Ordonanţă preşedinţială

CONŢINUT SPETĂ

Rezumatul speţei

1.Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16 iulie 2013, reclamantul T. M. a solicitat instanţei ca – pe calea ordonanţei preşedinţiale – să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâta să se abţină de la schimbarea domiciliului minorului, în sensul de a nu-l scoate din ţară fără acordul său şi de a nu-i întocmi, fără acest acord, paşaportul, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr…. al Judecătoriei Satu Mare.

În motivarea cererii, reclamantul arată că, în urma divorţului dintre el şi pârâtă, minorul T. B., născut la data de X a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei sale, pârâta din prezenta cauză, în favoarea tatălui fiind stabilit un program de vizitare.

În luna august a anului 2012, pârâta – fiind de câteva luni la muncă în Italia – l-a dus şi pe minor, sub pretextul petrecerii vacanţei, după care m-a informat că acesta va rămâne acolo cu ea, în mod permanent.

Pentru a-şi vedea fiul, reclamantul s-a deplasat de mai multe ori în Italia, unde a constatat că minorul locuia cu sora pârâtei şi concubinul acesteia, deoarece mama lui lucra într-o altă localitate, iar programul de lucru nu îi permitea să facă naveta, astfel încât îşi vedea copilul numai la sfârşit de săptămână, pentru o zi şi o noapte.

În luna iunie a acestui an, pârâta i-a permis minorului să vină în vacanţă în România, astfel încât acum acesta locuieşte cu reclamantul, care îl ajută să treacă peste sentimentul de abandon pe care l-a resimţit minorul datorită faptului că mama s-a nu s-a îngrijit personal de creşterea şi educarea lui.

În drept, reclamantul invocă dispoziţiile art.919 C.pr.civ., iar în probaţiune solicită depunerea la dosarul cauzei a depoziţiei minorului din data de 12 iulie 2013, în dosarul de fond, nr.7821/296/2013 şi depune înscrisuri, constând în copia actului de identitate al reclamantului şi certificatul de naştere al minorului.

2.În termenul legal, pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii formulate de reclamant, învederând aspecte legate de greşita citare a pârâtei, sub numele purtat în timpul căsătoriei, cu indicarea numelui corect al pârâtei, aceste aspecte fiind lămurite cu ocazia primului termen de judecată.

Pe fond, pârâta îşi motivează apărările prezentând o altă stare de fapt, potrivit căreia, reclamantul a  introdus acţiunea în dosarul nr.7821/296/2012 înainte ca ea să îl ducă pe minor în Italia. Subliniază că, prin sentinţa civilă nr.3872/10.06.2010 pronunţată în dosar nr.3793/296/2010 al Judecătoriei Satu Mare, minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare ei.

De îndată ce reclamantul a aflat despre plecarea pârâtei în Italia, a promovat acţiunea pentru stabilirea domiciliului minorului la tată, înregistrată în dosarul nr.7821/296/2012, susţinând că aceasta şi-a abandonat copilul. În realitate, pârâta a plecat în Italia pentru că i s-a oferit ocazia unui câştig mai mare decât cel pe care îl realiza în România, dorind să îi ofere copilului un viitor mai bun. Aşa cum susţine în continuare, pârâta l-a dus pe minor în Italia numai după ce s-a asigurat că are toate condiţiile să îl crească acolo.

Menţionează că acesta a locuit la sora pârâtei şi la prietenul acesteia, cei doi ajutând-o cu mare plăcere în creşterea şi îngrijirea minorului, iar copilul, înscris fiind la şcoală în Italia, s-a acomodat foarte repede, a învăţat limba italiană şi a avut rezultate foarte bune la învăţătură.

În continuare, pârâta subliniază că minorul a fost consultat în permanenţă asupra tuturor modificărilor intervenite în situaţia lui, inclusiv atunci când pârâta a fost nevoită să rămână peste noapte în localitatea în care lucra, venind să îşi vadă copilul numai în week-end.

