Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 1349 din 16.10.2009


Nr. operator 3923

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA NOVACI JUDEŢUL GORJ

Dosar nr. 1779/267/2009

Sentinţa Civilă Nr. 1349

Şedinţa publică din 16 Octombrie 2009

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: A.N. M.

GREFIER: M. G. P

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent J. C. –L. şi pe intimat INSPECTORATUL DE. POLIŢIE, având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că părţile lipsesc

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

 INSTANŢA:

Deliberând asupra  cauzei civile de faţă,  constată următoarele:

Prin plangerea inregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci, jud. Gorj sub nr1779/267/22.09.2009, petentul J.C.-L. a solicitat in contradictoriu cu intimata  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj (în continuare, IPJ Gorj)  anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei  seria AP nr.  0268605/13.09.2009 şi exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment.

Petentul a mai solicitat, totodată, şi judecarea în lipsă.

În motivarea plângerii, petentul a aratat ca procesul-verbal de contravenţie este nelegal şi netemeinic întrucât, deşi s-a reţinut că a solicitat intervenţia organelor de poliţie la fata locului fara motiv, în realitate, în noaptea de 13.09.2009 s-a aflat intr-un pericol iminent, el şi  prietena sa, în momentul în care a apelat 112, fiind urmăriţi de trei personae ce erau sub influenţa băuturilor alcoolice, personae ce le adresaseră şi cuvinte  jignitoare în aceeaşi noapte, în timp ce se aflau la discoteca din Baia de Fier..

De asemenea, s-a mai susţinut de către petent că în mod greşit a fost amendat, avertismentul fiind sancţiunea ce se impunea în cauză. 

In dovedire, s-a solicitat proba testimonial, fiind anexat in copie procesul verbal .

In drept, plangerea  a fost întemeiata pe OG nr 2/2001 şi art. 112 C.p.c..

Acţiunea este scutită de plata timbrajului, conform art.15 lit.i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările ulterioare şi art. 1 alin.2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.

Intimata, legal citată cu copie acţiune şi menţiunea de a depune întâmpinare, nu a depus întampinare

A n a l i z â n d  a c t e l e ş i  l u c r ă r i l e  d o s a r u l u i, instanţa  reţine următoarele:

La data de 13.09.2009 a fost încheiat de intimată procesul-verbal de contravenţie seria AP nr  0268605, prin care s-a reţinut în sarcina  petentului  J. C. L. săvârşirea faptei prevăzute de art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 republicată, constând în aceea că, la data de  13.09.2009, oraq 03.55, loc Poienari, a alarmat organele de menţinere a ordinii publice prin solicitarea intervenţiei la faţa locului fără a avea un motiv întemeiat. 

S-a aplicat sanctiunea amenzii in cuantum de  500 lei, procesul verbal fiind semnat de petent, cu obiecţiunea că nu este de acord cu amenda.

Având în vedere ca prin plangere s-au invocat atat motive de netemeinicie, cât şi de nelegalitate, instanţa le va analiza cu prioritate pe acestea din urma.

Astfel, apararea invocată, în sensul ca sancţiunea aplicată este nelagală, nu poate fi primită.

Conform art 3  lit a din Legea nr. 61/1991 Republicată, pentru încalcarea dispozitiilor art 2 pct 13, sancţiunea este amenda între 100-500lei, iar sancţiunea aplicatâ de 500 lei se încadrează în limita maximă prevazută de actul normativ, astfel încât nu s-a încalcat cuantumul reglementat de lege.

Este adevărat că potrivit art. 18 din aceeaşi lege, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale O.G. nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, însă dispoziţiile din această ordonanţă, respectiv art. 7 alin 3 reglementează doar posibilitatea aplicării sancţiunii avertismentului şi nu obligativitatea.

În privinţa celorlate elemente de formă ale procesului verbal prevăzute de art 16 din OG 2/2001, instanţa observă că acesta îndeplineşte toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, inclusiv cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, conf art 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele  contravenientului, data si locul savarsirii faptei.semnatura agentului.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 Republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, constituie contravenţie alarmarea organelor de menţinere a ordinii publice, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat.

