Anulare act administrativ

Prin cererea  înregistrată sub nr.4902/110/2008,  aşa cum a fost precizată, reclamanta ASOCIAŢIA FAMILIALĂ C G în contradictoriu cu  pârâtele  :  ANAF – DIRECŢIA GENERALĂ A  FINANTELOR PUBLICE BACĂU şi ACTIVITATEA DE INSPECŢIE FISCALĂ BACĂU, a solicitat ca prin hotărâre ce se va pRnunţa să se dispună anularea Deciziei  nr.186/17.04.2008,  anularea Raportului de inspecţie fiscală  FN din 22.01.2008, a Dispoziţiei  nr.297/24.01.2008 privind măsurile stabilite de organele de  inspecţie fiscală,  anularea Deciziilor  de impunere nr. 291, 292, 293, 290, 295, 289.  296, 288 şi 294/24.01.2008 privind suma totală de 161.367 lei.

În motivarea  cererii  s-a arătat că:prin  Decizia  nr.186/17.04.2008,  a  fost admisă  în parte contestaţia formulată împotriva contRlului fiscal FN /22.01.2008,  a deciziilor de  impunere  288 – 297 şi a Raportului de inspecţie fiscală  FN din 22.01.2008, decizia fiind  nelegală pentru  următoarele considerente :

Înainte de soluţionarea contestaţiei, pârâta a trecut la executare silită prin somaţia nr.4/40/2/2008/504 din 03.03.2008, fiind invocate titlurile executorii  nr.195 – 196/03.03.2008 pentru suma totală de 146.790 lei reprezentând TVA cu accesoriile aferente, contestaţia la executare formulată făcând  obiectul dosarului  nr.1188/260/2008 aflat pe Rlul Judecătoriei Moineşti.

În perioada 23.10.2007 – iunie 2008 a fost efectuat o  verificare fiscală generală  pentru perioada  01.01.2002 – 30.09.2007, întocmindu-se Raportul  de inspecţie fiscală FN /22.01.2008, în urma  căreia  s-au stabilit o serie de obligaţii  fiscale suplimentare concluziile fiind netemeinice şi nelegale ca şi  deciziile de impunere  ulterioare.

În ceea ce  priveşte TVA-ul, agenţii constatatori au încălcat principiul  neretRactivităţii legii, Legea nr. 345/2002 fiind abRgată  prin  Codul Fiscal care a intrat în vigoare la  data de 01.01.2004, astfel că în aceste condiţii calculul TVA trebuia  diferenţiat pentru a putea fi verificat pe diferite perioade  de  impozitare, conform  dispoziţiilor legale în vigoare, inspectorii fiscali stabilind două perioade  -  01.02.2002 – 30.06.2005 şi 01.07.2005 – 30.09.2007.

Astfel baza de calcul stabilită este eRnată, cu titlu de exemplu fiind două facturi înregistrate eRnat în contabilitate, privind două rate de  leasing pentru un contract care nu-i Arţine, eRare pe care a  recunoscut-o, soluţia corectă fiind stornarea acestor facturi şi  nu înlăturarea  unui drept  de  deducere , în condiţiile în care  aceste  facturi  nu au fost achitate.

De asemenea, pentru intervalul  martie 2000 – decembrie 2001 a intervenit prescripţia dreptului de a calcula şi a impune obligaţii fiscale, în condiţiile art. 131 şi următoarele Cod pRcedură fiscală, perioada  analizată, aşa cum se precizează în raport fiind 15.03.2000 – 01.06.2002.

Ulterior  inspecţiei fiscale  i s-a  comunicat o înştiinţare  privind stingerea  creanţelor fiscale cu privire la suma de  640 lei TVA şi cu un sold de minus 19.866 lei tot  TVA, aspecte care nu se  regăsesc în raportul de inspecţie fiscală, deci baza de impunere stabilită suplimentar este eRnată, şi ca urmare nici calcul majorărilor şi nici al penalităţilor de întârziere  nu este legal.