Nu a simţit niciun minut că minorul ar fi timorat ori că i-ar fi frică să spună ce îşi doreşte, dar este firesc ca – la reîntoarcerea în ţară – fiind în atmosfera specifică vacanţei, excesiv răsfăţat de familia reclamantului (care ştia că la numai 2 săptămâni acesta va fi audiat în dosarul nr.7821/296/2012), copilul să îşi schimbe atitudinea.

În fine, pârâta arată că este dispusă să renunţe la locul de muncă din Italia şi să se reîntoarcă în România, dacă minorul îşi doreşte asta, singurul motiv pentru care nu a făcut-o, fiind acela că acesta nu i-a adus la cunoştinţă vreodată o astfel de dorinţă. Îşi doreşte foarte mult ca minorul să locuiască cu ea, însă nu cu orice preţ, în sensul că va ţine seama mereu de dorinţa copilului, dorind să se asigure doar, că acesta a luat o hotărâre fără exercitarea unor presiuni asupra sa.

Nu consideră că viitoarea soţie a reclamantului ar fi mai în măsură să îi ofere copilului ei o dragoste mai mare decât cea pe care acesta o regăseşte în persoana mamei sale naturale, iar presiunea psihologică la care este supus minorul în familia tatălui nu face decât să îl îndepărteze pe acesta de pârâtă.

În probaţiune solicită efectuarea unei anchete de evaluare psihologică a minorului şi audierea a doi martori.

3.Starea de fapt reţinută de instanţă

Pentru stabilirea stării de fapt, instanţa va avea în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţia minorului audiat în camera de consiliu la data de 05 august 2013, precum şi înscrisurile depuse în probaţiune de părţi.

Din atitudinea martorei T. E., avută pe parcursul luării declaraţiei, dar şi cu ocazia audierii celorlalţi martori, rezultă că aceasta este implicată afectiv şi subiectiv într-o măsură exacerbată în problemele dintre reclamant şi pârâtă, nefiind în măsură să facă o analiză obiectivă a situaţiei, declarând, de altfel, la începutul luării depoziţiei, că există o stare de tensiune între aceasta şi pârâtă.

Ca atare, declaraţia martorei T. E. va fi avută în vedere de instanţă sub rezerva existenţei şi a altor probe care să susţină aspectele relevate de aceasta.

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine că minorul T. B., născut la data de 15 aprilie 2002 a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei sale, pârâta T. A. M., ca urmare a desfacerii căsătoriei dintre aceasta şi reclamantul T. M., prin pronunţarea sentinţei civile nr.3872/2010, în dosarul nr.3793/296/2010.

În cursul anului 2012, pârâta a plecat la muncă în Italia, împrejurare care l-a determinat pe reclamant ca – în luna iunie 2012 – să promoveze acţiunea pentru stabilirea domiciliului minorului la tată, în dosarul nr.7821/296/2012 al Judecătoriei Satu Mare.

În toamna anului trecut, probabil în luna august 2012 (declaraţiile martorilor T. E. şi T. I. – filele 26 şi 30 din dosar), minorul a plecat împreună cu mama sa în Italia, iniţial pentru a-şi petrece vacanţa. Dându-şi acordul în acest sens, la începutul anului şcolar, minorul a fost înscris la şcoală în Italia, unde a urmat clasa a IV-a primară, obţinând rezultate bune la învăţătură (declaraţia minorului şi caracterizarea şcolară – filele 20 şi 36 din dosar).

După câteva luni de la sosirea minorului în Italia, pârâta a fost constrânsă de programul său de lucru să rămână peste noapte în localitatea unde muncea, astfel încât minorul a rămas în grija surorii pârâtei şi a prietenului acesteia, care se ocupau de toate activităţile minorului de peste săptămână (aspecte relevate de toţi martorii audiaţi în cauză şi necontestate de părţi).

