Contencios administrativ - Legea 9/1998

Dosar nr.581/88/2008

 R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI  DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ nr.208 

Şedinţa publică din data de  06 februarie  2009

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 581/88/18 martie 2008, reclamanta BM a solicitat anularea Deciziei nr. 219 din 18 februarie 2008 emisă de către AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR –Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi respectiv a Hotărârii nr. 1550/2007 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 – Tulcea prin care a fost soluţionată cererea de acordare a compensaţiilor pentru terenul în suprafaţă de 8 ha, ce a aparţinut bunicului său, AI , în comuna S, judeţ Caliacra.

In motivare, reclamanta arată că, la dosar a depus contractul de vânzare-cumpărare nr. 314 din 3 iulie 1935, prin care bunicul său, AI , a dobândit suprafaţa de 8 ha, situată pe mereaua comunei S, judeţ Caliacra, în timp ce domiciliul acestuia era în municipiul Constanţa, atât la data dobândirii, cât şi la momentul aplicării Tratatului încheiat între România şi Bulgaria.

Reclamanta susţine că, deşi Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 Tulcea a invocat că nu a făcut dovada circulaţiei juridice a terenului, faptul că este în posesia contractului de vânzare-cumpărare nr. 314/3 iulie 1935 demonstrează că terenul nu a fost înstrăinat, chiar dacă nu deţine situaţia averii imobiliare confiscate bunicului său, în Bulgaria, ceea ce îi dă dreptul la compensaţii pentru terenul abandonat, recoltele de porumb, bumbac şi floarea soarelui, neculese, şi pentru pomi fructiferi.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, decizia nr. 219 din 18 februarie 2008, actul de vânzare-cumpărare nr. 314/1935 precum şi înscrisurile aflate în dosarul nr. 247 din arhiva M.A.E.

La solicitarea instanţei, A.N.R.P. a comunicat întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii actelor contestate.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că bunicul reclamantei, AI , domiciliat în comuna Darabani, judeţ Constanţa, a dobândit în anul 1935, 8 ha teren, situat pe mereaua comunei S, judeţ Caliacra, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 314/1935.

In anul 1940, conform declaraţiei din 10 septembrie, AI  deţinea încă cel 8 ha dobândite în anul 1935, în comuna S, veridicitatea celor declarate fiind certificate de către notarul comunei în care se afla terenul.

Situaţia de avere imobilă rurală a locuitorului AI  confirmă calitatea de proprietar a acestuia în perioada menţionată, toate aceste înscrisuri formând dosarul nr. 247 al Comisiei Mixte Româno-Bulgare pentru aplicarea Tratatului de la Craiova (fila 94), din care face parte şi un proces verbal de dezacord, întocmit la 4 februarie 1942, în cae se consemnează că Ion Abagiu, proprietar de bunuri imobiliare în comuna S, judeţul Durostor nu a intrat în schimbul obligatoriu de populaţiuni, întrucât în perioada 14 iunie 1940 – 30 septembrie 1940 nu-şi afla domiciliul (aşezarea permanentă) în Dobrogea de Sud şi că, în consecinţă, urmează a fi considerat ca intrând în prevederile art. V din Tratatul de la Craiova.

Cererile formulate de către BM  şi Gheorghe Maria în vederea acordării de compensaţii pentru cele 8 ha teren ce au aparţinut autorului lor, AI , au fost respinse prin Hotărârea nr. 1550/20 iunie 2007 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 – Tulcea, motivându-se că nu se face dovada situaţiei juridice a terenului deţinut în judeţul Caliacra.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin Decizia nr. 219 din 18 februarie 2008, a respins contestaţia promovată împotriva Hotărârii nr. 1550/2007, pentru că autorul AI  a fost în dezacord, respectiv a beneficiat de prevederile art. V din Tratatul de la Craiova, iar dosarul nu conţine acte doveditoare care să ateste bunurile abandonate de autor în Bulgaria, verificate şi semnate de Comisia mixtă româno-bulgară, eliberate de Ministerul Afacerilor Externe – Arhivă pentru evacuaţii declaraţi în dezacord.

Potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 9/1998, cetăţenii români sau moştenitori ai foştilor proprietari, prejudiciaţi în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensaţiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parţial compensaţii ori despăgubiri pentru bunurile imobile – construcţii şi terenuri – pe care le aveau în proprietate în judeţele Durostor şi Caliacra, cedate Bulgariei, precum şi pentru recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui, şi de prevederile alin. (1) beneficiază şi cetăţenii români, moştenitori legali ai foştilor proprietari.

In continuare, acelaşi text de lege stipulează că, beneficiază de prevederile alin. 1 şi cetăţenii români prejudiciaţi în urma imigrării facultative sau obligatorii prevăzute la art. III din tratat, din alte judeţe ale Bulgariei decât judeţele cedate, Durostor şi Caliacra.

Tratatul de la Craiova stabileşte frontiera dintre cele două state vecine, România şi Bulgaria, precum şi modul de realizare a schimbului de populaţie ca urmare a noii delimitări a graniţelor.

In art. III din Tratat, s-a convenit ca problemele tehnice referitoarea la transferul de populaţiune să facă obiectul unui Acord special între Inaltele Părţi Contractante (Anexa C), acord în care la art. IV şi V s-a prevăzut şi că proprietăţile imobiliare rurale aparţinând românilor obligaţi să părăsească teritoriile transferate Bulgariei, devin proprietatea Statului Bulgar, iar Statul Român ia în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc aceste bunuri.

Prin art. V din acelaşi tratat s-a reglementat distinct că bunurile rurale – situate în judeţele Durostor şi Caliacra, dobândite în baza legilor române şi aparţinând tuturor românilor ce nu sunt cuprinşi în transferul de populaţiuni, vor putea fi lichidate liber şi nesilit de către proprietarii lor, fără piedici ce ar rezulta din dispoziţiuni legislative sau administrative bulgare, într-un termen de 18 luni, cu începere de la schimbul instrumentelor de ratificare.

Se mai stabileşte, în continuare, că, după expirarea acestui termen, autorităţile bulgare vor putea expropria aceste proprietăţi, în schimbul unei juste şi prealabile despăgubiri, stabilită după evaluările făcute de Comisia Mixtă pentru schimbul de populaţii.

Coroborând prevederile Tratatului cu dispoziţiile Legii nr. 9/1998, rezultă că dispoziţiile acestui din urmă act normativ se aplică numai persoanelor care au făcut obiectul schimbului de populaţii între cele două state, dar nu şi celor care au avut în proprietate bunuri imobile în cele două judeţe ce au revenit Bulgariei, a căror situaţie a fost reglementată distinct, prin art. V, după cum s-a arătat.

Aceste categorii de persoane au avut ca alternativă fie vânzarea acestor bunuri în termen de 1 an, fie exproprierea de către statul bulgar, în cazul în care nu se realiza vânzarea, cu o justă şi prealabilă despăgubire, dar, în nici un caz, despăgubirea lor nu cădea în sarcina statului român, după cum rezultă din interpretarea coroborată a textelor menţionate o atare răspundere revenind României numai în raport cu persoanele ce au făcut obiectul schimbului de populaţii.

In cazul dat, încadrarea autorului AI  în categoria prevăzută în art. V din Tratat a fost constatată de către Comisia mixtă româno-bulgară, dar nu există dovezi cu privire la ceea ce s-a întâmplat ulterior.

Stabilit fiind că, în cauză, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 9/1998, instanţa urmează a respinge contestaţia promovată, ca nefondată, producându-şi efectele în continuare Decizia nr. 219/2008 şi Hotărârea nr. 1550/2007 a căror anulare s-a solicitat.

1

Domenii speta

Spete similare