Drepturi băneşti

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1877 din 18.03.2010 d-na G.M. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL Bacău solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulată decizia nr.1/25.02.2010, să se dispună reintegrarea sa pe postul de farmacist, să fie obligată intimata la plata drepturilor băneşti cuvenite pe ultima perioadă lucrată şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii sale, a arătat contestatoarea că, fiind angajată pe postul de farmacist prin contractul de muncă încheiat la 1.12.2009, şi-a desfăşurat activitatea în mod normal în perioada 1.12.-25.02.2010, fără a fi sancţionată, fie şi verbal, astfel încât decizia nr.1 de concediere, care i s-a înmânat în ziua de 25.02.2010 nu poate avea nici  o explicaţie, nefiind nici motivată în fapt şi în drept, neindicând termenul în care poate fi contestată şi instanţa căreia i se va adresa contestaţia, iar pe site-ul de specialitate societatea angajatoare a postat un anunţ valabil până pe data de 28.03.2010 potrivit căruia aceasta angajează farmacist. Ca urmare a demersurilor efectuate, cu adresa nr.1/9.03.2010 i se comunică o decizie cu nr.1 de revocare a deciziei de concediere, iar prin decizia nr.2/9.03.2010 i se comunică faptul că se intenţionează desfiinţarea postului ocupat de contestatoare, acordându-i-se un preaviz de 20 de zile, fără a se preciza nimic referitor la perioada nelucrată.

Acţiunea nu a fost motivată în drept, contestatoarea solicitând în dovedirea susţinerilor sale administrarea probei cu înscrisuri (f.6-19

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său convenţional (f.23,24), SC T. SRL Bacău a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, cu motivarea că  decizia de concediere nr.1/25.02.2010 a fost revocată prin decizia emisă la 9.03.2010, cu efect retroactiv, astfel încât contestaţia îndreptată împotriva primei decizii este lipsită de interes. Pe de altă parte, arată intimata, datorită problemelor financiare cu care se confruntă, societatea s-a aflat în imposibilitate de a continua colaborarea cu angajata contestatoare, astfel încât i-a notificat din nou acesteia intenţia de desfiinţare a postului, cu acordarea preavizului legal, ulterior fiind emisă decizia de concediere din motive neimputabile salariatului, decizie cu nr.1/18.03.2010, putându-se vorbi, deci, de o reintegrare formală, doar pentru perioada 25.02.2010-9.04.2010.

În dovedirea susţinerilor sale, societatea intimată a depus la dosar înscrisuri (f.26-71).

Prin cererea înregistrată la 23.04.2010 (f.73), d-na M.G. a completat acţiunea iniţială, solicitând şi anularea notificării nr.1/9.03.2010, a deciziei nr.N.I.01/9.03.2010 precum şi obligarea intimatei la plata de daune morale de 10.000 lei, justificate de imposibilitatea de reangajare şi de traumele psihice suferite precum şi la plata bonusurilor din vânzări, prevăzute de contractul individual de muncă pe toată perioada nelucrată.

Faţă de completarea la acţiune formulată, intimata a depus întâmpinare (f.75-77, 95-98), precum şi înscrisuri (f.78-83,99-109), solicitând să se constate că acţiunea împotriva deciziei de revocare este formulată peste termenul de 30 zile prevăzut de art.283 alin.(1) lit.a) din L.53/2003, fiind şi lipsită de interes, având în vedere dispoziţia favorabilă contestatoarei, ca şi acţiunea îndreptată împotriva deciziei de concediere din 25.02.2010, în condiţiile în care decizia de concediere din 18.03.2010 nu a fost contestată, iar societatea a respectat toate drepturile salariatei. În ceea ce priveşte bonusurile din vânzări, intimata a arătat că acestea nu reprezintă o obligaţie contractuală sau legală, nefiind prevăzute în contractul individual de muncă iar obligarea sa la plata de daune morale ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză, societatea acţionând cu maximă transparenţă şi respectând toate drepturile contestatoarei, cele băneşti aferente lunii februarie fiind încasate chiar de contestatoare iar cele aferente lunii martie şi parţial lunii aprilie fiind comunicate acesteia prin mandat poştal, restituite însă, ca urmare a refuzului său de a le încasa de la oficiul poştal.

Prin încheierea din 2.11.2010 (f.124) instanţa a constatat ca fiind prescris dreptul la acţiune privind anularea deciziei nr. I 01/9.03.2010, respingând, totodată, ca lipsit de obiect capătul de cerere privind decizia nr.1/25.02.2010.

La termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile, contestatoarea a renunţat la cererile privind reintegrarea şi anularea notificării nr.1/9.03.2010, menţinându-şi pretenţiile referitore la drepturile salariale aferente perioadei 1.03.2010-9.04.2010, bonusurile din vânzări şi daunele morale.

