Contestatie impotriva tabelului preliminar

Sentinţă civilă 285/sind din 04.02.2013


SENTINTA CIVILA nr. 285/sind

Sedinta publica din data de 04.02..2013

JUDECATOR SINDIC - S. O.

GREFIER – M. G.

 Pe rol fiind solutionarea contestatiei la tabelul preliminar al obligatiilor debitoarei  formulata de B.R. SA in cadrul  procedurii insolventei debitoarei SC T.V.H. SRL .

La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare se constata lipsa partilor.

Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta publica din data de 28.01.2013 cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi care face parte integranta din prezenta iar instanta pentru a se depune  concluzii scrise a amanat pronuntarea la data de 04.02.2013.

JUDECATORUL SINDIC

Asupra cauzei de fata:

Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.09.2012, sub numar dosar 6619/62/2012/a1, creditoarea B. R. SA, a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, privind inscrierea creantei sale ca o creanta garantata nescadenta, precum si privind inscrierea in tabelul preliminar a creditorilor R.R.A, R.I. si A.R.M., solicitand inscrierea creantei sale ca o creanta garantata scadenta si radierea celor 3 creditori inscrisi ca si creditori garantati.

In motivarea contestatiei se arata ca administratorul judiciar in mod gresit a inscris creanta sa ca fiind nescadenta, intrucat la intocmirea tabelului preliminar aceasta devenise scadenta, incepand cu data de 16.07.2012.

Mai arata contestatoarea ca prin calificarea creantei ca nescadenta ti inscrisa in mod provizoriu in tabelul preliminar conform art. 64 al. 4 din Legea nr. 85/2006, i se aduc atingere drepturilor sale in ceea ce priveste participarea la procedura colectiva si recuperarii integrale a creantei sale.

Tot creditoarea a aratat ca in ceea ce priveste cei 3 creditori aratati, niciunul din documentele contabile furnizate nu reflecta existenta unei datorii ale debitoarei, impunandu-se o analiza detaliata a izvorului acestor creante si mai ales calificarea acestora ca si creante garantate.

Se mai arata de contestatoare ca in mod surprinzator asociatii au dorit sa repartizeze in anul 2012 dividende pe care nu le mai distribuisera in ultimii 3-6 ani, dorind astfel sa-i fraudeze interesele.

Tot contestatoarea a aratat ca i-au fost fraudate interesele prin constituirea unor garantii reale asupra unor bunuri ale debitoarei chiar inainte de deschiderea procedurii insolventei, instituindu-se o prezumtie de frauda in dauna creditorilor.

In drept au fost invocate prevederile art. 64, 73, 80 si 85 din Legea nr. 85/2006, Codul de procedura civila.

Prin intampinarea depusa administratorul judiciar C. SPRL a solicitat respingerea contestatiilor ca neintemeiate avand in vedere ca la data deschiderii procedurii insolventei fata de debitoarea SC T SRL-in insolventa, creanta bancii nu era scadenta, urmand sa fie trecuta ca si creanta scadenta la intocmirea tabelului definitiv.

Mai arata administratorul judiciar ca in ceea ce priveste inscrierea celor 3 creditori garantati aceasta s-a facut in baza contractelor de cesiune incheiate de acestia cu asociatul T. C.-I. aceste cesiuni neputand fi apreciate ca acte frauduloase.

Tot administratorul judiciara aratat ca inscrierea in categoria creantelor garantate s-a facut cu respectarea dispozitiilor legale, cei 3 creditori prezentand documente care atesta constituirea unor garantii reale pentru sumele pretinse de ei.

A formulat intampinare si debitoarea SC T SRL-in insolventa solicitand respingerea contestatiilor ca neintemeiate, avand in vedere ca la data deschiderii procedurii insolventei fata de debitoare creanta creditoarei B. R. SA nu era scadenta.

Tot debitoarea a aratat ca si cei 3 creditori au fost inscrisi cu respectarea dispozitiilor legale,in baza contractelor de cesiune incheiate de acestia cu asociatul T. C.-I. dividende care iunie 2012 erau in suma de 3.182.288,02 lei.

Mai arata debitoarea ca motivele invocate de contestatoare nu pot fi invocate pe calea unei contestatii la tabelul preliminar, existand o alta procedura in acest sens.

