Drept procesual civil. Conditii privind admisibilitatea contestatiei în anulare de drept comun

Sectia civila mixta

1. Drept procesual civil. Conditii privind admisibilitatea contestatiei în anulare de drept comun

Art. 317 alin. 1 C. pr. c.

Din dispozitiile articolului 317 aliniatul 1 din Codul de procedura civila, rezulta ca trebuie îndeplinite doua conditii pentru admisibilitatea contestatiei în anulare de drept comun si anume, hotarârea atacata sa fie irevocabila si motivele contestatiei sa nu fi putut fi invocat pe calea apelului si recursului.

La data când partea contestatoare a luat cunostinta de hotarârea contestata erau deja epuizate caile de atac de reformare îndreptate împotriva acesteia, prin urmare nu se poate aprecia ca în atare situatie nu este îndeplinita conditia ce impune ca motivul pe care partea îsi fundamenteaza contestatia sa nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Dat fiind caracterul contestatiei în anulare, de retractare, nu se pune problema unui eventual control exercitat de catre judecatorie asupra hotarârilor instantelor ierarhic superioare, deoarece în ipoteza anularii sentintei contestate, hotarârile instantelor de control judiciar care au confirmat-o devin caduce.

(Decizia civila nr. 713 din 14 iunie 2007 - dosar nr.  3318/111/2006)

Prin sentinta civila nr. sentinta civila nr. 1961 din 21 martie 2006 pronuntata de Judecatoria Oradea în dosar nr. 8327/2005, a fost respinsa contestatia în anulare formulata de contestatorul C.A. în contradictoriu cu intimatii P.m.O. în calitate de reprezentant al Comisiei locale  de aplicarea Legii 18/91, Comisia judeteana  de aplicarea Legii 18/91, K.A., K.M.M., T.J. - jr  prin mandatar C.L. si T.F..

Pentru a hotarî astfel, judecatoria a retinut ca procesul dintre parti a pornit initial prin înregistrarea pe rolul Judecatoriei Oradea a dosarului nr. 7578/1999, actiunea fiind respinsa prin sentinta civila nr. 3047/2000. S-a mai retinut ca împotriva acestei sentinte s-a formulat apel de intervenientul C.L.P., care a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr.626/A/2001 a Tribunalului Bihor, iar P. si intervenientul C.L. au formulat recurs, Curtea de Apel respingând recursul prin decizia civila nr. 1193/R/2001. A subliniat instanta ca, contrar sustinerilor contestatorului, acesta a avut cunostinta de proces, deoarece a primit citatia la adresa de pe str. F. nr. 45/B pentru termenul din 23.02.2001, când s-a amânat pronuntarea apelului pentru 09.03 si apoi pentru 12.03.2001

S-a mai retinut ca prin decizia civila nr. 42/2002-R a Curtii de Apel Oradea, a fost admisa contestatia în anulare împotriva deciziei pronuntata anterior în recurs, fiind desfiintata în totalitate sentinta civila nr. 3047/2000, cauza fiind trimisa spre rejudecare la Judecatoria Oradea. Cauza a fost reînregistrata pe rolul judecatoriei în dosarul nr. 1867/R/2002, pronuntându-se sentinta civila nr. 1985/2003, atacata în prezenta contestatie în anulare. Judecatoria a retinut ca si în acest dosar contestatorul a fost citat la adresa de pe str. F., însa sentinta si decizia data ulterior în apel au fost comunicate contestatorului la adresa de pe str. M. I. Antonescu, fila de comunicare a sentintei purtând mentiunea "destinatar mutat". În final, instanta de fond a conchis ca, întrucât contestatorul nu a uzat de calea de atac a apelului si recursului, nu poate fi admisa contestatia în anulare, solutia corecta fiind formularea unei cai de atac, eventual odata cu cererea de repunere în termen. În acest sens, s-a subliniat ca aceasta solutie apare din analiza prevederilor art. 284 si 301 din Cod de procedura civila, potrivit carora termenul de Apel si recurs curge de la data comunicari hotarârii, ori daca contestatorul invoca ca nu a fost legal citat si nici nu i s-a comunicat hotarârea, rezulta ca fata de el aceasta hotarâre nu ar fi definitiva si irevocabila, astfel ca ar putea exercita cai de atac în care sa invoce aspecte legate de dreptul sau la aparare si citarea sa în proces.