În luna iunie a acestui an, pârâta şi reclamantul au convenit împreună ca minorul să îşi petreacă vacanţa în România, motiv pentru care reclamantul s-a deplasat în Italia şi l-a adus pe minor în ţară în data de 25 iunie 2013, acesta locuind în prezent la domiciliul reclamantului, din Potău.

În data de 12 iulie 2013 minorul a fost audiat în cameră de consiliu asupra domiciliului pe care ar dori să îl aibă în continuare, iar în data de 25 iulie 2013, Judecătoria Satu Mare a stabilit – în primă instanţă – domiciliul minorului la tată.

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamant la data de 16 iulie 2013, acesta a solicitat obligarea pârâtei de a se abţine să schimbe domiciliul minorului, în sensul de a nu-l scoate din ţară şi de a nu-i întocmi paşaport, fără acordul tatălui.

În şedinţa publică din 08 august 2013, reclamantul a precizat – prin apărătorul său – că nu doreşte stabilirea provizorie a domiciliului minorului la tată, obiectul ordonanţei preşedinţiale fiind cel menţionat prin cererea de chemare în judecată (fila 22 din dosar).

Minorul şi-a exprimat dorinţa de a rămâne în România, deoarece „preferă să fie măcar cu unul dintre părinţi, decât cu niciunul”, dorinţa lui de a veni din Italia fiind motivată prin aceea că acolo „el nu stă efectiv cu mama sa, care lucrează într-o altă localitate şi îşi vizitează fiul doar la sfârşit de săptămână”(declaraţia minorului din data de 05 august 2013 – fila 20 din dosar).

Din probele administrate rezultă că, în perioada în care minorul locuia în Italia acesta păstra legătura telefonic cu tatăl său, acesta vizitându-l ocazional, iar pârâta i-a permis tatălui să îl aducă în România în vacanţă (declaraţia martorilor T. E.  (sub cel din urmă aspect), T. I. şi T.  M., susţinute de declaraţia minorului – filele 20, 26, 30 şi 36 din dosar).

În prezent, pârâta se află în România din data de 07 august 2013, însă nu a putut lua legătura cu copilul său, decât în prezenţa unuia din membrii familiei reclamantului, ori telefonic, însă după mai multe insistenţe (declaraţiile făcute de părţi în instanţă, reţinute în şedinţa publică din data de 09.08.2013 şi 12.08.2013).

4.Analizând cererea formulată de reclamant, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate de pârâtă, a probelor administrate în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa constată că aceasta este întemeiată doar în parte, motiv pentru care o va admite în parte.

4.a.Instanţa va verifica în primul rând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii formulate de reclamant, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale.

Dispoziţiile legale în materie sunt cuprinse la art.996 şi urm. C.pr.civ. potrivit cărora “instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”, completate cu dispoziţiile art.919 C.pr.civ., potrivit cărora „instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.”

Din conţinutul normei legale rezultă că, în accepţiunea noului cod de procedură civilă, ordonanţa preşedinţială este admisibilă atunci când sunt îndeplinite condiţiile aparenţei dreptului, caracterului provizoriu al măsurii, existenţa unor cazuri grabnice şi neprejudecarea fondului.

i.) Reclamantul este tatăl minorului T. B., fiind, îndreptăţit să aibă relaţii personale cu copilul său, precum şi să se implice în creşterea şi educarea acestuia.

Dreptul acestuia rezultă din dispoziţiile art.401 cod civil, potrivit cărora “părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta”.

Potrivit dispoziţiile art.31 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului „ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor”, trebuind să aibă în vedere interesul superior al copilului cu asigurarea bunăstării materiale şi spirituale a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale.

În acest context, aparenţa de drept al tatălui de a se implica în creşterea şi educarea minorului nu poate fi contestată, la dosarul cauzei neexistând probe care să nege acest drept într-o măsură atât de gravă încât să îi înlăture efectele.

