Casare trimitere cu rejudecare în vederea calificării obiectului acţiunii, precum şi a temeiului juridic al acesteia, raportat la starea de fapt pe care reclamanţii au înţeles să o invoce.

Dosar nr. 298/230/2012

54. Decizie civilă. Recurs admis. Casare trimitere cu rejudecare în vederea calificării obiectului acţiunii, precum şi a temeiului juridic al acesteia, raportat la starea de fapt pe care reclamanţii au înţeles  să o invoce.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 594/2013

T R I B U N A L U L

Asupra  recursului civil de faţă:

Prin  acţiunea civilă înaintată  Judecătoriei  Filiaşi la data de 06.03.2012 şi  înregistrată  sub nr. 298/230/06.03.2012, reclamanţii  G.  I. şi  G.  Gh. l-au  chemat în judecată pe pârâtul  G.  I. F.,  pentru ca prin  sentinţa  ce  se va pronunţa , să  se dispună rezoluţiunea contractului autentificat  sub nr. 2848/24.08.2010  de  Biroul  Notarului  Public  Jianu  Georgeta  Cristina .

In motivarea  acţiunii, reclamanţii  au  arătat că, în fapt, în luna  august  2010  pârâtul a  venit  din Spania şi în urma unei  vizite făcute la  domiciliul  lor, ocazie cu care a constatat că  ei  se  descurcă  greu, i-a propus  lui G.  I., să îl  întreţină cu  toate cele necesare, iar când va  deceda  să îl înmormânteze  creştineşte.

A arătat  reclamantul  G.  I. că pârâtul  l-a luat în imobilul  construit  de pârât, iar  a doua zi i-a comunicat că va discuta şi cu  fratele său, reclamantul  G.  Gh. zis "Porumbel" pentru  a împărţi prin notariat terenul intravilan deţinut  în devălmăşie.

A mai  arătat reclamantul  G.  I. că  notarul  public  Jianu  Georgeta  Cristina s-a prezentat la domiciliul pârâtului, interesându-se  de provenienţa  terenului şi  a celor două  case  existente pe  acesta, a  discutat şi cu  fratele  său  G.  Gh., iar ulterior, într-o altă  zi,  le-a  cerut  să  semneze mai multe înscrisuri despre care ei, lipsiţi  de cunoştinţe le-au  semnat. Pârâtul i-a comunicat  că, întrucât urma să  îl întreţină şi să îl înmormânteze nu poate să îi  dea şi bani.

A arătat  reclamantul  G.  I. că  actele notariale  le-a luat pârâtul, astfel că, doar cu prilejul  dezbaterii  succesiunii  după  defuncta  sa soţie  a aflat  că  actul notarial încheiat cu pârâtul nu este act de întreţinere ci, act  de vânzare-cumpărare.

In  drept, reclamanţii şi-au întemeiat  acţiunea pe dispoziţiile art. 112 C.pr.civ., art. 1365-1366 C.civ. rap. la  art. 1020 C.civ. şi  art. 1073 din C.civ.

In dovedire, reclamanţii  au  depus la dosar copia contractului  de vânzare – cumpărare  autentificat  sub nr. 2848 din data de 24.08.2010.

Acţiunea a fost timbrată corespunzător, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind  taxele  judiciare  de timbru.

Instanţa a dispus efectuarea unei  adrese către  B.N.P. Jianu  Georgeta  Cristina, pentru  a înainta în copie actele întocmite în cadrul  dosarului notarial în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2848/24.08.2010.

Actele au fost înaintate cu  adresa nr. 640 din data de 08.05.2012  şi ataşate la filele  1927 la dosar.

La termenul  de judecată  din data de 15 mai  2012, instanţa  a  încuviinţat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu interogatoriul luat pârâtului .

La data de 19.09.2012  reclamanţii au formulat precizare la  acţiune,  prin care  au arătat că  un act juridic îşi produce  efectele  doar în situaţia în care, cu ocazia  perfectării sale au  fost  respectate cumulativ condiţiile esenţiale pentru validarea unei  convenţii, iar la data  autentificării  actului  de vânzare-cumpărare – 24.08. 2010, aceste condiţii erau prevăzute  de art. 948 din vechiul Cod civil, astfel încât urmează  a fi avute în vedere.

Au mai  precizat că, în cadrul  procesului de partaj,  promovat  de ceilalţi fraţi şi surori ai pârâtului (Dosar nr. 10/230/2012), a aflat că deşi fiul, respectiv  nepotul pârât îi asigurase în luna august  2010, că încheie un act de întreţinere, ei  au  semnat  un contract de vânzare-cumpărare  al imobilului  compus din teren şi casa situată pe acesta, pârâtul  folosindu-se de neştiinţa lor de carte şi precaritatea  vederii, în propriul  său interes.