Împotriva acestei hotarâri a declarat în termen legal apel contestatorul C.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentintei apelate, în sensul constatarii admisibilitatii contestatiei în anulare cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond a procesului judecatoriei.

Prin decizia civila nr. 47/A/2007 din 24 ianuarie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor în dosar nr. 3318/111/2006, a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de Apelantul C.A. în contradictoriu cu intimatii P.m.O. în calitate de reprezentant al Comisiei locale  de aplicarea Legii 18/91, Comisia judeteana  de aplicarea Legii 18/91 Oradea, K.A., K.M.M., T.J.-jr prin mandatar C.L.P. si T.F. fiind pastrata în totalitate sentinta civila nr. 1961/21.03.2006 pronuntata de Judecatoria Oradea. A fost obligat apelantul la cheltuieli de judecata în cuantum de 1190 lei în favoarea intimatului T.J..

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de apel a retinut, din actele si lucrarile dosarului, ca în conformitate cu continutul dispozitiei înscrise în art. 371, al. 1 din Codul de procedura civila, pentru admisibilitatea unei contestatii anulare obisnuite se cer a fi îndeplinite doua conditii, respectiv hotarârea care se ataca sa fie irevocabila si motivul invocat sa nu fi putut fi invocat, pe cale apelului sau recursului. În speta dedusa judecatii, contestatorul C.A., a invocat neregulata citare în toate fazele procesuale derulate în urma reluari ciclului procesual de la nivelul judecatoriei ca urmare a admiterii contestatiei în anulare formulata împotriva deciziei nr. 1193/R/2001 pronuntata de Curtea de Apel Oradea. Contestatorul a sustinut ca a fost citat la o adresa gresita pe tot parcursul judecatii desfasurate atât în fata judecatoriei în dosarul nr. 1867/R/2002, cât si în faza procesuala a apelului, recursului declarat în cauza. Se pune astfel întrebarea, împotriva carei hotarâri se impune a se exercita contestatia în anulare, în conditiile în care se sustine ca toate cele trei hotarâri au fost date în conditii de neregularitate procedurala. Raspunsul la aceasta întrebare a fost dedus practic din prima conditie de admisibilitate a contestatiei în anulare astfel cum aceasta este reglementata prin art. 317, al. 1 din Codul de procedura civila, ce vizeaza de fapt obiectul contestatiei si anume acela ca hotarârea sa fie irevocabila. Rezulta asadar ca pe aceasta cale pot fi desfiintate numai hotarârile irevocabile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 377 din Codul de procedura civila. Daca aceasta conditie este îndeplinita, nu intereseaza daca hotarârea este data în fond, apel sau recurs si indiferent de solutia pronuntata. Analizând în speta cele trei hotarâri prin prisma dispozitiilor legale anterior mentionate, instanta de apel a constatat ca hotarârea irevocabila este decizia Curtii de Apel Oradea, lipsita de relevanta fiind din acest punct de vedere împrejurarea ca prin aceasta s-a luat act de renuntarea la recurs, sau ca în recurs nu s-a dezbatut fondul.