Referitor la  impozitul pe venit, se impune  reverificarea lui deoarece orice  modificare  referitoare la TVA va antrena şi modificări  privind  venitul  impozabil, iar pe de altă parte O.G. nr.7/2001 a fost abRgat prin Codul Fiscal, astfel se impune ca analiza  impozitului pe venit să se facă pe etape diferenţiate.

În cazul  facturilor pentru  reparaţii, cheltuielile au fost justificate prin facturi, care constituie  document justificativ, are menţiuni privitoare la serviciul îndeplinit sau  lucrarea efectuată  şi priveşte strict utilaje care Arţin contestatoarei, nemaimpunându-se existenţa  unei comenzi, deviz sau situaţii de lucrări.

Cheltuielile cu materiale de construcţii, achiziţionate de către contestatoare nu au fost înregistrate pe numele persoanei fizice, deoarece contestatoarea foloseşte  acest spaţiu cu titlu de sediu social, unde îşi desfăşoară practic activitatea, ,iar apRvizionările  se făceau  de  către  asociatul  persoană fizică, motiv ce explică de ce  Are  numele acestuia pe facturi.

S-a mai arătat că toate cheltuielile cu material lemnos s-au consemnat pe BordeRuri de achiziţie, având în vedere ritmicitatea apRvizionării şi faptul că la data efectuării Tportului, documentele de însoţire erau valabile.

De asemenea, deciziile  ulterioare  emise pe fiecare asociat sunt nelegale, pentru fiecare asociat în parte se impunea precizarea perioadei pentru care s-au stabilit  venituri suplimentare, şi deci impozite suplimentare, având în vedere faptul  că  începând cu data de 10.05.2004, structura asociaţilor s-a schimb în asociaţie, fiind  cooptate alte două  persoane, dar decizia de impunere anuală  din 01.07.2004 este ulterioară cooptării de noi  asociaţi şi schimbării  cotei de participare, fapt ce impune recalcularea sumelor  stabilite ca  obligaţii suplimentare.

În drept au fost invocate  dispoziţiile  art.188, alin.2 Cod pRcedură fiscală, art. 205 şi următorul Cod pRcedură fiscală.

În  susţinerea cererii s-au depus înscrisuri şi s-a solicitat efectuarea unei  Eize contabile.

Pârâta Direcţia Generală a  Finanţelor Publice Bacău a formulat întâmpinare prin care a  invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere  având ca obiect anularea  Raportului de inspecţie fiscală, deoarece  nu are valoarea unui act  administrativ fiscal în sensul dispoziţiilor art.41 Cod pRcedură fiscală susceptibil de  a fi contestat pe calea  pRcedurii administrative speciale prevăzută de art. 205 şi următoarele Cod  pRcedură fiscală şi ulterior pe calea unei acţiuni în  Contencios administrativ, dar deciziile de  impunere încheiate  în conformitate  cu dispoziţiile art.86 au natura  unor titluri de creanţă prin care se stabilesc şi se  individualizează  obligaţii  de plată  privind creanţele fiscale.

De asemeni,  D.G.F.P. a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătul de cerere având ca obiect anularea  Dispoziţiei de măsuri nr.297/24.01.2008 deoarece acest act face parte din  categoria altor acte administrativ fiscale, acte care trebuie iniţial soluţionate de Activitatea de Inspecţie Fiscală, pe calea pRcedurii  prealabile prevăzută de  art.209 Cod pRcedură fiscală.

Referitor la contestarea  deciziilor privind nemodificarea  bazei de impunere  nr.293, 294, 295 şi 296 din 24.01.2008 s-a arătat că pe baza pRcedurii prealabile, petenta nu a  motivat contestaţia în fapt şi în drept, conform  art.206 Cod pRcedură fiscală, acest capăt de cerere a fost respins ca nemotivat, şi ca urmare acest  capăt de cerere  trebuie respins ca  nefondat.

 În ce  priveşte susţinerea  reclamantei cu privire la  prescripţia dreptului de a  stabili  obligaţii fiscale pentru perioada martie 2000 – decembrie 2001, s-a arătat că  au  fost respectate  dispoziţiile legale perioada supusă verificării fiind 01.01.2002 – 31.12.2006 pentru impozitul de venit şi 01.01.2002 – 30.09.2007 privind TVA.

