Pretenţii

Sentinţă civilă 330/2014 din 20.02.2014


Dosar nr.

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa  Nr. 330/2014

Şedinţa publică de la 20 Februarie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată de reclamanta RNP RS GORJ în contradictoriu cu N M, B C, B G, G G şi B I, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns consilier juridic A I pentru reclamanta RNP R-D S G, pârâtul NM asistat de avocat D R, pârâţii B C, B G şi G G fiind reprezentaţi de avocat D R, lipsă fiind pârâtul B I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, s-a luat act că pârâta D S a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, după care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat şi probe de administrat s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Avocatul D R pentru pârâţii N M, B C, B G şi G G a solicitat  respingerea cererii ca inadmisibilă, făcând trimitere la Legea nr.22/1969 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În subsidiar a solicitat admiterea în parte a acţiunii, în sensul omologării raportului de expertiză efectuat în cauză.

De asemenea a solicitat admiterea  excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.01.2010-16.04.2010 pentru pârâtul N M, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic A I pentru reclamanta RNP R-D S G a solicitat admiterea  acţiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expertiză.

Cu privire la excepţia prescripţiei invocată, reprezentantul reclamantei a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.

 În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată, a solicitat  respingerea acesteia motivat de faptul că  în temeiul art 254 Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

.

TRIBUNALUL

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr., reclamanta RNP R-D S G. în contradictoriu cu pârâta N M, B C, B F, G G ŞI B I a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligati aceşti să plătească  reclamantei următoarele sume după cum urmează:

N M- suma de 8931,41 lei, B C suma de-5670,25 lei, B G suma de 557,83 lei , GG suma de 275,72 lei şi B I suma de 361,60 lei, sume actualizate la data plăţii.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că pârâţii în calitate de salariaţi ai reclamantei au creat prejudiciu societăţii şi că sumele reprezintă  contravaloare combustibil şi contravaloare cablu. Că, aceste lipsuri  au fost constatate ca urmare a  unor verificări efectuate la O S T, acestea fiind consemnate în Nota de constatare încheiată la data de 17.09.2012 şi înregistrată la DSGorj sub nr.8419/18.09.2012.

În dovedirea acţiuni, s-au depus la dosar copii după: adresa nr.602/06.02.2013, adresa nr.702/20.01.2010, adresa nr.2752/19.03.2010, bonuri de comanda, nota de constatare, alte documente care au stat la baza întocmirii notei de constatare.

Pârâtii N M, B C, BG şi G G au invocat excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.01.2010-16.04.2010.  Cu privire la fondul cauzei au invocat faptul că cele consemnate în nota de constatare sunt în contradicţie cu starea de fapt.

 Că, cei care au constatat lipsurile, au pregătire silvică şi nu pregatire tehnică, constatările neţinând cont de gradul de uzură al utilajelor. În ce priveşte consumul de cablu a arătat faptul că  nu a fost făcută o normare la faţa locului  şi nu s-a ţinut cont de factorii externi care au dus la  la ruperea cablului cu o anumită periodicitate. Cu această argumentare au solicitat respingerea acţiunii formulate ca fiind netemeinică şi nefondată.

In dovedire s-au depus rapoarte, extrase din alte constatări. Au solicitat în probatoriu administrarea probei testimoniale conform art. 309 şi urm. şi Cod procedură civilă, cu expertiză conform art.330 Cod procedură civilă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.06.2013, instanţa a încuviinţat în principiu efectuarea unei expertize de specialitate,obiectivele expertizei fiind stabilite prin încheierea de şedinţă 04.07.2013, în cauză fiind numit expert tehnic C G.

Tribunalul analizând acţiunea de faţă în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susţinerile părţilor, coroborate cu concluziile raportului de expertiză şi dispoziţiile legale în materie, reţine şi constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În consecinţă, va analiza cu precădere excepţia  prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile aferente perioadei  01.01.2010-16.04.2010, invocată  de către pârâţi.

Instanţa retine că potrivit art.166 din Codul muncii(în forma în vigoare până la data de 30 aprilie 2011), respectiv art. 171 din Codul muncii republicat,  dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate.  Aceeaşi regulă privind prescripţia dreptului la acţiune in cazul solicitării unor drepturi salariale este prevăzută de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii in forma in vigoare până la data de 30 aprilie 2011, respectiv art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii republicat.

Având în vedere faptul că acţiunea a fost introdusă la data de 16.04.2013, pentru perioada 01.01.2010-16.04.2010, dreptul la acţiune este prescris.

In consecinţă, se va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune  cu privire la solicitările  aferente perioadei 01.01.2010-16.04.2010, invocată de către reclamanţi.

În ce priveşte excepţia excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către reclamanţi  instanţa reţine că  potrivit art 254 Codul muncii (1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Cum pârâţii sunt salariaţi cu contract individual de muncă în cadrul pârâtei iar în sarcina acestora a fost reţinut faptul că s-a creat un prejudiciu societăţii, prejudiciu consemnat în Nota de constatare încheiată la data de 17.09.2012 şi înregistrată la DSGorj sub nr.8419/18.09.2012 şi având în vedere prevederile art. 169 alin. 2 din Codul muncii, conform cărora „reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă." , instanţa apreciază acţiunea reclamantei ca fiind admisibilă, urmând să respingă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către reclamanţi.

Pe fondul cauzei se reţine că, reclamanta RNP R-D S G a formulat acţiune în răspundere patrimonială împotriva pârâţilor solicitând obligarea acestora la plata sumelor după cum urmează: N M- suma de 8931,41 lei- reprezentând contravaloare a 1475 litri motorină, B C suma de-5670,25 lei reprezentând contravaloare a 925 litri motorină, B G suma de 557,83 lei reprezentând 91 litri motorină , G G suma de 275,72 lei reprezentând contravaloare a 61 Kg cablu şi B I suma de 361,60 lei reprezentând contravaloare a 80 Kg cablu.

