Plangere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririri penale, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 al. 8 lit. c C.proc.pen. cuprinsul dispozitivului. ...

PLANGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIILOR SAU ORDONANŢELOR PROCURORULUI DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ. TRIMITEREA CAUZEI LA PROCUROR ÎN VEDEREA REDESCHIDERII URMĂRIRIRI PENALE, ÎN TEMEIUL DISPOZIŢIILOR ART. 2781 al. 8 lit. c C.proc.pen. CUPRINSUL DISPOZITIVULUI.

- art.278 ind. 1 c.p.p.

Dispoziţiile art. 2781 al 8 lit. b C.p.p. prevăd că instanţa este obligată să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.

În acest text de lege, legiuitorul s-a referit la obligaţia instanţei de a motiva soluţia pronunţată (în speţă cea de trimitere a cauzei pentru redeschiderea urmăririi penale), motivare care trebuie să fie cuprinsă potrivit art.356 Cod de procedură penală în expunerea hotărârii judecătoreşti. Astfel, art.356 al.1 lit.c Cod de procedură penală prevede că expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei penale, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

Dispozitivul unei hotărâri penale trebuie să cuprindă datele prevăzute de art.357 Cod de procedură penală, precum datele privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă, date referitoare la măsuri preventive, măsuri asiguratorii, cheltuieli judiciare, calea de atac, data la care hotărârea a fost pronunţată.

A menţiona faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate, mijloacele de probă prin care se va face constatarea - motivele soluţiei adoptate în dispozitivul hotărârii înseamnă a încălca dispoziţiile art.356 şi art.357 Cod de procedură penală, incluzând motivarea hotărârii atât în expunere cât şi în dispozitivul sentinţei penale.

Prin sentinţa penală nr. 1625/8.08.2007 a acestei isntanţe, s-a dispus admiterea plângerii formulate de petenta S.C. A. A. S.A.

În temeiul art. 2781 al 8 lit. b C.p.p. s-a dispus desfiinţarea ordonanţei nr. 9574/P/2004 din data de 18.04.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Rezoluţia nr.1507/II-1/2007 din 11.06.2007 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuita M. A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 al.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, şi art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin plângerea formulată la 25.06.2007, petenta S.C. A. A. S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să infirme soluţia de scoatere de sub urmărire penală, cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, dispusă prin ordonanţa nr. 9574/P/2004 din data de 18.04.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de intimata M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 al.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, şi art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal, în măsura în care probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru reţinerea cauzei spre judecare.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în mod nelegal le-a fost respinsă plângerea împotriva ordonanţei nr. 9574/P/2004 din data de 18.04.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, de către prim-procuror, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de 18.04.2007 prin ordonanţa nr. 9574/P/2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul art.262 pct.2 lit.a, art.11 pct.1 lit.b şi art.10 lit.b1 C.p.p., şi art.90 şi 92 Cod penal, văzând şi prevederile art.2491 Cod de procedură penală, a dispus scoaterea de sub urmărire penală, cu aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 1000 lei, faţă de intimata M. A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 al.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, şi art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege şi conţinutul ei concret, soluţie împotriva căreia petenta a înţeles să formuleze plângerea ce face obiectul prezentei cauze.

Prin şi Rezoluţia nr.1507/II-1/2007 din 11.06.2007 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. A. A. S.A. împotriva soluţiei menţionate anterior.

În temeiul art.2781 alin.7 C.p.p. instanţa, procedând la judecarea plângerii formulate de petenta S.C. A. A. S.A. împotriva ordonanţei nr. 9574/P/2004 din data de 18.04.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este întemeiată.

Soluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, de scoatere de sub urmărire penală faţă de învinuita M. A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 al.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, şi art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal, este nelegală şi netemeinică, având la bază cercetări incomplete şi fiind dată cu încălcarea principiilor procesual penale referitoare la aflarea adevărului şi la rolul activ al organelor de urmărire penală, prevăzute la art.3 şi art.4 din Codul de procedură penală.

Astfel, la data de 1.06.2004, petenta S.C. A. A. S.A. a formulat o plângere penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal, sesizând că, în fapt, în perioada 23.04.2003 – 30.01.2004, pe parcursul derulării contractului de mandat nr.11527/23.04.2003, învinuita M.A., prin folosirea de mijloace frauduloase (falsificarea de înscrisuri sub semnătură privată – cerere de asigurare şi chestionarele aferente –) a indus-o şi menţinut-o în eroare pe partea vătămată S.C. A.A. S.A., în scopul dobândirii unui folos material injust, prejudiciul creat fiind în sumă de 10.000 lei RON.

Petenta S.C. A. A. S.A. a mai arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3827,35 Euro, reprezentân: 3377,35 Euro - comision încasat în avans necuvenit, 200 Euro - bonus plătit învinuitei pentru lunile mai, respectiv iulie, 250 Euro - contravaloarea cursului de pregătire asigurat învinuitei.