Referitor  la capătul de cerere privind TVA s-a arătat că  în cursul anului 2002, reclamanta a achiziţionat materiale de construcţii în vederea construirii unui  obiectiv pRprietatea persoanei fizice C G, iar în lipsa unor documente care să facă  dovada  calităţii de pRprietar a reclamantei, pe deplin justificat  organul fiscal a respins dreptul de deducere al TVA-ului, în cauză devenind incidente  dispoziţiile  art.24 alin.1, lit.a şi alin.3 din Legea nr.345/2002 privind TVA şi cele  ale art. 6, alin.1 şi 2 din Legea  nr.82/1991.

Referitor la facturile emise în anii 2003 – 2006, acestea nu constituie documente  justificative în sensul dispoziţiilor art.29 din Legea  nr.345/2002 şi art.6 alin.1 şi 2 din Legea nr. 82/1991, ele  fie au fost înregistrate eRnat în contabilitate, fie  au fost înregistrate achiziţii de materiale de construcţii destinate realizării obiectivului de  Iiţii  care nu Arţine AF C G, fie în  jurnalul de cumpărări al reclamantei sunt înscrise sume  greşite.

Referitor la capătul de cerere  având ca  obiect TVA colectată, potrivit  dispoziţiilor  art. 29, pc.t B, lit.a) şi pct.C, lit.a ) din Legea nr. 345/2002 şi art.68 alin.1  din HG  nr.598/2002 pentru  bunurile  livrate cu aviz de însoţire,  furnizorii sunt obligaţi ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data livrării  să  emită facturi  fiscale şi să le Tmită  beneficiarilor, astfel  că reclamantei i s-a  stabilit un TVA  suplimentar de plată de 7.242 lei.

 În ceea ce  priveşte  capătul de cerere privind  impozitul pe pRfit de 14.577 lei, acesta este nefondat, reclamanta neînregistrând în registrul de încasări şi plăţi veniturile  pRvenite din facturi fiscale şi avize de expediţie sau  înregistrând cheltuieli  cu materiale de construcţii în vederea  realizării unor Iiţii pRprietatea persoanei fizice.

De asemeni reclamanta a  înregistrat eRnat cheltuielile cu material lemnos şi  reparaţii utilaje, fără a anexa la factură  documente  justificative, astfel că  faţă de toate motivele arătate  s-a solicitat respingerea acţiunii ca  nefondate.

În cauză  s-a  administrat  pRba cu Eiza contabilă judiciară, raportul de Eiză fiind depus la dosarul cauzei ( filele 215 – 237).

Pârâtele au formulat obiecţiuni  la raportul de Eiză contabilă cu valoare de  concluzii scrise.

De asemenea şi reclamanta a depus la dosarul cauzei, concluzii scrise.

Instanţa, analizând pRboriile administrate în cauză, reţine următoarele :

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind  anularea Raportului de  inspecţie fiscală FN  din 22.01.2008, întocmit de către Activitatea de  Inspecţie Fiscală Bacău, instanţa urmează a o respinge având în vedere că acest  act într-adevăr nu poate fi  contestat pe calea pRcedurii administrative speciale  prevăzută de art.205 şi următorul Cod pRcedură fiscală, dar acesta stă la  baza  deciziilor de impunere , care sunt titluri de creanţă şi pot fi atacate în pRcedura  specială prevăzută anterior.

Ca urmare, Raportul de  Inspecţie Fiscală, este un act subsecvent emiterii deciziilor de impunere care pot fi  contestate  în pRcedura amintită, în urma căreia  sunt  emise  deciziile de  soluţionare a  contestaţiilor, decizii care pot  fi atacate  la instanţele de contencios administrativ, care în baza art. 18, alin.2 din Legea nr.554/2004 este competentă să se pRnunţe şi asupra  legalităţii operaţiunilor administrative  care au stat la baza  emiterii  actului supus  judecăţii.