Pentru cele mai sus arătate, reclamanţii au solicitat să se dispună desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2848/24.08.2010, ca fiind  lovit  de nulitate absolută.

In drept,  reclamanţii  au invocat  dispoziţiile art. 948 pct. 2  coroborat cu art. 953, art. 960, art. 977  din Codul  civil.

Proba cu interogatoriu luat pârâtului de către reclamanţi şi proba testimonială, cu martorii G.  V. şi  P.  A., propuşi  de către  pârât, au  fost  administrate la termenul de judecată  din 19 iunie 2012( filele 46-47, 50-52 la dosar).

Având în vedere precizarea  apărătorului pârâtului  T.  D. în  sensul că pârâtul  s-a  aflat în ţară pe perioada verii,  însă în prezent  nu  se mai află,  în baza art. 223  C.pr.civ. i-a pus în vedere  mandatarului  să  depună la  dosar răspunsul pârâtului dat în cuprinsul unei procuri  speciale şi autentice.

La data de 25  septembrie 2012, s-a  dispus amânarea pronunţării în prezenta cauză în vederea  depunerii  de concluzii  scrise, însă ulterior cauza a fost repusă pe rol, instanţa socotind necesară suplimentarea probei cu martori pentru a se dovedi plata preţului menţionat în contractul de vânzare-cumpărare, sens în care au fost audiaţi martorii  A. D. şi N. C.

Prin sentinţa civilă nr. 993/04.12.2012 pronunţată de Judecătoria Craiova a fost admisă acţiunea formulată  şi precizată  ulterior  de  reclamanţii  G.  I.  şi  G.  G., în contradictoriu cu pârâtul  G.  I. F..

S-a dispus anularea contractului  de vânzare-cumpărare, autentificat  sub nr. 2848/24.08.2010 de Biroul  Notarului  Public  Jianu  Georgeta  Cristina .

A fost obligat pârâtul  G.  I. F. să plătească  reclamanţilor suma de  920 lei, cu titlul  de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că la data de 24 august 2010, între reclamanţii  G.  I. şi  G.  Gh.  şi pârâtul  G.  F.  s-a încheiat un contract  de vânzare – cumpărare  prin care reclamanţii  au vândut pârâtului imobilul proprietatea acestora situat în comuna Brădeşti, sat Tatomireşti, jud. Dolj constând în Lotul nr. 1 (Corp de proprietate  1) compus din teren intravilan în suprafaţă  de 1070 m.p. din  acte la măsurătorile cadastrale rezultând  suprafaţa de 1154 m.p. aflat în tarlaua  37 parcelele  640, 641, 642, 643 , având vecinătăţile  identificate în documentaţia cadastrală împreună cu  C1 una  casă  de locuit având o suprafaţă construită la sol  de 50  m.p., fiind înregistrat în C.F. la nr. 646/1.

Imobilul descris mai sus este proprietatea reclamanţilor dobândit prin  reconstituirea  dreptului  de proprietate asupra terenurilor în baza TDP nr.  380 – 46147 eliberat la data de 06.01.1994 de Comisia Judeţeană  Dolj pentru  stabilirea  dreptului de proprietate asupra terenurilor şi prin contribuire fără a deţine autorizaţie  de construcţie în baza certificatului  nr. 4749/2008 eliberat  de primăria  comunei Brădeşti, jud. Dolj, în baza contractului de dezmembrare  nr. 2845/2010 autentificat  de B.N.P. Jianu  Georgeta  Cristina.

Iniţial reclamanţii au solicitat "rezoluţiunea contractului", deşi în finalul cererii au invocat anularea acestuia, pentru neplata preţului vânzării şi a neprestării întreţinerii la care părţile s-ar fi înţeles anterior semnării actului .

Ulterior, ca urmare a punerii în discuţie a obiectului acţiunii, respectiv " rezoluţiune " sau " anulare ", reclamanţii au formulat o precizare la acţiune, solicitând anularea acestuia, pentru neplata preţului, pentru inducerea în eroare cu privire la natura contractului încheiat de părţi, învederând că au înţeles să încheie iun contract de întreţinere cu pârâtul şi nu unul de vânzare-cumpărare.

Dacă privitor la neplata preţului, instanţa constată că acesta este un motiv de rezoluţiune a unui contract de vânzare-cumpărare, eroarea asupra naturii contractului, cunoscută  sub denumirea " error in negotium " este un motiv de nulitate absolută.