Ca atare, instanţa constată îndeplinită condiţia aparenţei dreptului în favoarea reclamantului.

ii.) Sub aspectul caracterului provizoriu al măsurii, instanţa observă că cererea reclamantului vizează obligarea pârâtei de a se abţine de la schimbarea domiciliului minorului, în sensul de a nu-l scoate din ţară şi de a nu-I întocmi paşaportul, fără acordul tatălui, în mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.7821/296/2012, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului la tată.

Instanţa constantă îndeplinită şi condiţia caracterului provizoriu al măsurii astfel solicitate de reclamant.

iii.) În ceea ce priveşte existenţa unor cazuri grabnice, instanţa va analiza dacă luarea acestei măsuri este justificată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.

La o primă vedere, dreptul reclamantului de a avea legături cu minorul a fost satisfăcut prin existenţa unui program de vizitare stabilit prin sentinţa civilă nr.3872/2010 a Judecătoriei Satu Mare, încredinţarea minorului la mamă având şi efectul stabilirii locuinţei copilului la locuinţa mamei, în accepţiunea dispoziţiilor legale în materie la data pronunţării hotărârii.

Încredinţarea minorului spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, avea – în vechea reglementare – semnificaţia încuviinţării de către instanţă a exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către părintele căruia i-a fost încredinţat minorul.

Cu toate acestea, instanţa reţine că, în lumina noilor evenimente petrecute între părţi, locuinţa minorului nu mai este aceeaşi cu cea avută în vedere la momentul pronunţării hotărârii de încredinţare a minorului mamei sale, iar acesta şi-a exprimat dorinţa de a locui efectiv cu unul dintre părinţii săi.

Pentru a concluziona astfel, instanţa are în vedere declaraţiile martorilor audiaţi şi declaraţia minorului, precum şi modificările de natură legală generate de intrarea în vigoare a noilor reglementări în materia dreptului familiei.

Dorinţa minorului de a se afla în prezenţa permanentă a cel puţin unuia dintre părinţii săi constituie un element esenţial în formarea convingerii instanţei în sensul nevoii de a asigura minorului un sentiment de stabilitate şi siguranţă dat nu de prezenţa – în particular – a unui părinte anume, ci de prezenţa unui părinte, indiferent care ar fi acesta, dar o prezenţă efectivă.

Această nevoie a minorului trebuie luată în serios într-un moment în care dezvoltarea sa psiho-socială se află la cumpăna dintre pubertate şi adolescenţă, fiind o perioadă de mari transformări în personalitatea acestuia.

Sub acest aspect, instanţa constată că menţinerea în continuare a minorului în prezenţa efectivă a unuia dintre părinţii săi (acela care îi poate oferi această posibilitate, dar cu luarea în considerare şi a dispoziţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 3872/2010, care continuă încă să îşi producă efectel), reclamă urgenţă, în măsura în care exercitarea ei, ar putea fi împiedicată.

Încălcarea dorinţei minorului care este la o vârstă la care este în măsură să exprime ceea ce simte şi doreşte constituie o situaţie excepţională care să justifice luarea unei măsuri vremelnice.

iv.) Neprejudecarea fondului derivă din chiar caracterul vremelnic al măsurii, în analiza cererii instanţa verificând doar existenţa unei aparenţe de drept în favoarea reclamantului.

Condiţia neprejudecării fondului este îndeplinită atunci când prin soluţia pronunţată de instanţă, aceasta nu dispune măsuri care să ducă la rezolvarea litigiului în fond.

Instanţa verifică doar aparenţa dreptului afirmat de către reclamant, pârâta putând aduce critici relative la aparenţa acestui drept.

Instanţa observă că pârâta nu a formulat astfel de critici prin care să conteste aparenţa dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorul şi de a se implica în creşterea şi educarea acestuia, ea însăşi permiţându-i reclamantului să petreacă mai mult timp cu fiul său, decât s-a stabilit prin sentinţa de divorţ. 