Se mai arata ca inscrierea celor 3 creditori in categoria creantelor garantate s-a facut in baza inscrisurilor depuse de acestia, nefiind vorba despre fraudarea intereselor altor creditori.

Ulterior, prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, creditoarea B. R. SA a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a debitoarei SC T SRL-in insolventa si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la dividendele datorate asociatilor si cesionate de asociatul T. C.-I. catre creditorii R.R.A, R.I. si A.R.M..

In motivarea acestor exceptii se arata ca debitoarea nu poate avea calitate procesual pasiva intr-o contestatie la tabelul preliminar, putand avea doar calitate procesual activa, fiind doar una indreptatita sa conteste tabelul preliminar.

Se mai arata ca izvorul cesiunii il reprezinta dividende din anii 2006-2009, iar dividendele din anii 2006 si 2007 sunt prescrise.

In dovedire si in aparare instanta a administrat proba cu inscrisuri in cadrul careia au fost depuse la dosarul cauzei fotocopii de pe tabel preliminat, contracte de cesiune de creanta si promisiune de garantie reala mobiliara, act aditional credit bancar, extrase CF, contracte de ipoteca imobiliara, incheieri de autentificare, declaratii de creanta.

La termenul din data de 28.01.2013 au fost respinse de instanta ca nefiind utile pentru solutionarea prezentelor contestatii proba cu interogatoriul si proba cu expertiza contabila solicitate de contestatoare.

Contestatiile au fost legal timbrate fiecare cu cate 120 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin Sentinta civila nr. 224/CC/sind/26.06.2012 s-a deschis procedura generala a insolventei fata de debitoarea SC T SRL, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor la 27.08.2012.

Instanta mai retine ca potrivit Contractului de credit modificat prin Actul aditional nr. 11/14.06.2012 incheiat intre creditoarea B. R. SA si debitoarea SC T SRL s-a hotarat prelungirea creditului acordat pana la data de 16.07.2012, credit garantat cu ipoteca asupra unui imobil.

Conform tabelului preliminar de creante al debitoarei creditoarea B.R. SA a fost inscrisa cu suma de 945.000 lei, creanta garantata nescadenta.

In acelasi tabel preliminar au fost inscrise in categoria creantelor garantate si creantele creditorilor R.R.A, R.I. si A.R.M., creante dobandite in urma unor contracte de cesiune de creanta si promisiune de garantie reala imobiliara incheiate cu asociatul T.C.I..

Creditoarea B.R. SA contesta inscrierea acestor creante.

La termenul din data de 28.01.2013 instanta a pus in discutia partilor exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a debitoarei SC T SRL-in insolventa si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la dividendele datorate asociatilor si cesionate de asociatul T.C.I. catre creditorii R.R.A, R.I. si A.R.M., invocate de creditoarea B.R. SA.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesule pasive a debitoarei SC T SRL-in insolventa, invocata de creditoarea B.R. SA, instanta urmeaza sa o respinga ca neintemeiata pentru motivele care vor fi aratate in continuare:

Astfel, calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana chemata in judecata si cel care este subiectul pasiv in raportul juridic dedus judecatii.

In cauza de fata s-a formulat contestatie la tabelul preliminar al debitoarei SC T SRL-in insolventa intocmit de administratorul judiciar C. SPRL

Prin urmare contestatia se refera la tabelul preliminar de creante, respectiv la debitele pe care le are de platit debitoarea in procedura insolventei, fiind astfel direct interesata sa-si faca aparari in acest sens.

Aceasta deoarece in functie de modul in care se solutioneaza contestatiile se definitiveaza si tabelul preliminar si implicit datoria pe care debitoarea o are fata de creditori.

In aceste conditii nu se poate sustine ca debitoarea nu are calitate procesuala pasiva, aceasta fiind indreptatita sa participe la solutionarea contestatiilor la tabelul preliminar.

Fata de cele aratate, instanta, in baza art. 137 C. pr. civ., va respinge exceptia lipsei calitatii procesule pasive a debitoarei SC T SRL-in insolventa, invocata de creditoarea B.R. SA, ca neintemeiata.

Referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la dividendele datorate asociatilor si cesionate de asociatul T.C.I. catre creditorii R.R.A, R.I. si A.R.M., invocata de creditoarea B.R. SA, instanta urmeaza sa o respinga pentru urmatoarele motive:

Astfel, potrivit art. 1 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, conform art. 3 al. 1 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani, iar potrivit art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune…..

In cauza de fata izvorul creantelor cesionate de asociatul T.C.I. catre creditorii R.R.A, R.I. si A.R.M. il constituie dreptul acestuia (al asociatului T.C.I.) de a incasa dividende pe anii 2006-2009, asa cum reiese si din ultimul bilant pe anul 2012. 

In mod normal, din coroborarea dispozitiilor art. 1 al. 1, art. 3 al. 1 si art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 raportat la art. 67 al. 2 din Legea nr. 31/1990, dividendele aferente anilor 206-2008 ar fi prescrise.

Dar, intre parti, respectiv intre debitoarea SC T SRL, in calitate de imprumutat, creditoarea B.R. SA, in calitate de imprumutator si asociatul T.C.I., in calitate de garant, s-a incheiat Contractul de credit bancar pentru linie de credit nr. 08043667/16.06.2004, prelungit prin act aditional la data de 14.06.2012, contract care la art. 9 pct. 2 din Conditii speciale - Alte obligatii contractuale, prevede o dispozitie derogatorie si anume faptul ca societatea si asociatul au subordonat toate datoriile fata de asociatii sai, datoriilor fata de B.R. SA.

Astfel, prin acest articol, partile si-au asumat o interdictie temporara de distribuire a dividendelor de societate catre asociati, fara acordul scris al bancii, pana la rambursarea integrala a debitului, aceasta clauza fiind de fapt un termen suspensiv, termen care face ca sa nu curga termenul de prescriptie al dividendelor acordate de societate asociatilor.

Prin acest articol asumat de partile aratate, repartizarea dividendelor a fost suspendata pana la achitarea imprumutului catre banca, motiv pentru care termenul prevazut de art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 nu a inceput sa curga deoarece nu s-a nascut inca dreptul la actiune prevazut de art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Nici la acest moment prescriptia nu a inceput sa curga, aceasta fiind suspendata conform intelegerii partilor.

Fata de cele aratate, instanta, in baza art. 137 C. pr. civ., raportat la art. 1 al. 1, art. 3 al. 1 si art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 si  art. 9 pct. 2 din Conditii speciale ale Contractului de credit bancar pentru linie de credit nr. 08043667/16.06.2004, va respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la dividendele datorate asociatilor si cesionate de asociatul T.C.I. catre creditorii R.R.A, R.I. si A.R.M., invocata de creditoarea B.R. SA, ca neintemeiata.

Pe fondul cauzei instanta urmeaza sa admita contestatia formulata de creditoarea B.R. SA la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, privind inscrierea sa cu o creanta nescadenta, pentru motivele care vor fi aratate in continuare:

Astfel, procedura generala a insolventei fata de debitoarea SC T SRL s-a deschis la data de 25.06.2012, cu termen de afisare a tabelului preliminar la data de 27.08.2012.

La data deschiderii procedurii generale a insolventei intre parti se derula Contractul de credit modificat prin Actul aditional nr. 11 din 14.06.2012, conform caruia imprumutul acordat era scadent la data de 16.07.2012.

Este adevarat ca potrivit art. 64 al. 4 din Legea nr. 85/2006, creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in masura ingaduita de prezenta lege, dar, la data la care s-a intocmit si afisat tabelul preliminar de creante suma datorata era deja scadenta.

In aceste conditii administratorul judiciar avea obligatia sa inscrie in tabelul preliminar de creante al debitoarei creanta creditoarei B.R. SA ca o creanta scadenta si nu ca o creanta nescadenta (curenta).

Fata de cele aratate, instanta, in baza art. 73 al. 3 din Legea nr. 85/2006 va admite contestatia formulata de creditoarea B.R. SA la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, privind inscrierea sa cu o creanta nescadenta si in consecinta va dispune administratorului judiciar C. SPRL inscrierea in tabelul definitiv al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, a creantei creditoarei B.R. SA in suma de 945.000 lei ca si creanta garantata conform art. 121 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 scadenta.