Privitor la plata preţului, deşi în contractul de vânzare-cumpărare se fac menţiuni că acesta s-a plătit, instanţa constată că plata nu s-a făcut în prezenţa notarului public, pentru ca  în această situaţie contractul încheiat de notar să fie înscris autentic, inclusiv pentru dovada plăţii, ambele părţi menţionând că plata s-a făcut la o dată anterioară.

Cum reclamanţii au afirmat în faţa notarului că plata s-a făcut  în data autentificării contractului, iar pârâtul a afirmat în faţa aceluiaşi notar că plata s-a făcut până în data autentificării, deci anterior acestei date, instanţa a considerat necesar ca dovada plăţii sumei de 8800 lei,  ca act juridic trebuie produsă în cadrul procesului, contractul încheiat de părţi, nefiind decât un început de dovadă scrisă, ce trebuie întregită cu alte mijloace de probă,  inclusiv prin declaraţii de martori, conform dispoziţiilor art. 1169 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului.

Pârâtul, deşi a  afirmat în interogatoriul luat că poate aduce martori privind plata preţului, ulterior nu a prezentat nicio persoană care ar fi fost de faţă sau ar fi cunoscut despre plata acestui preţ. Mai mult, martorii semnatari ai contractului încheiat de părţi, respectiv P. A. şi G. V., nu au cunoscut nimic cu privire la plata preţului.

În consecinţă, instanţa a constatat că plata preţului de 8800 lei, invocată în contractul dintre părţi nu s-a efectuat  anterior, concomitent sau ulterior semnării contractului.

Privitor la inducerea în eroare a reclamanţilor cu privire la natura contractului încheiat de aceştia, instanţa a apreciat ca fiind întemeiate următoarele prezumţii simple:

Reclamanţii sunt persoane în vârstă, cu probleme de sănătate majore, de vreme ce nu s-au putut prezenta la notar, fiind nevoie de deplasarea acestuia la domiciliul lor pentru încheierea actelor.

Din declaraţia martorului P. A. rezultă că contractul nu a fost semnat concomitent  de ambii reclamanţi, cum susţine notarul, iar martorul G. V. nu a fost de faţă atunci când au semnat părţile, cum de asemenea, se afirmă în contract.

În aceste condiţii, evident că se poate trage prezumţia că deşi notarul le-a citit conţinutul actului, reclamanţii nu au înţeles ce act semnează, fiind lipsiţi şi de sprijinul unui reprezentant al autorităţii tutelare, reprezentant pe care niciuna dintre părţi şi nici notarul nu l-a solicitat, împrejurare în care instanţa apreciază cu atât mai evidentă prezumţia că reclamanţii nu au înţeles  natura convenţiei încheiate.

Cum din declaraţia martorului A. D. rezultă că anterior  evenimentului nunţii pârâtului şi, implicit, a semnării contractului dintre părţi, reclamantul G. I. a fost luat de către pârât în casa sa nouă, iar după nuntă  s-a întors la casa bătrânească, este posibil ca voinţa internă a părţilor să fi fost aceea a unui contract de întreţinere.

În concluzie, nefiind dovedită plata preţului, având în vedere relaţiile dintre părţi anterior şi ulterior semnării contractului, instanţa  constată că reclamanţii au fost în eroare la momentul semnării acestui contract,  fiind convinşi că este vorba de un contract de întreţinere şi nu unul de vânzare-cumpărare.

Cum eroarea asupra obiectului contractului este un motiv de nulitate absolută, având în vedere dispoziţiile art. 948  din vechiul Cod civil sub care s-au născut relaţiile contractuale dintre părţi, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a dispus anularea contractului  de vânzare-cumpărare, autentificat  sub nr. 2848/24.08.2010 de Biroul  Notarului  Public  Jianu  Georgeta  Cristina.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul G. F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că reclamanţii  au indicat drept temei al cererii art. 1365 C.civil, dar nu au arătat care este motivul de rezoluţiune a contractului, că după precizarea acţiunii au invocat dolul şi că a instanţa a repus cauza pe rol deşi reclamanţii nu au invocat cu privire la preţ.

Recurentul mai arată că din  depoziţia martorului P. A.  rezultă că notarul a citit părţilor actul încheiat, că nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 1169 din vechiul Cod civil privind sarcina probei şi că instanţa a anulat contractul în baza unor prezumţii, fără să aibă probe care să răstoarne un înscris autentic.