Instanta de apel a retinut, totodata, ca prin analizarea celei de-a doua conditii de admisibilitate a contestatiei în anulare, s-a observat ca prin aceasta se restrânge admisibilitatea contestatiei la situatia în care motivul pe care se sprijina cererea nu  putea fi invocat pe calea apelului sau recursului. Astfel spus, ori de câte ori partea avea la dispozitie caile ordinare de atac si nu le-a folosit, contestatia în anulare devine inadmisibila. Retinerea instantei de fond cum ca contestatorul ar fi avut posibilitatea exercitarii apelului împotriva hotarârii judecatoriei, atâta vreme cât aceasta nu i-a fost comunicata nu poate fi acceptata, pentru ca din moment ce în speta s-a mai uzat o data de aceasta cale de atac, s-ar ajunge în situatia ca o cale de atac sa fie judecata de doua ori, ceea ce ar putea conduce la pronuntarea a doua hotarâri contradictorii, aspect ce corect a fost subliniat de Apelant. Nu la aceeasi concluzie s-a ajuns în privinta caii de atac a recursului. Astfel, din moment ce se sustine ca nici hotarârea data în apel nu i-a fost legal comunicata contestatorului, evident ca pentru acesta termenul de recurs nu a început sa curga, decât de la data la care a luat cunostinta efectiv de hotarâre. Fata de aceste aspecte, tribunalul a apreciat ca solutia care s-ar fi impus, ar fi fost aceea de a se formula concomitent atât recurs împotriva hotarârii date în apel, cât si contestatie în anulare împotriva deciziei Curtii de Apel Oradea prin care s-a luat act de renuntarea la recursul declarat împotriva respectivei decizii apelate. A accepta punctul de vedere al contestatorului potrivit caruia hotarârea ce se impune a se ataca este hotarârea judecatoriei, ar însemna practic a-i recunoaste acestei instante dreptul de a cenzura si controla legalitatea desfasurarii procesului în fata instantelor ierarhic superioare si implicit legalitatea hotarârilor judecatoresti pronuntate de aceste instante, ceea ce evident nu poate fi acceptat, întrucât  contravin normelor procedurale, potrivit  carora verificarea legalitatii desfasurarii judecatii în fata unei instante inferioare este supusa controlului instantei superioare si nu invers. Desigur ca o asemenea verificare este absolut necesara, pentru ca în masura în care în fata acestor instante procedura de citare cu contestatorul ar fi fost legal îndeplinita, ori comunicarea hotarârilor s-ar fi realizat în mod legal fata de acesta, contestatia în anulare devine inadmisibila, astfel cum s-a aratat mai sus. Tocmai acestea au fost motivele pentru care instanta i-a pus în vedere contestatorului daca nu întelege sa atace cu contestatie în anulare, decizia data în recurs de  Curtea de Apel Oradea. Însa, având în vedere faptul ca acesta a declarat în mod  expres ca nu întelege sa atace aceasta hotarâre, pentru a nu se încalca principiul disponibilitatii în procesul civil, în conditiile în care avem de a face cu o cale extraordinara de atac, a fost confirmata solutia judecatoriei, de respingere ca inadmisibila a contestatiei în anulare formulata în cauza.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.A., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii contestatiei în anulare cu dispunerea rejudecarii pe fond a actiunii reclamantului P.m.O. privind anularea titlului de proprietate si a contractelor subsecvente de înstrainare.

În motivarea recursului, sunt formulate urmatoarele critici:

-instanta a retinut ca este corecta critica contestatorului în sensul ca, din moment ce în speta s-a mai uzat o data de calea de atac a apelului, s-ar ajunge în situatia ca o cale de atac sa fie judecata de 2 ori, ceea ce ar putea conduce la pronuntarea a doua hotarâri contradictorii, însa în loc sa uzeze de acelasi rationament admis ca fiind corect pentru faza de Apel, instanta arata ca nu la aceeasi concluzie ajunge în privinta caii de atac a recursului;

-solutia instantei este cu atât mai greu de acceptat cu cât partea care n-a uzat de calea apelului nu are deschisa calea recursului, acesta fiind si motivul pentru care contestatorul a precizat ca nu întelege sa atace decizia data în recurs la Curtea de Apel, el urmarind sa obtina reluarea judecatii de la primul l de jurisdictie, ceea ce în contestatia la Curtea de Apel nu se putea obtine;

-declararea concomitenta a doua cai de atac în aceeasi cauza este o procedura neprevazuta de lege si nu ar reprezenta o solutie valabila în cauza;

-motivarea instantei în sensul ca solutionarea contestatiei în anulare de catre judecatorie ar echivala cu recunoasterea dreptului acestei instante de a cenzura si controla legalitatea desfasurarii procesului în fata instantelor ierarhic superioare, ceea ce nu poate fi acceptat, este cu atât mai uimitoare cu cât contestatia în anulare este o cale de atac de retractare care se solutioneaza de catre chiar instanta care a pronuntat hotarârea atacata, chemata sa-si retraga hotarârea si sa pronunte o alta.

