Admisibilitatea contesta?iei în anulare

Admisibilitatea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.386 alin.1 lit.c şi d Cod procedură penală, în cazul pronunţării unei soluţii prevăzută de art.278/1 alin.8 lit.b Cod procedură penală

Contestaţia în anulare întemeiată pe disp. art.386 lit.c şi d Cod pr.penală, este reglementată ca şi cale extraordinară de atac, ca un remediu pentru anumite situaţii de nelegalitate sau netemeinicie a unei soluţii prin care instanţele au statuat asupra fondului cauzei, pentru motive ce nu mai pot fi invocate pe altă cale procedurală.

Prin decizia penală nr.908/R din 22.04.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de intimatele S.A. şi M. Ghe. împotriva deciziei penale nr.1662/2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în dosarul nr.3326/2004. Contestatoarele au fost obligate la 4.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii B. A. şi B. M. şi la câte 100.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele :

Intimata S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr.1662/27.10.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală nr.dosarul nr.3326/2004, contestaţia fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală sub nr.6591/2004.

De asemenea, intimata M. Ghe. a formulat contestaţie in anulare impotriva aceleiaşi decizii penale, contestaţia fiind inregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală sub nr.6592/2004.

Ambele contestaţii sunt întemeiate pe disp.art. 386 lit.c şi d Cod pr.penală, fiind motivate aproape identic.

Astfel, S. A. a invocat lipsa plângerii prealabile (pe motiv că instanţa de recurs a omis să cerceteze dacă în cauză există plângere prealabilă, situaţie în care se impunea aplicarea art.10 lit.f Cod pr.penală, cu consecinţa prevăzută de art.11 pct.2 lit.b Cod pr.penală), autoritatea de lucru judecat (pe motiv că instanţa de recurs a omis faptul că elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.249 Cod penal au constituit chestiuni prealabile, soluţionate cu autoritate de lucru judecat de instanţele civile, care au constatat inexistenţa elementelor de fapt care constituie elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi nu a făcut aplicarea art.10 al.1 lit.a rap.la art.11 al.2 Cod pr.penală.), precum şi intervenirea prescripţiei (pe motiv că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acestui aspect, cu toate că de la momentul pretinsei săvarşiri a faptelor şi până in prezent s-a implinit termenul de prescripţie, astfel încat trebuia să facă aplicarea art.11 pct.2 lit.b Cod pr.penală).

M. Ghe. a invocat lipsa plângerii prealabile (pe motiv că instanţa de recurs a omis să cerceteze dacă în cauză există plângere prealabilă, situaţie în care se impunea aplicarea art.10 lit.f Cod pr.penală, cu consecinţa prevăzută de art.11 pct.2 lit.b Cod pr.penală), autoritatea de lucru judecat (referitor la infracţiunea prev.de art.220 Cod penal - deoarece prin sentinţa penală nr.1974/1999 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la aceeaşi faptă şi instanţa de recurs a omis sa facă aplicarea art.10 al.1 lit.j rap.la art.11 pct.1 lit.c şi pct.2 lit.b Cod pr.penală; referitor la infracţiunea prev.de art.21 lit.b din Legea nr.50/1991 - pe motiv că pentru aceeaşi faptă a fost deja sancţionată cu amendă administrativă în temeiul art.181 Cod penal, astfel încât sunt incidente disp.art.10 lit.j Cod pr.penală; referitor la toate infracţiunile sesizate - pe motiv că toate elementele constitutive constituie chestiuni prealabile în sensul art.44 al.ultim Cod pr.penală şi au fost deja soluţionate de către instanţele civile, care au constatat inexistenţa elementelor de fapt ce corespund elementului material al infracţiunilor cercetate, impunandu-se concluzia că aceste fapte nu există in materialitatea lor, situaţie în care instanţa de recurs trebuia să facă aplicarea art.10 al.1 lit.a rap.la art.11 al.2 Cod pr.penală), precum şi intervenirea prescripţiei (pe motiv că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acestui aspect, cu toate că de la momentul pretinsei săvarşiri a faptelor şi până in prezent s-a implinit termenul de prescripţie, astfel încat trebuia să facă aplicarea art.11 pct.2 lit.b Cod pr.penală).