În  ce priveşte  inadmisibilitatea contestaţiei formulată  împotriva  Dispoziţiei de măsuri  nr.297/24.01.2008 instanţa se va pRnunţa odată cu soluţionarea  fondului cauzei.

Ca urmare,  prin Decizia  nr.186/17.04.2008 pRnunţată de D.G.F.P. Bacău în soluţionarea  contestaţiei formulată de AF C  G împotriva  Deciziilor  nr.288 – 297/24.01.2008  privind suma  totală de 161.367 lei din care : 63.885 lei – TVA stabilit suplimentar, 75.023 lei – majorări de  întârziere  aferente TVA, 7.882 lei – penalităţi de întârziere aferente TVA şi 14.577 lei impozit pe venit, s-a respins contestaţia ca neîntemeiată, pentru suma  totală de  161.337 lei, s-a  admis  contestaţia pentru  suma de 30 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, pentru  capătul de cerere privind  Dispoziţia nr. 297/24.01.2008, s-a decis ca D.G.F.P. Bacău nu are competenţă materială de  soluţionare, iar capătul de cerere privind contestaţia  deciziilor privind  nemodificarea bazelor de impunere  nr.293, 294, 295 şi 296 din 24.01.2008 a fost respins ca nemotivat.

Pentru a pRnunţa această decizie s-au reţinut  în esenţă următoarele :

Cu privire la TVA în suma totală de 146.790 lei din care : TVA stabilită suplimentar – 63.885 lei,  majorări de întârziere aferente TVA – 75.023 lei şi penalităţi de întârziere aferente TVA, s-a  constatat că pentru perioada 01.01.2002- 30.09.2007 A.F C G  datorează o taxă pe valoarea adăugată în  sumă de 63.855 lei.

Astfel, pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2002 s-a  stabilit o diferenţă de TVA nedeductibilă în sumă de 5.812 lei din facturile fiscale reprezentând  achiziţii de materiale de  construcţii  destinate  realizării obiectivului  de Iiţii pRprietatea  persanei fizice C G şi nu a AF C G,  contestatoarea neprezentând  documente din care  să rezulte că asociaţia familială este pRprietar,  contrar  prevederilor pct.10-13 din HG nr. 401/2000 pentru apRbarea Normelor de  aplicare a OUG nr.17/2000 privind taxa  pe valoarea adăugată  art.24, alin.(1), lit.a)  şi alin.3 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe  valoare adăugată şi art.6, alin.(1) şi (2) din Legea nr.82/1991.

Pentru perioada 01.01.2003 – 31.12.2003 s-a stabilit o taxă pe valoare adăugată – nedeductibilă de 11.579 lei, pentru o serie de facturi fiscale emise de societăţi de leasing şi înregistrate eRnat în contabilitatea contestatoarei, deoarece  la rubrica cumpărător sunt înscrise alte societăţi, pentru facturi  reprezentând  materiale de constricţii,  obiectul de  Iiţie  nu Arţine  AF C G, fiind  încălcate dispoziţiile art.29, pct.B, lit. a) şi pct.C, lit.a) din Legea  nr.345/2002, art.6, alin.(1) şi (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991.

Pentru perioada 01.01.2004 – 31.12.2006 s-a stabilit o diferenţă de TVA nedeductibilă pentru  facturi fiscale  reprezentând contravaloare material de construcţii – obiectivul de Iiţii  Arţinând  persoanei fizice C G şi nu  asociaţiei familiale, fiind încălcate dispoziţiile  art. 145, alin.3 din Legea nr. 571 privind Codul fiscal şi art. 6, alin.(1) şi alin.(2) din Legea contabilităţii  nr.82/1991.

În ce priveşte  taxa de valoarea adăugată  colectată suplimentar s-a stabilit că pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2002 şi 01.01.2004  - 31.12.2004 acesta este în sumă de 7.242 lei, contestatoarea având  obligaţia  să  consemneze  livrările de bunuri în facturi fiscale ) art. 29, pct.C lit.a) din Legea nr.345/2002 şi să ţină  evidenţa contabilă potrivit legii astfel încât să poată determina  baza de impunere şi taxa pe valoarea adăugată  colectată pentru livrări de bunuri.

