Contract de transport de marfuri. Distrugerea bunurilor in timpul transportului. Stabilirea culpei.

Prin sentinţa civilă nr. 13636/15.10.2004 instanta a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta SC R.P.C.I.  SRL în contradictoriu cu pârâta SC ARION A.I.E. SRL, ca neîntemeiată şi a respins cererea  de chemare în garanţie formulată de parata în contradictoriu cu chemata în garanţie SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE A. SA ca rămasă fără interes.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 21.06.2004, sub nr. 10770/2004, reclamanta SC R.P.C.I. SRL a chemat în judecată pârâta SC A.I.E. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 3.815 euro, reprezentând contravaloarea a cinci parbrize pentru autocar Irizar, parbrize sparte cu ocazia transportului efectuat de către pârâtă în perioada 5.06.2003-9.06.2003 pe ruta Strasbourg-Bucureşti, pentru care a fost emisă factura fiscală nr.6528322/25.06.2003; la plata sumei de de 1.656.043 lei reprezentând contravaloarea formalităţilor vamale conform facturii fiscale nr. 6528322 /25.06.2003, precum şi la plata sumei de 17.113.327 lei reprezentând rata inflaţiei pe perioada 25.06.2003-30.04.2004 pentru contravaloarea parbrizelor sparte şi la plata sumei de 182.165 lei reprezentând rata inflaţiei pe perioada 25.06.2003-30-04-2004 pentru contravaloarea formalităţilor vamale. S-a solicitat obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 6.01.2003 s-a încheiat între părţi un contract de prestări servicii transport nr.11 cu o valabilitate de 1 an, în temeiul căruia s-a solicitat pârâtei să efectueze un transport pe ruta Strasbourg-Bucureşti în perioada 5.06.2003-9.06.2003, în vederea aducerii în ţară a unui număr de 6 parbirze, reclamanta achitând pârâtei suma de 4430 Euro, astfel cum rezultă din dispoziţia de plată externă şi declaraţia vamală, fiind emisă factura fiscala nr.2302012.

A menţionat reclamanta că la data de 5.06.2003 soferul pârâtei a încărcat şi recepţionat marfa care se afla în perfectă stare, însă la descărcarea acesteia s-a constata că un număr de 5 parbrize erau sparte, potrivit procesului verbal de constatare a pagubelor încheiat la data de 9.06.2003 în prezenţa reprezentanţilor societăţii de transport şi beneficiarului constatându-se această împrejurare.

A precizat reclamanta că astfel cum rezultă şi din factura nr.2302012/5.06.2003 contravaloarea parbrizelor sparte era de 3.815 euro, solicitându-se şi contravaloarea formalităţilor vamale în sumă de 1.656.043 lei, sumă acceptată de pârâtă prin întocmirea, semnarea şi ştampilarea facturilor fiscale.

S-a mai susţinut că potrivit dispoziţiilor legale transportatorul este responsabil de prejudiciile cauzate de activitatea sa, fiind invocate şi dispoziţiile art.418, 424, 430 C.com..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.969, 970, 998 C.civ.,.art.413-441 C.com., art.1473 C.civ..

Prin întâmpinarea formulată în cauză şi depusă la dosar la data de 30.08.2004 pârâta SC A.I.E. SRL a invocat excepţia prescripţiei acţiunii, motivată de faptul că litigiului îi sunt aplicabile prevederile Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri la care s-a aderat prin Decretul nr.451/1972, fiind invocate prevederile art.32 din respectiva convenţie.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a solicitat respingerea primului capat de cerere ca neîntemeiat întrucât factura fiscală de care se prevalează reclamanta nu a fost acceptată la plată de către pârâtă în sensul art.46 C.com., precizându-se că menţiunile cuprinse în factură nu fac dovada raportului fundamental în baza căruia se emite un astfel de înscris, contractul de prestări servicii de transport încheiat între părţi neconţinând vreo cauză penală în favoarea reclamantei, astfel că în măsură să aprecieze asupra cuantumului daunelor este instanţa.

S-a mai arătat ca pârâta este exonerată de răspundere potrivit art.17 pct.4 lit b din Convenţie întrucât prejudiciul s-a datorat defectuozităţii ambalajului, astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare a pagubelor prin care s-a constat că prejudiciul s-a datorat ruperii materialului de amortizare a şocului montat lateral de către expeditor.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, s-a solicitat respingerea acestuia cu motivarea că suma respectivă a fost stabilită în mod arbitrar.

Cu privire la capetele 3 şi 4 de cerere, s-a cerut respingerea acestora ca urmare a respingerii celorlalte capete de cerere.

Odată cu întâmpinarea pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Societăţii de Asigurare şi Reasigurare A. S.A. arătând că între părti a fost încheiată convenţia de asigurare transport internaţional rutier nr.119/4.11.2002 care acoperă şi riscul de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate în trafic internaţional pe şosele, solicitându-se obligarea asigurătorului la plata debitului în ipoteza admiterii acţiunii.

Chemata în garanţie Societatea de Asigurare şi Reasigurare A. S.A. a formulat întâmpinare la data de 27.09.2004, prin care a fost invocată excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie, fiind invocate dispoziţiile art.61 Cod Proc.Civ. şi art.1141 pct.2 Cod Proc.Civ.

S-a mai invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie, fiind invocate dispoziţiile art.10 din Legea nr.146/1997.

A arătat chemata în garanţie desfăşurarea relaţiilor contractuale existente între părţi, fiind invocate dispoziţiile art.17 pct.4 lit.b din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri la care s-a aderat prin Decretul nr.451/1972 şi precizându-se că reclamanta nu a semnat şi ştampilat scrisoarea de trăsură, nejustificând implicit recepţia mărfii, transportatorul nefăcând dovada plăţii solicitate cu titlu de despăgubire.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.115-118, art.60-63 Cod Proc.Civ., convenţia CMR, art.10 din Legea nr.146/1997.

