Partaj bunuri comune. Includerea in masa de partaj a unui drept de creanta. Contributia cu munca şi resursele financiare ale sotilor la realizarea unei constructii

Prin sentinţa civilă nr. 12 986/9.12.2005 instanta a admis, in parte, cererea de chemare in judecata modificata, formulată de reclamantul-parat B.O.E., în contradictoriu cu parata-reclamantă T.A.V., a admis, in parte, cererea reconventionala formulata de parata T.A.V. in contradictoriu cu paratul B.O.E., a respins cererea de interventie voluntară principală formulata de intervenientele D.E.V. si D.C.M., a constatat că reclamantul-pârât şi pârâta-reclamantă au dobândit, în timpul căsătoriei, cu contribuţie egală, dreptul de creanţă asupra a 80 % din valoarea construcţiei, situate în Bucureşti, str. B, sector 1, drept de creanţă în cuantum de 308 800 RON ( 3 088 000 000 ROL), a sistat starea de codevălmăşie,  a atribuie pârâtei-reclamante dreptul de creanţă asupra a 80% din valoarea construcţiei, situate în B., sector 1, a obligă pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât, suma de 154 400 RON (1544000000 ROL), în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de sultă, a respins cererea privind acordarea dreptului de retenţie ca nefondată si a luat act şi a consfinţit tranzacţia părţilor cu privire la împărţirea bunurilor mobile

Prin cererea  înregistrată la data de 19.04.2004, pe rolul Judecătoriei sectorului 1, Bucureşti, sub nr. 6394/2005, reclamantul-pârât B.O.E. a chemat în judecată pârâta D.A.V., solicitând partajarea bunurilor realizate în timpul căsătoriei.

În motivarea cererii, reclamantul-pârât a arătat, în fapt, că s-a căsătorit cu pârâta la data de 26.12.1981, iar prin sentinţa civilă nr. 15821/2003 a Judecătoriei sectorului 1, Bucureşti, s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei.  A precizat că părţile s-au despărţit în fapt în cursul lunii septembrie 2003.

A menţionat că pe terenul, în suprafaţă de 400 mp, situat în Bucureşti, str. B., sector 1, proprietate a socrului său, a construit împreună cu pârâta şi ajutată de părinţii acesteia, o casă de locuit, compusă din subsol, parter, etaj şi mansardă. A apreciat contribuţia sa şi a soţiei sale la realizarea construcţiei, 80 %.

A precizat că după decesul socrului său, la data de 18.10.1999, în baza certificatului de moştenitor nr. 23 din 21.04.2000, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului şi cota de ½ din construcţie, o cotă de ½ revenindu-i mamei pârâtei, D.G.E. Aceasta i-a transmis fiicei sale, cota de ½, dobândită prin transmisiune succesorală, prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 495 din 26.04.2000.

În privinţa bunurilor mobile, a arătat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei o garnitură de mobilă de dormitor din lemn de cireş, mobilă de bucătărie, mobilă de sufragerie, două aparate TV, color, frigider, congelator  bosch, autoturism Olcit, fabricat în 1993, înmatriculat sub nr. B 01 NXV, autootuirsm Skoda Octavia, înmatriculat sub nr. B-80246, două covoare persane manuale şi patru carpete.

A învederat că bunurile se află în posesia ambelor părţi.

A solicitat partajarea bunului în natură.

În drept, a invocat art. 36 C.fam şi art. 6731 C.proc.civ.

La termenul de judecată din 13.05.2004, reclamantul-pârât, B.O.E. şi-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând stabilirea unui drept de retenţie asupra imobilului, în favoarea sa, până la achitarea sultei, în cazul în care imobilul va fi atribuit pârâtei-reclamante.

