În accepţiunea arătată a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aferent construcţiilor cumpărate în condiţiile Legii nr. 112/1995 s-a încadrat modul de a proceda a Instituţiei Prefectului în emiterea ordinelor iniţiale care nu a inclu...

Legea nr. 112/1995. Teren aferent casei de locuit.

 În accepţiunea arătată a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aferent construcţiilor cumpărate în condiţiile Legii nr. 112/1995 s-a încadrat modul de a proceda a Instituţiei Prefectului în emiterea ordinelor iniţiale care nu a inclus suprafaţa de 306 mp din litigiu pentru recurenţi şi intimaţii CDD şi CC, procedura de emitere a ordinelor fiind nu numai legală dar şi echitabilă, acestea fiind motivele pentru care se impune păstrarea şi a Ordinului nr.74/2008.

 (Decizia nr. 164/R din 28 mai 2010)

Prin sentinţa civilă nr. 7220/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost admisă plângerea precizată formulată de CC în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Judeţului Bistriţa-Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa şi Primarul Municipiului Bistriţa, a fost respinsă cererea de intervenţie  în interes propriu formulată de intervenienţii UI şi UCS şi în consecinţă:

- Instituţia Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud a fost obligată să modifice Ordinul nr.74/28.03.2008, în sensul atribuirii în proprietatea petenţilor şi a terenului în suprafaţă de 306 mp, înscris în C.F.3997 Bistriţa, nr.top.2220/2/3 şi 2221/2/3, conform documentaţiei tehnice întocmită de expertul TM sau să emită ordin separat pentru acest teren, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea efectivă a obligaţiei;

- Instituţia Prefectului  judeţului Bistriţa-Năsăud a fost obligată să plătească petenţilor suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Împotriva hotărârii au declarat recurs intervenienţii în interes propriu.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce succed.

Critica referitoare la reţinerile instanţei privitoare la caracterul terenului în litigiu de a fi aferent locuinţei cumpărate de CDD şi CC este găsită de tribunal ca întemeiată.

Prima instanţă şi-a întemeiat constatarea că terenul de 306 mp din litigiu este aferent locuinţei cumpărate de intimaţii C pe trei considerente:

-primul pe cel al faptului că terenul de 306 mp face parte din terenul de 1350 mp înscris în C.F. 3997 Bistriţa, imobilul identificat cu nr.top.2220/2 şi 2221/2, teren ce în întregul lui a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 art.1, odată cu construcţia edificată pe el, unul din apartamentele ce compune această construcţie, fiind cumpărat de aceşti intimaţi.

-al doilea argument este cel al disp.art.3 şi 21 din Legea nr. 112/1995 cel al art.33 din H.G.20/1996 modificată prin H.G.11/1997 şi cel al art.26 al.3 din L.112/1995.

-al treilea argument este cel al faptului că reglementarea situaţiei dreptului aferent construcţiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, se face pe cale administrativă, prin ordin al Prefectului în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 18/1991, apreciindu-se că este firesc ca atunci când este vorba de proprietatea statului, în aplicarea practică a legii ce reglementează dobândirea terenului de către dobânditorii construcţiilor să se emită acte ale autorităţilor administraţiei publice locale.

În cadrul acestui argument s-a arătat că, contrar susţinerilor, intimatului Instituţia Prefectului, potrivit cărora  terenul din litigiu este de natură „grădină” şi nu este aferent locuinţei cumpărate, în documentaţia tehnică întocmită de ing. expert TM se stabileşte că suprafaţa de teren de 306 mp este „cale de acces”, făcând parte din suprafaţa de 787 mp care este aferent construcţiilor proprietatea intimaţilor Ceauşu.

Primele două argumente, care se completează, nu pot duce la concluzia instanţei că terenul în litigiu este aferent locuinţei cumpărată de intimaţii C, întrucât dispoziţiile invocate din Legea nr. 112/1995 respectiv art. 3, 21 şi 26 al.3 determină întinderea dreptului aferent construcţiilor preluate la stat, raportat la proprietarul deposedat şi nu la chiriaş.

În cauză intimaţii CDD şi CC au calitate de chiriaşi şi nu de foşti proprietari.

Pe de altă parte, unitatea locativă trecută la data în sensul art. 2 din Legea nr. 112/1995, este construcţia care are în componenţă atât locuinţa cumpărată de intimaţii C, cât şi locuinţa cumpărată de numiţii G, astfel că susţinerea că terenul din litigiu este aferent doar locuinţei cumpărată de intimaţi, nu are suport logic şi nici un suport legal.

În contextul celor arătate, considerentele instanţei privind aplicarea în speţă, cu privire la terenul aferent locuinţei intimaţilor, a disp. art. 33 din H.G. nr. 20/1996 în forma modificată prin H.G. nr. 11/1997, nu sunt judicioase, dispoziţiile din H.G.33/2006, neavând corespondent în dispoziţiile Legii nr. 112/1995 cărora să le detalieze aplicarea. Această normă fiind una de suplinirea  a unei lacune a Legii nr. 112/1995 privitoare la dobândirea terenurilor aferente locuinţelor cumpărate de chiriaşi, trebuie aplicată strict în limitele reglementării.

În această situaţie este de observat că la data cumpărării locuinţei de către intimaţii C era în vigoare reglementarea prev. de art. 33 din H.G. nr. 20/1996, nemodificată, potrivit căreia în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi când este cazul a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului situat sub aceste construcţii, în condiţiile art. 35 al. 2 din Legea nr. 18/1991.

Drept urmare, terenul atribuit intimaţilor Ceauşu prin Ordinul nr.74/2008 acoperea îndreptăţirea legală, la momentul încheierii contractului. Este de observat că momentul în raport de care se dobândeşte dreptul de proprietate asupra terenului este momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi nu momentul emiterii ordinului.