Constatând că între cele două cauze există o strânsă legătură, deoarece au acelaşi obiect - fiind contestată aceeaşi decizie penală, pentru aceleaşi motive, iar părţile au calitatea de intimaţi, conform art. 34 lit.d cu referire la art.35 al.1 Cod pr.penală, Tribunalul a dispus reunirea celor două cauze sub numărul mai vechi de dosar, respectiv 6591/2004.

Examinând admisibilitatea contestaţiei, conform art.391 Cod pr.penală, Tribunalul a constatat că:

Prin decizia penală nr.1662/R/27.10.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, au fost admise recursurile declarate de petenţii B. A. şi B. M. împotriva sentinţei penale nr.229/17.05.2004 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, dată in dosarul nr.4713/2004, s-a dispus casarea sentinţei şi rejudecand, instanţa de recurs a admis plangerile formulate de cei doi petenţi împotriva ordonanţelor nr.1166/P/2000 şi nr.777/II-I/2003 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, a desfiinţat ordonanţele susmenţionate şi a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe langa Judecătoria sector 1 Bucureşti, în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că prin hotararea recurată au fost respinse ca neintemeiate plângerile petenţilor, formulată în contradictoriu cu intimatele M. Ghe. şi S. A.

În data de 4.07.1999, petenţii au formulat plângeri penale împotriva numitei M. Ghe. pentru săvarşirea infracţiunilor prev.de art.21 lit.b din Legea nr.50/1991 şi prev.de art.192, 193, 217, 220, 288 şi 291 Cod penal  şi împotriva numitei S. A. pentru săvarşirea infracţiunii prev.de art. 249 Cod penal, iar Primăria sectorului 1 Bucureşti a sesizat parchetul cu privire la faptul că M.Ghe. a continuat executarea lucrărilor de construire a imobilului din str. Caşin nr.21, cu toate că prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.38/6.05.1999 s-a dispus sistarea lucrărilor, iar S. A., în calitate de arhitect in cadrul primăriei a întocmit şi eliberat autorizaţia de construire nr.18 C/1998, cu încălcarea procedurilor legale.

Prin ordonanţa nr.1166/P/3.12.2002, Parchetul de pe lânga Judecătoria sector 1 Bucureşti a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei M. Ghe. pentru săvarşirea infracţiunii prev.de art.21 lit.b din Legea nr.50/1991şi a invinuitei S. A. pentru săvarşirea infracţiunii prev.de art. 249 Cod penal, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de numita M. Ghe. pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.192, 217, 288 şi 291 Cod penal. S-a apreciat că atâta vreme cât procesul verbal de contravenţie de sancţionare a numitei M. Ghe. a fost anulat prin decizia civilă nr.771/R/22.06.2000 a Tribunalului Bucureşti, în sarcina acesteia nu se mai poate reţine săvarşirea infracţiunii de continuare a lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele care au aplicat sancţiunea contravenţională. Cu privire la infracţiunile prev.de art. 192 şi art.217 Cod penal, s-a considerat că nu M. Ghe. sunt conexe, potrivit art.34 lit.d Cod pr.penală, astfel incat Parchetul a rezultat intenţia făptuitoarei, deoarece aceasta a acţionat în scopul consolidării imobilului, iar cu privire la infracţiunile prev.de art. 288 şi art.291 Cod penal, s-a constatat că actele la care se face referire în plângere sunt acte autentice. În ceea ce o priveşte pe invinuita S. A., s-a constatat că autorizaţia de construire a fost eliberată cu respectarea normelor legale.

