Contestatie la executare

Decizie 540 din 19.07.2013


Prin sentinţa civilă nr. 1368/22.04.2013, Judecătoria Roşiorii de Vede a admis contestaţia la executare şi la titlu formulată de BM în contradictoriu cu AFP şi APIA şi a dispus anularea actelor de executare emise, respectiv a executării însăşi.

S-a reţinut că din somaţia şi titlul executoriu emise de AFP rezultă că debitorul-contestator datorează restituirea sprijinului financiar acordat sub formă de bonuri valorice, întrucât acesta nu a făcut dovada realizării scopului pentru care a fost acordat, respectiv înfiinţarea culturilor agricole de grâu şi orz în toamna anului 2007.

Însă, din documentele depuse de contestator rezultă că sprijinul financiar acordat a fost utilizat potrivit destinaţiei sale, astfel că nu datorează suma pentru care s-a pornit executarea silită, cerinţele prev. de Ordinul MADR nr. 687/2007 fiind îndeplinite.

Împotriva sentinţei a declarat recurs intimata APIA arătând că procesul-verbal de recepţie şi restituire comunicat debitorului la 08.07.2008 nu a fost contestat în termenul legal şi că în raport de prevederile OGR nr. 14/2010, a procedat direct la recuperarea creanţei  bugetare prev. de OGR nr. 92/2003, în baza titlurilor executorii emise în temeiul legii.

A mai invocat greşita apreciere de către instanţă ca dovezi a actelor justificative ale sprijinului acordat, întrucât acestea au fost depuse tardiv la instanţă, peste termenul limită de 16.06.2008.

Şi în recursul său, AFP a criticat sentinţa, pretinzând că executarea silită a fost pornită întocmai dispoziţiilor OGR nr. 92/2003.

Prin decizia civilă nr. 540/19.07.2013, Tribunalul Teleorman a respins recursul ca nefondat.

A reţinut că titlul de creanţă reprezentat de procesul-verbal de recepţie şi restituire încheiat la 15.06.2008 de recurenta APIA trebuia comunicat contestatorului, care avea posibilitatea, faţă de disp. art. 169 şi următoarele din Codul de procedură fiscală să se adreseze instanţei în vederea valorificării dreptului său de a-l critica, ori acest înscris nu a fost comunicat. Astfel, termenul de contestare de 30 zile prev. de disp. art. 170 din OGR nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a fost respectat în raport de data de 21.09.2012 când contestatorul a primit titlul executoriu, dosarul fiind înregistrat la instanţă la 05.10.2012.

S-a mai reţinut de către tribunal că, faţă de disp. OGR nr. 141/2010, APIA nu este exonerată de obligaţia de respectare a procedurilor legale de comunicare a titlurilor de creanţă, că în speţă, desfiinţându-se titlul de creanţă în urma dovezilor de justificare a folosirii sprijinului financiar acordat, evident că nu poate fi susţinută nici existenţa titlului executoriu şi în lipsa acestuia, executarea silită este lipsită de cauză.

Pentru raţiunile expuse, a fost respins şi recursul AFP