Ca atare, instanţa constată că şi sub aspectul condiţiei neprejudecării fondului cererea este admisibilă.

4.b.Pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială, sub aspectul cererii de obligare a pârâtei de a se abţine – până la finalizarea dosarului nr.7821/296/2012 al Judecătoriei Satu Mare – de a schimba domiciliul minorului, în sensul de a nu-l scoate din ţară fără acordul reclamantului, instanţa constată că aceasta este parţial întemeiată, motiv pentru care o va admite în parte.

Instanţa subliniază că soluţia adoptată de instanţă este una provizorie, având în vedere însăşi natura procedurii alese, părţile fiind invitate să aibă în vedere în primul rând interesul superior al minorului, nu ca pe o simplă sintagmă legislativă, ci în conţinutul său cel mai natural, membrii aceleiaşi familii (tocmai datorită legăturii ce îi uneşte prin minor) trebuind să conlucreze în mod armonios, pentru binele şi în interesul suprem şi exclusiv al minorului.

Analizând declaraţiile de martor aflate la filele 26-35 din dosar, raportate şi la declaraţia minorului în cameră de consiliu, instanţa constată că minorul este ataşat de ambii părinţi, aflându-se – însă – într-un puternic conflict interior.

Drept urmare, instanţa atrage atenţia părţilor, că minorul se află la vârsta marilor transformări, într-un moment de amplă dezvoltare a personalităţii, în care orice factor disturbator îşi poate pune amprenta în mod ireversibil asupra personalităţii şi dezvoltării sale psiho-afective.

Din declaraţiile martorilor T. I. şi T. M., susţinute şi de declaraţia minorului, rezultă că nu doar plecarea acestuia în Italia, ci şi hotărârea de a rămâne acolo, a fost luată cu consultarea minorului şi nu i-a încălcat acestuia voinţa.

Din declaraţia martorilor T. E., T. I. şi T. M., precum şi a  minorului, instanţa constată că nici reîntoarcerea acestuia în ţară nu a constituit tema vreunui conflict, pârâta fiind de acord ca reclamantul să îl însoţească pe minor în ţară, iar minorul să stea – pe perioada vacanţei – cu tatăl său şi familia acestuia.

Instanţa va înlătura presupunerea asumată de reclamant prin reprezentantul său, potrivit căreia acordul pârâtei ar fi fost motivat de existenţa unei soluţii favorabile reclamantului în dosarul nr.7821/296/2013, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din dosarul cauzei, la data la care pârâta i-a permis reclamantului să aducă minorul în România (22 iunie 2013) instanţa nu pronunţase o soluţie în dosarul nr.7821/296/2012 (data pronunţării sentinţei civile 4881 fiind 25 iulie 2013).

Cu toate acestea, este evident că natura serviciului pârâtei în Italia nu îi permite acesteia să petreacă timp suficient cu minorul, acesta simţind lipsa mamei sale, aşa cum rezultă din declaraţiile minorului, susţinute şi de declaraţiile bunicii paterne şi ale surorii pârâtei.

Împrejurarea că minorul are rezultate şcolare deosebite, nu este în măsură să atenueze o astfel de însingurare pe care acesta o resimte, latura intelectivă fiind distinctă de aspectele emotive ale personalităţii acestuia.

Nici faptul că minorul nu i s-a plâns mamei niciodată nu poate duce la concluzia că dorinţa exprimată de acesta de a se afla în preajma unuia dintre părinţi, nu este una reală.

Reacţia minorului faţă de fiecare dintre părinţii săi (în prezent faţă de mamă) poate fi generată – fără a avea pretenţia unei evaluări psihologice de specialitate – de situaţia tensionată dintre părinţi, pe care minorul îi percepe ca pe doi adulţi care au nevoie de ajutor nu doar exterior, dar şi public, pentru a rezolva o problemă pe care el o simte extrem de intimă.

