Somarea debitorului

Sentinţă civilă 30 din 09.12.2008


SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2810 Şedinţa publică de la 09 Decembrie 2008

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de .... sub nr. .../260/2008 creditoarea SC CS SA Comăneşti a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somarea debitorului BA la plata sumei de 1.923,98 lei, din care 961,99 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi 961,99 lei reprezentând penalităţi.

In motivarea cererii creditoarea a arătat că în baza contractelor nr. 1702/22.07.2002 şi nr. 1435/15.05.2008 încheiate cu debitorul, a prestat acestuia servicii constând în furnizarea apei potabile în valoare de 961,99 lei. Deşi potrivit obligaţiilor contractuale debitorul avea obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor prestate până în data de 10 a lunii următoare, acesta nu a achitat până la data cererii de chemare în judecată debitele restante la care se adaugă, potrivit clauzelor contractuale, penalităţi de întârziere.

Creditoarea nu şi-a motivat în drept cererea.

In dovedirea cererii creditoarea a anexat la dosar o serie de înscrisuri respectiv fişă debite (filele 4,5), contract nr. 1702/22.07.2002 (fila 6), fişă recensământ şi calcul (fila 7), procedura concilierii (fila 8), contract nr. 1435/15.05.2008, proces verbal de debranşare.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei conform chitanţei nr. seria TS3A nr. 9786347 şi timbru judiciar în cuantum de 1,5 lei.

Debitorul, deşi legal citat, nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat la judecată pentru a-şi formula apărările.

La termenul din 25.11.2008 instanţa a încuviinţat pentru creditoare proba cu înscrisurile existente la dosar.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

între creditoare şi debitoare s-au stabilit raporturi comerciale în baza cărora creditoarea s-a obligat să furnizeze debitoarei apă potabilă, aşa cum

rezultă din contractele nr. 1702/22.07.2002 şi nr. 1435/15.05.2008, însuşite de debitor prin semnătură.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 OG 5/2001 privind somaţia de plată această procedură se aplică în scopul realizării voluntare sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris însuşit de părţi prin

semnătură sau prin alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Pentru a fi îndeplinite cerinţele de admisibilitate ale cererii de emitere a somaţiei de plată în primul rând creditoarea trebuie să dovedească existenţa unei creanţe a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, izvorul obligaţiei putând fi un contract sau alt înscris însuşit de către debitor prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

In cauza de faţă creditoarea a tăcut dovada existenţei unui înscris însuşit de debitor prin semnătură, respectiv două contracte de prestării servicii.

Pentru a fi admisibilă cererea de emitere a somaţiei de plată creditoarea trebuie să facă şi dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

Astfel potrivit art. 379 alin. 3 Cpc creanţa este certă când existenţa ei nu este discutabilă din punct de vedere juridic. în speţă certitudinea creanţei rezultă din contractele însuşite de debitor prin semnătură.

Potrivit dispoziţiilor art. 379 alin. 4 Cpc creanţa este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau cel puţin este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului. Faţă de cuprinsul acestor dispoziţii legale instanţa apreciază că în speţă creanţa creditoarei nu este lichidă. Astfel, cuantumul debitului datorat nu este determinat în ceea ce priveşte suma restantă de 961,99 lei, întrucât în executarea contractului nu s-au emis facturi care să fie însuşite de debitor prin semnătură, şi care să ateste astfel că debitorul recunoaşte sumele restante datorate. Fişele de debit depuse de creditoare nu conferă caracter lichid creanţei, neexistând nici un mod de calcul din care să rezulte cuantumul creanţei şi criteriile în baza cărora a fost determinat debitul restant.

în consecinţă, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia lichidităţii creanţei instanţa va respinge cererea creditoarei ca inadmisibilă, aceasta având posibilitatea să-şi valorifice pretenţiile pe calea dreptului comun.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoarea SC CS SA Comăneşti, cu sediul în...... în contradictoriu cu debitorul BA,

domiciliat în oraşul ..., ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2008.