În drept, sunt invocate dispozitiile articolelor 317-321 si articolului 304 punctul 9, Cod de procedura civila.

Prin întâmpinare, intimatul T.J. prin mandatarul sau C.L.P., a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere articolul 304 punctul 9 si, invocând articolul 321, intimatul arata ca noua contestatie în anulare este inadmisibila, deoarece prin decizia civila nr. 42/2002-R, Curtea de Apel Oradea a solutionat tot o contestatie în anulare, astfel ca nu se poate face o noua contestatie în anulare pentru motive ce au existat la data celei dintâi.

Recursul este fondat, având în vedere urmatoarele considerente:

Din dispozitiile articolului 317 aliniatul 1 din Codul de procedura civila rezulta ca trebuie îndeplinite doua conditii pentru admisibilitatea contestatiei în anulare de drept comun si anume, hotarârea atacata sa fie irevocabila si motivele contestatiei sa nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

În speta, sentinta civila nr. 1985/2003 a Judecatoriei Oradea, atacata prin intermediul contestatiei în anulare dedusa judecatii, are caracter irevocabil, caracter dobândit ca urmare a respingerii apelului declarat de alte parti litigante prin decizia civila nr. 474/A/2004 a Tribunalului Bihor si respectiv a solutiei pronuntata în recurs, în aplicarea dispozitiilor articolului 246 din Codul de procedura civila, în sensul ca s-a luat act de renuntarea la recursul exercitat în cauza, fiind îndeplinita astfel prima conditie impusa de textul de lege precitat.

Daca prima conditie sub aspectul îndeplinirii ei nu comporta discutii în speta, în schimb, raportat la cea de-a doua conditie prescrisa de lege, conform careia contestatia în anulare nu este admisibila decât daca motivele contestatiei nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, sunt necesare câteva precizari. În primul rând, fata de motivul invocat în sustinerea contestatiei în anulare, este lesne de observat ca partea contestatoare nu a putut formula criticile vizând nelegala sa citare prin exercitarea apelului sau recursului. Este adevarat ca, în conturarea caracterului subsidiar al contestatiei în anulare, partea nu are un drept de optiune între o cale de atac de reformare si calea de atac de retractare, însa este indubitabil ca, în speta, motivul invocat acum în contestatia în anulare dedusa judecatii nu mai putea fi valorificat pe calea apelului sau recursului, dat fiind ca, la data când contestatorul a luat cunostinta de hotarârea contestata, erau deja epuizate caile de atac de reformare îndreptate împotriva acesteia.

Este interesant argumentul adus de instanta de apel în sustinerea caracterului inadmisibil al contestatiei în anulare, astfel, dupa ce în mod corect considera ca, dat fiind ca în speta s-a uzat deja de calea de atac a apelului, în ipoteza acceptarii punctului de vedere al judecatoriei s-ar ajunge în situatia ca o cale de atac sa fie judecata de doua ori ceea ce ar putea conduce la pronuntarea a doua hotarâri contradictorii, se observa ca rationamentul instantei de apel ia apoi o turnura gresita, aceasta apreciind, în lipsa oricarui suport legal, ca în privinta caii de atac a recursului nu se poate ajunge la aceeasi concluzie, considerând fara temei ca solutia care s-ar fi impus era aceea de a se formula concomitent atât recurs cât si contestatie în anulare împotriva deciziei data în recurs.

