Divorţ

Divorţ

Prin cererea înregistrată sub nr. pe rolul Judecătoriei Bacău reclamantul C C I  în contradictoriu cu pârâta C C E a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată la data de 28.10.1978 şi reluarea de către părţi a numelui avut anterior încheierii căsătoriei.

Ulterior(fila 53) reclamantul a precizat acţiunea în sensul că a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa lui în conformitate cu prevederile art. 373 lit. c coroborat cu art. 379 alin. 2 C.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei.

În motivarea cererii reclamantul arată în principal că s-a căsătorit la data de 28.10.1978 în Bacău, iar din căsătorie a rezultat un copil, în prezent major. La începutul căsătoriei, menţionează reclamantul, s-au înţeles bine, dar de şapte ani între ei au apărut certuri şi scandaluri care au dus la despărţirea lor în fapt acum 3 ani de zile; reclamantul susţine că pârâta nu a fost alături de el şi de problemele pe care le avea, nu accepta ca cineva din familia lui să îl viziteze şi nici ea nu mergea la familia lui, nici la decesele părinţilor lui, a fratelui lui pârâta nu a mers, comportament care l-a deranjat foarte tare.

În drept a invocat art. 37 alin. 2 şi art. 40 C.fam.

Pentru dovedirea cererii reclamantul a cerut audierea a doi martori, dar în cele din urmă s-a limitat numai la unul: C G (fila 49 dosar), renunţând la cel de al doilea la termenul de judecată din 11.01.2012(fila 54). 

Pârâta a formulat întâmpinare(filele 13-14) în care a cerut respingerea acţiunii ca nefondată motivând în esenţă că o perioadă de timp s-a înţeles bine cu reclamantul dar pentru că el consuma alcool şi manifesta dezinteres faţă de viaţa de familie, între ei au apărut neînţelegeri, dar în interesul fiicei lor, DG, precum şi în speranţa că reclamantul va participa la creşterea şi educarea acesteia, a încercat să menţină un climat familial normal şi, împreună cu fiica lor, au încercat să îl determine pe reclamant să renunţe la consumul de alcool. Pârâta arată că reclamantul a părăsit domiciliul comun în urmă cu trei ani, aspectele pe care le invocă în cererea de chemare în judecată fiind neconforme cu realitatea întrucât reclamantul însuşi nu a participat la înmormântarea tatălui lui, iar decesele mamei şi fratelui au survenit în 2008 şi respectiv 2010 după ce acesta părăsise domiciliul comun astfel că aceasta nu a anunţat-o despre producerea evenimentelor nefericite. În ce priveşte invocarea de către reclamant că pârâta nu i-ar fi fost  alături, aceasta artă că el a beneficiat pe parcursul celor 30 de ani de căsătorie de sprijinul ei şi al fiicei lor care au insistat în mod constant ca acesta să renunţe la consumul de alcool, să îşi găsească un loc de muncă şi să revină la o viaţă normală de familie. În legătură cu vizitarea familiei reclamantului, pârâta susţine că reclamantul a avut o relaţie tensionată cu membrii familie sale cu care nu lua legătura perioade lungi de timp, edificator fiind faptul că el nu a participat la înmormântarea tatălui său.

Pe cale reconvenţională, după precizarea de către reclamant a cererii în sensul de a fi desfăcută căsătoria din culpa reclamantului, pârâta a solicitat (fila 57), desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului în condiţiile art. 373 lit. c C.civ., precum şi obligarea reclamantului să suporte o prestaţie compensatorie în condiţiile art. 390-392 C.civ., pe care o solicită sub forma unei rente viagere constând în uzufructul asupra cotei de ½ din apartamentul situat în Bacău,  respectiv a cotei de ½ din actualul imobil pe toată durata vieţii.

Ulterior pârâta a precizat cererea reconvenţională(fila 71 dos.) în sensul că solicită ca prestaţia compensatorie să fie numai sub forma uzufructului asupra cotei de ½ din apartamentul bun comun situat în Bacău.

