Hotărâre care să ţină loc de act autentic

Prin decizia civilă nr. 858/06.12.2013, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante BA şi BD.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin acţiunea înregistrată sub nr. 7375/740/2011 din data de 14.09. 2011 pe rolul Judecătoriei Alexandria, reclamantele BA şi BD au chemat în judecată pe pârâtele GA şi VC, pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul compus din 600 m.p. teren şi construcţia edificată pe acesta, compusă din 4 camere şi anexe gospodăreşti, situate în comuna N , judeţul Teleorman.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că la data de 24.08. 2004 tatăl lor, BI a convenit cu GA şi GF să le vândă imobilul proprietatea lor, compus din aproximativ 600 m.p. şi construcţia edificată pe acesta.

Au mai arătat că înţelegerea lor s-a materializat în înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanţă, iar la acea dată tatăl lor a achitat suma de 100.000.000 lei vechi ca preţ al vânzării, urmând ca restul de 1.500.000 lei vechi să fie achitat la data perfectării actului de vânzare – cumpărare, - 15.10 2004- , dată la care vânzătorii şi-au luat angajamentul că vor încheia actul de vânzare – cumpărare în formă autentică.

Reclamantele au mai menţionat că, de la data achitării preţului, tatăl lor a intrat efectiv în posesia imobilului, a achitat taxele şi impozitele aferente acestuia, comportându-se ca un adevărat proprietar.

La rândul lor, vânzătorii au dobândit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 600164/1996.

În continuare, reclamantele au mai precizat că la data de 11.11. 2007 a decedat tatăl reclamantelor, ele rămânând moştenitori în calitate de descendenţi şi că a decedat şi GF având ca moştenitor pe pârâta VC.

Având în vedere că a trecut foarte mult timp de la data la care vânzătorii s-au obligat să încheie contractul de vânzare – cumpărare, iar aceştia nu s-au conformat obligaţiei, reclamantele au considerat că modalitatea de  reparaţie a neexecutării obligaţiei de a face este pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare –cumpărare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 948 şi următoarele Cod civil, art. 1294, 1077 Cod civil.

În dovedirea acţiunii, reclamantele au depus la dosarul cauzei în copie următoarele înscrisuri : chitanţă din data de 24.08. 2004,B.I. GA, certificat de deces seria DS nr. 126340/2007, declaraţie autentificată sub nr. 838/2005 de B.N.P. ND, titlu de proprietate nr. 600164/1996, certificat de naştere seria NZ nr. 654264/2002, certificat de naştere seria NK nr. 692198/1992, chitanţă emisă de pârâta VC, chitanţa seria TRMIH nr. 956/2012, memoriu tehnic, plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, 2 planşe foto.

În completarea probatoriului, reclamantele au solicitat proba cu interogatoriu şi un martor, probă încuviinţată şi administrată de instanţă.

La data de 26.03. 2012, pârâtele au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care  au solicitat respingerea acţiunii şi  rezoluţiunea convenţiei intitulată chitanţă,  cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, pârâtele au arătat că, tatăl reclamantelor şi –a manifestat o intenţie juridică de a achiziţiona un imobil în anul 2002, de la promitenţii vânzători, intenţie nefinalizată, neautentificată ci doar reflectată într-un înscris denumit chitanţă.

Au mai arătat că  declaraţie notarială din 04.05. 2005 a autorului reclamantelor, dată în lipsa promitentului vânzător  prin care a afirmat că a cumpărat o locuinţă compusă din 4 camere şi anexe gospodăreşti, în comuna N, judeţul Teleorman, pentru care a încheiat o chitanţă sub semnătură privată cu GA, la data de 24.08. 2004,  este fără valoare juridică , însă conform art. 1169 Cod civil cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.

Pârâtele reclamante au mai menţionat că actul nu s-a perfectat pentru că promitentul cumpărător nu şi-a respectat obligaţia de achitare a diferenţei de preţ convenite şi nici nu a notificat sau invitat pe pârâte la notarul public pentru definitivarea actelor ; nu se arată în nici un document şi nici în acţiune faptul că s-a plătit întreaga sumă prevăzută în chitanţa de mână.