Pârâta-reclamantă, D.A.V., a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea calităţii de bun propriu a imobilului, compus din teren în suprafaţă de 400 mp şi construcţie S+P+1 ET+M, situat în Bucureşti, str. B., sector 1 şi partajarea bunurilor mobile, dobândite în timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în fapt, că s-a căsătorit cu reclamantul la data de 26.12.1981, iar căsătoria a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr. 693 din 29.01.2004, pronunţată de Judecătoria sectorului 1, Bucureşti.

Terenul din strada B. a fost proprietatea tatălui său. Acesta a început să construiască în anul 1996, cu bani proprii, o casă din zidărie, compusă din subsol, parter, etaj şi mansardă. Lucrările au fost finalizate în anul 1998, an în care, împreună cu fostul său soţ, cei doi copii şi părinţii ei, s-au mutat în imobil. 

A apreciat că ea şi fostul său soţ au avut o contribuţie de 20% la realizarea construcţiei, ea prin contractarea unor credite bancare, iar el cu munca proprie. În urma decesului tatălui său, a dobândit, prin moştenire, cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului şi construcţiei din strada B. Cealaltă cotă de ½ din dreptul de proprietate, ce aparţinea mamei sale, i-a fost donată prin contractul autentificat sub nr. 495 din 26.04.2000 la Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti. A arătat că fostul său soţ a efectuat lucrări menite să sporească gradul de confort al imobilului, cum ar fi ridicarea unui gard de BCA, în spatele casei, a unui gard de piatră cu porţi de lemn la faţadă, pavarea curţii şi realizarea unei alei de mozaic.

A indicat o variantă de lotizare a bunurilor mobile.

La termenul din 3 iunie 2004, reclamantul-pârât B.O.E. a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat respingerea sa ca nefondată.

A arătat că soacra sa nu a contestat niciodată drepturile sale asupra construcţiei, iar contractul de donaţie s-a încheiat în interesul familiei sale. A solicitat stabilirea unui drept de creanţă privind 40% din valoarea construcţiei.

În drept, a invocat art. 115-118 C.proc.civ., art. 30 şi 36 C.fam. 

La data de 10.06.2004, D.E.V. şi D.C.M., mama şi respectiv, sora pârâtei-reclamante, au formulat cerere de intervenţie voluntară principală, prin care au solicitat constatarea nulităţii absolute a declaraţiilor de  renunţare la moştenire autentificate sub nr. 483 şi 484 din 21.04.2000 la Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti şi a nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. 23 din 21.04.2000, emis de Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti, în urma decesului lui D.I.B., să se constate că de pe urma D.I.B., decedat în Bucureşti, sectorul 1, la data de 18.10.1999 au rămas ca moştenitori legali, pârâta, în calitate de fiică şi intervenientele în calitate de soţie supravieţuitoare şi respectiv, fiică, să se  partajeze imobilul rămas de pe urma defunctului, prin atribuirea imobilului către interveniente.

În motivarea cererii de intervenţie au arătat în fapt că, după decesul lui D.I.B., D.E. a continuat să locuiscă în imobilul din str. B. şi s-a ocupat de administrarea acestuia, a achitat impozitele şi taxele locale. Totodată a dispus, prin donaţie, cu privire la unele bunuri mobile importante, fie din punct de vedere valoric, fie din punct de vedere sentimental, din masa succesorală. D.C. a preluat o serie de bunuri din patrimoniul defunctului D.I.B.

Au arătat că declaraţiile de renunţare la succesiune şi contractul de donaţie au fost încheiate sub imperiul presiunilor exercitate de pârâta D.A.V., în sensul că locuinţa a fost realizată din munca sa şi a soţului ei, şi i s-ar cuveni în întregime. Au arătat că renunţarea la succesiune a fost dată ulterior împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, şi acceptării tacite a moştenirii, prin efectuarea de acte de administrare şi conservare.

În drept, au invocat art. 700 alin. 1 C.civ.

