Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 149 din 20.01.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa Nr. 149/2012

Şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2012

Completul compus din:

Pe rol fiind judecarea acţiunii formulate de către reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâta I.P.G. S.Î., având ca obiect obligaţie de a face

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamantul fiind reprezentat de avocat, conform împuternicirii avocaţiale pe care a depus-o la dosarul cauzei.

 Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :

Tribunalul, din oficiu, verificându-şi competenţa, în temeiul art.1591 alin.4 cod procedură civilă astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 stabileşte că este competent material, general şi teritorial să judece pricina, după care avocat C. N. a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul prevăzut de lege, dovada parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, precum şi un set de înscrisuri privind provenienţa şi dobândirea autoturismului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, tribunalul a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat părţii cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat C. N pentru reclamant, având cuvântul, a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.11.2011, reclamantul a chemat în judecată pârâta pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca Ford, tipul Focus, seria şasiu  WFOSXXGCDS9J43015.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziţionat autoturismul de la numita D. C., care la rândul său l-a achiziţionat de la S.C. S. T. SRL, care l-a achiziţionat din Franţa, ce fusese înscris pentru prima dată în circulaţie în această ţară, cu achitarea tuturor taxelor ce se cuvin pentru a fi înmatriculat în circulaţie.

Consideră reclamantul că prevederile OUG nr.50/2008 nu pot fi aplicate deoarece începând cu 01.01.2007 România  a devenit stat membru al Uniunii Europene. Şi în Romania taxa de poluare este achitata numai de primul deţinător, în legislaţia internă neexistând reglementări privind perceperea taxei cu ocazia revinderii autoturismelor.

În consecinţă, pentru autoturismele înmatriculate în Romania nu se plăteşte taxa de poluare cu ocazia revinderii, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România se percepe această taxă, deci rezultă o diferenţă de tratament ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispoziţiilor menţionate în Tratatul CEE. Aceste dispoziţii se opun unei taxe speciale de înmatriculare pentru achiziţiile intracomunitare se autoturisme neînmatriculate pe teritoriul naţional, astfel încălcându-se principiul libertăţii circulaţiei mărfurilor, adică se dezavantajează, direct sau indirect, maşinile din celelalte ţări membre U.E., în competiţia cu produsele similare autohtone. O.G. nr.50/2008 nu poate fi aplicat deoarece prin art.142/2 modifică Codul Fiscal, acest lucru nefiind legal, deoarece orice modificare adusa acestuia  se face prin lege promovată cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia nu prin ordonanţă de urgenţă.

Orice modificare sau completare la prezentul cod fiscal intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui prin care a fost adoptat. Aceste motive demonstrează nelegalitatea ordonanţei privind taxa de poluare în baza căruia este obligat să o plătească. În speţă este aplicabil principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat taxa contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. În astfel de situaţii, Curtea de Justiţie a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală şi îmbogăţirea fără justă cauză, chiar şi plata unor daune pentru pierderile suferite.

Referitor la taxa de poluare se mai remarcă  un alt tip de discriminare şi anume între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 01.07.2008 şi cele care se înmatriculează  ulterior,  doar cele din urmă  sunt obligate la plata taxei de poluare cu toate că şi cele înmatriculate anterior poluează. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat  plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deşi în preambulul OG nr.50/2008 se invocă faptul că se urmăreşte asigurarea protecţiei mediului, finanţarea din sumele colectate a unor programe aflate în trafic, potrivit principiului poluatorul plăteşte. Acest tip de discriminare se discută în raport de art.16 din Constituţie, art.26 din Pactul Internaţional din 16.12.1966 cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat în ROMÂNIA prin Decretul 212/1974 şi art.1 si 2 din O.G. nr.137/31.08.2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Taxa de poluare introduce un regim  juridic fiscal discriminatoriu, interzis prin art.90 (1) din Tratatul Comunităţii Europene. În conformitate cu prevederile art.148 alin.2 din Constituţia României, dispoziţiile Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne,  aceeaşi prioritate având-o şi aplicarea prevederilor art.25, 28 coroborat cu art.3 al.3 din Directiva 92/12 şi art.90 din T.E.E. Prin LG.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la U.E., România şi-a asumat obligaţia de a respecta dispoziţiile din tratatele originale ale Comunităţii dinainte de aderare. Prin refuzul pârâtei de a-i înmatricula autovehiculul condiţionat de plata acestei taxe de poluare se consideră parte vătămată fiindu-i încălcat dreptul de folosinţă pe care-1 are asupra acestui autovehicul, deoarece dacă nu este înmatriculat nu-1 pot folosi. Consideră că în cauză de faţă sunt aplicabile în mod direct dispoziţiile din dreptul comunitar, care au prioritate faţă de dreptul naţional.