Pârâtele au invocat excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa obiectului, excepţia de neexecutare a contractului, excepţia nulităţii absolute a înscrisului olograf denumit chitanţă, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115, art. 119 Cod procedură civilă, art. 1073 şi art. 1077 Cod civil, Legea 247/2005 , art. 67 din Legea 18/1991 şi art. 2 din Legea 54/1998.

În dovedirea cererii,  pârâtele au depus la dosarul cauzei în copie următoarele înscrisuri : certificat de moştenitor nr. 221/1990 emis de Notariatul de Stat Local Sector 6 Bucureşti , certificat de căsătorie seria CA nr. 162989/1995 , decizia civilă din 7 mai 1997 pronunţată de Tribunalul Teleorman, schiţă teren.

Prin sentinţa civilă nr. 2860 din 27 aprilie 2012 a Judecătoriei Alexandria a fost anulată ca netimbrată cererea reconvenţională şi a fost respinsă ca nefondată acţiunea.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pârâtele nu au îndeplinit obligaţia timbrării cererii reconvenţionale, cerinţă legală care primează în cauză, astfel că, a admis excepţia invocată şi în baza art. 20 din Legea 146/1997, a anulat ca netimbrată  cererea reconvenţională.

Analizând acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare – cumpărare,  prima instanţă, având în vedere apărările pârâtelor privind neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului, excepţiile invocate prin cererea reconvenţională chiar dacă aceasta va fi anulată ca netimbrată, cât şi neconcordanţa dintre suprafaţa de teren  înscrisă în chitanţă, 600 mp., cea măsurată de expert, 800 mp,  cea atribuită prin decizia civilă a Tribunalului Teleorman pronunţată în dosarul 3414/1995 şi cea din titlul de proprietate nr.600164 din 10.01.1996 de 872 mp, a apreciat că nu poate suplini prin hotărâre consimţământul pârâtelor, potrivit art. 1073, 1077 din Cod civil vechi aplicabil în speţă potrivit art. 3 din Legea 71/2011.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele, care au formulat critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea hotărârii, în sensul, admiterii acţiunii formulate.

Au motivat că, în mod greşit, instanţa de fond le-a respins acţiunea prin care au solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, au arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că pârâtele au recunoscut la interogatoriu că au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare cu tatăl lor, pentru care s-a achitat parţial preţul şi că diferenţa urma să fie plătită la momentul perfectării actelor şi nici nu s-a ţinut seama că în cursul judecăţii au achitat diferenţa de preţ prin consemnare la BEJ MM prin  chitanţa nr. 956/2012.

Sub acelaşi aspect, recurentele au mai susţinut că nu s-a ţinut seama nici de declaraţia martorului audiat la instanţa de fond, care a relatat că, în repetate rânduri, reclamantele s-au deplasat la domiciliul pârâtelor pentru a perfecta actul de vânzare-cumpărare, însă acestea au refuzat întrucât doreau o sumă mult mai mare decât cea pe care o mai aveau de achitat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct.9 C. proc.civ.

În recurs, nu s-au depus înscrisuri noi.

La data de 3 octombrie 2012, intimatele pârâte au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul cererii formulate, intimatele  au reiterat excepţiile formulate prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională depuse la instanţa de fond, anume, inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa obiectului, excepţia de neexecutare a contractului, excepţia nulităţii absolute a înscrisului olograf denumit chitanţă, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

 Prin decizia civilă nr. 748/16.11.2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman a fost admis recursul declarat de recurentele-reclamante BA şi BD împotriva sentinţei civile nr. 2860/27.04.2012 pronunţate de Judecătoria Alexandria, în contradictoriu cu intimatele-pârâte GA şi VC, sentinţa instanţei de fond fiind casată, iar cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

 În motivarea instanţei de control judiciar, s-a reţinut, în esenţă, că deşi din înscrisurile ataşate dosarului rezultă că pârâta VC a primit suma de 50 000 000 lei vechi, avans pentru casa compusă din două camere şi terenul de 600 m.p., imobile situate în comuna N, jud. Teleorman, diferenţa de 10 000 000 lei vechi urmând a fi achitată până la data de 05.04.2003, din aceleaşi înscrisuri se observă că parte în convenţia încheiată de autorul reclamantelor a fost şi numitul GF, cu privire la care s-a susţinut că decedat fiind, moştenitorul său este pârâta VC, fără a se depune acte doveditoare în acest sens.

