Acţiune de drept comun în acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv. Prescripţie

Acţiune de drept comun în acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv. Prescripţie

- Decretul nr. 167/1958 – art. 3 alin. (1)

Potrivit art. 3 alin (1) din Decretul nr. 167/1958, acţiunile personale sunt supuse termenului de prescripţie de 3 ani.

Acţiunea în revendicare are caracter imprescriptibil, fiind legată în mod direct de bunul a cărei proprietate se reclamă şi care poate fi urmărit în mâinile oricărei persoane, caracter care persistă atâta timp cât există şi posibilitatea ca bunul să fie readus în patrimoniul reclamantului; în cazul în care nu mai există această posibilitate, obiectul revendicării se transformă într-un drept la despăgubiri şi astfel acţiunea devine personală şi prescriptibilă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1211 din 24 aprilie 2012, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 2/09.01.2012, pronunţată în dosarul nr. 16079/55/2010, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de reclamanţii M.C. şi H.A.J., în contradictoriu cu intimaţii Municipiul A., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Judeţean Arad, împotriva Sentinţei civile nr. 9807 din 6.10.2011, pronunţată de Judecătoria Arad.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 9807 din 6.10.2011, pronunţată de Judecătoria Arad, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor şi, în consecinţă, s-a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii iar Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă 1211 din 24 aprilie 2012, pronunţată în dosarul nr. 16079/55/2010, a respins recursul declarat de reclamanţi.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere argumentele ce succed.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului litigiu, reclamanţii au solicitat în principal despăgubiri pentru imobilele preluate de Statul Român, constând în diferenţa dintre contravaloarea imobilelor la preţul de circulaţie la data plăţii efective şi valoarea actualizată a sumelor achitate de Statul Român cu titlu de despăgubiri la data preluării. 

Critica adusă hotărârii atacate, în sensul că în mod greşit s-a apreciat de cele două instanţe că acţiunea reclamanţilor este o acţiune personală prescriptibilă şi nu una reală în revendicare imobiliară, este neîntemeiată.

Contrar celor susţinute de reclamanţii recurenţi, acţiunea acestora chiar dacă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 – 481 C. civ. are un caracter personal, nu este o acţiune reală imprescriptibilă, ci este supusă termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Ambele instanţe s-au raportat astfel la faptul că ambele imobile au fost înstrăinate de stat în baza Legii nr. 112/1995 unor terţe persoane, iar reclamanţii nu s-au prevalat de instituţia repunerii în termenul de prescripţie rămânând în pasivitate şi după apariţia Legii nr. 10/2001.

Reclamanţii nu au recurs la procedura specială a Legii nr. 10/2001 pentru a obţine măsuri reparatorii pentru imobilele preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974, procedură care nu este doar una administrativă ci şi jurisdicţională asigurând celor care au urmat-o şi accesul la justiţie.

Contrar celor susţinute de reclamanţi, instanţele au făcut o corectă interpretare a Deciziei nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.

Raportat la dispoziţiile acestei decizii în care se menţionează că revendicarea este o acţiune reală, însă acest caracter se conservă cât timp există posibilitatea readucerii lucrului în patrimoniul revendicatorului, însă dacă bunul a fost transmis unui terţ, obiectul revendicării va fi convertit într-o acţiune în despăgubiri, devenind personală.

Se constată că în mod corect acţiunea reclamanţilor a fost respinsă ca prescrisă în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate.

Nu este întemeiată nici critica recurenţilor în sensul că nu au avut deschisă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cu motivarea că numai prin H.G. nr. 250/2007, Decretul nr. 223/1974 a fost cuprins în lista actelor normative abuzive, întrucât calificarea decretului ca fiind abuziv nu este de natură a cenzura posibilitatea reclamanţilor de a accede la măsurile reparatorii prevăzute de legile speciale.

Faţă de considerentele arătate, în baza art. 312 C. pr. civ. Curtea a respins recursul reclamanţilor.

Domenii speta

Spete similare