La termenul de judecată din 6.10.2005, părţile au semnat în faţa instanţei tranzacţia cu privire la împărţirea bunurilor mobile dobândite în  timpul căsătoriei.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa a  reţinut:

Reclamantul şi pârâta au fost căsătoriţi în perioada 26.12.1981-29.02.2004, căsătoria lor fiind desfăcută prin divorţ, conform sentinţei civile nr. 693 din 29 ianuarie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, definitivă şi irevocabilă prin neapelare.

În timpul căsătoriei, reclamantul şi pârâta au contribuit, alături de părinţii pârâtei, la construirea, în perioada 1996-1998, în baza autorizaţiei eliberată de Primăria sectorului 1, Bucureşti, a unei case de locuit, compusă din subsol, parter, etaj şi mansardă ridicată pe un teren în suprafaţă de 400 mp, situat în Bucureşti, str. B., bun propriu al tatălui pârâtei (D.I.B.), la data ridicării construcţiei, fiind dobândit în timpul căsătoriei, prin moştenire de la D.F.

Întrucât construcţia din strada B. a fost realizată de soţii D.I.B. şi D.E.G. cu mijloace comune, fiind ajutaţi tot cu mijloace comune, de ginerele lor, reclamantul B.O.E. şi de fiica acestora, pârâta T. (fostă B.) A.V., dreptul de proprietate asupra construcţiei face parte, conform art. 30 alin. 1 C.fam., din comunitatea de bunuri a soţilor D.I.B. şi D.E.V.

În consecinţă, la sistarea stării de codevălmăşie, în urma decesului lui D.I.B, s-a reţinut existenţa în masa sa succesorală, pe lângă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 400 mp din strada B., şi a unei cote de ½ din dreptul de proprietate asupra construcţiei ridicate pe acest teren, cealaltă cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra construcţiei aparţinând intervenientei D.E.G, conform certificatului de moştenitor nr. 23 din 21.04.2000, eliberat la Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti.

Pârâta T. (fostă B) A.V. a dobândit prin moştenire de la tatăl său, în calitate de unică moştenitoare, conform certificatului de moştenitor nr. 23 din 21.04.2000, eliberat la Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 400 mp din strada B. şi o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra construcţiei.

Intervenientele D.G.E. (soţia supravieţuitoare) şi D.M.C. (descendent de gradul I), au renunţat expres la moştenirea lui D.I.B., prin declaraţiile autentificate sub nr. 483 şi 484 din 21.04.2000, la Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti.

Ulterior, prin contractul autentificat sub nr. 495 din 26 aprilie 2000 la Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti, intervenienta D.G.E. a făcut o donaţie scutită de raport, pârâtei T.(fostă B.) A.V. cu privire la cota sa de ½ din dreptul de proprietate asupra construcţiei din str. B.

În consecinţă, la data sesizării instanţei, din patrimoniul pârâtei T. (fostă B.) A.B. făceau parte dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 400 mp din strada B. şi dreptul de proprietate asupra construcţiei ridicate pe acest teren, iar reclamantul şi pârâta aveau un drept de creanţă devălmaş rezultat din contribuţia lor comună din timpul căsătoriei, la ridicarea construcţiei din strada B.

Bunurile mobile, indicate în cererea de chemare în judecată şi în cererea reconvenţională nu au fost avute în vedere de instanţă, având în vedere că reclamantul şi pârâta au încheiat în cursul judecăţii un contract de tranzacţie referitor la acestea.

Din susţinerile reclamantului şi pârâtei, coroborate cu răspunsul pârâtei la întrebările nr. 1 şi 5 la interogatoriul luat la cererea reclamantului, din răspunsul intervenientei D.G.E. la întebările nr. 1 şi 3 din interogatoriul luat la cererea reclamantului, din răspunsul intervenientei D.C.M. la întrebările nr. 1 şi 2 din interogatoriul luat la cererea reclamantului, precum şi din declaraţiile martorilor B.V.P., M.V. şi C.R.G., având în vedere şi faptul încheierii contractului de proiectare pe numele reclamantului, precum şi eliberarea facturilor şi chitanţelor pentru achiziţionarea materialelor necesare realizării construcţiei, pe numele reclamantului, instanţa a apreciat că reclamantul şi pârâta au un drept de creanţă, cu caracter codevălmaş, asupra a 80% din valoarea construcţiei. Aceştia au contribuit cu munca şi resursele lor financiare la realizarea construcţiei, respectiv au înstrăinat un autoturism Mazda şi un apartament situat în Bd. T, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3396 din 23.10.1998 de notarul public C.P. din Bucureşti.