În motivarea cererii reconvenţionale pârâta invocă faptul că în urmă cu trei ani pârâtul a părăsit domiciliul conjugal fără nici o motivare iar de atunci până în prezent trăieşte cu o altă persoană, aspect care s-a confirmat din mai multe surse. În ce priveşte prestaţia compensatorie, pârâta susţine că a solicitat în această modalitatea deoarece reclamantul nu dispune de bani pentru a asigura o plată a unei sume lunare şi ea în prezent nu are decât o pensie lunară în cuantum de 1030 lei. De asemenea, pârâta-reclamantă arată că pronunţarea divorţului va însemna şi încetarea regimului matrimonial, ea fiind în imposibilitate de a se angaja într-un proces de partaj cu toate consecinţele pe care le implică. De asemenea, pârâta-reclamantă invocă faptul că a avut în întreţinere şi fiica rezultată din căsătorie, pentru care a suportat cheltuielile de masterat în valoare de 7.200 lei pentru care a făcut un credit de nevoi personale pe care nu l-a terminat de achitat, fiica sa fiind întreţinută de pârâtă, după cum susţine aceasta din urmă, şi pe durata studenţiei.

În contradovadă pârâtei i-a fost încuviinţată proba cu doi martori: C Ge şi B R, precum şi proba cu înscrisuri.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu martori.

Din probele administrate în cauză instanţa reţine următoarele: Reclamantul s-a căsătorit cu pârâta la data de 28 octombrie 1978 în Bacău şi din căsătorie s-a născut un copil, o fată care în prezent este majoră.

Problemele în relaţia părţilor au început în urmă cu mai mulţi ani ca urmare a faptului că reclamantul consuma băuturi alcoolice peste măsură. Martora C G, vecină cu părţile timp de 20 de ani, a relatat instanţei că de când îl cunoaşte pe reclamant, de 10 ori l-a văzut treaz. Când consuma băuturi alcoolice reclamantul provoca şi scandal, îi adresa soţiei injurii şi distrugea lucruri prin casă. Au fost şi situaţii când reclamantul a vândut lucruri din casă pentru băutură, împrumuta bani de la alte persoane pe care nu-i mai restituia şi creditorii veneau la uşa părţilor şi făceau scandal, conform declaraţiei aceleiaşi martore. În urmă cu 4 ani de zile reclamantul a făcut comă alcoolică, era în stare de inconştienţă şi martora împreună cu pârâta, care era foarte speriată, l-au dus cu pătura până la salvare; atunci, relatează şi martora B R, pârâta i-a salvat viaţa reclamantului.

De trei ani părţile sunt separate; reclamantul este cel care a părăsit domiciliul conjugal, iar fratele său, audiat de instanţă, a declarat că reclamantul are o relaţie cu o altă femeie.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse instanţa reţine că având în vedere că părţile sunt separate de 3-4 ani de zile, relaţiile de căsătorie sunt grav vătămate, astfel că în temeiul art. 373 lit. c raportat la art. 379 alin. 2 teza întâi din Noul Cod Civil va admite acţiunea, va admite în parte cererea reconvenţională, ambele astfel cum au fost precizate şi va dispune desfacerea căsătoriei din culpa reclamantului-pârât.

În temeiul art. 383 alin. 3 din Noul Cod civil, va dispune ca reclamantul-pârât să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, şi va încuviinţa ca pârâta-reclamantă să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei.

În ce priveşte capătul de cerere din cererea reconvenţională privind prestaţia compensatorie sub forma uzufructului asupra cotei de ½ din apartamentul bun comun situat în Bacău,  urmează a fi respins ca neîntemeiat pentru următoarele considerente. 

Această instituţie juridică - prestaţia compensatorie - a fost introdusă prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil(în vigoare din 01.10.2011). În ce priveşte aplicarea legii în timp, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, în forma în vigoare la data formulării de către pârâta-reclamantă a cererii reconvenţionale(25.01.2012), nu prevedea o restrângere în timp a incidenţei art. 390 C.civ. în materia prestaţiei compensatorii. La data de 19 aprilie 2012 a intrat în vigoare Legea nr. 60/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care modifică art. 45 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009. În forma actuală art. 45 din Legea nr. 71/2011 prevede că dispoziţiile art. 388 din Codul civil privind acordarea despăgubirilor şi cele ale art. 390 din Codul civil privind acordarea prestaţiei compensatorii sunt aplicabile în cazul în care motivele de divorţ s-au ivit după intrarea în vigoare a Codului civil. Textul nu este însă incident în cauză faţă de momentul la care a fost investită instanţa cu soluţionarea cererii reconvenţionale(25.01.2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 60/2012) şi faţă de prevederile art. 6 alin. 6 raportat la art. 390 din Noul Cod civil. A interpreta altfel ar însemna ca legea civilă să retroactiveze, lucru admis numai în condiţiile unei dispoziţii legale exprese, ceea ce nu este cazul în speţă. 