In schimb, instanta va respinge contestatia formulata de creditoarea B.R. SA la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, privind inscrierea in tabelul preliminar a creditorilor R.R.A, R.I. si A.R.M. pentru motivele care vor fi aratate in continuare:

Astfel, asa cum am aratat intre asociatul T.C.I., in calitate de creditor, debitoarea SC T SRL, in calitate de cedent si R.R.A, R.I. si A.R.M., in calitate de cesionari, s-au incheiat 3 contracte de cesiune de creanta si promisiune de garantie reala imobiliara la data de 17.02.2012.

Prin aceste contracte asociatul T.C.I. a cesionat creanta sa pe care o avea la debitoare constand in dividende pe anii 2006-2009 catre cei 3 cesionari,lucru perfect valabil si permis de lege.

Prin aceleasi contracte s-a prevazut in mod expres, debitorul cedat fiind de acord, ca daca pana la data de 01.06.2012 nu se va plati pretul cesiunii se va constitui un drept de ipoteca asupra unor imobile apartinand debitoarei.

Cum debitoarea nu a achitat pretul cesiunii catre cesionari acestia au incheiat contracte de ipoteca imobiliara la notar in luna iunie 2012.

Asa cum am aratat dreptul de a cere dividende de asociatul T.C.I. nu s-a prescris, motiv pentru care acesta in mod legal a cesionat dreptul sau de creanta catre cei 3 cesionari.

Nu s-a incalcat nicio dispozitie legala si conventionala prin instrainarea acestor drepturi, cesionarii neprimind nicio suma de bani.

Dar, prin intrarea in procedura generala a insolventei, dreptul cesionarilor nu poate fi valorificat decat prin inscrierea acestor drepturi in tabelul preliminar de creante.

In aceste conditii, in mod corect administratorul judiciar a inscris in tabelul preliminar de creante al debitoarei pe cei 3 cesionari in calitate  de creditori.

Mai mult decat atat, avand in vedere ca partile semnatare ale contractelor de cesiune si-au sumat obligatia ca in caz de neplata a drepturilor prevazute in contractele de cesiune debitoarea va constitui un drept de ipoteca asupra unor imobile apartinand acesteia, lucru care s-a si intamplat, acesti creditori au fost trecuti in tabelul preliminar ca si creditori garantati conform 121 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.

Prin incheierea cestor contracte de cesiune nu se poate instituit o prezumtie de frauda, iar anularea unor acte presupuse frauduloase nu se poate face decat in conditiile art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, daca creditoarea B.R. SA considera ca cele 3 contracte de cesiune sunt ilegale le poate ataca potrivit dreptului comun.

Fata de cele aratate, instanta, in baza art. 73 al. 3 din Legea nr. 85/2006 va respinge contestatia formulata de creditoarea B.R. SA la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, privind inscrierea in tabelul preliminar a creditorilor R.R.A, R.I. si A.R.M., ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a debitoarei SC T SRL-in insolventa, cu sediul ales la SCA G.&N. din B., B-dul x, nr. x, bl. x, sc. x, ap. x, jud. B., invocata de creditoarea B.R. SA, cu sediul in B., E. B., str. y, nr. y, et. y, y si y sector y, ca neintemeiata.

Respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la dividendele datorate asociatilor si cesionate de asociatul T.C.I. catre creditorii R.R.A, R.I. si A.R.M., invocata de creditoarea B.R. SA, ca neintemeiata.

Admite contestatia formulata de creditoarea B.R. SA la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, privind inscrierea sa cu o creanta nescadenta si in consecinta:

Dispune administratorului judiciar C. SPRL inscrierea in tabelul definitiv al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, a creantei creditoarei B.R. SA in suma de 945.000 lei ca si creanta garantata conform art. 121 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 scadenta.

Respinge contestatia formulata de creditoarea B.R. SA la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC T SRL-in insolventa, privind inscrierea in tabelul preliminar a creditorilor R.R.A, cu domiciliul in Brasov, B-dul V., nr. x, bl. x, ap. x, jud. x, R.I., B., str. C., nr. x, ap.x, jud. B. si A.R.M., Brasov, B-dul x, nr. x, bl. x, ap. x, jud. B., ca neintemeiata.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din data de 04.02.2013.

JUDECATOR SINDIC GREFIER

S. O. M. G.

Red.O.S./Dact.M.G./12.02.2013

5 ex.

1

Domenii speta