Dosar înregistrat la secţia civilă a tribunalului. Scoatere de pe rol şi trimitere la secţia comercială. Cale de atac

Dosar înregistrat la secţia civilă a tribunalului. Scoatere de pe rol şi trimitere la secţia comercială. Cale de atac

C.proc.civ., art. 158, art. 159

Este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârii prin care cauza este trimisă de la o secţie la alta în cadrul aceleiaşi instanţe.

 (Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 429 din 3 mai 2010, F.Ş.)

Prin cererea înregistrată sub nr.1114/24.01.2006 la Judecătoria Timişoara, reclamanta prin reprezentant a chemat in judecată pârâţii Ministerul Industriilor şi Comerţului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC „T.” SA Timişoara, M.M., SC „I.” SRL, Municipiul Timişoara, Consiliul Local Timişoara şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Reclamanta a solicitat să se constate preluarea abuzivă, în anul 1968 de către Statul Român – cu titlu de succesiune vacantă – a imobilului înscris în cartea funciară Timişoara, restituirea imobilului către reclamantă, anularea actelor de privatizare care au stat  la baza încheierii de carte funciară prin care imobilul a trecut în proprietatea SC „T.” SA Timişoara potrivit Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP, încheiat intre SC „T.” SA şi M.M. şi contractele de vânzare-cumpărare intervenite între M.M. şi SC „I.” SRL Timişoara privind acelaşi imobil.

Prin sentinţa civilă nr. 4518/2008, Judecătoria Timişoara şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 14182/325/2007/05.05.2008.

S-a reţinut că art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 prevede că cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de O.U.G. nr. 88/1997, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.

Totodată, conform art. 4 Cod comercial, se socotesc fapte de comerţ contractele şi obligaţiunile unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul, iar art. 56 din acelaşi cod prevede că, dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor si de cazurile in care legea  ar dispune altfel.

Prin sentinţa civilă nr.150/PI/21.01.2010 pronunţată în dosar nr. 14182/325/2007, Tribunalul Timiş a calificat  litigiul ca fiind de natură comercială, a scos cauza de pe rolul Tribunalului Timişoara – secţia civilă şi a trimis-o secţiei comerciale din cadrul aceleiaşi instanţe, spre competenta soluţionare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că o cerere de anulare a unor acte de  privatizare, inclusiv cele prin care societăţile comerciale au dobândit bunuri in baza Legii nr. 15/1990, ca şi cererea de anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare în care o parte este o societate comercială, au natura juridică a unor litigii comerciale.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, dar  acest act normativ nu prevede o competenţă specială.

Totodată, potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării.

Natura comercială a litigiului nu este înlăturată de solicitarea constatării preluării abuzive de către Statul Român a imobilului in discuţie.

Deşi este formulată ca şi capăt distinct de cerere, solicitarea de a se constata preluarea abuzivă reprezintă, in realitate, solicitarea de anulare a actelor de privatizare şi a  înstrăinărilor subsecvente.

Prin urmare, obiectul principal al acţiunii îl reprezintă anularea unor acte şi, subsecvent, restituirea imobilului, urmare a anulării  actelor de privatizare şi înstrăinare.

Împotriva sentinţei civile nr.150/PI/21 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.14182/325/2007, în termen legal, a declarat recurs reclamanta criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului şi stabilirea competenţei materiale de soluţionare a litigiului în favoarea secţiei civile, cauza fiind de natură civilă.

În motivarea recursului a arătat că, raportat la obiectul cauzei, a temeiului de drept invocat şi a petitelor cererilor de chemare în judecată, litigiul este de natură civilă, iar competenţa de soluţionare a acestuia îi revine în primă instanţă secţiei civile a tribunalului, nicidecum celei comerciale, instanţa nefiind investită să soluţioneze acte sau fapte de comerţ în sensul  art. 3 din Codul comercial, iar calitatea de comerciant a unuia dintre pârâţi, respectiv SC „I.” SRL, nu atrage competenţa materială a instanţei de drept comercial.

În şedinţă publică din data de 3 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara a pus în discuţia părţilor excepţia de inadmisibilitate a recursului pentru următoarele considerente:

Tribunalul Timiş – secţia civilă a calificat litigiul ca fiind de natură comercială, context în care a scos cauza de pe rolul secţiei civile a Tribunalului Timiş şi a trimis-o secţiei comerciale din cadrul aceleiaşi instanţe.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs.

Potrivit art.158 C.proc.civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

La alin. (3)  al aceluiaşi articol se precizează că, în  situaţia în care instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Articolul 159 C.proc.civ. precizează că necompetenţa este de ordine publică 1)când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3) când pricina este de competenţa unei instanţe  de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În speţa de faţă nu este incident nici unul din punctele 1-3 ale art.159 C.proc.civ., întrucât cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, iar această instanţă a scos cauza de pe rolul secţiei civile şi a înaintat-o secţiei comerciale a aceleiaşi instanţe.

Între secţiile aceleiaşi instanţe nu operează instituţia declinării de competenţă căci necompetenţa priveşte instanţa iar nu structurile ei interne, astfel încât hotărârea pronunţată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faţă de cele ce preced, recursul declarat apare ca inadmisibil şi a fost respins ca atare.

Domenii speta

Spete similare