Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).

Dosar nr. 4691/280/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINTA PENALA Nr. 1396

Şedinţa publică de la 08 Septembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE A.P.

Grefier I.D.

Pe rol pronuntarea asupra cauzei penale privind pe petentul N.D., intimat N.C. intimat B.F., intimat B.M.F., intimat C.L.M., intimat S.I.M., intimat C.A., intimat T.M., având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită fara citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează ca dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 01.09.2009, iar sustinerile partilor si ale reprezentantului parchetului sunt consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, instanta dispunând amanarea pronuntarii la data de astazi, la care delibereaza si hotaraste urmatoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 17.04.2009 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe plângerea formulată de petentul N.D.  împotriva rezolutiei nr. 61/II/2/2009 emisă la data de 02.03.2009 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, în contradictoriu cu intimaţii N.C., B.F., B.M.F., C.L.M., S.I.M., C.A. şi T.M..

Prin cererea precizatoare depusa la dosar în şedinţa publică din data de 01.09.2009, petentul a arătat că plângerea este formulată împotriva rezoluţiei nr. 1825/P/2008 emisă la data de 10.11.2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, care a fost menţinută prin rezoluţia procurorului ierarhic superior anterior menţionată.

În motivarea plângerii, petentul a arătat în esenţă că a formulat plângere penală împotriva intimaţilor pentru infracţiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1, 2 şi 3 C.pen., deoarece aceştia au ocupat terenurile totalizând 6.148 mp, al căror proprietar este petentul conform titlurilor de proprietate nr. 90115/01.08.1996 şi nr. 104795/06.07.1998. C.A. a desfiinţat şi semnele de hotar, prin construirea unui gard nou, iar ocuparea terenurilor s-a produs fără consimţământul petentului, intimaţii refuzând să elibereze terenurile şi să ridice gardul, deşi petentul a solicitat în repetate rânduri acest lucru.

A mai arătat petentul că suprafaţa totală de teren s-a aflat în posesia sa, sens în care a şi efectuat măsurători cadastrale, având posesia cel puţin asupra terenului în suprafaţă de 3.151,65 mp supusă măsurătorilor  respective, astfel încât nu este corectă soluţia de neîncepere a urmăririi penale, care s-a întemeiat pe considerentul lipsei posesiei sale.

În cauză au fost citaţi intimaţii, care au formulat apărări, solicitând respingerea plângerii, pe considerentul că petentul nu a avut niciodată posesia asupra terenurilor.

Totodată, s-a ataşat dosarul nr. 1825/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti şi s-au depus noi acte de către petent, constând în: soluţia emisă de procurorul ierarhic superior şi dovada comunicării acesteia, copie  înştiinţare- act sub semnătură privată, confirmare primire recomandată, Ordinul nr. 634/2006 al A.N.C.P.I.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că prin rezoluţia nr. 1825/P/2008 emisă la data de 10.11.2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, menţinută prin rezoluţia nr. 61/II/2/2009 emisă la data de 02.03.2009 de prim-procurorul Parchetului, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii-intimaţi N.C., B.F., B.M.F., C.L.M., S.I.M., C.A. şi T.M., cercetaţi sub aspectul infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1, 2 , 3 C.pen.

Motivele pentru care s-a emis soluţia contestată au constat în faptul că, deşi deţine suprafeţele de teren în baza celor două titluri de proprietate, petentul N.D. nu a deţinut niciodată posesia acelor terenuri, în sensul de stăpânire efectivă a imobilelor, iar pentru existenţa infracţiunii sesizate este necesar ca partea vătămată să fi avut posesia imobilului ocupat de făptuitori, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective.

Analizând rezoluţia contestată, prin prisma actelor din dosar şi a motivelor expuse de părţi, instanţa constată că este legală şi temeinică, iar plângerea formulată de petent împotriva acestei soluţii este nefondată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În primul rând, se constată că infracţiunea de tulburare de posesie  prev. de art.220 C.pen. constă, potrivit acestui text legal, în ocuparea fără drept a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera un imobil astfel ocupat.