În privinţa celui de-al treilea argument prima instanţă în mod judicios reţine că delimitarea terenului aferent se făcea prin Ordin al prefectului pe baza propunerilor primăriilor fundamentată pe documentaţia tehnică întocmită pe cheltuiala solicitanţilor, potrivit dispoziţiilor art. 35 al. 2 din Legea nr. 18/1991, însă nu s-ar putea susţine că organul administraţiei publice dispune de putere discreţionară cu privire la stabilirea terenului asupra căruia se dobândeşte dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 112/1995, întrucât acordarea unei asemenea puteri nu a fost în intenţia legiuitorului, acordarea ei deschizând posibilitate, de neadmis, de lezare a drepturilor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie sau de anihilare a vocaţiei unor asemenea persoane la acelaşi drept. Atributul autorităţii administraţiei nu poate fi decât de delimitare, de zonare ca operaţiune tehnico-materială juridică a dreptului în condiţiile legii, în speţă era vorba de disp. art. 33 din H.G. nr. 20/1996 înainte de modificare, care aşa cum s-a arătat dădea dreptul intimaţilor Ceauşu doar asupra dreptului de sub construcţie.

În accepţiunea arătată a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aferent construcţiilor cumpărate în condiţiile Legii nr. 112/1995 s-a încadrat modul de a proceda a Instituţiei Prefectului în emiterea ordinelor iniţiale care nu a inclus suprafaţa de 306 mp din litigiu pentru recurenţi şi intimaţii CDD şi CC, procedura de emitere a ordinelor fiind nu numai legală dar şi echitabilă, acestea fiind motivele pentru care se impune păstrarea şi a Ordinului nr.74/2008.

Chiar dacă s-ar admite că intimaţilor C le-ar fi aplicabile dispoziţiile art. 33 din H.G. nr. 20/1996 în conţinutul lor modificat, regăsit după modificare în disp. art. 37, tot nu se poate reţine că terenul din litigiu este aferent apartamentului intimaţilor.

Prima instanţă s-a bazat, pentru a reţine că terenul din litigiu este teren aferent apartamentului în discuţie, pe faptul că în disp. art. 26 al. 3 din Legii nr. 112/1995 se încadrează ca teren ce depăşeşte terenul aferent, doar terenul în suprafaţă de 563 mp aferent fostei popicării concesionată Direcţiei Judeţene de Sport şi pe împrejurarea că în documentaţia tehnică pe baza căruia s-a emis Ordinul nr.74/2008 terenul din litigiu este cale de acces şi nu grădină, cum a susţinut Instituţia Prefectului.

Aprecierea instanţei este greşită, întrucât pe de o parte din planul de amplasament întocmit de expert TM nu rezultă că terenul din litigiu este cale de acces, situaţie în care ramura de cultură este cea din c.f., respectiv grădină, cu consecinţa că terenul nu este aferent apartamentului în înţelesul de teren necesar exploatării acestuia, ci se constituie ca teren ce depăşeşte terenul aferent în accepţiunea disp. art. 26 al. ultim din Legea nr. 112/1995.

Dar luând în discuţie că destinaţia actuală a terenului din litigiu este cale de acces, aşa cum este evidenţiat în alte schiţe aflate la dosar tot nu poate fi inclusă în noţiunea de teren aferent, întrucât această cale de acces nu are destinaţia exploatării normale a apartamentului intimaţilor, întrucât  suprafaţa de 481 mp atribuită acestora prin Ordinul 74/2008 asigură toate condiţiile necesare acestei exploatări, inclusiv accesul la locuinţă.

Invocarea atât de către recurenţi, cât şi de către intimaţi a beneficiului închirierii terenului din litigiu în perioada înainte şi după cumpărarea de către ei a locuinţelor, nu constituie un argument pentru nici unul din ei pentru al include în terenul aferent locuinţei lor. Nici argumentul recurenţilor U privind îmbunătăţirile aduse terenului în timpul închirierii, nu constituie argument. Calitatea de chiriaşi atât a recurenţilor cât şi a intimaţilor C a fost consecinţa unei convenţii cu administraţia locală cu drepturile şi obligaţiile  ce derivă din această calitate potrivit convenţiei şi nu o îndreptăţire revenită de la lege în calitatea de proprietari ai apartamentelor cumpărate în condiţiile Legii nr. 112/1995.

Pe baza considerentelor arătate apare lipsită de relevanţă statuarea din H.C.L. nr. 161/2007 privitoare la terenul din litigiu ca fiind teren aferent apartamentului intimaţilor C.

În afara considerentelor arătate este suficient de convingătoare asupra împrejurării că terenul din litigiu nu este aferent nici unuia din apartamentele cumpărate de recurenţi şi intimaţii C şi schiţele aflate la dosar, inclusiv cea întocmită de expert TM.

Se impune pe baza celor arătate concluzia că terenul din litigiu se încadrează în disp. art. 26 al. ultim din Legea nr. 112/1995, nefiind aferent apartamentelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, urmând a avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 213/1998.

În considerarea celor arătate apreciind asupra temeiniciei criticii din recurs, ce face posibilă încadrarea ei în motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, urmează să fie admis recursul în baza art.312 al.1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă şi hotărârea modificată în totalitate în sensul că se va respinge acţiunea precizată a reclamanţilor; se va admite cererea de intervenţie în interes propriu a intervenienţilor şi în consecinţă se va menţine Ordinul Prefectului nr.74/2008; se va respinge cererea de cheltuieli de judecată a reclamanţilor şi înlătură obligaţia pârâtului Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud de plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi la fond.

Domenii speta

Spete similare