Aspecte privind executarea obligaţiei afectate de modalitatea termen

Sentinţă civilă 1146 din 17.06.2010


Prin cererea introdusă la această instanţă,  reclamanţii Ghe.I şi Ghe. A au solicitat ca pârâtul să fie obligat la restituirea împrumutului  în sumă de 28.590 lei şi care a avut termenul scadent  la 1 mai 2009.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că la data de 1.VI.2008 l-au împrumutat pe pârât cu suma mai susmenţionată încheind în acest sens un înscris sub semnătură  privată intitulat „chitanţă” ce a fost scris în întregime de pârât urmând ca împrumutul să fie restituit la  1 mai 2009. Şi-au întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art.1578 şi urm. Cod civil.

Pe parcursul procesului părţile au convenit că suma ce urmează a fi restituită de pârât este de 10.000 lei şi 3.000 lei cheltuieli de judecată, fixând ca termen de plată data de 15 iunie 2010, context în care au solicitat  un termen de graţie, fixat de instanţă la 17 iunie 2010.

Pe fondul acestei înţelegeri, instanţa a acordat în favoarea  debitorului(pârâtul) un termen de graţie (art.1024 Cod civil) în considerarea situaţiei sale patrimoniale la 17 iunie 2010, termen cu care au fost de acord şi reclamanţii-creditori.

La termenul fixat din 17 iunie 2010, pârâtul nu s-a mai prezentat şi nici nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit obligaţia privind restituirea împrumutului, astfel încât cauza a fost  soluţionată.

Prin sentinţa civilă nr.1146/17.VI.2010, instanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâtul să restituie suma de 10.000 lei reprezentând contravaloare împrumut  şi 3.000 lei cheltuieli de judecată .

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că între reclamanţi şi pârât s-a creat un raport juridic obligaţional afectat de termen, în care reclamanţii au calitatea de creditori, iar pârâtul de debitor, izvorul obligaţiei  fiind împrumutul.

Având în vedere că obligaţia de restituire a pârâtului a devenit o obligaţie afectată de modalitatea termenului şi că părţile  au convenit direct, stabilind un termen expres la 15 iunie 2010, împlinirea termenului  se numeşte scadentă.

Cum pârâtul nu şi-a îndeplinit la scadenţă această obligaţie, devenită exigibilă şi care conferă creditorului dreptul de a cere plata, instanţa în temeiul art.1022 şi 1023 Cod civil., a obligat pârâtul la respectarea angajamentului luat, respectiv restituirea împrumutului.

Domenii speta