Intimaţii G. I. şi G. Gh. au formulat întâmpinare, arătând că instanţa de fond a reţinut în mod corect că aspectul legat de neplata preţului este un motiv de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare, iar cel vizând eroarea asupra naturii contractului este motiv de nulitate absolută, ambele aspecte invocate fiind reale.

Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.129, alin.6 C.proc.civ, "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii"; acest text de lege reglementează obligaţia instanţei  de judecată de a se pronunţa în limitele învestirii sale, pe care o fac  părţile litigante, conform  principiului disponibilităţii.

De asemenea, potrivit art.129, alin.4 C.proc.civ, "cu privire la situaţia de fapt şi la motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întîmpinare"; textul de lege  citat este o aplicaţie a principiului rolului activ al instanţei în procesul civil, principiu în virtutea căruia instanţa este datoare să-şi clarifice propria învestire, să lămurească  eventualele neconcordanţe  dintre obiectul unei cereri şi temeiul juridic al acesteia, să realizeze o corectă calificare juridică a cererii etc, în vederea pronunţării unei sentinţe temeinice şi legale.

O primă observaţie ce se impune este aceea că instanţa de fond a pronunţat o soluţie de anulare a contractului de vânzare-cumpărare dedus judecăţii, ceea ce ar presupune existenţa unui motiv de nulitate relativă a acestuia, a cărei sancţiune e reprezentată de anulare, iar în considerente se dă eficienţă juridică unui motiv de nulitate absolută, şi anume  eroarea-obstacol la încheierea actului, a cărei sancţiune ar fi fost constatarea nulităţii, şi nu anularea.

Prin modificarea acţiunii făcută la data de 19.09.2012, reclamanţii au solicitat constatarea  nulităţii absolute a contractului,  indicând drept temei juridic al cererii lor dispoziţiile art. 948 pct. 2, raportate la art. 953, 960 şi 977 din vechiul Cod civil. Aceste texte coroborate duc la concluzia că reclamanţii au invocat dolul, drept  motiv de nulitate a contractului, înştiinţând că acesta nu a fost valabil încheiat.

Tribunalul observă că obiectul acţiunii modificate (constatarea nulităţii contractului) nu concordă  cu temeiul juridic al acesteia, prin care se reclamă existenţa dolului, deoarece dolul este o cauză de nulitate relativă, a cărei sancţiune juridică este anularea, şi nu nulitatea.

Instanţa era datoare să clarifice această neconcordanţă ce ţine de problematica  de drept substanţial dedusă judecăţii şi de mijlocul procesual ales, pentru a se evita orice confuzii şi contradicţii cu privire la propria sa învestire şi pentru a putea realiza o analiză corectă şi riguroasă a speţei.

Aşadar, reclamanţii şi-au modificat acţiunea, obiectul acesteia fiind reprezentat de constatarea nulităţii actului juridic, invocând însă un motiv de nulitate relativă, iar instanţa de judecată a pronunţat o soluţie de anulare a actului juridic, reţinând  în considerente  o  cauză de nulitate absolută, alta decât cea invocată drept temei juridic al acţiunii.

Tribunalul mai ia act de faptul că teoria dreptului substanţial civil şi jurisprudenţa au consacrat modul diferit în care se pot contura, ca ipoteze de lucru, cele două motive de nulitate a unui act juridic menţionate anterior, eroarea-obstacol, ca motiv de nulitate absolută, şi dolul, ca motiv de nulitate relativă.

De remarcat  faptul că ambele cauze de nulitate vizează formarea valabilă a acordului de voinţă al părţilor, văzută prin prisma consimţământului, ca element obligatoriu al actului juridic.

Eroarea-obstacol, mai exact error in negotio, eroarea asupra naturii actului juridic (deoarece în speţă interesează această formă a erorii-obstacol) presupune, prin ipoteză, că o parte  crede că încheia  un anumit act juridic, iar cocontractantul crede, la rîndul lui, că încheie un alt act juridic.

De altfel, în materia actului juridic civil, eroarea este definită drept falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui asemenea act.

Spre deosebire de eroare, dolul presupune o ipoteză de lucru diferită, în sensul că acest viciu de consimţământ constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace  viclene, pentru a o  determina să încheie un act juridic.

Cu alte cuvinte, dolul este o  eroare provocată, şi nu una spontană, aşa cum  este eroarea propriu-zisă (pentru care şi eroarea asupra naturii actului juridic), această diferenţă dintre cele două cauze  de nulitate asigurând  caracterul specific al fiecăreia dintre ele.

