salariale acordate în anul 2011 au o cu totul alta natura si regim de acordare, neputându-se pune semnul egalitatii între aceasta si prima anuala, prevazuta doar pentru activitatea satisfacatoare din punct de vedere profesional desfasurata în anul 2010 si proportional cu perioada în care a fost prestata aceasta.

Se constata ca, prevederea finala a art. 8 din Legea nr. 285/2010, conform careia prima anuala a fost avuta în vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda în anul 2011, personalului din sectorul bugetar este inexacta, având în vedere ca premiul anual se acorda doar persoanelor care nu au fost sanctionate disciplinar si într-un cuantum proportional cu perioada lucrata, iar majorarile salariale au fost acordate în anul 2011 în mod egal tuturor angajatilor bugetari care ocupau aceeasi functie, nediferentiat fata de perioada lucrata în anul anterior si de eventualele sanctiuni disciplinare primite.

Dreptul reclamantei la plata primei anuale pentru munca prestata în anul 2010 se circumscrie notiunii de bun în acceptiunea Conventiei.

Se constata ca, prin faptul ca nu i s-a platit reclamantei premiul anual s-a adus atingere dreptului de proprietate al acesteia, atingere care, în conceptia instantei europene, este incompatibila cu disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Ori, având în vedere ca art. 8 din Legea nr. 285/2010 încalca principiul neretroactivitatii legii civile consacrat de art. 15 alin. 2 din Constitutia României si art. 1 din Codul civil si, întrucât prin înlaturarea retroactiva la data de 01.01.2011 a posibilitatii reclamantei de a-si realiza un drept deja câstigat, prevazut de legislatia în vigoare la data de 31.12.2010, constatam ca reclamantei i se cuvine premiul anual si, opinam în sensul obligarii pârâtei la plata catre reclamanta a premiului anual pentru anul 2010.

Intrucât pâna la data platii acestui drept salarial trece o perioada de timp, reclamanta este îndreptatita sa primeasca aceasta suma de bani actualizata cu indicele de inflatie.

1 ,, orice persoana are dreptul la proprietate atât singura cât si  în asociatie cu altii. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate în mod arbitrar."

2 ,,orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale  ale dreptului international"

3 ,,Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. "

4 1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.

5  Sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

6 - Hotarârea din 13 iulie 2006, pronuntata în Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotarârea din 24 martie 2005, pronuntata în Cauza Erkan împotriva Finlandei, Hotarârea din 20 mai 2010, pronuntata în Cauza Lelas împotriva Croatiei.

7 - Decizia din 18 octombrie 2002, pronuntata în Cauza Fernandez-Molina Gonzales et autres c/Espagne, Corneliu Bîrsan - Conventia europeana a drepturilor omului - Comentariu pe articole Vol. I.- Drepturi si libertati, pag. 974.

8 -  Paragraful 94, Hotarârea din 19.04.2007, pronuntata în Cauza Vilho Eskelinen si altii împotriva Finlandei

9- Punctul 23, Hotarârea din 8.11 2005, pronuntata în Cauza Kechko împotriva Ucrainei.

10 3) Persoana selectata în vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, va fi informata cu privire la cel putin urmatoarele elemente:

a) identitatea partilor;

b) locul de munca sau, în lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca în diverse locuri;

c) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;

d) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din România sau altor acte normative, precum si fisa postului, cu specificarea atributiilor postului;

e) criteriile de evaluare a activitatii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;

f) riscurile specifice postului;

g) data de la care contractul urmeaza sa îsi produca efectele;

h) în cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;

i) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;

j) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;

k) salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;

l) durata normala a muncii, exprimata în ore/zi si ore/saptamâna;

m) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;

n) durata perioadei de proba.

11 - Paragraf 59, Hotarârea din 8 decembrie 2009, pronuntata în Cauza Wieczorek contra Poloniei, Paragraf 53, Hotarârea din 19 decembrie 1989, pronuntata în Cauza Mellacher contra. Austriei. 

12 - Paragraf 39, Hotarârea din 12 octombrie 2004, pronuntata în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei. 

13  - Azinas c. Ciprului.

14  - Aprox. 43% (T. c. Suediei); aprox 38% (Jankovic c Croatia,); 5% (Lenz c. Germaniei); reduceri de 50% din pretul transportului, consumului de electricitate, caldura, gaz etc., 50% din pretul asigurarii pentru automobile- (Domalewski c. Polonia); reducerea cu 66% a pensiei principale (Callejas c. Spaniei).

15 Art. 16 din Legea 118/2010,

6

6

Domenii speta

Spete similare