Potrivit art. 390 alin. 1 şi 2 din Noul Cod civil în cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât(în cauză reclamantul-pârât), iar căsătoria a durat cel puţin 20 de ani, soţul reclamant(în cauză pârâta-reclamantă din cererea reconvenţională) poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.

În temeiul art. 392 alin. 1 din Noul Cod civil prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului.

În cauză căsătoria a durat aproape 34 de ani, iar pârâta-reclamantă solicită prestaţia compensatorie sub forma uzufructului asupra cotei de ½ din apartamentul bun comun situat în Bacău. Din probele care au fost administrate în cauză instanţa reţine că în realitate pârâta s-a opus iniţial la desfacerea căsătoriei ca să nu fie nevoită să facă partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, în special a apartamentului care constituie cel mai important bun al părţilor. Reclamantul, văzând poziţia procesuală a soţiei sale, de opoziţie la căsătorie, a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa sa. Din acest motiv pârâta, la rândul său, a cerut acordarea prestaţiei compensatorii sub forma uzufructului viager asupra apartamentului bun comun. Altfel spus, scopul pentru care pârâta a solicitat prestaţia compensatorie este „să indisponibilizeze” apartamentul bun comun pe toată durata vieţii sale, pentru a nu fi supus partajului; or, nu acesta este sensul textului de lege care urmăreşte să vină în sprijinul soţului ce nu poartă vina desfacerii căsătoriei în sensul de a compensa dezechilibrul semnificativ al condiţiilor de viaţă, produs ca urmare a survenirii divorţului.

Pe de altă parte, art. 392 alin. 1 din Noul Cod civil prevede condiţia ca bunul asupra căruia se instituie uzufructul să aparţină  debitorului. În cauză însă, apartamentul este bunul comun al celor doi soţi. Dreptul de proprietate devălmaşă al soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei presupune că bunul aparţine celor doi soţi fără ca aceştia să aibă precizată vreo cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun, cum este în cazul proprietăţii comune pe cote-părţi. Obiectul uzufructului poate fi un bun sau o universalitate de bunuri, chiar o cotă-parte dintr-un bun, dar când această cotă-parte este individualizată. Cum pârâta-reclamantă nu a cerut instituirea uzufructului pentru un bun care aparţine debitorului, deşi s-a invocat că acesta ar avea alte bunuri provenite din moştenire, cererea sa nu poate fi încuviinţată. Altfel spus, pe această cale pârâta urmăreşte să-i fie „atribuit” sub această formă apartamentul bun comun, ocolind calea legală a partajului, procedură în care se stabileşte cota de contribuţie a soţilor la dobândirea tuturor bunurilor comune.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârâta-reclamantă la ultimul termen de judecată se desprinde concluzia că aceasta ar fi beneficiara unei cote succesorale din moştenirea părinţilor săi, cu privire la care aceasta a declarat că încă nu s-a făcut dezbaterea succesorală, astfel că veniturile sale se pot reîntregi. Trebuie însă menţionat că reclamantul-pârât a fost de acord(fila 72) să îi plătească soţiei sale o rentă viageră de ¼ din pensia sa, lucru pe care pârâta-reclamantă l-a refuzat, ceea ce constituie un argument în plus că nu dificultăţile de natură materială au determinat-o să solicite prestaţia compensatorie, cu atât mai mult cu cât părţile sunt separate de peste 3 ani, astfel că se prezumă că reclamantul nu a mai contribuit la susţinerea financiară a familiei; cu privire la fiica părţilor, aceasta este în prezent majoră iar pârâta a menţionat în scris(fila 59) că a avut-o în întreţinere şi a suportat cheltuielile ei de masterat, ceea ce înseamnă că în prezent situaţia este schimbată.

În consecinţă, pentru aceste considerente şi în temeiul dispoziţiilor legale enunţate, va respinge capătul de cerere din cererea reconvenţională privind prestaţia compensatorie, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de 239 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, în măsura admiterii în parte a cererii reconvenţionale.

Domenii speta

Spete similare