 Astfel, s-a arătat în motivarea deciziei Tribunalului, instanţa de fond trebuia să lămurească aspectele ce ţin de identificarea bunului care a făcut obiectul convenţiei, în sensul de a stabili care a fost voinţa internă a părţilor în ce priveşte obiectul convenţiei, constatând doar că există o neconcordanţă dintre suprafaţa de teren înscrisă în chitanţă, de 600 m.p., cea măsurată de 800 m.p., cea atribuită prin decizia civilă din data de 07.05.2007 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 3414/1995 şi cea de 872 m.p. din titlul de proprietate nr. 600164/10.01.1996.

După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2448 din 13 mai 2013 pronunţată de Judecătoria Alexandria a fost respinsă ca nefondată acţiunea pronunţată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin înscrisul denumit „chitanţă” încheiat la data de  24.08.2004 (fila 4 dosar prim ciclu procesual), numiţii (autorii părţilor) GA, GF şi BI au convenit vânzarea-cumpărarea unei case, pentru care s-a achitat suma de 100.000.000 lei vechi cu titlu de preţ, achitat integral la data semnării antecontractului intervenit între părţi, restul sumei de 1 500 000 lei vechi urmând a fi achitată ulterior. Proprietarii  promitenţii-vânzători) şi-au luat angajamentul, prin acelaşi înscris sus menţionat, de a încheia actul în formă autentică la data de 15.10.2004.

Ulterior, prin declaraţia autentificată sub nr. 838/04.05.2005 de BNP ND (fila 7) numitul BI a declarat că a cumpărat o locuinţă construită din pământ bătut, acoperită cu ţiglă, compusă din patru camere şi anexe gospodăreşti, imobil situat în comuna N, jud. Teleorman, pentru care a încheiat o chitanţă sub semnătură privată cu numita GA la data de 24.08.2004.

Faţă de cele două înscrisuri sus amintite, instanţa a mai observat existenţa unei alte chitanţe (fila 22), în care pârâta VC (sora numitului GF, parte în convenţia din 24.08.2004, conform certificatului de moştenitor nr. 221/1990 emis de Notariatul de Stat Local Sector 6 Bucureşti coroborat cu certificat de căsătorie seria CA nr. 162989/1995-filele 46, 47) susţine că a primit suma de 50.000 lei vechi, reprezentând avans casă situată în comuna N, având două camere şi teren de aproximativ 600 m.p., iar cu privire la diferenţa de 10.000.000 lei vechi a precizat că urmează a fi dată cel mai târziu la data de 05.04.2003. Acest din urmă înscris sub semnătură privată a fost semnat şi de autorul reclamantelor BI.

Sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa obiectului, instanţa a analizat-o ca pe o simplă apărare de fond, în contextul verificării îndeplinirii condiţiilor de validitate a convenţiei încheiate de părţi, despre înscrisul olograf care o constată neputându-se reţine nulitatea sa absolută cu motivarea expusă de pârâte, întrucât nu viza transferul direct al dreptului de proprietate asupra unui imobil, ipoteză ce reclamă îndeplinirea condiţiei formei autentice, ci promisiunea de înstrăinare a unui astfel de bun, refuzul constatat al părţii adverse de a transmite dreptul real imobiliar dând dreptul promitentului cumpărător la sesizarea instanţei cu o acţiune al cărei obiect este acela al pronunţării unei hotărâri care să suplinească un  consimţământ al părţilor, hotărâre care reprezintă ea însăşi un act autentic.

Instanţa de fond a apreciat  că înscrisul iniţial denumit chitanţă, întocmit la data de 24.08.2004, prin el însuşi, nu are efect translativ al dreptului de proprietate din patrimoniul vânzătorului, în patrimoniul cumpărătorului, întrucât la momentul încheierii sale - legea aplicabilă, art. 5 alin. 2 din Legea nr.247/2005, Titlul X, potrivit cărora, în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Cu toate precizările aduse de textele legale sus citate, s-a reţinut că părţile s-au obligat să încheie contractul în formă autentică notarială la data de 15.10.2004.