B. A. şi B. M. au formulat plângere împotriva soluţiilor de scoatere de sub urmărire şi neînceperea urmăririi penale date prin ordonanţa de mai sus, plângerile fiind respinse prin ordonanţa nr.707/II-I/2003 emisă de Prim Procurorul Parchetului de pe lânga Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa de recurs a constatat că infracţiunile pentru care a fost cercetată numita avea obligaţia de a dispune cu privire la toate faptele sesizate, însă nu s-a pronunţat decât cu privire la anumite infracţiuni. Pe de altă parte, Parchetul a avut în vedere numai hotărârile pronunţate în materie civilă, fără a face o analiză proprie a materialului probator administrat in cauză, în special raportul de expertiză tehnică judiciară. În plus, potrivit art.202 Cod pr.penală, Parchetul avea obligaţia să strangă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, iar pronunţarea unor hotarari civile asupra litigiilor dintre părţi nu dispensa organele de urmărire penală de obligaţia de a stabili, pe baza unui examen propriu, dacă persoanele cercetate se fac sau nu vinovate de săvarşirea unor fapte de natură penală.

Pentru aceste motive, instanţa de recurs a apreciat că plângerile formulate conform art. 2781 Cod pr.penală sunt intemeiate şi drept urmare, le-a admis şi a dispus restituirea cauzei la Parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale, stabilind că procurorul urmează să se pronunţe în privinţa tuturor faptelor reclamate de către petenţi şi să dispună efectuarea unui supliment la raportul de expertiză tehnică, pentru ca expertul V. V. să răspundă la toate obiectivele expertizei, urmând ca in funcţie de necesitate să fie administrate orice alte probe în vederea aflării adevărului.

În cauză, s-a constatat că au fost respectate dispoziţiile referitoare la termenul de declarare a contestaţiei în anulare, fiind aplicabil art.388 al.1 teza a II-a Cod pr.penală, căci hotărârea contestată nu are dispoziţii executorii împotriva contestatorilor, astfel încât contestaţia trebuia introdusă in termen de 30 de zile de la data pronunţării deciziei dată de instanţa de recurs. Decizia a fost pronunţată în data de 27.10.2004, iar contestaţiile au fost înregistrate la Tribunalul Bucureşti în data de 26.11.2004.

Este îndeplinită şi condiţia comună pentru toate contestaţiile în anulare, prev.de art.386 al.1 Cod pr.penal, deoarece contestaţia a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive, cauza fiind rejudecată de către Tribunal după admiterea recursului, aşa cum rezultă din cele expuse mai sus şi în conformitate cu art.417 lit.b Cod pr.penală.

Sub acest aspect, s-a precizat că dispoziţiile art.415-417 Cod pr.penală care se referă la data rămânerii definitive a hotărârilor penale, nu fac nici o  distincţie şi nu califică hotărârile definitive în funcţie de obiectul cauzei, după cum este vorba despre soluţionarea unui conflict de drept penal sau a unei alte cereri (de ex., în materia arestării preventive, a măsurilor asigurătorii sau cereri formulate in faza de executare). Din interpretarea acestor dispoziţii legale nu rezultă că sunt considerate ca rămase definitive numai hotărârile prin care instanţa statuează asupra fondului cauzei. De altfel, această intrepretare a fost consacrată şi de practica judiciară, care a considerat admisibile contestaţiile în anulare întemeiate pe disp.art.386 lit.a şi b Cod pr.penală (care se referă la neîndeplinirea procedurii de citare şi la imposibilitatea de prezentare a părţii la termenul la care s-a judecat cauza in faţa instanţei de recurs) şi în cauze în care instanţa nu a fost sesizată prin rechizitoriu sau plângere prealabilă.

Totuşi, s-a apreciat că prezenta contestaţie nu este admisibilă pentru că motivele pe care se sprijină sunt numai aparent din cele prevăzute de art.386 lit.c şi d Cod pr.penală, astfel încat nu sunt îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate.

Conform art.386 lit.c Cod pr.penală, contestaţia în anulare se poate face „când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev.in art.10 al.1 lit.f-i, cu privire la care existau probe in dosar”.

