Contravenţii

- plângere contravenţională -

Sentinţa civilă nr. 58/2009

Preşedinte: Oana - Mihaela Pretorian

Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu este un simplu act de acuzare, întrucât el conţine nu numai sancţiunea aplicată contravenientului, ci şi constatarea faptei, făcută de agentul instrumentator.

Interpretarea în acest sens este în deplin acord cu jurisprudenţa CEDO, care a reiterat în mod constant importanţa prezumţiei de nevinovăţie în procedura contravenţională, care poate fi calificată drept „penală”. Această garanţie este chemată să restabilească echilibrul dintre autorii prezumaţi ai faptelor nelegale şi autorităţile desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze (Anghel c. României, par. 67).

Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe grav funcţionarea autorităţilor statului, făcând extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale, mai puţin grave decât infracţiunile, dar extrem de numeroase.

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2008 pe rolul acestei instanţe, petentul Z.M.S. a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AP nr. 0144004, încheiat la data 01.11.2008 de către un agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acestuia şi exonerarea de plata amenzii contravenţionale aplicate.

Petentul a susţinut (prin plângere şi în declaraţiile date în faţa instanţei) că autoturismul condus de intimatul T.C.A. a virat brusc stânga şi  fără a semnaliza, ceea ce l-ar fi determinat să vireze stânga pentru a evita impactul. Însă probatoriul administrat în cauză nu confirmă această variantă.

Instanţa observă că la scurt timp după producerea accidentului petentul a declarat că „a semnalizat stânga să oprească în dreptul triunghiului de intersecţie unde exista în afara carosabilului un loc de parcare”, desenând şi o schiţă în acest sens, pe când în faţa instanţei a pretins iniţial că a virat stânga pentru a evita impactul, iar nu pentru a parca. Ulterior, la reaudiere a precizat că de fapt intenţiona să parcheze în faţa poştei, situată după intersecţia menţionată în procesul verbal.

Instanţa reţine că petentul a recunoscut că înainte de producerea accidentului a semnalizat spre stânga, ceea ce se coroborează cu concluziile agentului constatator rezultate în urma verificărilor efectuate la faţa locului, imediat după producerea coliziunii, în sensul că petentul se angajase într-o depăşire neregulamentară, concluzii menţionate în raportul din data de 06.11.2008.

Constituie depăşire, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. 1 şi 5 din OUG nr. 195/2002, manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial, efectuată pe partea stângă a vehiculului depăşit.

Potrivit art. 116 alin. 1 din Regulament, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare.

Analizând aceste dispoziţii legale în contextul ansamblului probator administrat în cauză, instanţa şi-a format convingerea că petentul se angajase într-o depăşire neregulamentară întreruptă de producerea coliziunii cu autoturismul condus de intimatul T.C.A., care efectua regulamentar un viraj stânga.

Prin urmare, instanţa apreciază că fapta reţinută în procesul verbal contestat corespunde adevărului, întrucât a fost stabilită pe baza verificărilor efectuate la faţa locului de către agentul constatator şi a declaraţiilor celor doi conducători auto, procesul verbal fiind semnat fără obiecţiuni din partea petentului.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 şi 34 din OG nr. 2/2001 reiese că procesul-verbal de contravenţie a cărui legalitate şi temeinicie a fost stabilită în urma verificărilor instanţei face prin el însuşi dovada situaţiei de fapt reţinute de agentul constatator pe baza constatărilor sale personale (ex propriis sensibus), fără a mai fi necesară completarea sa cu vreun alt mijloc de probă extrinsec. Instanţa apreciază că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu este un simplu act de acuzare, întrucât el conţine nu numai sancţiunea aplicată contravenientului, ci şi constatarea faptei, făcută de agentul instrumentator.

Din această perspectivă procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Instanţa apreciază că a recunoaşte forţă probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţie, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăţiei” în sensul art. 6 par. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Interpretarea în acest sens este în deplin acord cu jurisprudenţa CEDO, care a reiterat în mod constant importanţa unei asemenea garanţii în procedura contravenţională, care poate fi calificată drept „penală”. Această garanţie este chemată să restabilească echilibrul dintre autorii prezumaţi ai faptelor nelegale şi autorităţile desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze (Anghel c. României, par. 67).

Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe grav funcţionarea autorităţilor statului, făcând extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale, mai puţin grave decât infracţiunile, dar extrem de numeroase.

 În consecinţă, pentru motivele expuse mai sus, reţinând că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AP nr. 0144004, încheiat la data 01.11.2008, de către un agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi este nu numai legal, ci şi temeinic, instanţa urmează să respingă plângerea ca fiind neîntemeiată şi să menţină procesul-verbal menţionat ca fiind legal şi temeinic.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, analizată prin prisma dispoziţiilor art. 5 alin. 5 şi ale art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanţa apreciază că aceasta a fost corect individualizată, prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârşite, reţinând în mod special atitudinea oscilantă, relativ nesinceră a petentului, care a încercat să inducă instanţa în eroare cu privire la motivul semnalizării şi depăşirii marcajului longitudinal continuu. Astfel, instanţa nu şi-a putut forma convingerea în sensul că petentul nu va mai repeta fapta chiar şi fără aplicarea unei amenzi contravenţionale şi pe cale de consecinţă apreciază că înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment nu este de natură să asigure realizarea scopului punitiv şi preventiv-educativ al sancţiunii.

Pentru aceste motive, instanţa, în baza art. 34 din OG nr.2/2001, a respins plângerea contravenţională formulată de petent şi a menţinut procesul-verbal de contravenţie seria AP nr. 0144004 încheiat la data de 01.11.2008 de către un agent constatator din cadrul intimatului IPJ Mehedinţi, ca fiind legal şi temeinic.

Domenii speta

Spete similare