Ca urmare,  s-a  concluzionat că în mod corect  organul fiscal a stabilit  o taxă de  valoare adăugată în sumă de 63.855 lei, admiţându-se  contestaţia pentru suma de 30 lei deoarece prin Decizia  de impunere  nr.291/24.01.2008 s-a  înscris un TVA mai mult cu 30 lei decât cea  înscrisă  în raportul de  inspecţie fiscală.

Astfel, pentru  diferenţa de taxa pe valoarea adăugată  stabilită suplimentar la contRl , în sumă de 63.855 lei, s-au  calculat în mod corect  majorări de întârziere în cuantum de 75.023 lei  şi penalităţi de întârziere în cuantum de 7.882 lei, conform art. 12 din OG nr.61/2002, art. 105, art. 106 şi art.120 din OG nr.92/2003.

Referitor la  impozitul pe venit în sumă de 14.577 lei s-a  reţinut că  perioada supusă  contRlului a fost 01.01.2002 -  31.12.2003, iar prin  Raportul de inspecţie fiscală, înregistrat la  Activitatea de Inspecţie Fiscală  sub nr. 181/22.01.2008 şi deciziile de impunere  nr. 288/24.01.2008 – asociat C Eszter , nr.289/24.01.2008 – C Silvestru, nr.290/24.01.2008 asociat C Andrei; şi nr. 292/24.01.2008 asociat C G s-a  stabilit  un impozit pe venit suplimentar în sumă totală de 14.577 lei.

Astfel, pentru anul 2002, faţă de  înregistrarea  în evidenţa contabilă, la contRl s-a  stabilit o diferenţă în sumă de 195.478 lei care se compune din – venituri din  facturi fiscale şi avize de expediţie emise de contestatoare şi  neînregistrate în registrul de încasări şi plăţi, contrat prevederilor art.16, alin.3 din OG nr.7/2001, cheltuieli cu  materiale  de construcţii  achiziţionate  de petentă şi utilizate  la realizarea  unei Iiţii  pRprietatea  persoanei fizice  C G, contrat prevederilor art.10, aljn.2, lit,b) din OG nr.7/2001, privind impozitul pe venit, cheltuieli cu material  lemnos achiziţionate de către petentă, pe baza bordeRurilor de achiziţii material lemnos, având ca documente justificative pentru pRvenienţa şi însoţirea materialului lemnos pe timpul Tportului, bonul de  vânzare sau foaia de însoţire material lemnos, contrar dispoziţiilor art.3, alin.1, lit.a) din HG  nr.735/1998 ( documentul se emite pentru o singură persoană şi un singur mijloc de Tport( şi art. 3, alin.1, lit.b) cu privire la foaie de însoţire  care este valabilă  maxim 48 ore din momentul eliberării lui la  locul predării – primirii, încălcându-se şi art.10, alin.1, litl.a) din OG nr.7/2001  şi pct. 2 din HG nr.54/2003 privind impozitarea pe pRfit;  cheltuieli cu materiale lemnos înregistrate eRnat în registrul de încasări şi plăţi ; cheltuieli cu  reparaţii utilaje fără a se anexa  la facturi  documente justificative privind  efectuarea  reparaţiilor ( comandă, deviz, situaţie de lucrări) contrar prevederilor art. 10, alin.1, litl.a) din OG nr.7/2001 şi pct. 2 din HG nr.54/2003.

Ca urmare,  s-a distribuit venitul  anula  global  impozabil pe anul 2002 astfel : C G – 2.555 lei – diferenţă impozit venit  anual global 2002 şi 2.535 - diferenţă impozit venit  anual global 2002 pentru C Eszter.

Pentru anul 2003, s-a constata o diferenţă de 142.512 lei pRvenită din – cheltuieli aferente  ratelor de leasing fără documente pe  numele AF C G;  cheltuieli cu materiale de  construcţii  în realizarea unei Iiţii  pRprietatea persoanei fizice C G,  cheltuieli cu material lemnos, cheltuieli cu materiale  de construcţie, diferenţă impozit venit anual global 2003 fiind de 111  lei pentru C G şi  0 lei pentru C Eszter.