În cauza de faţă, petentul, chiar prin plângerea formulată,  a recunoscut că a solicitat intervenţia organelor de poliţie în noaptea zilei de 13.09.2009 şi ca nu a putu dovedi acestora motivul pentru care a solicitat intervenţia, neavând martori.

Totodată, din conţinutul plângerii formulate dar şi din cuprinsul procesului –verbal, rezultă că petentul nu ar contesta fapta, cât sancţiunea aplicată. Astfel, acesta arată pe parcursul plângerii că sancţiunea ce se impunea ar fi fost avertismentul în condiţiile în care, potrivit tot acestuia, “contravenientul este prezent, îşi recunoaşte fapta…”. Si in procesul-verbal de contravenţie,la rubrica obiecţiuni, petentul a aratat ca nu este de acord cu amenda, nu cu fapta ce a fost reţinută în sarcina sa.

 Instanţa mai reţine şi faptul că, deşi reclamantul a solicitat proba cu martori, acesta, legal citat, nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a prezenta numele martorilor ce dorea să fie audiaţi, mai mult, cerând chiar judecarea în lipsă. De altfel, nici din cuprinsul cererii şi nici din celelalte acte de la dosar, nu rezultă identitatea  persoanelor ce ar putea servi ca martori în cauză şi citaţi în vederea audierii lor în temeiul art. 129 alin.5 C.p.c. Deşi petentul susţine că în respectiva noapte se afla împreună cu prietena sa, datele de identificare ale acesteia nu apar nici măcar o dată pe parcursul acţiunii.

Fata de aceste considerente, instanta constată că în absenţa probelor propuse de petent, prezumtia de temeinicie a procesului verbal atacat, prezumţia că el reflectă adevărul, nu a fost rasturnată prin proba contrară, prezumţie de la care se porneşte în analizarea fondului cauzei atunci când procesul-verbal de contravenţie cuprinde constatări personale ale agentului constatator şi a fost legal întocmit.

Astfel, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 şi art. 34 din OG. nr. 2 /2001 reiese că procesul verbal de contravenţie face dovada situaţiei de fapt până la proba contrară, iar instanţa de judecată este abilitată de lege să verifice legalitatea şi temeinicia acestuia. Or, dacă procesul-verbal ar fi lipsit de forţă probantă, nu s-ar mai pune problema verificării lui .

În aceste condiţii instanţa apreciază că sancţiunea aplicată este justificată şi nu se impune reducerea cuantumului acesteia ori înlocuirea sa cu sancţiunea avertismentului în temeiul art.. 34 din OG 2/2001, coroborat cu art 38 alin 3 din acelasi act normativ.

Este adevărat că avertismentul poate fi aplicat, chiar daca în actul normativ de sancţionare a contravenţiei respective  nu se prevede în mod expres această sancţiune, conform art 7 alin 3 din OG 2/2001, dar tot potrivit acestui articol, avertismentul  se aplică în  situaţia în care fapta este de gravitate redusă, ceea ce nu se poate reţine în cauză faţă de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia.

Astfel, fapta  reţinută în sarcina petentului, alertarea organelor de poliţie nemotivat, a fost săvârşită, aşa cum recunoaşte şi acesta, prin apelarea numărului de urgenţă 112.

Or, chiar apelarea  abuzivă a acestui număr constituie o contravenţie care se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 lei potrivit art. 32 din OUG nr. 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

 Solicitarea, în scop de amuzament, a intervenţiei organelor de poliţie la faţa locului, fără a exista un motiv serios prin apelare la numărul 112, poate afecta în mod negativ intervenţia  acestor organe specializate care astfel nu mai pot să intervină la înlăturarea consecinţelor unor situaţii de urgenţă reale.

Or, potrivit art. 21 alin. 3 din OG.nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, sancţiunea se aplică în limitele legale şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol al faptei, urmând a se ţine seama totodată şi de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanţele personale ale făptuitorului.

Pentru motivele expuse, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petent. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul J. C. L., domiciliat în comuna Bumbeşti-Piţic, sat Bumbeşti-Piţic, jud. Gorj, în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj, cu sediul în Tg.-Jiu, jud. Gorj, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AP nr. 0268605 din 13.09.2009, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă public, azi 16.10.2009.

Preşedinte,

Andreia Nicoleta Martin

Domenii speta