Legea nr. 221/2009. Art. 5, alin. 1, lit. b. Domeniu de aplicare.

Acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la art. 5 alin.(1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, astfel că aplicarea Legii nr. 221/2009 este prioritară doar în ipoteza în care, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru obţinerea aceloraşi despăgubiri, nu s-a soluţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 3667 din 12 octombrie 2012 Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul L. I. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita.

Prin hotărâre instanţa de fond a obligat pârâta la plata unei cote de 1/8 din contravaloarea cantităţii de 3,876 kg aur fin, la cotaţia BNR de la data plăţii, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond, analizând pretenţiile reclamantului, apărările pârâtului prin mandatar precum şi dispoziţiile legale aplicabile a reţinut următoarele:

Familia reclamantului a fost dislocată în anul 1949 din comuna Joseni stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu în oraşul Odorhei. Măsurile dispuse de autorităţile vremii au vizat printre altele şi patrimoniul familiei. Astfel fiind, bunurile mobile şi imobile au fost inventariate şi expropriate în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 83/1949.

Prin prezenta acţiune reclamantul a solicitat despăgubiri pentru unul din imobilele ce au făcut obiectul inventarierii şi respectiv al preluării de către stat, respectiv Vila Lukacs din judeţul Mureş.

Prima instanţă a apreciat ca întemeiată în parte solicitarea reclamantului şi, având în vedere valoarea construcţiei (conform procesului verbal de inventariere) raportată la valoarea aurului fin la data de 28 februarie 1949, a stabilit valoarea despăgubirii ca reprezentând contravaloare cantităţii de 3,876 kg de aur fin.

Instanţa a mai reţinut că reclamantul are vocaţie succesorală pentru cota de 1/8 parte. Moştenirea testamentară invocată de acesta nu a fost avută în vedere întrucât la data deschiderii succesiunii defunctei L. I. ( sora reclamantului) acest bun nu se găsea în patrimoniul acesteia, legatul vizând „terenuri  extravilane, intravilane şi terenuri cu construcţii existente”.

Apreciind asupra celor de mai sus şi în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs reclamantul L. I. şi pârâta DGFP Harghita în reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice.

Reclamantul recurent a criticat hotărârea atacată numai sub aspectul cotei ce i-a fost recunoscută arătând că, întrucât restul moştenitorilor proprietarului tabular nu au formulat pretenţii, are vocaţie pentru întregul bun.

Pârâtul recurent, Ministerul Finanţelor Publice prin reprezentant DGFP Harghita, a criticat hotărârea invocând practica ÎCCJ. În acest sens s-a susţinut că, pentru bunurile imobile Legea nr. 221/2009 impune condiţia ca acestea să se subscrie sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001 iar reclamantul să nu fi urmat procedura acestei legi. 

O altă critică formulată de pârât a avut în vedere modul de cuantificare al despăgubirilor apreciat ca excedând cadrului legal. 

Examinând hotărârea atacată Curtea reţine următoarele:

Cu privire la îndreptăţirea reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii privind imobilul „V. L.” situat în localitatea  Sovata  jud. Mureş:

Potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009 „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,( …) pot solicita instanţei (…), obligarea statului la: (…..) b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 (…), sau ale Legii nr. 247/2005”.

Din analiza dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 rezultă că, pentru a beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- reclamantul să aibă calitatea de persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

- calitatea de soţ, sau calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul al II-lea inclusiv şi

- bunurile pentru care se solicită despăgubirea să nu fi fost restituite sau să nu se fi obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 5 alin.5 din Legea nr. 221/2009 „Acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare”.

Art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 reflectă tocmai principiul neacordării unei duble reparaţii.

În accepţiunea corectă a acestui text, acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la art. 5 alin.(1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, astfel că aplicarea Legii nr. 221/2009 este prioritară doar în ipoteza în care, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru obţinerea aceloraşi despăgubiri, nu s-a soluţionat.

La termenul de judecată din 17 ianuarie 2013 s-au solicitat relaţii atât reclamantului cât autorităţilor Oraşului Sovata privitoare la situaţia imobilului.

Din adresa nr. 633 din 06.02.2013 rezultă că reclamantul împreună cu alţi moştenitori a solicitat despăgubiri pentru imobilul din prezenta cauză. Coroborând acest răspuns cu susţinerile reclamantului instanţa concluzionează că notificarea înregistrată sub nr. 702 din 8.10.2001 a fost soluţionată fără a fi atacată în faţa instanţei.

Apreciind asupra celor de mai sus, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.

Cu referire la recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de DGFP Harghita instanţa de control l-a admis, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.

Domenii speta

Spete similare