Prin procesul-verbal din data de 2.11.2005 s-a început urmărirea penală împotriva învinuitei M. A. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, măsură confirmată de procuror, reţinându-se că învinuita, în calitate de consultant financiar de asigurări la S.C. A.A. S.A., a completat în anul 2003 mai multe cereri de asigurare şi chestionare, cu datele de identitate ale unor persoane fictive sau cu datele de identitate ale unor persoane care nu au solicitat niciodată încheierea unor poliţe de asigurare. Ulterior, în baza acestor cereri fictive, au fost emise de către partea vătămată poliţe de asigurare pe viaţă, pentru care învinuita M. A. a plătit prima rată, conform facturilor şi chitanţelor pe care le-a înregistrat în contabilitatea societăţii, încasând astfel, în avans pe 2 ani, comisionul pentru aceste poliţe, care ulterior au fost reziliate de către societatea parte vătămată, din cauza neplăţii şi a celorlalte rate ale primelor de asigurare. Prejudiciul cauzat părţii vătămate S.C. A. A. S.A. este în cuantum de 3827,35 Euro.

Fiind audiată, învinuita M.A. a arătat că a înscris date nereale pe unele din documentele care au stat la baza emiterii de poliţe de asigurare şi că se angajează să restituie sumele care i se impută, lucru nerealizat însă. A mai arătat însă învinuita că sunt şi poliţe la care datele sunt trecute corect, chiar dacă după plata primei sau celei de-a doua rate acestea au căzut, iar în multe cazuri nu a verificat datele declarate de solicitanţi cu cele din actele de identitate, bazându-se pe declaraţiile acestora. De asemenea, învinuita a primit de la colegele ei, C. T. S. şi M. M. sume de bani pentru poliţele pe care le-a întocmit.

Potrivit raportului de constatare tehnică-ştiinţifică nr.225 din 13.10.2005 întocmit în cauză, scrisul cu minuscule de la rubrica „S-a încasar suma de” şi „adică” de pe cele 26 facturi - chitanţe în litigiu a fost executat de către învinuita M. A.

Scrisul de pe cele 26 facturi - chitanţe în litigiu (cu excepţia celui de la rubricile menţionate mai sus), cel de pe cele 18 cereri de asigurare nu a fost executat de martorele C. T. S. şi M. M. şi nu se poate stabili dacă a fost executat de către învinuita M. A.

- Semnăturile de la rubrica „intermediar principal” de pe cele 17 cereri de asigurare şi de la rubrica „consultantul financiar” de pe cele 15 cereri chestionar şi cele de la rubrica rezervată casierului de pe cele 19 facturi - chitanţe, au fost executate de către învinuita M.A.

Martora C. T. S. a declarat că în perioada 2003-2004 a fost colegă la S.C. A. A. S.A. cu învinuita M. A., şi deoarece se afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini „target”-ul, învinuita s-a oferit să o ajute, oferindu-i două poliţe, cu condiţia ca martora să-i dea comisionul cuvenit, lucru care s-a şi întâmplat. Ulterior, martora a aflat că cele duă poliţe sunt cotrafăcute, motiv pentru care comisionul i-a fost retras, însă sumele de bani plătite nu le-a mai putut recupera de la învinuită.

Martora M. M. a declarat că atunci când a fost angajată la S.C. A. A. S.A., fiind la început, nu a reuşit să încheie nici un contract. În aceste condiţii, învinuita M.A. s-a oferit să o ajute cu trei cereri de asigurare, pe care martora le avea în gestiunea sa, iar învinuita i le-a adus semnate în alb. Deşi martora a insistat să îi cunoască pe clienţi, învinuita a amânat în mai multe rânduri acest lucru, martora predându-i comisionul aferent acesteia din urmă.

Martora M.M.V.  a declarat că nu a solicitat şi nu a încheiat niciodată poiţa de asigurare de viaţă la S.C. A. A. S.A., nu a completat niciodată cererea de asigurare nr.0023743, semnătura de pe acest înscris neaparţinându-i, şi nici datele de identitate, cu excepţia numelui, prenumelui şi CNP-ului. Martora a mai precizat că îi este cunoscută persoana cu numele de M.A., aceasta fiind înscrisă pe listele sale de medic de familie. A mai arătat că în lunile ianuarie-februarie 2003, când au fost încheiate actele în cauză, învinuita s-a prezentat la cabinetul său şi a solicitat o consultaţie pentru copil, pentru care a eliberat reţeta şi adeverinţa medicale pe care erau aplicate ştampila şi parafa.

S-a procedat la verificarea la Serviciul de Evidenţa Populaţiei a persoanelor care apar pe poliţele de asigurare şi a rezultat că din cele 9 poliţe numai pe 2 sunt date care corespund cu cele de la Serviciul de Evidenţa Populaţiei, restul de 7 fiind evident falsificate.