Pentru anul 2004, s-a constata o diferenţă de 70.022 lei între înregistrarea făcută de  contestatoare şi cea efectuată de contRl  pRvenită din cheltuieli cu  materiale de  construcţii achiziţionate şi utilizate pentru obiectiv  pRprietatea personală a persoanei  fizice C G, cheltuieli  cu material lemnos, venituri înregistrate  în registrul de încasări şi plăţi.

Astfel diferenţa  impozit  venit anual global pentru anul 2004 s-a stabilit a fi  de . 1173 lei pentru C G, 787 lei pentru C Eszter, 1084 lei pentru C Andrei şi 1084 lei pentru C Silvestru.

Pentru anul 2006 s-a stabilit o diferenţă în sumă de 4865 lei compusă  din materiale de construcţii  folosite  în scopul realizării unei Iiţii pentru uz personal, înregistrări eRnate  cu materiale de construcţii.

Astfel,  în urma inspecţiei fiscale s-au stabilit următoarele diferenţe – impozit  venit anula  global pe 2006 – 1312 lei – C  G ;  1312 lei - C Eszter, 1312 lei – C  Andrei şi 1312 lei C Silvetru;

Organul de contRl a apreciat  că obligaţiile  fiscale suplimentare  reprezentând impozit pe venit ( 14.577 lei) au  fost  corect calculate fiind  încălcate  prevederile  art. 10, alin.1, lit.a) şi b), art. 11, art.14(1) din OG nr.7/2001,  pct. 2 din HG nr.54/2003, art. 3(1), lit.a) şi b)  din HG nr. 735/1998, art.7 şi 9 din HG nr.427/2004, art.10(1), lit.a) şi ar. 49 alin.(7), (8) şi(9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

În ce priveşte  Dispoziţia nr. 297/24.01.2008, s-a stabilit  că în  conformitate cu  art.209, alin.2 din OG nr.92/2003 din Codul  pRcedură fiscală şi pct.5.2 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din OG nr.92/2003 privind Codul de pRcedură fiscală competenţa  materială de soluţionare a contestaţiei Arţine organului fiscal emitent şi nu D.G.F.P. – BiRul de  Soluţionare Contestaţii.

Referitor la  deciziile privind  modificarea bazelor de  impunere

 nr.293, 294. 295 şi 296 din 24.01.2008 nu au fost  respectate dispoziţiile art.206 „ forma  şi conţinutul contestaţiei „ din OG nr.92/2003 respectiv contestaţia nu a fost motivat în fapt şi în drept, fiind respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la raportul de Eiză contabilă judiciară efectuată în cauză, instanţa urmează a  respinge concluziile acestuia, deoarece a avut la  bază  evidenţa contabilă a societăţii refăcută de AF C  G deşi asociatul C G, a dat o declaraţie pe pRprie răspundere în baza art.292 Codul penal că a pus la  dispoziţia organului de inspecţie fiscală  toarte documentele şi în formatele  solicitate  şi răspunde de exactitatea, realitatea şi legalitatea acestora.

De asemenea, raportul de Eiză contabilă conţine o serie de  eRri, astfel la cpt.1 se menţionează că  majorările şi penalităţile de întârziere aferente TVA sunt de 63.855  când în realitate majorările de întârziere calculate de  organul de contRl  sunt în cuantum de 75.023 lei şi  penalităţile  de 7.882 lei. 

Pe de altă parte,  referitor la obiectivul nr. 2,  afirmaţiile Eului sunt  contradictorii, pe de o parte însuşindu-şi cheltuielile  nedeductibile în sumă de 59.905 lei, iar pe de altă parte consideră că „ excluderea de la deductibilitate a cheltuielilor  respective şi a TVA aferentă, nu se justifică”.

De asemenea – la obiectivul 2 a) din  raportul  de Eiză contabilă judiciară, Eul precizează, că au fost stabilite de organul de  inspecţie fiscală cheltuielile nedeductibile în sumă  de 47.913 lei pentru apRvizionarea cu materiale lemnos, care nu a fost justificat  cu documente legale, fără a menţiona un alt punct de vedere, rezultând că acesta şi-a  însuşit cheltuielile  nedeductibile stabilite de organele de  inspecţie fiscală.