Prin încheierea de şedinţă din data de 01.10.2004 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie, constatându-se că aceasta a fost depusă cu respectarea termenului 5 zile anterior primului termen de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8028/22.10.2004 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea principală ca fiind prescrisă, cererea de chemare în garanţie fiind respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 527/23.05.2005 Tribunalul Bucureşti – Secţia Comercială a admis recursul declarat de reclamanta SC R.P.C.I SRL împotriva sentinţei menţionate, pe care a casat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cauza a fost înregistrată la rejudecare sub nr. 15693/2005.

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 6.01.2003 s-a încheiat între reclamanta SC R.P.C.I. SRL, în calitate de beneficiar şi pârâta SC A.I.E. SRL, în calitate de transportator, contractul de prestari servicii de transport nr.11, ca urmare a acestei convenţii efectuându-se de către pârâtă un transport la data de 05.06.2003-09.06.2003, pe ruta Strasbourg-Bucureşti, a unui număr de 6 parbrize.

Cu ocazia acestui transport, s-a cauzat reclamantei un prejudiciu de 3.815 euro, reprezentând contravaloarea a 5 parbrize sparte, împrejurare constatată prin procesul verbal de constatare a pagubelor din 9-06-2003, fiind emisă în consecinţă factura fiscală nr.6528322/25.06.2003.

Prin procesul-verbal menţionat, încheiat de către chemata în garanţie Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, s-a reţinut că la data de 9.06.2003 inspectorul societăţii de asigurare a constatat că 5 parbrize pentru Scania Irizar sunt sparte în paletul de transport datorită ruperii materialului de amortizare a şocurilor montate în lateral.

S-a constatat în cauză că reclamanta a adresat pârâtei protestul nr.137/13.06.2003 prin care a solicitat acoperirea prejudiciului, primit de către pârâtă la data de 19.06.2003, însă pârâta a răspuns la protestul reclamantei, în sensul refuzului de a repara prejudiciul.

Faţă de situaţia de fapt constatată instanţa a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare pentru considerentele arătate în continuare:

Astfel, singurul mijloc de probă ce poate fi reţinut cu privire la cauzele producerii prejudiciului constând în spargerea celor 5 parbrize este procesul-verbal de constatare a pagubelor menţionat mai sus, care cuprinde constatarea inspectorului societăţii de asigurare în sensul că paguba s-a produs din cauza ruperii materialului de amortizare a şocurilor montate în lateral, deci din cauza unei deficienţe în ambalarea bunulrilor transportate.

Din acest punct de vedere instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 17 pct. 4 lit. b din Convenţia privind contractul pentru transportul internaţional de mărfuri pe şosele, la care România a aderat prin Decretul nr. 451 din 20 noiembrie 1972, care prevăd că „transportatorul este scutit de răspundere atunci când pierderea sau vătămarea mărfii constituie o consecinţă a unui risc special care este indisolubil legat de lipsa sau defecţiunea ambalajului pentru mărfurile expuse prin natura lor la stricăciuni sau vătămări atunci când nu sunt ambalate sau sunt prost ambalate.”

În aceste condiţii, având în vedere şi dispoziţiile art. 18 alin. 1  din Convenţia CMR, referitoare la regimul probaţiunii în materia contractului de transport, instanţa a apreciat că pârâta a făcut dovada împrejurărilor legate de cauza producerii prejudiciului în sensul arătat, revenind astfel reclamantei sarcina de a face dovada contrară, respectiv că distrugerea bunurilor s-a produs din culpa transportatorului.

Din acest punct de vedere s-a reţine că simpla semnare de primire a facturii cuprinzând pretenţiile reclamantei nu reprezintă o acceptare la plată a sumei înscrise în aceasta, şi instanţa a avut în vedere împrejurările cauzei, raporturile juridice dintre părţi şi corespondenţa purtată între acestea, respectiv răspunsul pârâtei la protestul reclamantei, prin care a refuzat să recunoască pretenţiile acesteia.

Nu a fost reţinută susţinerea reclamantei privind aplicarea dispoziţiilor art. 418 Cod Comercial, referitoare la prezumţia inexistenţei unor vicii aparente de îmbalotare ce ar rezulta din lipsa unei rezerve exprimate de cărăuş la primirea bunurilor, întrucât această prezumţie are caracter relativ şi prin constatarea asigurătorului în sensul că avarierea parbrizelor s-a produs din cauza ambalajului defectuos prezumţia invocată a fost răsturnată.

Nici împrejurarea invocată de reclamantă în sensul că temeinicia pretenţiilor sale este sprijinită de faptul că cel de-al şaselea parbriz transportat cu aceeaşi ocazie nu a fost avariat, deci nu a fost vorba despre o deficienţă de ambalare, ci de o culpă a transportatorului, nu a fost reţinută.

Aceasta întrucât instanţa a apreciat că situaţia celor două colete, unul conţinând 5 parbrize şi unul conţinând un parbriz, nu poate fi identică prin volumul şi dimensiunile coletului raportate la condiţiile de transport şi nu s-a putut reţine acest aspect ca un argument în sensul temeiniciei cererii de chemare în judecată.

Dimpotrivă, este posibil  ca modalitatea de ambalare a bunurilor să fi fost adecvată coletului cu un singur parbriz, dar să fi fost deficitară pentru coletul cuprinzând 5 parbrize.

Pentru toate aceste considerente instanţa a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, a respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă ca rămasă fără obiect şi a respins cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată ca nefondată, constatând că nu s-a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli de către pârâtă.

Domenii speta

Spete similare