Litigii de muncă

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1855 din 24.03.2009 d-l I.F. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr.100/20.02.2009 emisă de U.B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu aceasta să fie anulată hotărârea emisă, să fie obligată intimata la plata drepturilor salariale de care a fost privat de la data comunicării hotărârii şi până la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive, să fie obligată intimata la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, a arătat contestatorul că activează în cadrul universităţii intimate ca profesor doctor inginer de peste 25 de ani, desfăşurând în acest timp o activitate meritorie, în cadrul pregătirii profesionale un amplu capitol reprezentându-l publicarea de articole, lucrări de specialitate, ce nu au fost contestate niciodată până în lunile ianuarie-februarie 2009 când, în urma unei analize superficiale, Comisia de Investigaţii desemnată prin decizia Rectorului U.B., a ajuns la concluzia că a săvârşit un plagiat prin publicarea unor articole inspirate din lucrări externe şi când a fost emisă hotărârea nr.100/20.02.2009. Această hotărâre, arată contestatorul, este lovită de nulitate absolută, cercetarea disciplinară prealabilă  fiind efectuată în lipsa sa, contestatorul aflându-se în timpul concediului legal de odihnă. S-a arătat în finalul cererii de chemare în judecată că aspectele legate de fondul hotărârii nr.100/20.02.2009 vor fi arătate printr-o eventuală completare ulterioară a acţiunii.

În motivarea în drept a acţiunii sale, contestatorul a invocat dispoziţiile art.268 alin.(5) cpc şi, ulterior, dispoziţiile art.103 din L 128/1997 iar în dovedirea susţinerilor sale a depus la dosar înscrisuri (f.9-11), solicitând şi administrarea probei cu interogatoriul intimatei (f.113-115, 122-126) şi a celei testimoniale (f.110), la aceasta din urmă renunţând la termenul de judecată la care au avut loc şi dezbaterile pe fondul cauzei.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar potrivit art.285 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său convenţional (f.17-22), U.B. a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, arătându-se în motivare, în esenţă, că nici una din criticile formulate împotriva hotărârii nr.100/20.02.2009 nu este întemeiată, în mod legal comisia de cercetare disciplinară respingând cererea de amânare formulată de contestator, cerere al cărei unic scop fiind acela de a tergiversa cercetarea şi a se depăşi termenul de 30 de zile prevăzut de art.122 alin.(1) din L.128/1997 precum şi de art.268 alin.(1) din Codul muncii. Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate absolută invocat, a arătat intimata că în perioada aplicării sancţiunii salariatul nu se afla în concediu de odihnă şi că, trecând chiar peste acest aspect, art.60 alin.(1) lit.i) din Codul muncii prevede că salariatul nu poate fi concediat în perioada concediului de odihnă, ceea ce nu este cazul în speţă, sancţiunea aplicată fiind de reducere a salariului.

În dovedirea susţinerilor sale, intimata  a depus la dosar înscrisuri (f.23-105, 127-138, 144-155, 163,164), solicitând şi administrarea probei cu interogatoriul contestatorului (f.110, 116).

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin hotărârea nr.100/20.02.2009 Senatul U.B.  a procedat la sancţionarea d-lui profesor univ.dr.ing. I.F., în temeiul art.116 lit.c) din L.128/1997, al art.264 alin.(1) lit.e din Codul muncii şi al art.115 din Contractul colectiv d emuncă al U.B., cu reducerea salariului de bază pentru o perioadă de 3 luni cu 10 %, pentru abaterea disciplinară constând în publicarea în revista MOCM 14/2008, vol.3, pag.43, a articolului cu titlul „Theoretical Study about the Waves Moving Across the Open Channel Flow”, copiat în proporţie de 100% după Bruce Hunt, Fluid Mechanics, Departament of Civil Engineering 1995, Cap.14, pag.14.1-14.4 (f.9-11).

Întrucât contestatorul a înţeles să invoce doar aspecte legate de nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă, nerespectare sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârii nr.100/2009, completarea la acţiune vizând fondul cauzei nemaifiind formulată, instanţa va analiza doar aspectele sesizate prin cererea introductivă.

Astfel, potrivit art.267 din Codul muncii, invocat de către contestator în susţinerea primului motiv de nulitate absolută a hotărârii contestate:

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

Documentaţia depusă la dosar de către intimată dovedeşte, însă, faptul că dispoziţiile legale arătate au fost respectate, contestatorul fiind convocat, astfel cum rezultă din adresa nr.1297/6.02.2009 (f.40) pentru data de 17.02.2009 în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, în mod corect cererea sa de amânare (f.41) fiind respinsă în condiţiile în care această cerere a fost înregistrată în aceeaşi zi stabilită pentru efectuarea cercetării, actele necesare pregătirii apărării fuseseră comunicate contestatorului de către comisia de investigaţie (f.32), comisie în faţa căreia d-l F.I. iar acesta solicitase şi acestei comisii amânarea şedinţei pentru a beneficia de asistenţă juridică.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate absolută, instanţa reţine că dispoziţiile art.60 alin.(1) lit.i) din Codul muncii stabilesc faptul că pe durata efectuării concediului de odihnă nu se poate dispune concedierea salariaţilor. Cum în cauza de faţă sancţiunea aplicată a fost aceea de reducere a salariului, împrejurarea că d-l Florescu I. s-ar fi aflat în concediu de odihnă nu poate atrage de plano sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii de sancţionare în temeiul art.60 din Codul muncii, având relevanţă doar în ceea ce priveşte imposibilitatea obiectivă a salariatului de a se prezenta la efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Or, potrivit înscrisurilor depuse la dosar (f.163), contestatorul a formulat cerere privind acordarea concediului de odihnă în perioada 16-22.02.2009 abia în iulie 2009 iar la momentul respectiv nici nu a invocat faptul că cercetarea disciplinară nu s-ar putea efectua datorită acestui motiv, argumentele arătate în cererea din 17.02.2009 fiind cu totul altele (necomunicarea actelor necesare pregătirii apărării).

În consecinţă, neprezentarea salariatului la convocare nu a avut la bază un motiv obiectiv, în mod legal procedându-se la emiterea hotărârii de sancţionare (art.267 alin.3 din Codul muncii), astfel încât, constatând netemeinicia susţinerilor contestatorului, instanţa va respinge acţiunea formulată ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare