Minori şi familie – reîncredinţare minor străbunicii materne.

Hotărâre 794 din 06.11.2007


Având în vedere interesul superior al minorului, ridicat la rang de principiu de Legea nr. 272/2004, acesta poate fi încredinţat altor persoane din familia lărgită, respectiv străbunica maternă.

În speţă, având în vedere şi stabilitatea oferită de reclamantă (străbunica maternă) vieţii minorei, care a crescut până în prezent în domiciliul său, a fost îngrijiră şi tratată corespunzător problemelor destul de grave de sănătate, pe care le are, dovedite cu actele din dosar, instanţa consideră că există motive temeinice în sensul dispoziţiilor art. 42 alin. 2 Cod familiei pentru ca minora să fie încredinţată altor persoane decât părinţii săi, respectiv reclamantei care este străbunica maternă a minorei şi nu mamei care a lăsat minora de la o vârstă fragedă în îngrijirea reclamantei şi nici tatălui minorei care nu s-a implicat în viaţa minorei şi nu are condiţii materiale corespunzătoare pentru creşterea minorei.

Prin sentinţa civilă nr. 794/6.11.2007, instanţa a admis acţiunea reclamantei, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul D.M. şi a reîncredinţat pe minora D.A.C. reclamantei, spre creştere şi educare.

S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 475/2005 a Judecătoriei Moreni, a fost încredinţată pârâtei U.C. minora D.A.C. rezultată din relaţia de concubinaj a pârâtei cu pârâtul reconvenţional D.M.

La data pronunţării acelei hotărâri, aşa cum rezultă din considerentele ei, cei doi pârâţi erau despărţiţi în fapt, pârâta U.C. mutându-se cu minora la bunicii săi, respectiv la reclamantă.

Ulterior, prin procură specială autentificată pârâta U.C. a împuternicit pe reclamantă, care este bunica sa maternă, să o supravegheze permanent pe minoră, să aibă grijă de aceasta la domiciliul reclamantei, să efectueze toate activităţile necesare şi în raport cu grădiniţa pe care o va frecventa minora. De asemenea, printr-o altă procură specială autentificată, pârâta a împuternicit pe reclamantă să ridice toate sumele de bani la care ea este îndreptăţită, precum şi sumele de bani la care este îndreptăţită fiica sa D.A.C.

Aceste două procuri au fost date la începutul anului 2007 însă, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, şi înainte de această dată pârâta a lăsat în nenumărate rânduri în grija reclamantei pe fiica sa, părăsind şi apoi revenind în domiciliul acesteia.

Practic, însă de la despărţirea de pârâtul D.M. pârâta  a lăsat în grija reclamantei pe minoră, iniţial fără un suport legal, pentru ca ulterior prin cele două procuri speciale să dea puteri depline reclamantei în ceea ce priveşte îngrijirea, creşterea şi educarea minorei.

Aşa cum rezultă din prima anchetă socială efectuată la domiciliul reclamantei coroborat cu declaraţia dată în faţa notarului de U.E., depusă la ultimul termen de judecată, în copie, la dosar, pârâta a lăsat pe minoră în îngrijirea reclamantei şi s-a căsătorit cu numitul U.Ş. însă, din luna iulie 2007 (în cursul acestui proces), a părăsit domiciliul conjugal, de atunci şi până în prezent nemaiîntorcându-se.

Din declaraţia martorului propus de pârâtă T.B., audiat la termenul de judecată din 16.10.2007, rezultă că pârâta locuieşte împreună cu soţul său cu chirie în locuinţa acestui martor, fapt ce contravine anchetei sociale nr.12539/3.10.2007 în care se precizează că pârâta locuieşte în imobil proprietate personală. Ca urmare, s-a dispus efectuarea unei alte anchete sociale în care se arată că în realitate pârâta U.C. fără a fi divorţat de soţul său U.Ş. locuieşte la martorul T.B. fiind în relaţii de concubinaj cu acesta, iar apartamentul în care locuiesc aparţine tot acestuia.

Se observă deci că declaraţia martorului T.B. nu poate fi avută în vedere de instanţă atâta timp cât el a declarat că pârâta locuieşte împreună cu soţul ei, cu chirie în locuinţa sa, iar realitatea este cu totul alta, pârâta şi martorul trăind în relaţii de concubinaj, pârâta fiind despărţită în fapt de soţul său din luna iulie 2007 când a părăsit domiciliul comun.

Analizând toate aceste aspecte, instanţa apreciază că pârâta U.C. pe de o parte nu a manifestat interes faţă de minoră, chiar dacă în prezent doreşte să se întoarcă la ea, a lăsat-o efectiv în grija bunicii sale reclamanta, sub diferite pretexte, însă în realitate pentru a avea o viaţă personală în care să nu fie împiedicată de minoră. Viaţa personală a pârâtei, aşa cum apare ea din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, actele depuse la dosar şi anchetele sociale efectuate în cauză este o viaţă imorală, pârâta fiind în mod repetat angajată în relaţii de concubinaj deşi este căsătorită în mod legal. 

Coroborând aceste aspecte cu faptul că reclamanta îi oferă şi i-a oferit minorei condiţii materiale şi morale corespunzătoare creşterii şi dezvoltării sale armonioase, aşa cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză, din declaraţiile martorilor şi chiar actele depuse la dosar, având în vedere şi stabilitatea oferită de reclamantă vieţii minorei, care a crescut până în prezent în domiciliul său, a fost îngrijiră şi tratată corespunzător problemelor destul de grave de sănătate, pe care le are, dovedite cu actele din dosar, instanţa consideră că există motive temeinice în sensul dispoziţiilor art. 42 alin. 2 Cod familiei pentru ca minora să fie încredinţată altor persoane decât părinţii săi, respectiv reclamantei care este străbunica maternă a minorei.

Este adevărat că în cauză şi tatăl minorei, pârâtul D.M. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat încredinţarea minorei către el, însă din toate probele administrate în cauză rezultă că de la vârsta de câteva luni, când pârâta a rupt relaţia de concubinaj cu pârâtul, acesta nu s-a mai implicat în viaţa minorei.

Pe de altă parte, pârâtul nu beneficiază de nişte condiţii materiale care să conducă la ideea că ar putea să îngrijească pe minoră, având în vedere şi problemele de sănătate pe care aceasta le are, probleme care vizează în special dezvoltarea ei fizică.

Coroborând aceste aspecte şi cu ideea de stabilitate în viaţa minorei, despre care am mai făcut vorbire în prezenta motivare, instanţa apreciază că nu se impune şi că nu este în interesul minorei să fie încredinţată tatălui săi spre creştere şi educare.

Sentinţa Civilă nr. 794/6.11.2007, definitivă prin neapelare