În atare situaţie, instanţa a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 1073 C. civil (1864), în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare-08.08.2011, care prevede dreptul creditorului la îndeplinirea exactă  a obligaţiei.

Aplicabilitatea acestui articol este indiscutabilă în cauză, raportat la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (2011) – în vigoare începând cu 01.10.2011 -, conform cărora actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite  sau produse înainte de  intrarea  în vigoare a Codului civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

Astfel, instanţa  a mai reţinut că, în speţă, reclamantele au invocat faptul că pârâtele  nu şi-au executat  obligaţia din convenţie (aşa cum rezultă din declaraţia martorului BA -fila 55- coroborată cu antecontractul de vânzare-cumpărare datat 24.08.2004), pârâtele pretinzând încă 10.000 lei  pentru autentificarea actelor la notarul public, aşa încât  se află în situaţia de a fi chemate în judecată de către reclamante, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare prin substituirea voinţei părţilor.

Verificând condiţiile de valabilitate a convenţiei prin prisma prevederilor art. 948 C. civ. (1864) aplicabil la momentul încheierii înscrisului de către părţi (24.08.2004), instanţa a  constatat că acestea nu sunt îndeplinite.

În acest sens, s-a avut în vedere că deşi părţile care au încheiat convenţia din data de 24.08.2004 au capacitate de a contracta, şi-au exprimat în mod valabil consimţământul, în vederea producerii de consecinţe juridice, nu au convenit cu privire la  imobile (teren şi construcţie) asupra cărora reclamantele nu au făcut dovada caracterului determinat sau determinabil (sarcina probei revenindu-i potrivit art. 1169 C. civil anterior, menţinut potrivit art. 230 lit. a Legea nr. 71/2011), cu atât mai mult cu cât identificarea imobilelor este realizată în cuprinsul altui înscris sub semnătură privată (chitanţă-fila 22), de asemenea pus sub semnul echivocului, declaraţia autentificată sub nr. 838/04.05.2005 de BNP ND (fila 7) prin care numitul BI a declarat că a cumpărat o locuinţă construită din pământ bătut, acoperită cu ţiglă, compusă din patru camere şi anexe gospodăreşti, imobil situat în comuna N, jud. Teleorman neputând face corp comun cu înscrisul sub semnătură privată din 24.08.2004 prin prisma caracterului unilateral, ce exprimă  voinţa unei singure persoane, neexistând indiciile temeinice ale constatării unei voinţe comune  a părţilor semnatare ale convenţiei iniţiale sub aspectul obiectului antecontractului.

În altă ordine de idei, din înscrisurile ataşate dosarului, coroborate cu interogatoriile administrate-filele 35, 36, dar şi cu declaraţia martorului BA-fila 55,  s-a reţinut că deşi, pârâta VC a primit suma de 50 000 000 lei vechi, avans pentru casa compusă din două camere şi terenul de 600 m.p., imobile situate în comuna N, jud. Teleorman, diferenţa de 10 000 000 lei vechi urmând a fi achitată până la data de 05.04.2003 (aspecte de natură a infirma excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâte), există o neconcordanţă serioasă cu privire la suprafaţa reală a terenului cu privire la care s-au înţeles părţile, martorul susţinând că este vorba despre 800 m.p., or altele sunt suprafeţele indicate de decizia civilă din data de 07.05.2007 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 3414/1995 (filele 48-52-472 m.p.)  şi de titlul de proprietate nr. 600164/10.01.1996 (872 m.p.-fila 8) deţinute de promitenţii-vânzători (pârâta GA şi autorul pârâtei VC).

Apreciind  că probele administrate în cauză nu conduc la determinarea corectă a imobilelor ce urmau a face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare autentic, instanţa de fond a considerat că nu poate suplini consimţământul părţilor în sensul pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, prin comportamentul lor procesual creându-se  presupunerea adecvată că nu a existat o voinţă concordantă sub aspectul lămuririi acestor aspecte, care ţin de asigurarea stabilităţii circuitului civil, prin posibilitatea tranzacţionării unor bunuri (imobile) de care realmente să poată dispună.