În aceste condiţii, în cauză în mod corect a fost începută urmărirea penală faţă de învinuită, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor menţionate, cu privire la existenţa cărora sunt date şi indicii temeinice, dar cercetările au fost incomplete, de natură a le prejudicia atât pe partea vătămată, cât şi pe învinuită.

Astfel, instanţa apreciază că în cauză se impune efectuarea unui raport de expertiză grafică, în condiţiile art.118 şi urm. din Codul de procedură penală, având ca obiective stabilirea, suplimentar faţă de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică deja aflat la dosar, dacă semnătura de la rubrica rezervată contractantului de pe cererile de asigurare şi cererile chestionar în litigiu au fost executate de către învinuită, precum şi dacă semnăturile de la rubrica rezervată contractantului de pe cererea de asigurare AL0023743 şi cererea chestionar  AL0023743  au fost executate de către martora M. M.V.. Aceasta pentru a putea înlătura apărările învinuitei, în sensul că solicitanţii au fost cei care i-au furnizat date nereale, pe care ea le-a trecut în cererile de asigurare şi cererile chestionar, fără a mai verifica, pentru a vedea dacă ne aflăm în prezenţa săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, săvârşită de către învinuită, sau este vorba doar de o îndeplinire defectuoasă a obligaţiilor ce-i reveneau potrivit contractului de mandat încheiat cu partea vătămată. De menţionat că dacă învinuita a semnat cererile de asigurare şi cererile chestionar în litigiu la rubricile „intermediar principal” şi, respectiv, „consultant financiar” este absolut firesc şi a fost recunoscut, de altfel, de către aceasta. S-ar verifica, pe de altă parte, şi afirmaţiile martorelor C.T. S. şi M. M., în sensul că au primit cereri de asigurare şi cereri chestionar semnate în alb de la învinuită, precum şi ale martorei M. M. V., în sensul că nu a semnat cererea de asigurare şi cererea chestionar menţionate.

De asemenea, având în vedere că infracţiunea prevăzută de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, reţinută în sarcina învinuitei, este o infracţiune de prejudiciu, era esenţial ca în cauză să se efectueze şi o expertiză contabilă, care să stabilească, atât în total, cât şi defalcat pe fiecare contract de asigurare intermediat de învinuită (inclusiv a celor cedate martorelor C.T.S. şi M. M.), prejudiciul creat, organele de urmărire penală neputându-şi însuşi necritic cuantumul prejudiciului indicat de partea vătămată, mai ales în condiţiile în care învinuita l-a contestat, nerecunoscând săvârşirea faptelor imputate, iar martorele C.T.S. şi M. M. au restituit sumele încasate cu titlu de prime pentru poliţele cedate de învinuită. Trebuie verificat, sub acest ultim aspect, şi dacă acestea din urmă se constituie părţi civile în cauză, având în vedere că au fost ţinute să repare o parte din prejudiciul cauzat de învinuită.

În plus, faţă de dispoziţiile art.3 şi art.4 din Codul de procedură penală, în baza rolului lor activ, organele de urmărire penală vor administra orice alt mijloc de probă în vederea aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitoarei.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 2781 al 8 lit. b C.p.p., instanţa va desfiinţa Ordonanţa nr. 9574/P/2004 din data de 18.04.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Rezoluţia nr.1507/II-1/2007 din 11.06.2007 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuita M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 al.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, şi art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.

Art. 2781 al 8 lit. b C.p.p. mai prevede că instanţa este obligată să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.

În acest text de lege, legiuitorul s-a referit la obligaţia instanţei de a motiva soluţia pronunţată (în speţă cea de trimitere a cauzei pentru redeschiderea urmăririi penale), motivare care trebuie să fie cuprinsă potrivit art.356 Cod de procedură penală în expunerea hotărârii judecătoreşti. Astfel, art.356 al.1 lit.c Cod de procedură penală prevede că expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei penale, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

Dispozitivul unei hotărâri penale trebuie să cuprindă datele prevăzute de art.357 Cod de procedură penală, precum datele privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă, date referitoare la măsuri preventive, măsuri asiguratorii, cheltuieli judiciare, calea de atac, data la care hotărârea a fost pronunţată.

A menţiona faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate, mijloacele de probă prin care se va face constatarea - motivele soluţiei adoptate în dispozitivul hotărârii înseamnă a încălca dispoziţiile art.356 şi art.357 Cod de procedură penală, incluzând motivarea hotărârii atât în expunere cât şi în dispozitivul sentinţei penale.

În consecinţă, instanţa apreciază că în cazul admiterii plângerii împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, urmată de trimiterea cauzei la procuror, dispozitivul sentinţei va cuprinde strict soluţia adoptată, urmând ca în considerente să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă, după cum de altfel s-a şi procedat mai sus.

Sentinţa penală a rămas definitivă prin decizia nr. 2267/8.11.2007 a Tribunalului Bucureşti- secţia I-a penală, prin care a fost respins recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Domenii speta

Spete similare