Examinând actele dosarului, faţă de aceste precizări finale ale acţiunii, instanţa reţine următoarele:

Contestatoarea a fost angajata societăţii intimate, SC T. SRL Bacău pe postul de farmacist, începând cu 1.12.2009, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.01/1.12.2009 (f.71), încetându-şi de facto activitatea la data de 25.02.2010 în temeiul unei decizii de concediere revocată ulterior de către angajatoare şi de jure la data de 9.04.2010 în temeiul unei alte decizii, necontestată de salariată. Prin urmare, lipsa contestatoarei de la serviciu în această perioadă nu-i poate fi imputată, societatea intimată recunoscând, de altfel, că datorează d-nei M.G., drepturile salariale calculate prin raportare la salariul stabilit prin contractul individual de muncă încheiat la 1.12.2009, respectiv 3.056 lei pentru luna martie şi 603 lei pentru luna aprilie (f.48, 51).

Cu înscrisurile depuse la dosar (f.54), însă, societatea angajatoare a făcut dovada expedierii acestor sume contestatoarei,  care a recunoscut, de altfel, că a refuzat încasarea banilor întrucât suma oferită nu conţinea şi bonusurile din vânzări, însă acest refuz nu îi este imputabil intimatei, acceptarea sumei expediate de aceasta neavând semnificaţia renunţării de către contestatoare la drepturile ce pretinde că i se cuvin cu orice alt titlu.

Faţă de recunoaşterea intimatei, instanţa urmează a o obliga pe aceasta la plata sumei de 3659 lei, drepturi salariale aferente perioadei martie-aprilie 2009, dispoziţiile art.275 cpc, fiind, însă, aplicabile. Nu se poate reţine că cererea contestatoarei privind această sumă este lipsită de interes, astfel cum pretinde intimata, atât timp cât banii nu au fost efectiv încasaţi, excepţia urmând a fi respinsă.

În ceea ce priveşte pretenţiile contestatoarei privind bonusurile din vânzări, instanţa constată că, deşi contractul individual de muncă nu conţine nici o clauză referitoare la aceste adaosuri, împrejurarea că  pentru lunile decembrie 2009, ianuarie, februarie 2010 bonusurile au fost acordate face dovada unei convenţii nematerializată în vreun înscris iar pe de altă parte intimata nu a dovedit vreo imposibilitate obiectivă, fortuită de a le acorda şi pentru perioada ulterioară, astfel încât, instanţa va admite cererea şi va obliga pe intimată la plata sumei de 361 lei cu acest titlu, ca medie a sumelor primite de contestatoare în perioada lucrată (374 lei pentru decembrie 2009, 430 lei pentru ianuarie 2010 şi 281 lei pentru februarie 2010).

Referitor la daunele morale solicitate, instanţa apreciază cererea ca fiind întemeiată în parte, având în vedere atitudinea de care a dat dovadă societatea angajatoare, atitudine susceptibilă să producă prejudicii morale; astfel, deşi ulterior emiterii deciziei se invocă dificultăţi de ordin economic, în aceeaşi zi în care este înmânată contestatoarei decizia de concediere nr. I 01/25.02.2010, nemotivată în vreun fel (f.6), SC T. SRL Bacău anunţă deja intenţia sa de a angaja un farmacist (f.14,15).

Ulterior, faţă de adresa nr.25/8.02.2010 emisă de SC C. SRL (f.29), intimata emite decizia nr.I.02/9.03.2010 (f.31), justificându-şi conduita şi cu adresa nr.5/16.02.2011 emisă de aceeaşi societate (f.133) potrivit căreia prin disponibilizarea contestatoarea şi încheierea ulterioară a altor două contracte individuale de muncă, societatea a realizat o economie la cheltuielile cu salariile, pentru cele două contracte datorându-se 66,7% din ceea ce se datora contestatoarei.

Potrivit art.8 din Codul muncii, însă, relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe (alin.1), pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă urmând a se informa şi a se consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă (alin.2).

Conduita societăţii intimate de a emite o decizie de concediere nemotivată şi revocată ulterior, de a refuza accesul contestatoarei la locul de muncă în perioada de preaviz şi de opta pentru angajarea altor persoane, fără ca în prealabil să încerce o negociere cu cea deja aflată pe post (care poate ar fi fost de acord cu o reducere salarială) nu este caracterizată de bună-credinţă, fiind vădite divergenţele de ordin personal, subiectiv dintre părţi.

Prin urmare, apreciind asupra cuantumului daunelor morale, instanţa va admite în parte cererea şi va obliga intimata să plătească contestatoarei 1.000 lei cu acest titlu.

Domenii speta

Spete similare