Se constată că această dispoziţie legală nu se referă în general la cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau după caz, continuarea procesului penal, ci se indică în mod expres cauze de încetare a procesului penal. Coroborând disp.art.386 lit.c Cod pr.penală cu disp.art.11 Cod pr.penală, rezultă că legea se referă la situaţia în care instanţa este sesizată cu conflictul de drept penal, în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului, căci încetarea procesului penal este o soluţie ce poate fi pronunţată de către instanţă în cursul judecăţii, deci cu ocazia soluţionării fondului cauzei, după ce instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, plângere prealabilă sau potrivit cazului special prev.de art.2781 al.8 lit.c Cod pr.penală.

Această concluzie reiese şi din coroborarea art.386 lit.c Cod pr.penală cu dispoziţiile art.392 Cod pr.penală, ce reglementează procedura de judecare după admiterea contestaţiei în anulare. În acest caz, instanţa de recurs va proceda la rejudecarea recursului în aceleaşi limite procesuale ca şi cu ocazia primei soluţionări a recursului. Rejudecarea se face luând cauza din stadiul în care se afla la momentul la care a fost pronunţată hotararea definitivă ce a fost desfiinţată prin admiterea contestaţiei, nefiind admis ca pe calea contestaţiei în anulare să se modifice obiectul cauzei şi calităţile părţilor.

În speţă, instanţele nu au fost investite cu fondul cauzei, ci cu soluţionarea unei plângeri întemeiate pe disp.art. 2781 Cod pr.penală, cu privire la o soluţie de netrimitere in judecată dată de procuror, iar soluţiile ce pot fi pronunţate în asemenea situaţie sunt în mod expres prevăzute de lege, astfel încat nici prima instanţă şi nici instanţa de recurs nu puteau pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal. În consecinţă, constatand că instanţa de recurs a cărei decizie a fost contestată nu putea să pronunţe o soluţie de tipul celei prev.de art.386 lit.c Cod pr.penală, în mod evident, o asemenea soluţie nu ar putea fi pronunţată nici după admiterea contestaţiei in anulare.

De altfel, contestaţia în anulare întemeiată pe disp. art.386 lit.c şi d Cod pr.penală, este reglementată ca şi cale extraordinară de atac, ca un remediu pentru anumite situaţii de nelegalitate sau netemeinicie a unei soluţii prin care instanţele au statuat asupra fondului cauzei, pentru motive ce nu mai pot fi invocate pe altă cale procedurală. În speţă, fondul cauzei nu a fost încă soluţionat, astfel încât lipsa plangerii prealabile şi prescripţia răspunderii penale pot fi invocate după redeschiderea urmăririi penale, procurorul având posibilitatea să dispună neînceperea urmăririi penale sau după caz, încetarea urmăririi penale în temeiul art.11 pct.1 Cod pr.penală, în situaţia în care va aprecia că motivele sunt întemeiate.

S-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile speciale prev.de art.386 lit.d Cod pr.penală, potrivit cărora contestaţia în anulare poate fi exercitată „când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă”.

În speţă, nu este vorba despre două hotărâri definitive penale, căci pentru infracţiunea prev.de art.220 Cod penal, numita M. Ghe. a invocat existenţa unei singure hotărâri prin care s-a dispus încetarea procesului penal; pentru infracţiunea prev.de art.21 lit.b din Legea nr.50/1991 se invocă ordonanţa procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative, act care în înţelesul legii penale nu are valoarea unei hotărâri; iar cu privire la infracţiunile prev.de art.288 şi 291 Cod penal, se invocă o hotărare civilă care, potrivit art.22 al.2 Cod pr.penală, nu are autoritate de lucru judecat in faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvarşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare, în temeiul art.391 cu referire la art.386 lit.c şi d Cod pr.penală, Tribunalul a respins-o ca indmisibilă.

Conform art.193 Cod pr.penală, constatând culpa procesuală a contestatoarelor, le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi, în cuantum de 4.000.000 lei, aşa cum rezultă din chitanţa ataşată la dosar.

Conform art.192 al.2 Cod pr.penală, a obligat fiecare contestatoare la câte 100.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Decizia penală 908/R/22.04.2005

1

Domenii speta

Spete similare