În concret, pârâţii sunt salariaţi în cadrul D.S.G-O.S.T iar ca urmare a verificării activităţii desfăşurate pe linie de mecanizare s-au constatat deficienţe, acestea fiind consemnate în  Nota de constatare încheiată la data de 17.09.2012 şi înregistrată la DSG sub nr.8419/18.09.2012.

În conformitate cu prevederile art. 254 Codul muncii (1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

La alin 3 se prevede faptul că în situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei.

La art. 255 din Codul muncii(1) se prevede că atunci când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.

În acest sens, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei coroborate cu concluziile raportului de expertiză rezultă că  pârâţii au produs prejudiciu reclamantei RNP R-D S G după cum urmează:

 Pârâtul N M a produs un prejudiciu societăţii constând contravaloarea a 508 litri motorină. Din această cantitate  va fi scăzută cantitatea de 119 litri motorină aferentă perioadei 01.01.2010-16.04.2010, pentru care instanţa constată ca fiind prescris dreptul material la acţiune. Astfel că pârâtul N M datorează angajatorului contravaloarea  a 389 litri motorină.

Pârâtul B C suma de-214,55 lei reprezentând contravaloare a 35 litri motorină.

În ce priveşte pe pârâtul B G, din raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat faptul că în sarcina acestuia nu poate fi reţinut că a creat prejudiciu unităţii angajatoare, întrucât o cantitate de 100 litri motorină din autobasculanta cu nr.GJ 70 POR, pe care acesta o conducea, au fost predare în baza unui proces verbal cu nr.5482/23.12.2010, către posesorul unui utilaj IFRON, al cărui deservent era D I.

La stabilirea cantităţii de carburant ce urmează a fi imputată pârâţilor s-a avut în vedere gradul de uzură al utilajelor datorat exploatării lemnului, a drumurilor accidentate pe care aceste utilaje circulă precum şi a faptului că nu s-au făcut reparatii de întreţinere a motoarelor aşa cum prevede Normativul privind Întreţinerea Preventivă şi Reparaţii Curente ale Automobilelor şi Remorcilor, aprobat prin Ordinul M.T.Tc. nr.2/1983 . Din acest motiv, cantitatea de combustibil este mai mare decât ce-a stabilită prin normativele interne.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea reclamantei în sensul că expertul a calculat prejudiciul în conformitate cu Ordinul nr. M.T.Tc. nr.14/1982 şi nu în conformitate cu Decizia RNP R nr.602/12.11.1998 întrucât conform prevederilor Ordinul M.T.Tc. nr.2/1983 şi Ordinul nr. M.T.Tc. nr.14/1982, analiza consumului se face decadal şi lunar tocmai în scopul de a identifica depăşiri ale consumului de carburant datorate unor defecţiuni, urmând  a se dispune remedierea acestora. Ori, pârâta a procedat la verificări abia după o perioadă de 2,5 ani, făcându-se doar o constatare nu şi o analiză ce ar fi putut înlătura crearea prejudiciului.

În ce priveşte pe  pârâţii G G şi B I, aceştia au creat prejudiciu societăţii constând în reprezentând contravaloare a 61 Kg cablu , respectiv 80 Kg cablu.

Aceste cantităţi au fost consemnate în Nota de constatare nr.8419/18.09.2012.

Aceste concluzii rezultă din  documentaţia pusă la dispoziţia expertului de către pârâtă.

În concret, reclamanta D. M., în calitate de lucrator gestionar a prestat activitate în zilele de sâmbătă şi duminică şi de sărbătorile legale în sensul dispoziţiilor art.137, 139 şi următoarele Codul muncii, fără a beneficia de compensaţiile cuvenite.

Împotriva raportului de expertiză s-au formulat obiecţiuni de către părţi, obiecţiuni încuviinţate de către instanţă.

Prin răspunsul la obiecţiuni expertul a detaliat punctele de vedere expuse in raportul de expertiză şi a completat cu privire la solicitările invederate.

Raportat la aceste considerente şi cu motivarea mai sus expusă instanţa va admite în parte acţiunea, va obliga pârâţii la plata către reclamantă după cum urmează:B C la suma de 214,55 lei reprezentând c/val.35 l motorină,G G la suma de 275, 72 lei reprezentând c/val 61 Kg cablu, B I la suma de 361,6 lei reprezentând c/val 80Kg cablu.

-N M la c/val a 389 l motorină.Va respinge acţiunea reclamantei privitor la pârâtul B G, precum şi cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată având în vedere faptul că pretenţiile reclamantei au fost mult diminuate raportat la cele acordate de către instanţă.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii N M, B C, B G şi G G.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul NM pentru perioada 01.01.2010-16.04.2010.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta RNP R-D SG cu sediul în Tg-Jiu, , jud Gorj, în contradictoriu cu pârâtii N M cu domiciliul în loc. jud.Gorj, B C cu domiciliul în loc, sat, jud.Gorj , B G cu domiciliul în loc. T, sat, jud.Gorj, G Gl cu domiciliul în loc., sat T, jud.Gorj şi BI cu domiciliul în loc. P, sat C, jud.Gorj.

Obligă pârâţii la plata către reclamantă după cum urmează:

-B C la suma de 214,55 lei reprezentând c/val.35 l motorină.

-G G la suma de 275, 72 lei reprezentând c/val 61 Kg cablu.

-B I la suma de 361,6 lei reprezentând c/val 80Kg cablu.

-N M la c/val a 389 l motorină.

Respinge acţiunea reclamantei privitor la pârâtul B G.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 20.02.2014 la Tribunalul Gorj.