Ca atare, în afară de celelalte condiţii prevăzute de textul legal incriminator, se observă că infracţiunea  în cauză există doar dacă este îndeplinită şi condiţia ca imobilul ce este ocupat (luat în stăpânire) de făptuitor să se afle în posesia altuia (a părţii vătămate). Legea nu cere ca partea vătămată să fie şi proprietar al imobilului, dar este necesar ca ea să fie posesor, deoarece incriminarea acestei infracţiuni apără posesia, adică stăpânirea efectivă, şi nu dreptul de proprietate, pentru ocrotirea căruia legiuitorul a prevăzut la îndemâna proprietarului neposesor calea acţiunii civile în revendicare.

Aşadar, este esenţială şi în prezenta speţă îndeplinirea condiţiei prevăzute de lege,  ca petentul- parte vătămată să fi avut posesia asupra terenurilor înainte ca acestea să fie ocupate de intimaţii- făptuitori.

Analizând acest aspect, instanţa constată că din actele depuse la dosar de către petent, precum şi din propriile declaraţii ale acestuia, rezultă faptul că petentul nu a avut niciodată posesia asupra terenurilor, deoarece acestea au fost ocupate, ca şi în prezent, de intimaţi sau de autorii lor.

Astfel, în cuprinsul plângerii penale, al memoriului depus la dosarul de urmărire penală şi în cuprinsul tuturor declaraţiilor date ca parte vătămată în cursul cercetărilor, petentul a afirmat că este proprietarul suprafeţelor de teren conform celor două titluri de proprietate, însă intimaţii si unul din autorii acestora nu l-au lăsat, încă de la momentul încheierii proceselor-verbale de punere în posesie, să folosească aceste suprafeţe de teren şi nu au vrut să ridice un gard împrejmuitor construit pe una din suprafeţele de teren (f. 4-5, 7-8, 26-29 d.u.p.).

Contrar declaraţiilor date pe parcursul cercetărilor, petentul a susţinut în faţa instanţei de judecată, în şedinţa publică de la data de 01.09.2009,  că a folosit terenul pe perioada anilor 2007, 2008, 2009, intimaţii au ocupat terenul atunci când au fost puşi în posesie şi l-au împrejmuit cu gard şi că la acest moment intimatul T. are posesia.

Apărarea petentului din cursul judecăţii, construită pe argumentul că acesta avea posesia asupra terenurilor înainte ca ele să fie ocupate de intimaţi nu poate fi reţinută de instanţă, deoarece  din dosarul de urmărire penală rezultă faptul că intimaţii erau cei care au avut mereu posesia asupra imobilelor, declaraţiile petentului în acest sens fiind susţinute şi de memoriul înaintat de acesta organelor de poliţie şi de procesele-verbale încheiate de funcţionarii primăriei în anii 1994 şi 2000, la sesizările petentului, care reclama şi în acele perioade că nu este lăsat să folosescă terenurile (f.11, 12, 13 d.u.p.). 

De altfel, deşi petentul a afirmat în faţa instanţei că a avut posesia în anii 2007-2009, a formulat plângerea penală în anul 2008 tocmai pe motivul că nu poate folosi terenurile, deoarece sunt ocupate de intimaţi.

 Totodată, argumentul invocat de petent tot în cursul judecăţii, în sensul că el era cel care avea posesia cel puţin asupra suprafeţei pentru care a efectuat măsurători cadastrale, nu este relevant şi nu dovedeşte că petentul ar fi exercitat efectiv posesia asupra terenului măsurat, deoarece  accesul la teren pentru efectuarea acelor măsurători nu echivalează cu stăpânirea sau cu folosinţa acestuia.