Or, daca tribunalul accepta ideea, justa de altfel, ca a da posibilitatea unei parti litigante, dupa finalizarea unui proces prin pronuntarea unei hotarâri ramasa irevocabila urmare a parcurgerii tuturor cailor de atac, sa promoveze apel împotriva sentintei primei instante, ar însemna ca aceasta cale de atac sa se judece de doua ori, devenind astfel posibila pronuntarea a doua decizii contradictorii, este surprinzator ca acelasi tribunal socoteste ca rationamentul pe care si-a construit concluzia sus enuntata nu-si gaseste aplicarea în ceea ce priveste calea de atac a recursului, desi este evident ca producerea consecintelor pe plan procesual, pe care tribunalul le considera de neacceptat în faza apelului, este lesne de anticipat si pentru etapa recursului, deoarece nu se poate nega faptul ca, prin acceptarea versiunii considerata optima de catre instanta mentionata, o prima consecinta care se produce cu certitudine este aceea ca aceeasi cale de atac - a recursului - se judeca de doua ori, desi este vizata una si aceeasi decizie pronuntata în apel, fiind posibila apoi pronuntarea în aceeasi etapa procesuala a doua decizii cu efecte diferite, una prin care hotarârea recurata este pastrata în totul si o a doua, prin care hotarârea atacata este casata cu trimitere spre o noua judecare. Mai mult, unui atare demers al partii care nu a uzat de calea apelului i s-ar opune cu succes exceptia ce decurge din regula potrivit careia recursul, fiind o cale extraordinara de atac, nu poate fi exercitat omisso medio, trecând peste calea de atac a apelului.

Este îndeobste cunoscut faptul ca obiectul unei contestatiei în anulare îl constituie hotarârea data în conditii de neregularitate procedurala, deci nu numai deciziile date în caile de atac, prin urmare în prezentul proces hotarârea irevocabila care sa poata fi atacata cu contestatie în anulare pentru motivul prevazut de articolul 317 punctul 1 din Codul de procedura civila este hotarârea data în prima instanta si nicidecum decizia pronuntata în recurs prin care s-a luat act de renuntarea la recurs fara ca acesta sa fie cercetat în fond si nici decizia pronuntata în apel prin care a fost confirmata sentinta judecatoriei, aceasta devenind irevocabila prin respingerea apelului si respectiv prin nejudecarea în fond a recursului.

Examinarea admisibilitatii contestatiei trebuie facuta de instanta investita în functie de exercitarea sau nu a apelului si recursului, precum si de solutia data de instanta de recurs, iar din perspectiva cerintelor evocate, concluzia la care au ajuns instantele anterioare este eronata. Este evident ca, dat fiind caracterul contestatiei în anulare, acela de retractare, în speta nu se pune problema unui eventual control exercitat de judecatorie asupra hotarârilor instantelor ierarhic superioare, deoarece în ipoteza anularii sentintei contestate, hotarârile instantelor de control judiciar care au confirmat-o devin caduce, aspect cu privire la care instantele anterioare au exprimat un punct de vedere diferit, pe care instanta de recurs nu-l împartaseste.

Cât priveste exceptia invocata de intimat prin întâmpinare, aceasta se dovedeste a fi nefondata, astfel, este de observat ca obiectul contestatiei în anulare introdusa de Cheregi Aurel îl reprezinta sentinta civila nr. 1985/2003 a Judecatoriei Oradea, iar contestatia în anulare precedenta, la care face trimitere intimatul, a vizat hotarâri anterioare acesteia, în discutie aflându-se decizia civila nr. 1193/R/2001, prin care au fost confirmate sentinta civila nr. 3047/2000 a Judecatoriei Oradea, respectiv decizia civila nr. 626/A/2001 a Tribunalului Bihor, concluzia ce se impune fiind aceea ca argumentul adus în sustinerea exceptiei invocate, în sensul ca partea contestatoare ar fi putut invoca cu ocazia judecarii primei contestatii motivul pe care îl invoca pe calea acestei din urma contestatii în anulare, este lipsit de temei.

În raport de considerentele evocate, concluzia ce se impune este aceea ca, în mod gresit judecatoria a solutionat contestatia în anulare în temeiul exceptiei inadmisibilitatii, sentinta fiind pastrata apoi de instanta de apel, desi în considerarea dispozitiilor articolului 297 din Codul de procedura civila, se impunea desfiintarea acesteia cu trimiterea cauzei la judecatorie pentru cercetarea fondului contestatiei.

Asa fiind, instanta, în baza dispozitiilor articolului 312 aliniatele 1, 3 si 5 din Codul de procedura civila, a admis recursul, a casat decizia recurata si a desfiintat în tot sentinta cu trimiterea cauzei la Judecatoria Oradea pentru judecarea pe fond a contestatiei în anulare.

Domenii speta

Spete similare