Mai mult decât atât, implicarea exacerbată a altor membri ai familiei lărgite nu face decât să amplifice tensiunea existentă între părinţi, pe de o parte, dar şi între aceştia şi minor.

Ca atare, instanţa atrage atenţia părţilor şi subliniază importanţa de a insista asupra rezolvării amiabile a situaţiei în care se află, sfătuindu-l pe reclamant să încerce să îi insufle minorului respect şi înţelegere faţă de pârâtă şi faţă de situaţia acesteia, creată de dorinţa pârâtei de a-i asigura minorului un viitor mai bun. Reclamantul trebuie să înţeleagă că minorul are nevoie de un exemplu masculin care să fie reprezentat de o figură paternă puternică, debarasată de orgolii nejustificate într-o luptă în care nu există câştigători.

În ceea ce o priveşte pe pârâtă, instanţa îndrumă la o atitudine de înţelegere faţă de nevoile minorului de a se afla în prezenţa efectivă a unui dintre părinţi, atitudine de înţelegere pe care a declarat-o în faţa instanţei, urmând a găsi o cale de a o pune în practică, cu ajutorul reclamantului, astfel încât nevoile materiale ale familiei să nu constituie un motiv de înstrăinare a minorului de restul familiei sale.

Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că există posibilitatea ca părţile să găsească o cale de a rezolva problemele care sunt mai mult de natură subiectivă, decât obiectivă.

Instanţa constată că schimbarea mediului socio-familial al minorului nu este benefică dezvoltării psihice a acestuia. Chiar dacă acesta a urmat cursurile şcolare în Italia timp de 1 an, dorinţa acestuia de a se afla în preajma unuia dintre părinţii săi, trebuie respectată, cu atât mai mult cu cât, în esenţă, ea exprimă dorinţa de stabilitate pe care i-o oferă un mediu familial.

Astfel, pentru perioada în care pârâta se află în ţară, ambele părţi au faţă de minor toate drepturile rezultate din sentinţa civilă nr.3872/2010 pronunţată în dosarul nr.3793/296/2010 al Judecătoriei Satu Mare, aceasta nefiind modificată şi – deci – continuând să îşi producă efectele, urmând ca, în perioada în care se află plecată în Italia, să solicite acordul pârâtului, în cazul în care doreşte stabilirea domiciliului minorului în această ţară, până la rămânerea definitivă a soluţiei în dosarul nr.7821/296/2012 al Judecătoriei Satu Mare.

Pentru perioada în care pârâta este împiedicată de motive obiective să îşi îndeplinească obligaţia stabilită prin sentinţa de încredinţare a minorului, tatăl minorului este următoarea persoană care – în mod firesc – are dreptul de a îndeplini obligaţia de creştere şi educare a acestuia, atâta timp cât nu au intervenit motive care să îl împiedice să o facă.

Fiecare dintre părinţi trebuie să se implice activ în cultivarea unor relaţii ale minorului cu celălalt părinte, într-o manieră sănătoasă, pentru buna dezvoltare psiho-afectivă a minorului.

În adoptarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere existenţa unor presiuni manifestate asupra minorului, atât din partea familiei paterne, precum şi a celei materne, motiv pentru care recomandă părţilor să încerce evitarea rezolvării conflictelor dintre adulţi în prezenţa copilului, precum şi ponegrirea unuia sau altuia dintre părinţi. Această obligaţia cade în primul rând în sarcina părinţilor săi, care trebuie să atragă atenţia celorlalţi adulţi implicaţi în creşterea şi educarea minorului, asupra implicaţiilor pe care anumite atitudini negative le poate avea asupra dezvoltării minorului.

Relaţiile personale dintre oricare părinte şi copilul său nu pot fi înlăturate chiar şi în condiţiile existenţei unei eventuale inerţii din partea minorului, cu atât mai mult cu cât din probele administrate (în special declaraţia minorului) rezultă existenţa unei bune relaţii a minorului cu ambii părinţi de la desfacerea căsătoriei părinţilor şi până la data formulării prezentei cereri.