Premisele faptice ale celor două cauze de nulitate diferă în mod  esenţial, întrucât eroarea asupra naturii actului presupune o reprezentare diferită a părţilor  între care se încheie  contractul cu privire la natura actului, eroarea fiind proprie fiecărui contractant, şi nu provocată de  cocontractant, pe când dolul presupune  o acţiune  conştientă de inducere în eroare de către o parte contractantă faţă de cocontractantul său. Mai exact, dolul reclamă, întotdeauna, un element intenţional, care aparţine  părţii care uzează de mijloacele viclene, pe când eroarea priveşte convingerea greşită a părţii, fără existenţa unui element intenţional al cocontractantului de a provoca eroarea respectivă.

Potrivit art.960, alin.1 din vechiul Cod civil, "dolul este o  cauză de nulitate  a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat".

Textul de lege citat face vorbire despre "mijloace viclene", despre "maşinaţii", formularea având, oarecum, un caracter generic, care reclamă o analiză de la speţă la speţă a stării de fapt ce s-ar încadra în motivul respectiv de nulitate.

Tribunalul observă că asemenea mijloace  viclene constau într-o captaţie  şi o  sugestie de natură  a altera libertatea de voinţă a cocontractului, determinându-l  să încheie un act juridic pe care nu l-ar fi încheiat în situaţia în care un factor exterior (utilizarea mijloacelor dolosive) nu ar fi  acţionat asupra voinţei sale.

Premisa faptică a dolului este utilizarea acestor mijloace viclene, care  alterează libertatea de manifestare a voinţei de către subiectul faţă de care sunt  utilizate, în contextul în care subiectul respectiv încheie actul fără a fi în eroare asupra naturii juridice. Cu alte  cuvinte , partea ştie că încheie un anumit act juridic, de o anumită natură ( o anumită specie de contract), dar a fost supusă captaţiei sau  sugestiei,  voinţa sa juridică fiind alterată pentru acest considerent.

Cu totul altfel se pune problema în situaţia în care o parte contractantă încheie  un act juridic  având  convingerea că încheie  un alt act juridic, de o altă natură, iar această eroare i-a fost  provocată în mod  intenţionat de  cocontractant, care a profitat de o anumită situaţie ce i-a  facilitat inducerea în eroare.

Într-o atare ipoteză nu poate fi vorba nici despre error in negotio, dar nici despre dol.  Error in negotio presupune, aşa cum s-a arătat, o  eroare spontană a ambilor cocontractanţi, fără ca unul  să intenţioneze a-l induce în eroare pe celălalt; dolul presupune utilizarea unor mijloace  viclene, mijloace ce  servesc la convingerea cocontractantului să încheie actul respectiv, fără ca acest  viciu de consimţământ să aibă legătură cu greşita reprezentare a naturii actului juridic., determinînd-o să creadă  e vorba  de un act de o altă natură), există doar o parte, doar "jumătate" din ipoteza de  lucru specifică erorii asupra  naturii actului ( error in negotio), în sensul că  doar o parte  crede că încheie  un alt act juridic; cealaltă parte, care acţionează în  mod  fraudulos asupra libertăţii de voinţă a celeilalte părţi, va ajunge să încheie un act juridic lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală (art.966 din vechiul Cod civil), întrucât  scopul mediat este contrar normelor moralei, privite ca norme convieţuire socială. Cu alte cuvinte, este imoral ca  un subiect de drept să inducă în eroare pe un alt  subiect de drept, făcându-l să încheie un act cu  convingerea că actul are o  altă natură juridică, astfel încât scopul mediat al actului este unul imoral, iar actul va fi lovit de nulitate pentru cauză juridică imorală. Error in negotio, care există doar parţial, doar în privinţa uneia dintre  părţi, va fi  absorbită de cauza imorală, ca motiv  de nulitate absolută, iar această cauză imorală este un  motiv de nulitate  absolută, mai puternic decât motivul de nulitate relativă reprezentat de dol, care presupune, aşa cum s-a arătat, doar o captaţie sau o sugestie în vederea încheierii actului.

Faţă de cele ce preced, Tribunalul  constată că în cauză se impune clarificarea obiectului acţiunii, precum şi a temeiului juridic al acesteia, raportat la starea de fapt pe care reclamanţii au înţeles  să o invoce, această clarificare fiind  absolut necesară în vederea unei juste soluţionări a cauzei.

În temeiul art.312 alin.5 C.proc.civ., recursul va fi admis, iar sentinţa pronunţată de Judecătoria va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Domenii speta

Spete similare