Instanţa mai reţine că  Eul contabil nu a prezentat  elemente noi, respectiv documente de evidenţă contabilă care să  modifice  situaţia  prezentată în  Raportul de inspecţie  fiscală  nr.181/22.01.2008 în baza căruia au fost emise  Deciziile de impunere nr.288 – 295/24.01.2008, privind obligaţiile fiscale  suplimentare  stabilite de inspecţia fiscală,  în ceea ce priveşte cuantumul TVA, majorările şi penalităţile de întârziere aferente TVA  şi  impozitul pe venit suplimentar stabilit în sarcina AF C G pentru exerciţiile  financiare 2002 – 2006 ( impozitul pe venit) şi 01.01.2002 – 30.09.2007 (TVA).

Ca urmare, instanţa  apreciază că obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale sunt legale şi temeinice, contestatoarea datorând la bugetul de stat suma de:  53.855 lei – TVA  stabilit suplimentar; - 75.023 majorări de întârziere aferente TVA; - 7.882 lei penalităţi de  întârziere aferente TVA şi impozit pe venit în cuantum de 14.577 lei.

Astfel, referitor la  TVA stabilită suplimentar la contRl, în sumă de 63.855 lei, pentru perioada 01.01.2002 – 30.09.2007,în mod legal au fost excluse de la deducere,  sumele  din facturi  fiscale  reprezentând achiziţii de  materiale de construcţii destinate realizării obiectivului de Iiţii pRprietatea persoanei  fizice C G şi nu pentru AF C G, nefiind prezentate  documente din care să rezulte că asociaţia  familială este  pRprietara acestui obiectiv,  fiind încălcate  prevederile  pct.10.13 din HG nr.401/200 pentru apRbarea  Normelor de aplicare a  OUG nr.17/2000 privind TVA şi art.24 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată.

Referitor la facturile ce reprezintă rate de leasing, prin înregistrarea a acestora în registrul de  încasări şi plăţi ca cheltuieli deductibile şi în jurnalul de cumpărări ca TVA  deductibilă s-a  încălcat prevederile art.24, alin.1 din Legea nr.345/2002 privind taxa  pe valoarea adăugată.

De asemenea, reclamanta a contestat şi  Decizia de impunere nr.291/24.01.2008, deşi i-a a fost admisă contestaţia privind această decizie pentru suma de 30 lei.

Ca urmare şi accesorii  calculate în sumă de 75.023 lei reprezentând  majorări de întârziere  cât şi  penalităţile de întârziere  în cuantum de  7.882 lei, s-au calculat corect  în baza art. 12 din OG nr.61/2002, art.115, 116 şi 120  din OG nr.92/2003.

În ceea ce priveşte impozitul  pe venit în sumă totală de 14.577 lei, acesta a fost calculat pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2006, conform deciziilor de impunere  nr.288/24.01.2008 – asociat C Eszter, nr.289/24.01.2008 – asociat C Silvestru; nr.290/24.01.2008- asociat C Andrei;  şi nr. 292/24.01.2008 – asociat C G.

Referitor la cheltuielile cu  materialele de construcţii achiziţionate pentru construirea  unui  obiectiv pRprietatea persoanei fizice C G, au fost încălcate prevederile art. 10, alin.(1), lit. b), din OG nr.7/2001, conform căRra sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru  uzul personal sau al familiei sale, nu sunt  cheltuieli aferente venitului, precum şi  prevederile art. 46 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal conform căRra nu sunt cheltuieli deductibile sumele  sau bunurile  utilizate de  contribuabil pentru uzul  personal sau al familie.

De asemenea, cheltuielile  aferente ratelor de leasing au fost evidenţiate  în registrul de încasări şi plăţi fără  a se prezenta  documente justificative pe numele AF C G, încălcându-se prevederile art. 10(1), lit.a) din OG nr.7/2001, conform căRra „ cheltuielile aferente  venitului sunt acele  cheltuieli efectuate în cadrul  activităţilor desfăşurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente „.