În drept, reclamanta a invocat Constituţia României (art.148), Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, art.25, art.28 si art.90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene si Tratatul UE, Legea nr.554/2004, Legea 571/2003. În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar în fotocopie, actele de provenienţă a autoturismului.

Deşi legal citată pârâta nu a depus întâmpinare.

Analizând cererea dedusă judecăţii raportat la obiectul, temeiul legal operant, apărările formulate de către pârâtă şi înscrisurile depuse în susţinerea cererilor, tribunalul apreciază asupra temeiniciei acţiunii, care urmează a fi promovată cu următoarea motivare.

 Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca Ford, tipul Focus, seria şasiu  WFOSXXGCDS9J43015, astfel că judecata se va realiza în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008, intrată în vigoare la 1 iulie 2008, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 7/2009.

Se constată că reclamantul a achiziţionat din Franţa, stat comunitar, autovehiculul marca Ford, tipul Focus, autoturism care fusese înscris pentru prima dată în circulaţie în acest stat şi pentru care a solicitat pârâtei înmatricularea pentru prima dată în România, fără achitarea taxei de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008. Conform legislaţiei interne, operaţiunea de înmatriculare nu se poate realiza decât în condiţiile îndeplinirii acestei obligaţii legale, în considerarea actului normativ cadru care reglementează taxa enunţată.

Refuzul pârâtei de înmatriculare urmează a fi analizat în principal prin prisma dispoziţiilor art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, circumscriindu-se controlului instanţei de contencios administrativ, asimilarea refuzului unui act administrativ unilateral având ca scop tocmai instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea actului, a dreptului la acces la justiţie. Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă sub forma recursului graţios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situaţia vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.

Potrivit apărărilor formulate de către pârâtă, operaţiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second –hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei.

În consecinţă, însăşi obligaţia de plată a taxei, de natură legală şi condiţionarea înmatriculării de dovada plăţii acesteia, echivalează cu existenţa unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală de reglementare şi calcul. A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea şi perceperea în acest mod a taxei de poluare, în lipsa unui titlu de creanţă cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului acestuia de acces liber la justiţie şi ar contraveni art.21 din Constituţia României.

Prin urmare, actul administrativ – fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăşi instituirea obligaţiei de plată a taxei de poluare, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispoziţiile Legii contenciosului administrativ şi ale codului de procedură fiscală, este asigurat prin însăşi cererea de restituire a taxei, înscrisuri consemnate cauzei.

În speţă, se apreciază că refuzul înmatriculării este un act administrativ unilateral în sensul art. 2 al.1 lit. c din L. nr.554/2004, în expresia adresei nr. 34.463 din 25.10.2011, ce exprimă voinţa de a nu înmatricula autoturismul decât prin instituirea obligaţiei de plată a taxei de poluare, refuz explicit, nelegal, manifestat în regim de putere publică şi care încalcă dreptul reclamantei, drept rezultat din prevederile art. 110, ex. articolul 90 par.1 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene.

Acţiunea este admisibilă în temeiul art. 1 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, privind contenciosul administrativ.

Articolul 148 alin. 2 din Constituţia României instituie principiul priorităţii dreptului comunitar în faţa celui naţional.

Potrivit practicii C.J.U.E., un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art.110 T.C.E. doar dacă este stabilit astfel încât să excludă, în toate cazurile, posibilitatea ca produsele importate să fie mai aspru taxate decât produsele naţionale şi să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii. în materia importurilor autovehiculelor de ocazie.

 Art. 110 T.C.E. urmăreşte să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce priveşte concurenţa dintre produsele importate şi cele ce se află deja pe piaţa naţională.

Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a stabilit obligaţia administraţiilor şi a instanţelor naţionale de a aplica integral dreptul comunitar în cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor (aplicarea directă a dreptului comunitar), lăsând inaplicabilă orice dispoziţie contrară din dreptul intern, anterioară sau ulterioară normei comunitare, în aplicaţia principiului supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului naţional.

Scopul general al art. 110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratatul Comunităţii Europene este tocmai acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor.

Acest articol se referă la impozitele şi taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparaţie cu produsele interne. Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second-hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second-hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al U.E.

Din acest punct de vedere, se remarcă existenţa discriminării şi între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor de ocazie, anterior datei de 1 iulie 2008 şi cele ce solicită înmatricularea autoturismelor de acelaşi gen, după 1 iulie 2008,  doar ultima categorie plătind taxa de poluare, deşi este evident că şi autoturismele primei categorii poluează. Discriminarea este realizată de legiuitor prin OUG nr. 50/2008, care leagă plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deşi din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, ceea ce  implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic. Conform principiului „poluatorul plăteşte” ar fi trebuit ca taxa să vizeze toate autoturismele ce circulă în România, nu doar produsele importate.

Fiind adoptată cu ignorarea dispoziţiilor Tratatului C.E., această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispoziţiile care o reglementează fiind contrare legislaţiei comunitare, legislaţie pe care judecătorul naţional trebuie să o aplice fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

Obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincţia nici între autoturismele produse în România şi cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi şi cele second-hand.

Deoarece O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu şi pentru cele aflate deja în circulaţie, înmatriculate în ţară.

Analizând dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa pe poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în ţară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientaţi din punct de vedere fiscal să achiziţioneze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Art. 110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratat produce efecte directe şi, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicţiile statelor membre ale uniunii le pot proteja.

Judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar, are competenţa, atunci când dă efect direct dispoziţiilor art.110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratat, să aplice procedurile naţionale de aşa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin şi efectiv protejate.

Prin urmare, refuzul pârâtei – în a cărei competenţă este înmatricularea autovehiculelor, de înmatriculare a autovehiculului reclamantului fără plata taxei pe poluare, reprezintă un act administrativ nelegal, emis cu încălcarea dreptului reclamantului de a-i fi înmatriculat autoturismul independent de taxa pe poluare, drept rezultat din prevederile art. 110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene.

În acelaşi cadru se constată că obiectul cauzei priveşte numai obligaţia de înmatriculare fără plata taxei pe poluare, iar nu şi celelalte cerinţe de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturism.

Pe de altă parte, raportat la înscrisurile invocate de reclamant în dovedirea cererii, contractul de vânzare cumpărare şi factura, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, cartea de identitate a autovehiculului, refuzul de înmatriculare, tribunalul apreciază că reclamantul a făcut dovada provenienţei second hand a autoturismului şi a primei înmatriculări într-un stat membru al uniunii europene.

În lumina celor expuse, raportat la obiectul pricinii şi dispoziţiile legale incidente speţei, se apreciază că determinarea cadrului procesual faţă de pârâta  Instituţia Prefectului – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere Înmatriculări Autovehicule Tg-Jiu este corectă, această autoritate urmând a fi obligată la înmatricularea autoturismului în cauză fără plata taxei de poluare, prin aplicabilitatea prioritară şi directă a dispoziţiilor comunitare, în cauză art.90 din Tratat, producând efecte directe, creând drepturi individuale pe care jurisdicţiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Cu motivarea expusă, raportat la textele de lege menţionate, acţiunea urmează a fi admisă, instituindu-se în sarcina pârâtei, obligaţia de înmatriculare a autoturismului marca Ford, tipul Focus, seria şasiu  WFOSXXGCDS9J43015, fără plata taxei de poluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de către reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta I.P.G. S.Î.

Obligă pârâta I. P. – S. P. C., R. P. de C. Î. A. să înmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantului C.C. marca Ford, tipul Focus, seria şasiu  WFOSXXGCDS9J43015, fără plata taxei pe poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 20 Ianuarie 2012 la Tribunalul Gorj.