La stabilirea contribuţiei reclamantului B.O.E. şi a pârâtei T. (fostă B.) A.V. la dobândirea bunurilor comune, instanţa nu a avut în vedere declaraţia martorei T.N., actuala soacră a pârâtei, deoarece a apreciat sinceritatea acesteia îndoielnică, având în vedere că a negat existenţa relaţiei de concubinaj dintre pârâtă şi fiul său, T.D., deşi aceasta constituise motivul admiterii cererii de desfacere a căsătoriei reclamantului şi pârâtei.

Din analiza comparativă a carnetelor de muncă ale reclamantului B.O.E. şi a pârâtei T. (fostă B.) A.V. a rezultat că pârâta a realizat venituri din muncă mult superioare celor obţinute de reclamant, dar numai în ultimii cinci ani de căsnicie.

Creditele bancare obţinute de reclamantă, folosite la realizarea construcţiei din str. B., au constituit o datorie comună a soţilor, conform art. 32 lit. c) C.fam., având în vedere că toate părţile au recunoscut înţelegerea anterioară a fostelor familii B. şi D. de a locui împreună în casa din strada B, şi au fost achitate cu veniturile comune ale reclamantului şi pârâtei. În consecinţă, aceste sume nu au fost avute în vedere de instanţă ca o contribuţie proprie a pârâtei T. (fostă B.) A.V. la edificarea construcţiei.

Deşi din declaraţiile martorilor B.V. şi P.M.V., precum şi din susţinerile intervenientelor şi răspunsurilor acestora la interogatoriile luate la cererea reclamantului a rezultat că reclamantul a avut o contribuţie superioară celei a pârâtei la dobândirea bunurilor comune, faţă de împrejurarea că reclamantul a solicitat, prin cererea de modificare a acţiunii depusă în şedinţa din 13.05.2005,  recunoaşterea unui drept de creanţă, în cote egale, instanţa a reţinut că reclamantul şi pârâta au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuţie egală, dreptul de creanţă asupra a 80 % din valoarea construcţiei.

Conform raportului de expertiză construcţii, astfel cum a fost completat, valoarea totală a bunurilor comune ale soţilor, respectiv a dreptului de creanţă asupra a 80% din valoarea construcţiei din strada B., este de 308 800 RON ( 3 088 000 000 ROL).

 În baza art. 36 C.fam.şi art. 728 C.civ., instanţa a dispus sistarea stării de covelămăşie cu privire la dreptul de creanţă asupra a 80 % din valoarea construcţiei, prin atribuirea sa pârâtei T. (fostă B.) A.V.  conform art. 67310 alin. 4 C.proc.civ şi obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 154 400 RON (1 544 000 000 ROL), în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de sultă, reprezentând jumătate din valoarea dreptului de creanţă recunoscut foştilor soţi B .

 La realizarea partajului bunurilor comune în acest mod, instanţa a avut în vedere faptul că pârâta este titularul dreptului de proprietate asupra terenului şi  construcţiei din strada B., iar la data sistării codevălmăşiei construcţia se află în folosinţa acesteia. 