Un aspect deloc neglijabil pe care instanţa l-a avut în vedere cu ocazia adoptării soluţiei, îl constituie atitudinea pârâtei, care a permis minorului să aibă relaţii personale cu tatăl său, l-a lăsat să se reîntoarcă cu acesta în ţară, fără a pune la îndoială buna credinţă a reclamantului (aceste împrejurări fiind dovedite prin declaraţiile martorilor T. I. şi T. M., susţinute de declaraţiile minorului – filele 20, 30 şi 33 din dosar). O astfel de atitudine îndreptăţeşte instanţa să reţină că împiedicarea pârâtei de a-şi exercita drepturile conferite prin sentinţa civilă nr.3872/2010 ar constitui un abuz, astfel încât temeinicia cererii formulate de reclamant se justifică exclusiv sub aspectul împiedicării pârâtei de a stabili domiciliul minorului în Italia, în absenţa acordului reclamantului.

În ceea ce privesc celelalte capete de cerere, prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei de a nu-l scoate pe minor din ţară şi de a nu-i întocmi paşaportul fără acordul reclamantului, instanţa constată că acestea nu au legătură cu obiectul dosarului de fond, respectiv cu stabilirea domiciliului la tată, motiv pentru care va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială sub aceste aspecte.

Întocmirea paşaportului minorului şi posibilitatea acestuia de a se deplasa în străinătate fac parte din dreptul minorului la liberă circulaţie, stabilit de dispoziţiile Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, drept care nu îi poate fi îngrădit în lipsa unor motive întemeiate. Or, în prezenţa cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor astfel de motive întemeiate, nici măcar a aparenţei existenţei unor astfel de motive.

Instanţa reţine că, în condiţiile în care prin prezenta hotărâre stabilirea domiciliului minorului în Italia a fost condiţionată de obţinerea acordului patern, nerespectarea dispoziţiilor instanţei de către pârâtă ar expune-o pe aceasta rigorilor legii penale.

Mai mult decât atât, nicio probă din dosar nu îndreptăţeşte instanţa să nu acorde credit susţinerilor pârâtei, potrivit cărora aceasta va respecta dorinţa minorului în privinţa locuinţei pe care doreşte să o aibă în cazul în care ea se va reîntoarce în Italia.

În acest sens, instanţa are în vedere declaraţiile martorilor, susţinute de declaraţia minorului, potrivit cărora acesta a rămas în Italia ca urmare a unei hotărâri luate în comun cu minorul, i s-a permis acestuia să păstreze legătura cu tatăl său, atât prin intermediul telefonului/internetului, cât şi personal, cu ocazia vizitelor reclamantului în Italia, precum şi să revină în România împreună cu reclamantul în vacanţa de vară.

Pentru toate aceste motive, instanţa constată întemeiată în parte cererea reclamantului, sub aspectul obligării pârâtei de a obţine acordul acestuia pentru stabilirea domiciliului minorului în Italia, şi respinge celelalte capete de cerere privind împiedicarea pârâtei de a întocmi paşaportul minorului şi de a-l scoate din ţară, fără acordul reclamantului.

În temeiul art.453 C.pr.civ., instanţa nu va acorda cheltuieli de judecată, având în vedere că părţile nu le-au solicitat.

Pentru aceste motive instanţa admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul T. M., în contradictoriu cu pârâta T. A. M. şi obligă pârâta să obţină acordul reclamantului pentru stabilirea domiciliului minorului în străinătate, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.X.

Respinge celelalte capete de cerere privind împiedicarea pârâtei de a întocmi paşaportul minorului şi de a-l scoate din ţară, fără acordul reclamantului, ca neîntemeiate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare şi se judecă la Tribunalul Satu Mare.

Domenii speta

Spete similare