În plus faţă de faptul că, în speţa de faţă, nu este îndeplinită cerinţa obligatorie ca petentul să fi avut posesia asupra terenurilor anterior ocupării de către intimaţi, instanţa constată că toţi intimaţii au declarat, pe parcursul cercetărilor, că au folosit terenurile în cauză de la autorii lor, aceştia având posesia de zeci de ani, intimaţii aflând cu ocazia cercetărilor de titlurile de proprietate pe care le deţine petentul asupra terenurilor, astfel încât nu se poate face dovada că aceştia au avut intenţia cerută de art. 220 C.pen., de a ocupa fără drept terenuri despre care să fi ştiut că sunt în posesia altuia (f. 36, 40,41, 42, 43, 45-46, 50, 51 d.u.p.).

De altfel, intimatul N.C. a prezentat la rândul său titlu de proprietate pentru terenul ocupat (f. 37 d.u.p.).

Intimatul T.M. are proces-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 754 mp (f. 47 d.u.p.), arătând că pentru o parte din suprafaţa de 3132 mp teren, reclamată de petent ca fiind ocupată, a plătit acestuia bani şi muncit restul suprafeţei cu acordul petentului, căruia i-a dat anual producţia de porumb (f. 45-46 d.u.p.). De altfel, şi petentul recunoaşte în declaraţiile sale că a luat "parte din recoltă", deşi susţine că T.M. a muncit terenul în ultimii 2-3 ani fără acordul său şi că nu ar fi primit niciun ban (f. 28 d.u.p.).

Cât priveşte pe ceilalţi intimaţi, aceştia invocă faptul că terenul pe care îl ocupă, pe care se află şi casa familiei, a fost dintotdeauna folosit de familia lor, neavând cunoştinţă de  dreptul de proprietate pe care petentul  îl invocă.

Instanţa mai reţine că petentul a trimis intimatului T.M., prin scrisoare recomandată, o înştiinţare în sensul de a-i lăsa liber terenul, dar acest lucru a avut loc abia la data de 20.11.2008, adică după soluţionarea dosarului penal prin rezoluţia atacată, emisă la 10.11.2008 (f.37, 38 dos. inst.), astfel încât înştiinţarea nu ar putea face dovada că acest intimat ar fi fost de rea-credinţă şi ar fi ocupat cu bună-ştiinţă terenul proprietatea petentului, fără drept şi fără consimţământul acestuia.

Pentru toate aceste considerente, constatând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi pentru infracţiunea sesizată de petent  este legală şi temeinică, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv şi subiectiv, lipsind condiţia premisă a posesiei, precum şi intenţia intimaţilor, instanţa, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a C.pr.pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul Nănescu Dimitrie împotriva rezoluţiei nr. 1825/P/2008 emisă la data de 10.11.2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în contradictoriu cu intimaţii N.C., B.F., B.M.F., C.L.M., S.I.M., C.A. şi T.M..

În baza art. 192 alin. 2  C.pr.pen, va obliga pe petent la 45 lei  cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. 6 C.pr.pen., va obliga pe petent la 800 lei cheltuieli judiciare către intimatul Turcină Mihai, conform chitanţei dovedind plata onorariului de avocat (f.34 dos.inst.).

Instanţa va lua act că ceilalţi intimaţi nu au solicitat cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a C.pr.pen., respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul N.D.  împotriva rezoluţiei nr. 1825/P/2008 emisă la data de 10.11.2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în contradictoriu cu intimaţii N.C.,  B.F.,  B.M.F., C.L.M.,  S.I.M., C.A.,şi T.M.,

În baza art. 192 alin. 2  C.pr.pen, obligă pe petent la 45 lei  cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. 6 C.pr.pen., obligă pe petent la 800 lei cheltuieli judiciare către intimatul T.M..

Ia act că ceilalţi intimaţi nu au solicitat cheltuieli judiciare.

Cu  recurs în 10 zile.

Pronunţată în şedinţa publică de la 08 septembrie  2009.

Preşedinte,

A.P.

Grefier,

I.D.

Domenii speta

Spete similare