 În privinţa cererii de împărţire a bunurilor mobile, având în vedere că la termenul de judecată din 10.11.2005, reclamantul B.O.E. şi pârâta T. (fostă B.) A.V. au semnat în şedinţă publică, un contract de tranzacţie referitor la acestea, iar partile au capacitatea legala de a tranzactiona, actul prezentat în instanţă este expresia vointei lor libere, iar prin incheierea acesteia nu se incalca o dispozitie imperativa a legii, instanţa a apreciat indeplinite conditiile cerute de art. 271-272 C.pr.civ. si art. 1704 si urm. C.civ, şi în temeiul art. 273 C.pr.civ, a luat act şi a consfinţit învoiala partilor,  în privinţa împărţirii bunurilor comune.

Cererea reclamantului de recunoaştere a unui drept de retenţie, în favoarea sa, asupra construcţiei din str. B., până la plata integrală a sultei, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere că dreptul de retenţie constituie o garanţie pur pasivă şi poate fi recunoscut şi invocat în mod eficient numai dacă bunul se află în detenţia celui ce solicită recunoaşterea sa, iar din declaraţiile martorelor D.I. şi C.R.G., precum şi din susţinerile intervenientei D.E.G din cuprinsul cererii incidentale, instanţa a reţinut că reclamantul B.O.E. nu execită singur folosinţa asupra imobilului.

În consecinţă, atât cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, cât şi cererea reconvenţională, au fost admise numai în parte.

Cererea de intervenţie voluntară principală, formulată D.E.G. şi D.C.M. a fost respinsă ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Declaraţiile de renunţare la succesiune, date de intervenientele D.E.G. şi D.C.M.  autentificate sub nr. 483 şi 484 din 21.04.2000, la Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti, constituie acte juridice unilaterale şi solemne.

Deşi intervenientele au invocat drept cauză de nulitate, violenţa exercitată asupra lor de pârâta T. (fostă B.) A.V., sub forma „presiunilor”, aceasta constituie o cauză de nulitate relativă a actului juridic civil, de care intervenientele nu se mai puteau prevala la data formulării cererii incidentale, din cauza incidenţei prescripţiei extinctive.

De altfel, din declaraţiile martorelor D.I. şi C.R.G. nu rezultă exercitarea unor presiuni de natură psihică de către pârâtă asupra mamei şi surorii sale de natură să le insufle acestora o temere, care să le fi determinat să încheie actele contestate. Martorele au declarat doar despre existenţa unor neînţelegeri între cele două surori, ce s-au soluţionat până la eliberarea certificatului de moştenitor. 

Din încheierea finală a procedurii succesorale notariale din 21.04.2000, rezultă că intervenientele D.E.G. şi D.C.M. au participat la dezbaterea succesiunii şi au consimţit la eliberarea certificatului de moştenitor nr. 23 din 21 aprilie 2000.

Certificatul de moştenitor are natura juridică a unei convenţii şi este opozabil părţilor, ce au participat la dezbaterea succesiunii, conform art. 969 C.civ. Împreună cu declaraţiile de renunţare la succesiune, autentificate sub nr. 483 şi 484 din 21.04.2000, la Biroul Notarial Public A.L. din Bucureşti, date după împlinirea termenului de presripţie a dreptului de opţiune succesorală, certifictul de moştenitor face dovada voinţei comune a pârâtei T. (fostă B.) A.V.. şi intervenientelor D.E.G. şi D.C.M., în sensul ca succesiunea defunctului D.I.B. să fie culeasă numai de pârâta T. (fostă B.) A.V..

 În aceste condiţii, întrucât nu au probat existenţa unei cauze de nulitate a declaraţiilor de renunţare la succesiune şi respectiv a certificatului de moştenitor, şi sunt ţinute să respecte dispoziţiile din certificatul de moştenitor, în opinia instanţei intervenientele nu s-au putut prevala de ineficienţa declaraţiilor lor de renunţare, raportat  la o eventuală acceptare tacită a moştenirii, anterioară renunţării.

Instanţa nu a mai analizat şi celelalte capete din cuprinsul cererii incidentale,, având în vedere că acestea au caracter accesoriu, faţă de cele deja analizate, şi au fost respinse ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare