Recurs.Plângere contravenţională

Decizie 138 din 13.02.2009


Dosar nr. 3870/327/2008

DECIZIA CIVILA Nr. 138

Sedinta publica de la 13 Februarie 2009

Asupra recursului civil de fata;

Prin plângerea contraventionala înregistrata la Judecatoria Tulcea, sub nr.3870/327/2008 petenta ... a contestat procesul verbal seria ... nr.... din 28.07.2008 întocmit de intimata ANAF - DGFP Tulcea, solicitând anularea acestuia ca netemeinic si nelegal.

Prin sentinta civila nr.2757/27.10.2008 Judecatoria Tulcea a admis plângerea formulata si a anulat procesul verbal contestat, retinând în motivare ca petenta nu se afla în culpa întrucât prin sentinta civila nr.501/24.03.2006 a Tribunalului Tulcea i-a fost ridicat dreptul de administrare, iar prin sentinta civila nr.1851/23.06.2006 Tribunalul Tulcea a dispus finalizarea procedurii prev. de Legea nr.64/1995, conform art.134 din acelasi act normativ.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca prin sentinta civila nr. 501/24.03.2006 a Tribunalului Tulcea a fost ridicat dreptul sau de administrare a SC ... SA Cerna, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar SC ... SRL Tulcea. Agentul constatator a consemnat în cuprinsul procesului-verbal ca data a savârsirii faptei data de 30.05.2008. Prin sentinta civila nr. 1851/23.06.2006 a fost finalizata procedura prevazuta de Legea nr. 64/1995. De asemenea, din informatiile de la Oficiul Registrului Comertului privind SC ... SA Cerna rezulta ca aceasta societate se afla în dizolvare judiciara conform art.237 din Legea nr.31/1990 si faptul ca petenta, are mandatul de administrator expirat înca din data de 16.07.2005.

Verificând, în conformitate cu dispozitiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat, instanta retine ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce priveste temeinicia actului sanctionator, instanta a retinut ca petenta nu este în culpa pentru ca prin sentinta civila nr.501/24.03.2006 a Tribunalului Tulcea, a fost ridicat dreptul sau de administrare, iar prin sentinta civila cu nr. 1851/23.06.2006 a Tribunalului Tulcea a fost finalizata procedura prevazuta de Legea nr. 64/1995, aceste comunicari urmând a se face din oficiu, potrivit dispozitiilor legale, aceasta din urma hotarâre urmând sa fie comunicata si DGFP, conform art. 134 din Legea nr. 64/1995.

Rezulta ca petenta nu a savârsit nici un fel de contraventie, pentru ca nu mai avea calitatea de administrator la data savârsiri contraventiei având în vedere si faptul ca mandatul de administrator este expirat înca din data de 16.07.2005 si de asemenea SC "..." SA Cerna se afla în dizolvare judiciara conform art.237 din Legea nr.31/1990.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal a formulat recurs intimata ANAF - DGFP Tulcea, criticând-o ca netemeinica si nelegala , sustinând ca petenta avea obligatia de a întocmi si depune situatia financiara anuala la unitatile teritoriale a Ministerului Economiei si Finantelor si ca prima instanta nu a tinut cont de acest aspect.

Recurenta a mai invocat ca fapta contraventionala retinuta de organul constatator a fost savârsita în mod continuu pâna la momentul când a intervenit organul de control fiscal, precum si faptul ca, prima instanta nu a luat în considerare disp. art.13 din OG nr.2/2001 si nici faptul ca la data când s-a aplicat amenda, petenta era administratorul societatii.

În final s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei atacate în sensul mentinerii procesului verbal contestat, invocându-se în drept preved. art.299 cpc, ale Legii nr.82/1991 republic si OG nr.2/2001.

În aparare, intimata ... a formulat întâmpinare aratând ca dreptul sau de administrare a fost ridicat din anul 1986, însa mandatul sau de administrator expirase înca de la data de 16.07.2005.

Analizând legalitatea sentintei recurate, în raport de criticile invocate, cât si din oficiu, în tem. art.304 indice 1 cpc, tribunalul constata ca recursul este neîntemeiat.

Astfel, prin procesul verbal seria A/200 nr.0207887/28.07.2008 petenta ... a fost sanctionata cu amenda de 400 lei pentru savârsirea contraventiei prev. de art.41 al.2 lit.e din Legea nr.82/1991 rep retinându-se în sarcina sa ca nu a depus situatia financiara anuala la data de 31.12.2007.

Petenta este fostul administrator al SC "..." SA Cerna, judetul Tulcea, în privinta careia prin sentinta civila nr.501/24.03.2006 s-a dispus deschiderea procedurii prev. de Legea nr.64/1995, fiind numit lichidator al acesteia SC "..." SRL Tulcea.

Ulterior,  prin sentinta civila nr.1851/23.06.2006 a Tribunalului Tulcea, judecatorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului fata de debitoarea SC "..." SA Cerna, judetul Tulcea, astfel ca începând cu aceasta data fosta societate si-a încetat existenta, acest lucru fiind comunicat inclusiv intimatei recurente, în baza aceleasi sentinte.

Din analiza sentintei civile nr.509/2007 a Judecatoriei Tulcea se constata ca petenta a mai fost sanctionata cu privire la nerespectarea  dispozitiilor legale din actele normative fiscale, prilej cu care instanta a învederat recurentei ca dreptul de administrare al petentei a încetat, facând acest lucru inclusiv prin comunicarea sentintei civile mentionate.

Cu toate acestea, în mod nelegal, asa cum a retinut si prima instanta s-a procedat la sanctionarea din nou a petentei, în conditiile în care aceasta nu a savârsit nici un fel de contraventie, nemaiavând calitatea de administrator la data retinuta ca data a savârsirii faptei.

Pe cale de consecinta, recursul este privit ca neîntemeiat si în tem. art.312 al.1 cpc, urmeaza a fi respins în acest mod.

Domenii speta