Somatie de plata. Caracterul necontencios al procedurii.

Sentinţă civilă 724 din 14.07.2005


Somatie de plata. Caracterul necontencios al procedurii.

Prin sentinţa civilă nr. 724/14.07.2005 instanta a  respins cererea formulată de creditoarea S.C. E. I. S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. A.. S.R.L.

Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2005 pe rolul acestei instanţe, sub nr. 15056/2005, creditoarea SC E. I. SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC A. A. SRL, pe calea procedurii speciale a somaţiei de plată, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 946 178 541 lei, reprezentând despăgubiri pentu neexecutarea obligaţiei de predare a bunului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, creditoarea a arătat că a transmis debitoarei dreptul de folosinţă a autovehiculului marca Peugeot 206 Coupe Cabriolet 2.0 în baza contractului de leasing financiar nr.625/2001. Deoarce debitoarea nu a plătit la timp ratele de leasing, contractul a fost reziliat de drept din vina sa  exclusivă. Executarea silită prin predarea bunului mobil, încuviinţată de Judecătoria Timişoara la data de 14.01.2005 a încetat deoarce autoturismul nu a fost găsit în nici unul din spaţiile aflate în folosinţa debitoarei.

În contractul de leasing financiar, părţile au prevăzut ca în situaţia în care utilizatorul se opune ridicării bunului mobil de către locator, să se plătească o dspăgubire egală cu valoarea totală a contractului de leasing.

În drept, a invocat prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, art. 969, art. 1073 şi 1079 C.civ. şi art. 43, art. 46 C.com.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut:

Prin contractul de leasing finanaciar încheiat la data de 21.08.2004, creditoarea, în calitate de locator a transmis debitoarei, în calitate de utilizator, dreptul de folosinţă asupra unui autoturism marca Peugeot 206 Coupe Cabriolet 2.0. Deoarece utilizatorul nu a mai a achitat ratele de leasing, Judecătoria Timişoara, prin încheierea nr. 10 548 din 16.11.2004, la cererea locatorului, a învestit cu formulă executorie contractul de leasing financiar, iar prin încheierea nr. 91 din 14.01.2005 a încuviinţat executarea silită prin predarea autoturismului.

Deşi creditoarea a încercat să intre în posesia autoturismului, prin procesele-verbale încheiate de executorul judecătoresc M. S. R. din circumscripţia Judecătoriei Timişoara, s-a constatat imposibilitatea identificării autoturismului şi faptul că debitoarea nu îşi mai desfăşoară activitatea la sediul declarat.

Contractul de leasing financiar a fost reziliat de drept, ca efect al neachitării ratelor de leasing, conform pactului comisoriu de gradul IV, prevăzut la art. 4.7.3 din contract.

Creditoarea a solicitat emiterea somaţiei de plată pentru suma reprezentând contravaloarea  despăgubirilor datorate de utilizator ca urmare a refuzului de a preda bunul, conform clauzei penale inserate la art. 9.7 din contractul de leasing.

Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, aprobată prin Legea nr. 295/2002, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Având în vedere că prin formularea unei cereri de emitere a somaţiei de plată, nu se urmăreşte stabilirea sau recunoaşterea unui drept de creanţă, ci realizarea unei creanţe preexistente, ce formează obiectul unui raport juridic obligaţional recunoscut de debitor, instanţa a apreciat că procedura somaţiei de plată are caracter necontencios, iar conform art. 338 alin. 2 C.proc.civ. îi sunt aplicabile, în completare, dispoziţiile cuprinse în cartea a III-a a Codului de procedură civilă (art. 331-339 C.proc.civ.)

Conform art. 335 C.proc.civ., dacă o cerere formulată în cadrul unei proceduri necontencioase, prezintă caracter contencios, prin cuprinsul ei sau prin susţinerile persoanelor citate, instanţa o va respinge.

Obligarea, pe cale judiciară, a debitoarei la plata clauzei penale stipulate în contractul de leasing ar putea fi dispusă numai în cazul întrunirii condiţiilor angajării răspunderii civile contractuale, respectiv dacă există faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate şi vinovăţie. Cum stabilirea culpei constituie o chestiune contencioasă, a cărei lămurire se poate realiza numai în cadrul unui litigiu soluţionat potrivit regulilor procedurale de drept comun, când poate fi analizată şi incidenţa eventualelor cauze exoneratoare de răspundere, instanţa apreciază că cererea creditoarei are caracter contencios.

În aceste condiţii, constatând că plata clauzei penale este condiţionată de culpa debitoarei în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, iar stabilirea culpei excede procedurii necontencioase a somaţiei de plată, instanţa a respins cererea, constatând că aceasta prezintă caracter contencios.

În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 335 şi 338 alin. 2 C.proc.civ., precum şi cele ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001.