Pe cale de consecinţă, constatând că nu sunt îndeplinite nici cerinţele prevăzute la art. 3 2  din Legea nr. 146/1997 rep., în sensul că la dosarul cauzei nu a fost depus certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele, taxele locale şi alte venituri ale bugetului local  şi nici certificatul de sarcini privind imobilele pe care le-ar fi avut în vedere părţile, instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, reclamantele, care au formulat critici pentru nelegalitate şi netemeincie, prin care au solicitat modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii formulate.

Au motivat că, în mod greşit,  prima instanţă a respins acţiunea formulată, fără a avea în vedere că pârâtele au recunoscut la interogatoriu că au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare cu tatăl lor pentru imobilul casă de locuit şi suprafaţa de 600 m.p teren, pentru care s-a achitat parţial preţul, diferenţa fiind achitată în cursul judecăţii cu chitanţa nr.  956/2012, prin consemnare la BEJ MM.

Recurentele au mai susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu face dovada caracterului determinat şi determinabil al obiectului vânzării, deşi din înscrisurile sub semnătură privată (chitanţe de mână) reiese care sunt bunurile cumpărate( teren în suprafaţă  de 600 m.p şi casa aflată  pe acesta, situate în comuna N), iar  acestea nu fost contestate sub aspectul conţinutului, formei şi semnăturii.

Sub acest aspect, recurentele au mai menţionat că deşi din titlul de proprietate reiese o altă suprafaţă de teren decât cea din chitanţa de mână, această situaţie a fost determinată de faptul că titlul a fost emis ulterior şi nu se cunoştea cu exactitate suprafaţa de teren intravilan, intenţia părţilor contractante fiind de a înstrăina toată suprafaţa din intravilan.

În fine, recurentele au mai menţionat că instanţa de fond nu a lămurit cauza sub aspectele puse în vedere de instanţa de control judiciar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentele au depus înscrisuri în dovedirea susţinerilor lor (f.16-21).

Intimatele nu au depus întâmpinare şi nici nu s-au prezentat pentru a formula eventuale apărări.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport de criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge recursul declarat, pentru considerentele care vor succede.

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr.247/2005, Titlul X-, în vigoare la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Această dispoziţie a fost instituită pentru a acorda posibilităţii părţii interesate să se adreseze instanţei, în vederea suplinirii consimţământului celeilalte părţi care, în mod nejustificat, refuză ulterior să încheie contractul.

În cauză, din înscrisurile ataşate dosarului, coroborate cu interogatoriile administrate (f. 35, 36) şi cu declaraţia martorului BA (f. 55) reiese că  sunt neconcordanţe cu privire la suprafaţa reală a terenului care a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare), martorul susţinând că este vorba despre 800 m.p., iar altele sunt suprafeţele menţionate în decizia civilă din data de 07.05.2007 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 3414/1995 (filele 48-52-472 m.p.)  şi  titlul de proprietate nr. 600164/10.01.1996 (872 m.p.-fila 8) deţinute de promitenţii-vânzători (pârâta GA şi autorul pârâtei VC).

Întrucât nu a rezultat că pârâtele refuză  nejustificat să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar instanţa nu poate suplini decât consimţământul părţii care în mod nejustificat refuză ulterior să încheie contractul, nu şi lipsa altor documente necesare perfectării, în mod just s-a respins acţiunea pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, în mod just a reţinut instanţa de fond că nu a existat o voinţă concordantă sub aspectul lămuririi obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare, cu referire la caracterul determinat sau determinabil al acestuia şi care ţin de asigurarea stabilităţii circuitului civil, prin posibilitatea tranzacţionării unor bunuri (imobile) de care acestea  să poată dispune.

Sub acest aspect, recurentele au avut posibilitatea ca după rejudecare să solicite instanţei de fond administrarea şi a altor probe, inclusiv a unei expertize topografice pentru determinarea suprafeţei de teren care a făcut obiectul convenţiei părţilor.

De asemenea, nu se poate imputa instanţei de fond lipsa rolului activ, având în vedere dispoziţiile  art. 129 alin.5 ind.1 C. proc. civ, potrivit cărora, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care nu le-au propus sau administrat în condiţiile legii, cu atât mai mult cu cât  reclamantele au beneficiat de asistenţă juridică.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 C. proc. civ., recursul a fost respins.

Domenii speta

Spete similare