Pentru  cheltuielile efectuate cu reparaţii utilaje contestatoarea  trebuia să prezinte confort mart.10, alin.1, lit.a)  din OG nr.7/2001 şi pct.2 din HG nr.54/2004 privind aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr.70/2001 şi o serie de documente contabile ca – devize, comenzi, situaţii de lucrări.

De asemenea, pentru cheltuielile cu materialul lemnos nu au fost anexate la facturi documente justificative, fiind  încălcate dispoziţiile art. 3(1), lit. a) din HG  nr.735/1998 privind bonul fiscal, art. 3(1), lit. b) privind foaia de însoţire, pct.10, alun.1, lit.a)  OG nr.7/2001  şi pct.2 din HG nr.54/2003, art.6, alin.1 şi 2 din Legea  contabilităţii.

În ce priveşte dispoziţiile  legale aplicabile impozitului pe venit stabilit  suplimentar organul fiscal a aplicat în mod corect prevederile OUG nr.7/2001 pentru perioada 01.01.2002 – 31.12.2003 şi a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal pentru perioada 01.01.2004 – 31.12.2006.

În ce priveşte  prescripţia  dreptului de a calcula şi impune obligaţii  fiscale, aceasta nu poate fi avută în vedere deoarece perioada supusă inspecţiei fiscale a fost cuprinsă între 01.01.2002 – 31.12.2006 privind impozitul pe venit şi 01.01.2003 – 30.07.2007  privind TVA şi  nu a vizat perioada martie 2000 – decembrie 2001.

Referitor la  susţinerea că ulterior inspecţiei fiscale i s-a comunicat  o înştiinţare  privind stingerea creanţelor fiscale de 640 lei TVA şi un sold de  minus 19.860 lei TVA, nu are relevanţă în prezenta speţă, deoarece actele administrative fiscale au fost emise după  încheierea verificării fiscale.

De asemenea, la calcularea obligaţiilor fiscale suplimentare instanţa reţine că au fost aplicate în mod corect actele normative emise în  succesiunea lor cRnologică, astfel  OG nr.17/2000 privind TVA apRbă şi modificată  prin Legea nr.547/2001 a  avut  aplicabilitate pentru perioada 01.01.2002 – 01.06.2006, Legea nr.345/2002 privind TVA,  HG  nr.598/2002 pentru apRbarea  Normelor de  aplicare a  legii, a fost aplicate pentru  perioada 01.06.2002 – 31.122003, iar Legea  nr.571/2003 privind Codul Fiscal s-a aplicat pentru perioada 01.01.2004 – 30.09.2007.

În ce priveşte Dispoziţia de impunere nr.297/24.01.2008 privind măsurile dispuse de organele de inspecţie fiscală aceasta face parte din  categoria altor acte administrative fiscale conform pct.5.2 din Instrucţiunile pentru  aplicarea Titlului IX din OG nr.92/2003 privind Codul de pRcedură  fiscală, apRbe prin Ordinul  preşedintelui Agenţiei Naţionale  pentru Administrare Fiscală nr.519/2005 şi conform  art.209, alin.2, trebuia contestată la organul fiscal emitent  şi nu la D.G.F.P. – BiRul de  Soluţionare Contestaţii, astfel că urmează a se respinge contestaţia referitoare la  dispoziţie, ca inadmisibilă.

Referitor la impozitul pe venit, instanţa constată că diferenţele calculate de organul fiscal s-a făcut în mod  diferenţiat, pe fiecare  asociat în parte şi pe fiecare an cuprins în perioada  verificată 01.01.2002 – 31.12.2006, cu aplicarea  dispoziţiilor legale incidente fiecărei perioade verificate.

Ca urmare, având în vedere motivele  de fapt şi de  drept reţinute, instanţa urmează a respinge  contestaţia ca nefondată.

De asemenea, instanţa va dispune ca prezenta hotărâre să fie comunicată BiRului Local de Eize.

Domenii speta

Spete similare